mesterul si servetelul

ca sa intelegeti, in ultimii 4 ani vecina de la 5 suna cam de 3 ori pe an la mine la usa rugandu-ma sa verific in zona de debara daca s-a spart sau nu vreo teava. eu stau la 7, etajul dintre noi de obicei nu raspunde la usa, fie pentru ca nu poate fie pentru ca nu are chef de fiecare data. ca sa verific tevile aflate  de obicei in discutie trebuie sa mut niste cutii depozitate in debara. cutii grele, ca doar de aia stau unele peste altele acolo :)pentru binele comun insa…

in cei 4 ani nu s-a intamplat sa fie vreo problema la mine, ci la vecinii de la 6 sau 8. am facut insa efortul de …scos si bagat ca deh…voiam sa fiu linistita. in plus, vecinii de la 5 doreau sa verifice personal cu lanterna daca spun sau nu adevarul 🙂 totul a culminat anul trecut cand, cu o frumusete de durere de spate in dotare, am extras cutiile cu greu si cand m-am dus sa-i chem pe vecinii cu pricina sa vada din nou ca nu-i bai…mi-au spus “da…..intre timp a raspuns vecina de la 6, de la ea e inundatia”. “pai nu puteati sa-mi spuneti si mie?” “am uitat”. imi aduc aminte vag reactia mea pentru ca mi s-a intunecat creierul brusc.

saptamana trecuta am gasit un bilet in usa, legat de o problema cu apa. de data asta de la etajul 4. hm…am avut asa un feeling. extras cutii. da, de la una dintre tevi picura, probabil de o vreme, discret si delicat, apa. panica! sun pe cine trebuie, se suna la administrator, exista mesterul blocului, este contactat.

prima vizita a decurs in parametrii asteptati: a venit mesterul, cu tot cu asistent, au estimat situatia, au plecat sa cumpere teava si piulita (nu stiu termenii, ii adaptez), au reparat. mi s-a parut mie ca dureaza cam putin interventia, dar na…am platit, au plecat.

fata patita, m-am gandit sa nu eliberez camerele si holul foarte repede si sa vad cum evolueaza situatia. a doua zi, surpriza, apa se prelingea in ritmul ei, din teava proaspat reparata.

sun la mester, mesterul imi spune ca vine peste vreo 2 ore. a venit peste 3. “nu era bine strans”. asistentul strange si pleaca amandoi victoriosi.

eu nu si nu…inainte sa refac depozitul imi propun inca o zi de asteptare.

dimineata de dupa…locul pare uscat insa…testul cu servetelul (pui servetel sub piulita ca sa zic asa) ma face sa ma indoiesc de rezultatul pozitiv al celei de-a doua interventii. ma ingrijorez pe termen lung…ca stiu ce inseamna sa scot toate…ooookeeeey! sun mester

mesterul imi spune ca vine dupa-amiaza. pe la 4. la 5 il sun, mai intarzie. la 6 il sun si nu raspunde. la 7 cobor dupa tigari, mesterul (vecin de scara de altfel) e la colt de bloc cu “baietii” la bere.

reactia mea e una de doamna. ii atrag atentia delicat ca l-am sunat si ca mi-am blocat ore multe in asteptare. am uitat ce mi-a spus pentru ca nu pastrez in minte toate prostiile. dar m-am enervat. rau.

sun din nou unde trebuie. delicat e ca trebuie sa plec din Bucuresti. decidem sa lasam totul in stand-by pana marti.

ieri s-a venit cu inspectie autorizata. adica cu alt mester. lui nu i s-a parut ca e vreun pericol iminent. testul cu servetelul nu mai arata probleme dar da, lucrarea trebuia facuta mai destept, “cu cot”. n-am inteles mare lucru, ceea ce retin este ca momentan e in regula, dar ca peste vreo 2 luni ar trebui facut ca lumea, unde 2 luni inseamna distanta pana la temperaturi mari, cu soare la purtator, si o renovare necesara a locuintei.

am blocat cumva ziua de azi pentru ca trebuie sa ma mobilizez si sa fac ordine. am mai putine cutii si am mai putini saci de depozitat pentru ca am profitat de situatie ca sa mai arunc din bagaje. acum mai beau o cafea, scriu aici, apoi am de trimis niste mailuri si…da…sa inceapa reconstructia…

va rog tineti-mi pumnii. pe 1 februarie trebuie sa nu am dureri de spate 🙂

“sharing”-ul prin beton

iarasi am adormit cu greu asta-noapte, pe la 4 inca citeam fel de fel de prostioare pe net, culcusita in pat si incercand sa ignor certurile vecinilor de sus, cu plans si scene dramatice. viata intre betoane inseamna “sharing” aproape pentru orice, de la stranutul din baie pana la (si mai ales) crize nervoase. pe bune ca ii compatimesc…si nici macar nu ma mai deranjeaza zgomotul. am o senzatie de parere de rau si atat.

ieri am mers un pic prin ploaie, fara accesorii, pe sub copaci, catinel asa…n-am gandit nimic, toata energia mi-am concentrat-o pe simturi. o bucurie mica si necesara. e o perioada agitata, am multe pe cap si multe de facut…singura nebunie e fuga mea la cluj si cantatul de una singura.

vineri e concertul BiMS la clubul taranului. piesa lor, “tricoul”, a fost pe locul 1 la guerilla, apoi a coborit un pic, acum iarasi urca spre 1. e meritul piesei si a celor care au urechi de auzit si gand bun de votat 🙂

sambata la music hall e concertul lui adrian berinde. masa e rezervata, starea de muzica exista,  prieteni faini or sa fie. duminica il vor vedea clujenii in diesel club…adica va canta “acasa” 🙂

pentru zilele urmatoare s-a anuntat mai mult soare…daca iarasi cand ajung la cluj e frig, inseamna ca ceva nu-i bine 🙂 oricum, pentru bucuresti…sa vina caldurile cele mari! am aer conditionat, m-am scos! numai creierul si sufletul sa-mi fie functionale, ceea ce va doresc si voua.

inca ceva, o recomandare de lectura, mai mult sau mai putin astro-poetica, semnata Vanda

ce putin mai e pana la concertul Sting…

And this river’s done running
And my time will come soon
Carried to the great ocean
By the drag of the moon

cainii de la bloc

prietenia mea cu cainii de pe strazi sta sub semnul incertitudinii. ce ma fac cu cei din scara blocului?!

eu – om prietenos de fel, care a avut caini, muscat cu semne prin vremea copilariei dar cu trauma depasita.

cainele din fata mea – istorie necunoscuta, capacitate de analiza si reparatii psihice inexistenta, intentii…de care?

pe scara blocului in care locuiesc vecinul de la etajul 1 are grija de 2 caini. batrani dupa cum le e mersul si le sunt dintii. cainii stau in capul scarilor de obicei sau pe presul vecinului sau cand vor sa iasa afara fix la iesirea din bloc. unu mare si unu mic. ala mic e si negru si isteric. aleatoriu incepe sa latre. si latra, si latra…latra dupa cum il taie capul la cine intra sau iese din bloc. ma gandeam ca are ceva personal cu mine (deh, urme de motan alb si gras) numai ca am observat ca si vecinii au parte de acelasi tratament. nu functioneaza nici ideea de boabe, oase etc…

cea mai sinistra parte e atunci cand nu merge liftul.  cum a urca pana la mine inseamna a trece si pe langa ei…well…nu-i usor. uneori tac. uneori incepe galagia si din cauza celui mic si negru incepe si ala mare si bej (care e chiar foarte simpatic si asa de batraaaan). am avut si un incident cand s-au repezit cu dintii foarte la vedere.

am anuntat administratora in termeni pasnici de tipul “ok, inteleg ca are grija de caini dar…sa-i tina cumva mai  in astampar”. mi-a spus sa vorbesc cu vecinul. m-as duce sa vorbesc cu el da’ mi-e frica de cainii de pe pres. 🙂 si apoi ce sa-i spun?! mi-e mila si de caini…mi-e mila si de mine, ca injectii in burta am facut de cateva ori in viata asta si-s dureroase.

acusi incepe vremea buna. libertatea lor de miscare va fi si mai mare si noptile nu vor mai fi lasati in casa (stiu din sezoanele trecute). daca va merge liftul..m-am scos! daca nu, cred ca voi adopta strategia de trezit toti vecinii (adica ii las sa latre pana cand asurzesc toata scara) dupa care voi urca safe 😀

serios acum, inca ma mai gandesc la o solutie…inainte sa se intample un incident nefericit pentru toate partile implicate. pana atunci insa ma stresez de fiecare data cand trebuie sa plec pe undeva…

ca sa ma imbunez asa…

p.s. initial thumbnail-ul era cu un caine isteric…mai bine un hot dog..