Așa se așază lucrurile uneori…! Mai întâi a fost o vacanță neașteptată, pentru mine cea fără vacanțe/concedii (nici planificate, nici spontane, pur și simplu nu le am în program). Dar cum 2020 are surprize plăcute, contrabalansând lucrurile urâte din jur, pot trece în amintire 8 zile de răsfăț la malul mării și în miezul unei livezi. La mare, ce-i drept, am avut concert, dar cu excepția celor 2 seri, una cu dedicație și una tihnită, am stat, am citit, am băut pahare mari cu lapte și am adunat bagaj frumos pentru scrieri ulterioare. În livadă a fost ca de obicei, cu cald de prieteni și cu multe pisici mici-mici, numai bune de pupat și de ținut în brațe. Măsura frumoasă a lucrurilor am simtit-o acasă: cât am fost plecată nu m-a durut nimic, mi-am luat tratamentul constiincioasă (efecte de pandemie) dar nu, nicio durere nu m-a scos din ritm. Bucureștiul însă…
Dincolo de faptul că îmi place să locuiesc în Capitală, că cei 26 de ani de când sunt aici m-au făcut un om al metropolei la care visam de copil, viteza și presiunea orașului își spune cuvântul. Am spus de multe ori în ultima vreme că peste 2 decenii voi sta undeva la curte, într-o zonă liniștită a unui oraș mai mic și mai curat. La cum merg lucrurile, parcă îmi vine să pun planul în aplicare mai repede căci la doar câteva zile de la întoarcerea acasă somaticul s-a răzvrătit și mi-a adus 48 de ore oribile. Azi stau cât de cât pe picioare, dar perspectiva nu e încântătoare. Norocul este că am la ce să mă gândesc, ceva frumos. E joi azi, nu? 🙂
Peste fix o săptămână, joia viitoare, pe 17 septembrie, am primul spectacol Joia Păcătoșilor din anul 2020. Mai era un pic și se făcea 1 an de când nu mai urcasem pe scenă cu JP. Am anunțat pe facebook ce și cum, probabil cam mult față de cum anunț de obicei dar sunt tare încântată de ce se arată. Pentru cine nu are facebook și mă citește aici, linkul spre bilete e aici și mai sunt câteva disponibile pentru evenimentul ce va avea loc în Grădina Urbană (lângă Intercontinental, aproape lipit). Mulțumesc celor care cumpără bilete! 🙂
Revenind, nu știu dacă Bucureștiul îmi face rău sau îmi fac singură rău pentru cum sunt când îl locuiesc. Poate e graba cu care aștept răspunsuri și cu care se așteaptă răspunsuri de la mine. Poate e presiunea constantă a muncii care trebuie să producă bani pentru a susține visele mele nebune. Poate e aerul pe care îl respir și care nu este atât de curat precum zonele din care am venit. Poate e toamna care m-ar ajunge oriunde aș fi. Nu știu. Ce știu cert este că azi mi-e mai bine și e joi, iar joia viitoare vorbesc și cânt despre păcatele de izolare. (hihi! inițial mă gândisem să pun un subtitlu la spectacol – ”Amanți în izolare,” dar am zis să nu fiu atât de păcătoasă din prima…)
Să ne vedem/citim/cunoaștem cu bucurie și sănătate! 🙂