…sunt cuvintele. Fara indoiala. Frumoase, indurerate, afurisite, din dragoste, nervi sau obisnuinta, construind poeme, declaratii de dragoste, despartire, curcubee sau locuri de intalnire, cuvintele au viu in ele cat pentru o planeta sau doua.
Acum ascult Chet Baker, la biroul meu mobil de langa casa. Casti. Volum suficient de tare incat sa nu aud dialoguri din jur. Fumez. Resimt fizic accidentul stupid de aseara, cand dorind sa-mi rezolv problemele telefonului mobil, “vechi” cat sa ii fie depasita garantia, am pierdut mai bine de 20.000 de sms-uri adunate in ani multi. Un prieten cu empatie zero (da, exista) m-a intrebat “si care-i problema?”. Pai unele mesaje erau de la oameni care nu mai sunt fizic pe planeta. Altele il aveau pe “te iubesc” in toate formele, de la dorinta la plin de inima si viata. Altele aveau ratiune care de multe ori imi lipseste.
E o curatenie nedorita. As putea spune “trebuia sa vina si momentul asta”. Da’ nu pot. Tin la amintirile mele. Si nu le-am tinut bine.
Azi ma intorc in timp cu gandul si regret cuvintele pe care le-am pierdut si sunt trista, a naibii de trista. Ca o foaie alba de hartie.
in cartierul meu n-a plouat destul azi, noroc ca intalnirea de seara a fost cu preluare de la domiciliu si uite asa am scapat de aburul care se ridica din asfalt. casa mea e din nou cuib. am scapat de var, praf, aglomeratii. energiile circula bine cred pentru ca mi-e drag din nou de…”imprejur” 🙂 cartile sunt si ele fericite, nu mai sunt acoperite de plastice, respira. dodo, lenes ca de obicei, vine din cand in cand sa verifice daca sunt prin preajma, apoi se duce in lumea lui.
iata lucrurile astea mici in care imi sta fericirea de … marti, 23.07 : o tigara in bucatarie, o pagina de blog, apoi pat, carte, aer conditionat (ciudata interventie tehnica in ecuatie … sau? 🙂 ) . un prieten mi-a spus ca asta suna a singuratate si l-am intrebat “pe tine ce te fericeste?“. a inceput sa-mi vorbeasca despre lucrurile mari care-i stau nu in ecuatia de fericire ci in obisnuitul zilelor. ancora lui in realitate s-a cimentat pe undeva, intre familie, bani si vise…si a ramas acolo, imobila.
nu sunt omul care sa se bucure imberb de fiecare clipa a vietii si sa multumeasca universului pentru fiecare lucru care i se intampla. uneori ma enervez cumplit pe contexte, oameni, ore (pe cele proaste), ramificatii. ceea ce nu-mi refuz sunt momente ca acestea. in general la ore mici. cand ziua de asfalt incepe sa taca (sa taca naibii odata! – asta e adaugirea din momente proaste) si imi rezerv bucuria de a face ceva, oricat de mic, care sa compenseze un “urat” sau sa prelungeasca o stare de bine. imi rezerv dreptul de a sterge pentru 1 ora ce nu-mi face bine si sa spun “la asta ma gandesc maine“. nu e superficialitate, e nevoia, uneori organica, de a simplifica un timp personal. cat se poate. am invatat ca (si) asta se numeste fericire. si am invatat tare greu! 🙂
ma asteptam ca prietenul (de mai sus), in linia lucrurilor mari care il fac fericit, sa vorbeasca despre dragoste. n-a facut-o. i-as fi spus sa caute fericirea in cele mai mici dintre lucrurile pe care le traieste in iubirea lui. i-as fi spus ca uneori, fericirea se poate rezuma cam asa: “bine-ai venit acasa. te iubesc“. spus cu toata inima. apoi sa inceapa ziua, seara, noaptea, viata. am tacut insa si am vorbit despre vacante in insule…
departe sunt de a fi inteleapta…doar ca in ecuatia prezentului meu vad ca foarte frumoase cele mai simple dintre lucruri. uite, de exemplu, cel mai frumos lucru de pe planeta mi s-a parut ca s-a intrupat intr-o ceapa. o sa povestesc despre asta altadata. ma asteapta o carte si un zambet 🙂
eu stiu sa scriu scrisori de Dorinta
nu de Dragoste
de Dor am scris doar de cateva ori
si atunci inutil pentru ca el era langa mine
am scris si cateva de Despartire, de doua ori indecisa
dar nu, nu stiu sa scriu scrisori de Dragoste
pentru asta ar trebui, zic poetii, sa scriu cu inima
(dragostea ca o cerneala pe cord, asta suna a poezie, as putea sa invat)
iar eu cu inima nu scriu…
are fobiile ei.
eu stiu sa scriu scrisori de Dorinta
nu de Dragoste,
chiar cred ca cea mai frumoasa declaratie este
“te vreau” nu “te iubesc”
pentru ca “te vreau” inseamna un abandon mai mare
de tine, de trup, de vesnicie
o Exclusivitate perfecta
in doi
eu stiu sa scriu doar scrisori de Dorinta
de Dragoste…nu
inca-l astept pe Nebun
azi ne jucam, unde “ne” inseamna “noi, cei de pe scena“. cum in ultima vreme s-au adunat foarte multe piese noi pe care nu am cum sa le prezint tuturor celor care ne asculta (ca nu prea ajungem in toata tara) ne-am decis sa le inregistram in conditii controlate si apoi sa le trimitem sa pluteasca spre auditie 🙂 rand pe rand, fiecare dintre piese va avea momentul ei de “glorie” a debutului. si daca ma iau dupa reactiile de la bucuresti si cluj-napoca, unde le-am cantat, exista sanse ca fiecare sa se regaseasca in vreuna din ele. cel putin in ultima serie de piese avem asa: cea trista de dragoste, cea de surpriza frumoasa, cea fericita si cea lucid-ironica. mai este “de 30 de ani” in ecuatie, lansata acum cateva luni, mai e “te iubesc” – cea mai scurta piesa pe care am scris-o vreodata (doh!) 🙂 , mai e “poveste” – cantata cu bujor stoicovici la aniversarea de 3 ani de Luna Patrata. mai sunt vreo 2 de care stiu doar eu (care sa merite, ca altfel, piese mai sunt vreo 40)…si cumva se aduna albumul pentru care sper sa gasesc sponsori la timp si in timp util.
btw, s-a implinit 1 an de la lansarea “dragoste in 3“. la 1 an distanta realizez de ce unele lucruri s-au intamplat atunci intr-un fel anume, numai bun incat sa conteze in ecuatiile viitoare. a fost un album pentru care am muncit enorm, pentru care am avut ajutorul neasteptat al unor prieteni. este un album care acum 2 saptamani nu se mai gasea in Carturesti, dovada ca muzica inca se cumpara. le multumesc celor care fac asta, rasplatesc adica o munca artistica. plecaciune si drag!
mai am o alta jucarie, care nu are legatura cu muzica si de care mi-a reamintit ieri un prieten ca ar trebui sa o scot la lumina. cum lucrurile incep sa se schimbe in viata mea si ma asteapta o perioada de munca intensa in alte planuri decat cele de scena, cred ca voi profita de zilele libere pe care le mai am ca sa reiau si acel proiect, hai sa spunem “scriitoricesc” si sper sa-i dau forma finala cat de curand.
si pentru ca astazi e 4 octombrie, ma inclin in fata vietii pentru ca l-a dat pe Florian Pittis si voi indrazni sa ma uit un pic spre lumina de acolo de sus
