Desteptarea primaverii, trupa Firma si alte istorii de avanpremiera

Desteptarea primaverii

Despre punerea in scena, la Teatrul Mic, a piesei “Desteptarea primaverii” stiam de anul trecut. Din umbra, am trecut prin cateva etape de povestiri. Apoi am primit intrebarea “Vii?” si m-am infiintat, in loc privilegiat un pic, in sala de teatru.
O mentiune mica: sunt spectator bun, imi inchid telefonul, nu soptesc nimic catre vecinul de scaun si sunt atenta-foc, dar…am o problema cu duratele mari ale unor spectacole. Ma sperie. Poate usoara claustrofobie. Poate faptul ca stiu ce inseamna procesul de atentie si care sunt duratele optime. Nu intru in detalii stiintifice. Ati inteles ideea. Ei bine, piesa dureaza 3h si 15 minute. Pauza dupa 1h 45 min. Ma panicasem un pic.
Si a inceput. Si a venit pauza. Si s-a terminat.
Si detaliile scrise mai sus nu au contat si asta mi se intampla rar. FOARTE rar.
Incerc sa ordonez ideile pe baza carora va voi face si recomandarea de a vedea Desteptarea primaverii
1. Textul – il cunosteam deja; cine nu il cunoaste, cu atat mai mult se va bucura de el; il gasiti pe internet.
2. Mash-up (ca alt cuvant mai potrivit in limba romana nu am la ora asta) intre arta dramaturgica si cea muzicala.
Nu este un spectacol de teatru si atat. Pe scena se afla trupa Firma. Care nu e trupa de acompaniament. E parte din poveste. Cantecele au fost scrise pornind de la text si sunt perfecte. Perfecte. Nu sunt fan Firma. Imi plac cateva dintre piese si un videoclip pentru care s-a muncit mult. Ce se intampla insa in acest context nu are legatura oricum cu un concert -standard. Daca mergeti, imi veti spune apoi despre “In numele tatalui” si mai vorbim pe tema 🙂
3. Jocul actorilor, tineri, bun. Rares Florin Stoica – trebuie mentionat.
4. Solutiile regizorale…ei bine, acum ajung la Vlad Cristache.
Liviu Ciulei si Victor Ioan Frunza sunt doi dintre regizorii care au pus in scena textul. Si vine Vlad Cristache in 2017. Nu stiu daca a fost elevul lui Victor Frunza, dar ceva imi spune ca da. Cand intr-o piesa de teatru ma scot din circuit 5 scene, e mult. Sau, ca sa nu intelegeti gresit, e de mult Bine. Si ma uitam la regizor aseara, atat de tanar ca i-am urat in gand sa nu uite varsta aceasta cand va ajunge la 50.
6. Sunetul e impecabil. Calibrarea muzica – voci actori e exact asa cum trebuie. Nu e sonorizare, e sound design. Cateva dintre efectele de pe final de momente muzicale fac cale buna de stare unor pasaje intregi cuvantate.
7. Hai ca vine si randul unui punct slab, ca ma stiti sincera chiar si in entuziasm 🙂
Light design-ul. Aici mai e de lucru. In 2 dintre acele scene minunate de care scriam mai sus, ceva idei mai inspirate in ceea ce priveste luminile ar fi dat pus un diamant undeva. Au mai fost si alte momente in care simteam nevoia de light desigh, nu de lumini de teatru. In plus, doua dintre luminile amplasate la nivelul scenei, spre una dintre iesiri, mi-au batut in retina mult si albastru si…gata.

As mai scrie inca pe atat. Despre text si despre uriasa diferenta intre anii acestia si cel in care a fost scris in ceea ce priveste adolescentii si ce cunosc atat de rapid acum in privinta sexualitatii. Despre public si faptul ca inca se mai aude sunetul telefoanelor mobile. Despre freamat si emotiile unei avanpremiere.
Va las sa ma credeti sau nu ca 3 ore si 15 minute (si 30 de minute, daca luam in considerare pauza) merita petrecute acolo.
Inca ceva: intrati la timp in sala la inceput si dupa pauza. Lucrurile se intampla cursiv, continuu. Inclusiv in pauza.

Plecaciune si drag,

Alina Manole

o datorie

am ramas datoare si cum niciodata nu se intampla asta o sa incerc cateva vorbe despre concertul “lady gaga” din romania. cred ca producatorii de spectacole romani ar fi trebuit sa fie acolo…plus o buna parte din artisti. pentru ca da, chiar cred ca orice produs atat de bine vandut merita un ochi atent asupra detaliilor care-l fac sa functioneze. si in timpul concertului mi-am dat seama si de ce. in primul rand pentru ca nu e concert, e un… musical in care povestea imbraca artistul si-l amesteca in generalul spectaculos. mai conta cat din live e live si cat e suport digital? sincer, nu. scenele erau bine inchegate, sunetul foarte bun, decorul spectaculos, filmarile pentru ecran impecabile (un astfel de montaj de live nu am vazut niciodata). “comunicarea cu publicul”, atat de importanta pentru o parte din public atunci cand vine vorba de concerte de stadion (?!) : plina de clisee savuroase, pe alocuri emotionante, pe alocuri jucause, adica fix ce trebuia pentru a fi bifat impecabil si acest punct. intre “tablouri” a existat un moment in care muzica si artistul principal au contat mai mult decat in oricare alt moment al show-ului: LGaga cantand “princess die” . asta asa, probabil ca sa se demonstreze un pic carcotasilor ca artista are voce…

una peste alta, intamplarea concertului a meritat enorm pentru ca da, oricat ne-am plange de unele lucruri sau am stramba din nas pentru ca nu sunt destinate fibrei noastre culturale, trebuie macar sa fim suficient de deschisi la minte incat macar sa vedem despre ce e vorba….

urmeaza concertul red hot chilli peppers, alta structura, alt gen de muzica, alta productie. sunt curioasa foarte…

si mai urmeaza si concertul meu pe 7 septembrie in Bucuresti 🙂

a 3-a zi – b’estfest 2012

incep cu sfarsitul.

am mers la b’estfest pentru caro emerald.

bine, as fi mers si pentru milow, dar stelele nu au fost favorabile 😛

bine, prietenul cosmin ar fi spus ca doar pentru tapinarii si desi am ajuns devreme si i-am si vazut pe scena mare, eu am mers pentru caro emerald. 🙂

minunat concert, un show bun, spectaculos pe alocuri, surprinzator in altele. la 10 si un sfert, cand au parasit scena, am pus bot lung cat tot campul de la tunari…mai voiam sa cante…

in rest caldura uriasa de la 4 cand am ajuns pana la 9 cel putin, corturi diverse cu tot felul de activitati creative, 3 scene mari, una uriasa, metale grele prinse in franturi la scena rock, Pulp cu show super (nu prea sunt fan, dar tot m-a topit inceputul), sound bun, organizare foarte buna, o tabara de muzica uriasa, camp mare cu floarea soarelui, mers pana la masina muuuult, racoare la 1 dimineata….superb! a, da! si regretul ca n-am o camera foto cum trebuie, sa fac eu “acele” fotografii…

o piesulica, nu neaparat hit, dar tare simpatica 🙂 a artistei pentru care am mers, doar nu era sa pun meshuggah 😀