E bine. Seara e acasa, adunata intre ale mele. Ale mele sunt cam ravasite, ce-i drept, pentru ca doar Dodo a fost stapan in ultimele zile. Si nu-i place sa faca ordine mai deloc 🙂
De la intoarcerea de Stuttgart s-au aglomerat destule. Alergaturi sau blocaje, cum sta bine unor sisteme care merg …cum merg. Concertul de sambata de la Clubul Taranului a fost pe gustul meu (au voie si cei de pe scena sa spuna asta) si cu fluturii de a prezenta doua cantece noi. Unul nou-nout inca mai primeste feed-back-uri prin mesaje (acesta a fost privilegiul celor care au veniti la concert) iar celalalt a fost pentru prima data cantat impreuna cu prietenii de scena. Usor – usor voi mai testa ce-am mai compus in ultima vreme pentru ca, cine stie, poate ma apuc de album nou la anul,cu voia planetelor si sponsorilor. O galerie foto a concertului de pe 25 aprilie se afla pe pagina oficiala de facebook.
Duminica am lenevit mai toata ziua. Am vrut, aveam nevoie de o detasare totala de tot ce insemnase saptamana. Asa ca mi-am baut cafeaua la soare, apoi m-am plimbat pana la targul de la Muzeul Taranului, m-am intalnit cu o prietena si ne-am mai povestit una-alta, apoi am avut parte de o invitatie la concert si de inca o leneveala si un small talk post-concert. Suna a rasfat, asa-i? 🙂
Parca aveam o presimtire pentru ca ieri si azi a fost macel de munci si drumuri. De dimineata pana seara tarziu. Si asa se anunta si urmatoarele doua zile….desi parca vad ca joi, din motive de 1 mai, va incepe sa fie liniste prea devreme prin toate locurile…
Ma bucur sa anunt de pe acum ca in a doua decada a lunii iunie voi fi in turneu prin tara. Locurile sunt minunate, cel putin in doua dintre ele nu am ajuns niciodata, in altul nu am mai ajuns de ceva ani si mi-e dor si ma intreaba multa lume “cand?”. Voi anunta traseul in curand 🙂 Acum zic ca plec spre vest si nord-vest… 🙂
Ma intorc la treburi, sunt multe si un pic contra-cronometru. Si da, si pentru mine 1 mai e aproape si am de gand sa imi dau o vacanta culturala 🙂
marti ora 2 dimineata. lucram pentru ca am pierdut 2 zile de munci de Bucuresti datorita plecarii la Sibiu. urasc sa muncesc pentru oameni dezorganizati, haotici, care mai si intorc ce spui ca sa se scoata. de asta prefer eu lucrurile in scris.
dar uneori nu am de ales. si ma enervez. si imi creste pulsul. si am incercat asta-noapte sa fac o pauza ca sa fumez si sa scriu pe blog si sa mi se para ca nu urlu in soapta ca sa nu trezesc casa, blocul, cartierul. n-am reusit.
toti ne dorim sa lucram cu oameni destepti. dar, la naiba, cine sa tina cont de dorinte?
m-a obosit momentul de lucru mai mult decat credeam la finalul unei zile in care drumul de intoarcere a fost lung mai ales de la intrarea in Bucuresti pana acasa. cam inca o jumatate din calatoria Sibiu-Bucuresti.
fiind marti insa…incerc sa ma intorc cu gandul la seara de festival, acolo a fost altceva…a fost mai mult decat bine, a fost cald, a fost frumos, am primit mai mult decat poate merit si multumesc si celor care s-au ocupat sa fiu acolo, si lui Meghi si Claudiu, si celor care au fost in sala de teatru pentru liniste, zambete si empatie. am fost un pitic zambitor si emotionat…sau o Alba-ca-Zapada cu “oh, Doamne, da” pitici… 🙂
acum imi aduc aminte de un moment, dupa ce am parcat in curtea teatrului, unul din momentele de liniste, liniste de duminica, cu drag si dor si soare si acea blandete care ma cuprinde uneori dinauntru inspre afara, de nespus, de nescris.
si a mai fost unul, noaptea, dupa ce am poposit intr-un loc cu jazz in care ne-am lenevit bucuria de dupa recital, cand drumul spre hotel a insemnat mers prin ploaie torentiala…ploaie din burtica de carabus, din ochi de spiridus, din inima…
ca sa fie si ceva vesti proaste, tot de la luni pornire (ce visam eu la fericirea de luni inainte sa plec la Sibiu? ), concertul de la Sinaia s-a…amanat. cica pentru ianuarie. asta ca tot veni vorba de haos…
ramane 16 decembrie si concertul de final de an din Bucuresti, pregatesc ceva, sper sa-mi iasa, inca nu spun nimic … dar voi anunta in curand
dupa zile ca cele care au trecut imi vine sa ma culcusesc in mine si sa stau acolo pana ma odihnesc bine-bine de tot. abia apoi sa scot nasu’ si sa zambesc “ratusteste”…
a inceput saptamana cu migrene. din alea rele, la fiecare pas aveam senzatia ca imi calc pe creieri. munca suficient de multa incat sa fiu pe drumuri intre un loc si altul si altul…
“si cu toate astea”…
luni seara a fost concert de jazz, asa de … mmm…ca un pansament. nu stiam proiectul prea bine, Estate pe numele lui, cu Robert Patai vocal, insotit de Dan Nicolau (al meu 😉 ), Alex Borsan si Ciprian Pop. Ioi…pentru cine nu a fost…mi-a parut rau. cu sinceritate. atmosfera a fost minunata, am uitat si de migrena si de munca (aveam si laptoapa deschisa pe masa…), am luat un pahar de vin rosu, am inchis ochii si…am plutit. frumoasa atmosfera, frumoasa tare!
marti…marti a fost marti, dureri dar calm
miercuri dupa munci am reusit sa trec pe la lansarea lui Adi Sarmasan de la Clubul Taranului. nu am reusit si sa stau pentru ca migrena ma gonea acasa asa ca doar am pupat obraji de dragi si am luat portie mica de piese de inceput; locul plin si atmosfera degajata
joi am vazut (ca nu pot spune primit) vestea proasta. o anumita tinuta de seara pe care o “moseam” de niste saptamani a suferit un accident la locul ei de nastere, adica in atelierul de creatie al unui designer roman. mi s-a spus ca e vag reparabil totul si ca “asta e, nu esti obligata sa o mai iei”. well…eu aveam o alta problema: de 6 saptamani, de cand alesesem respectiva tinuta, visam la ea, incepusem sa tin la imaginea aceea, era cumva “a mea”. era parte dintr-un scenariu. si iata-ma cu 2 zile inainte de un eveniment special fara ceea ce imi doream. ba mai mult, pentru ca m-a crescut mama cu bun simt, simtindu-ma prost ca nu mai pot da muuulte milioane pe ce-mi doream spre supararea creatoarei care incerca sa-mi explice ca atunci cand se strica voalul se strica si gata si ca “nu se vede” stricaciunea. ca eventual putem acoperi cumva dar se strica acel concept de baza (corect!)
am plecat de acolo plangand de ciuda, si ca un copil si ca un adult. pentru ca, repet, ma simteam prost ca uite, atatea saptamani am batut drumurile si macar 30 de minute la fiecare sedinta i-am rapit creatoarei. pe de alta parte, ratiunea urla in mine asa ca am vorbit cu 3 prietene in a caror rationament am incredere si fiecare mi-au spus acelasi lucru: cata vreme nu m-as mai putea simti bine purtand o rochie, chiar daca e acea Rochie, hai sa spunem “reparata”…mai bine…altceva.
m-au salvat de ganduri doua evenimente: lansarea cartii cu album – Ovidiu Mihailescu si concertul lui Gyuri Pascu.
in Spice, la Ovidiu, mi-am amintit multe din perioada 2006-2007. de primele concerte pe scena, ale mele, dupa revenirea in muzica. am vazut oameni dragi, am stat spectator (si e atat de bine), am zambit, am fredonat. mi-am cumparat cartea si am fugit catre Puzzle. acolo concert, de trecut prin toate starile si de zambit mult.
migrena ma calca in tocuri, in oase…
vineri – serii de nurofene si no-spa. un moment frumos si emotionant din viata unei prietene ma face sa ma inseninez ca vremea de afara. special mi-am luat rochia porto-rosie. cum cununiile civile nu dureaza mult, fug prin magazine pentru a gasi o alta rochie, un alt scenariu vestimentar pentru ziua de sambata. adica pentru ziua de azi. am mers 6 ore pe tocuri. 1 ora pauza de cafea. am rochie si manusi din dantela. am accesorii. nu voi arata ca imaginea din mintea mea de pana joi, dar…nimic nu e intamplator in definitiv.
am mancat o cana cu lapte si am crantanit un colt de paine proaspata cand am ajuns acasa. migrena cred ca a obosit si a ramas pe undeva prin pietrele de pe lipscani.aflu ca se amana concertul nightlosers de luni din puzzle. aflu insa ca pe 28 octombrie si pe 4 noiembrie o sa fie doua concerte cu una dintre vocile noi din jazzul lumii: Salem Kalfa, castigatoare a festivalului de la Montreux! fiinta asta vine in turneu in romania si nu vine singura, vine cu un roman cu care canta de 7 ani de zile si suna intr-un fel…iar eu voi avea ocazia sa o vad de aproape si asta ma bucura nespus!
e sambata, mi-am dat seama si mai sus cand ma plangeam de una sau alta. peste 12 ore trebuie sa fiu in priza.
nu ma pot uita la stiri in continuare. vag ma expun celor de pe hotnews. citesc cronicile lui andrei partos si ma sperii de cat de mult se supune chinurilor de a privi productiile jenante ale televiziunilor. pauza mea nu va mai dura mult…ca ma trage sociologul de maneca. acumulez acum altele, mai de suflet, mai de cunoastere.
in plus, descopar morcovul 😀 leguma asta pe care nu o toleram decat vag in ciorbele-mi vestite se dovedeste a fi ok si in salate ad-hoc
asa ca dragilor…iata o reteta de salata intocmita de subsemnata in seara asta, cu efecte mai mult decat benefice asupra casei, starii de spirit, locatarilor, motanului etc
ii dau si titlu? hai ca-i dau: Salata de Morcov si alte patratele, de alina manole 🙂
un morcov mare ras, cateva frunze de salata verde taiate delicat, vreo 10 patratele simpatice de portocala, patratele de branza cateva, de gust doar, 10 patratele miiici de pui intors un pic pe gratar, un ou fiert tare ca piatra, iute ca sageaaataaa….(si el taiat in colturi), apoi zeama unei jumatati de lamaie si un strop de sare (asta nu mai poate fi patratit) 🙂 la cererea papilelor se poate adauga un pic de maioneza cea mai light cu putinta.
iese ceva de genul a ce s-ar fi putut vedea in poza de mai jos daca nu era cu telefonul si cu ochi slab de fotograf. culorile sunt mult mai vesele. 🙂 si joaca simpatica. oricum, poza era facuta pentru mama, ca cica trebuie sa ii demonstrez ca stiu sa mananc si legume, ca-s sanatoase si fac inima mare si puternica 😀
adica usoare insomnii captusite bine cu miros de vanilie. de la tarta cu piersici home made.
unele zile se rup de celelalte chiar si printr-o secunda de supriza.
ascult muzica tandreturilor si romantismelor pe care secolul asta le refuza. imi ingadui astfel un minut de pauza de asfalt, de mine, de ziduri, de orice.
unele zile sunt nebune. altele sunt nebunoase. 🙂 sambata a fost “nebunoasa”, adica in alergaturi intre probe de sunet la clubul taranului – gala folk fara varsta- reglaje finale la CT – concert. nu multe drumuri, doar stresante pana la inceperea concertului de noapte. am fost 4 oameni pe scena. au fost 100 de suflete care au venit sa ne asculte. ponderea a fost evident in favoarea noastra si mi-am reincarcat bateriile pentru o vreme. la un moment dat scena s-a umplut de pitici, asa de frumosi si de zambitori ca ne-a apucat joaca. si mi s-a dat voie sa ma joc si asta m-a bucurat pana la cer. am facut schimb de roluri cu baietii mei frumosi (adi, teddy si dan): m-au lasat ei singura pe scena la primul bis, dar la al doilea i-am trimis frumusel pe scena singuri, doar pe ei 3. si am zambit mai larg pentru ca imi sunt dragi si sunt frumosi si talentati si pentru ca aveau deodata chipurile foarte concentrate. o improvizatie de jazz nu e de ici de colo 🙂
A! am oficializat si pantofii mei verde-verde :))
m-am emotionat cam tare spre final (nu e prima data, stiu, asa-s eu…). darul de caldura era atat de maaaare de dincolo de scena incat…deh…
s-au facut fotografii. multumesc emiliei, laurei si manuelei pentru ele, sunt postate pe facebook. una dintre ele am pus-o aici.
azi (luni adica) merg la o filmare pentru o emisiune foarte interesanta ca format. e vorba despre “filmul sau viata?”, realizata de Vlad Hogea pe postul Antena 2. Formatul imbina realitatea cu fictiunea, e un format unic nu doar pentru Romania, iar editiile sunt difuzate sambata de la ora 18:00, pe postul tv mai devreme amintit. nu va spun mai multe, poate va starnesc curiozitatea 🙂
nevoia de rosu nu vine din gri, nici din verde. vine din sec. unele zile au nevoie de pigment puternic ca sa le poti cara dupa tine. sa aveti o zi buna. mai jos..un videoclip tare fain, ca mai toate cele little dragon., care-mi aminteste de cochiliile mele.
…si trebuie sa ajung la Praga 🙂