mi-am petrecut inceputul dupa-amiezei citind poezie. un rasfat pentru care m-ar invidia destui. poate nu pentru poezie cat pentru ca imi permit sa fac o pauza in miez de luni.
habar nu am cum e omul pe care l-am citit in viata lui de asfalt. astazi am dat peste poet si mi s-a lipit de gust. in primul rand pentru ca se nu se teme de joaca (de la coperta la constructii lingvistice), in al doilea rand pentru ca inauntru, in structura de compozitie, gasesti un puls inteligent de creatie.
e poezie de iubire.
iubirea de carne, cu sfarcuri, rotunjimi, buze, atingeri, implantari, “vulvonerabilitati“, muscaturi. (in apa fierbinte de pe fruntea mea/pune niste sfarcuri de scortisoara)
iubirea de inima, cu bataie, pierdere, rupere. (“cui ii mai pasa de rai/cand raiu-l gasesc in zeama unghiilor tale”)
iubirea de asfalt cu sms (o sa iti tastez metafore, o sa primesti pe mobil versul /”stiu kum miroshi kand eshti deja mirosita”) , iphone (“in fiecare seara in care ti se pare ca scriu poezii pe Iphone asta fac/pe ce a mai scriu iubito?“, stiri, emetirale
iubirea cu timp, “sa te duminicesc” sau “de ce ma iubesti doar vineri dimineata?”
e poezie de iubire in feluri pamantene, pe cat poate un poet sa fie de ancorat pe planeta. stari diferite, inclin sa cred ca si epoci diferite de dragoste si chipuri diferite de muza. asta se simte in diferentele de stil sesizabile in ansamblul de texte poetice.
ceea ce ramane insa, constant, e tactilul. liviu alexa (iata, il numesc pe poet si in text nu doar in titlu) versifica alb cu ambele maini, numai dupa ce a atins si a gustat. iubirea nu e proiectata, se traieste fizic. cu dramele de somn sau trezire.
e poezie cu dedicatie si, desi imi displace un pic formularea, voi scrie “poezie pentru femei“. barbatul-personaj e supus pantecului, sanilor, parfumului si capriciilor feminine. barbatul-personaj e supus, menit aproape, unei suferinte. cu sine insusi vorbeste mai rar, cu dumnezeu are un dialog rational si rugaminti ca de final. desi pe alocuri mai indrazneste sa mimeze indiferenta, cea a experientei care vine din cicatrici care s-au tot aglomerat unele peste altele, personajul masculin depinde, aproape exclusiv, de oricare Ea. oglinzile ii arata vulnerabilitati de care vrea sa uite (“unele oglinzi au cearcane, altele sunt cantatoare/ dintr-unele ies ace pe care mi le bag bucuros in palme/perfuzii cu amintiri sa ma pun pe picioare”) si il vei identifica (in acelasi registru fizic) in cearcane, fum de tigara, chip nebarbierit.
se impune o fisa tehnica: volumul urmeaza a fi lansat si a fost pus spre lectura si comentarii pe blogal initiative. autorul se numeste liviu alexa. cartea are doua titluri: cel comercial: “cum sa ai orgasm in 3,5 pasi” si cel de poet: “vulvonerabilitate“.
poemele sunt asezonate cu fotografii si aici este singura vulnerabilitate pe care o sesizez. insotirea cu imagini ofera cititorului o regie predefinita la ceea ce mintea sa genereaza in momentul lecturii. personal le-am ignorat si “am inghitit cuvintele ca pe cortizoane” ( formula aceasta e singura care imi apartine in acest text, uite ca imi amintesc de vremea in care scriam poeme 🙂 ). si, recunosc, una dintre poeme am fredonat-o si poate peste vreo 15 ani cand inspiratia va incepe sa imi dea semne de uzura, o sa-i cer un text. da’ nu spun care pana atunci 🙂
