Septembrie, joi

Așa se așază lucrurile uneori…! Mai întâi a fost o vacanță neașteptată, pentru mine cea fără vacanțe/concedii (nici planificate, nici spontane, pur și simplu nu le am în program). Dar cum 2020 are surprize plăcute, contrabalansând lucrurile urâte din jur, pot trece în amintire 8 zile de răsfăț la malul mării și în miezul unei livezi. La mare, ce-i drept, am avut concert, dar cu excepția celor 2 seri, una cu dedicație și una tihnită, am stat, am citit, am băut pahare mari cu lapte și am adunat bagaj frumos pentru scrieri ulterioare. În livadă a fost ca de obicei, cu cald de prieteni și cu multe pisici mici-mici, numai bune de pupat și de ținut în brațe. Măsura frumoasă a lucrurilor am simtit-o acasă: cât am fost plecată nu m-a durut nimic, mi-am luat tratamentul constiincioasă (efecte de pandemie) dar nu, nicio durere nu m-a scos din ritm. Bucureștiul însă…

Dincolo de faptul că îmi place să locuiesc în Capitală, că cei 26 de ani de când sunt aici m-au făcut un om al metropolei la care visam de copil, viteza și presiunea orașului își spune cuvântul. Am spus de multe ori în ultima vreme că peste 2 decenii voi sta undeva la curte, într-o zonă liniștită a unui oraș mai mic și mai curat. La cum merg lucrurile, parcă îmi vine să pun planul în aplicare mai repede căci la doar câteva zile de la întoarcerea acasă somaticul s-a răzvrătit și mi-a adus 48 de ore oribile. Azi stau cât de cât pe picioare, dar perspectiva nu e încântătoare. Norocul este că am la ce să mă gândesc, ceva frumos. E joi azi, nu? 🙂

Peste fix o săptămână, joia viitoare, pe 17 septembrie, am primul spectacol Joia Păcătoșilor din anul 2020. Mai era un pic și se făcea 1 an de când nu mai urcasem pe scenă cu JP. Am anunțat pe facebook ce și cum, probabil cam mult față de cum anunț de obicei dar sunt tare încântată de ce se arată. Pentru cine nu are facebook și mă citește aici, linkul spre bilete e aici și mai sunt câteva disponibile pentru evenimentul ce va avea loc în Grădina Urbană (lângă Intercontinental, aproape lipit). Mulțumesc celor care cumpără bilete! 🙂

Revenind, nu știu dacă Bucureștiul îmi face rău sau îmi fac singură rău pentru cum sunt când îl locuiesc. Poate e graba cu care aștept răspunsuri și cu care se așteaptă răspunsuri de la mine. Poate e presiunea constantă a muncii care trebuie să producă bani pentru a susține visele mele nebune. Poate e aerul pe care îl respir și care nu este atât de curat precum zonele din care am venit. Poate e toamna care m-ar ajunge oriunde aș fi. Nu știu. Ce știu cert este că azi mi-e mai bine și e joi, iar joia viitoare vorbesc și cânt despre păcatele de izolare. (hihi! inițial mă gândisem să pun un subtitlu la spectacol – ”Amanți în izolare,” dar am zis să nu fiu atât de păcătoasă din prima…)

Să ne vedem/citim/cunoaștem cu bucurie și sănătate! 🙂

22 august – Zi de filmare

Cadru pre-filmare videoclip Alina Manole
Cadru pre-filmare videoclip

…si dupa toate cele intamplate, tot mai am cativa stropi de energie. Ziua asta parca nu a fost a mea, ci din viata mea. 😀 (Asta a fost o sinapsa cam lunga, i-am scris doar concluzia si suna cumva ciudat 😀 )

Pe scurt, ca sa conserv un pic si pentru Dodo si somn, iata povestea zilei de 22 august (de altfel…o zi de referinta). Debutul zilei a insemnat peripetii mai putin placute si o stare de rau numai buna de urcat pe pereti. Noroc cu prietenii care s-au mobilizat exemplar si mi-au adus si zambet si medicamente si calm, astfel incat, dupa primele medicamente ingerate, sa devin eligibila pentru filmare.

Am plecat de acasa cu putine bagaje La studio ma asteptau Teddy, Marius si Diana, unde primii doi au fost responsabili de scule, tehnici, lumini, umbre, filmare si vor face jucaria video finala, iar Diana a fost miracolul confortului nostru, facand drumuri, mai multe decat credea, cu ceai, cafea si caldura.

Amenajarea spatiului de filmare a insemnat efort fizic. Cu asta a inceput echipa de filmare, ca sa-i faca pe plac nebunei (recunosc public din 2000, nu mai e secret). S-au imbibat de praf suficient cat sa injure tihnit in gandul lor, dar n-au recunoscut deloc si, cumva, s-au prefacut ca au si uitat pana cand ne-am apucat de treaba.

Dupa machiajul de rigoare si aranjatul parului care parea plecat in vacanta sau la farmacie…am inceput treaba aceea…adevarata. (A! Asta-noapte pe la 3 dimineata faceam decupaje din hartie pentru agatat de tavan. Baietii au ales din taieturile mele asimetrice, le-am luat pe toate acasa, inclusiv norul lui Marius (un decupaj care a atras vantul, efect natural….veti vedea!) 🙂 si le voi agata de tavanul din dormitor!)

Mi-a fost frig, desigur. Mi-au inghetat picioarele. Am amortit pe scaun fara sa imi misc pozitia. Dar stiti ce frumos a fost?! Un geam deschis, vant in plete, nor si fluture de hartie jucandu-se deasupra, un calm aparte si o lumina…o lumina cumva. (Nu ma pot abtine: calmul o fi fost de la medicamente?! 😀 )

Plan general, close-up, detalii, mainile mele care trebuiau (da, trebuiau) se se miste putin, aproape deloc. Ca sa nu tulburam calmul acela al povestii despre care va voi spune mai aproape de lansarea videoclipului. “Atentie!…actiune!” Si piesa ruland in fundal, eu atenta sa repet versurile si de fapt cantand, ca altfel nu iese aerul si emotia.

Palme ude. Stomac in gat. Un puseu de puls despre care nu am spus nimanui. Bucurie. Bucurie mare ca fac lucruri sa se intample cu cei mai potriviti oameni ai zilei. De asta cred ca spuneam la inceput ca aceasta nu a fost o zi a mea, ci din viata mea.

Multumesc Diana, Marius, Teddy! 🙂

Acum sunt acasa, mai e 1 minut din 22 august si pe masura ce-am scris m-am mai incarcat un pic. Cat sa spun Somn usor…!

Alina Manole

 

buzunare

buzunare cu hartii, notite, rest de tutun, brichete, cartele de metrou, servetele, maruntis, chitante, bomboane, pliculet de ceai (!), nisip…

buzunare cu amintiri la mine-n inima. ce ventricole?! ce cutii? buzunare! cu fermoar, clapeta, nasture sau pur si simplu cu despicatura de cord.

ultimii 1300 de km inseamna un buzunar plin cu amintiri frumoase. de fapt, nu, nu cu amintiri. cu muzica si oameni. oameni. iubiri. marturisiri. emotii. adevaruri. oameni, cu toate ale lor, cu toate ale mele.

am aflat cum e sa mergi in club si sa ti se para ca esti in teatru. sa fii intimidat de tacere. sa te intrebi in pauza dintre doua piese daca e totul in regula. “e sunetul bun?”. la pauza sa ti se spuna “nu-i asa ca mai veniti?”…si tu stii ca inca nu ai terminat spectacolul si sa nu intelegi…

oameni care tac pentru ca poate au momentul lor cu ei insisi mai mult decat momentul lor cu tine. si canta. despre marea vanduta, despre pitici, despre adevaruri, despre fericirea de luni, despre aripi…

oameni care aleg sa fie cu tine. langa tine, pe scena. in fata ta. cea mai onoranta dintre alegeri.

femei si barbati reali, adevarati, in carne si oase, care stiu sa iubeasca pana la Luna si inapoi.

pe cer, vreme de 4 zile, Luna, asteptand sa-i faci poza la final de intalnire.

si tu, departe de casa, departe de ganduri, departe de alegeri, departe de tine, cu campuri de maci sub roti in cel mai adevarat scenariu de dragoste care iti este dedicat. dragoste de drum. poezie de drum. muzica de calatorie. muzica dinauntru

buzunare cu lumina de la oameni si de la cer.

plecaciune si drag!

 

Jurnal de album – fila 7

mie mi se pare ca zambesc mai des decat se intampla. asta am aflat de la prieteni care mi-au spus sa zambesc mai des ca-mi sta bine. evident, i-am lasat sa creada ce vor pentru ca, pana azi, eram convinsa ca zambesc…”normal de destul”. pe de alta parte, intrucat ma vad in special in fotografii de concert…acolo am tot soiul de expresii, care tin de text, intrucat facialul neimplicat in poveste nu exista, asa ca teoretic … 🙂

(am un deja-vu)

(pentru cine ma citeste pentru prima data, mustesc de umor pe alocuri negru, de cele mai multe ori cinic, cateodata delicat)

revenind…

(pun si o muzica de fundal…m.ward)

astazi am zambit mult pentru ca a trebuit sa zambesc.

n-am zambit de dimineata.

am zambit la ora 11 datorita Oanei. mi-a facut un cadou pe care l-am primit cu agitatia intarziatului. am zambit fastacit.

am zambit apoi cand am cunoscut-o pe Ana, make-up artist, la ora 12:00, in locul ales pentru povestea albumului nou. e tanara, frumoasa, blanda si pasionata de ceea ce face. ne auzisem doar la telefon pana azi.

apoi am zambit pentru ca asa a vrut fotograful Vlad Eftenie. pentru ca in scenariul pe care l-am schitat impreuna in februarie, intr-o intalnire de 1 ora, asa era Alina. am zambit pentru ca Vlad are o premiera in toata aventura mea cu albumul cel nou si pe alocuri m-am straduit sa zambesc cand ma facea sa rad. 🙂

apoi am zambit cand ma gadila soarele pe nas sau in ochi in timp ce Eli manevra blenda ca sa existe o “acea” lumina.

apoi am zambit pentru ca am revazut-o pe Maria, gazda frumoasa de la Caffe D’Arthe. am schimbat doua vorbe intr-o pauza de schimbat tinuta si la final am mai povestit un pic despre viata si anii care au trecut de cand nu ne-am zarit. Maria si Kolly sunt prietenii in al caror club, in urma cu 5 ani, faceam ziua repetitii pentru lansarea primului meu album. intre timp au locusorul asta frumos, o ceainarie cu parfum de alb…

si din nou zambet pentru fotografii. zambet din ce in ce mai necautat. am zambit in rochii, in pantofi sau in picioarele goale, afara in gradina sau inauntru. am zambit pana cand mi-a venit sa zambesc nu pentru ca trebuie ci pentru ca mi-era bine. si pentru ca, in timp ce dadeam perdeaua la o parte, la un moment dat, am zarit un fluture.

si atunci am stiut ca mi s-a daruit o dimi-amiaza minunata, ca nu ne-am adunat intamplator acolo cu totii, ca ne “stim” cumva si fara sa fi vorbit nopti sau decenii.

de atunci tot zambesc.

multumesc!

celelalte file de Jurnal de Album, in ordinea aparitiei: fila 1, fila 2, fila 3, fila 4, fila 5, fila 6

lansarea albumului nou va avea loc pe 2 iunie 2014.

gandul de dimineata

suna telefonul. ceasul programat. in dormitor soare superb. pe sticla ferestrei am un soi de desen, cu pereche de cerb si caprioara. ma loveste brusc un gand. vin sarbatorile de iarna. am amanat alarma ceasului pentru 10 minute. la naiba, nu mai e nevoie de amanari. acusi se incheie anul. incerc sa-mi aduc aminte lucrurile care s-au intamplat anul asta. panicata, imi vin deodata toate in minte. uhhh…! e bine! inseamna ca am facut destule.

nici 2 luni?!

ma ridic din pat, motanul ma asteapta pe hol cu mieunatul de salut, imi fac ceai, intru sa-mi verific mailurile, citesc stirile, e inca toamna, trimit doua mailuri pregatite de asta-noapte. modific un afis, adaug niste informatii, televizorul mic e deschis, e ziua Turciei, imi aduc aminte de concertul de aseara si de Sanem, pe care abia astept sa o vad inca o data lunea viitoare. aprind inca o tigara, deschid jazzradio, am de scris pentru vineri, stiu cu ce incepe si cu ce termina scenariul “pacatosilor” dar ce ma fac cu emotia asta mare care vine peste mine cand imi deschid povestile scrise pe hartie?

ma umfla rasul: e soare, eu ma uit pe geam si “vad” deja prima ninsoare 🙂 am o stare de bine, cumva. sau, ca sa fiu taaare sincera, e o nevoie de naivitate si de bucurie pe care o indop cu amintirea unui momentele de iarna cand am “iesit la zapada” cu inima toata si i-am pus amprente pe zapada asezata pe masini.

inima, taci! 🙂

uite cate avem de facut, vine acusi Craciunul 🙂

Minte-ma Frumos! – filmul, nu indemnul

am promis, ma tin de cuvant. am fost la avanpremiera filmului “Minte-m@ frumos” , am avut loc superb in ultimul rand (central) al salii ultra. am socializat cat trebuie, cica pentru a ma concentra pe ce aveam de facut.

si incepe filmul. intro bun, prea bun chiar in raport cu asteptarile. asta nu-i bine, imi spun. voi avea ce sa carcotesc?! 🙂

povestea e draguta, facila: 2 romani se indragostesc prin facebook, fiecare dintre ei isi trimite prietenul/prietena la prima intalnire. de aici o serie de incurcaturi, unele simpatice, altele in “drama” amuzata a scenariului. actorii sunt simpatici, joaca bine, sunt imbracati cu gust, machiati si filmati cum trebuie (da, avem si noi sex simbolul nostru, veti intelege cand il veti vedea pe andi vasluianu). montajul e ok, doar cateva taieturi mi-au rupt ochii si intelesul momentelor. sunetul este…surpriza placuta…foarte bun. stiti foarte bine ca la categoria sunet m-am mai revoltat de cateva ori (“nu se aude, dom’le, ce zice personajul”). de data asta si captarea si procesarea sunt ok, suprapunerile fara probleme.

o singura fisura in toata povestea, care tine de scenariu sau de montaj, nu m-am lamurit pe deplin: avem o poveste cu incurcaturi, da? itele sunt amestecate. teoretic, avem un moment de revelatie in urma caruia incep toate sa se clarifice. ei bine…momentul de revelatie nu prea e clar. efectele acestuia (sa identificam cine e “oana ” si cine e “dana”) se vad, sunt explicate. dar iluminarea, beculetul, cheia in care se descurca povestea…hm…ori a lipsit un frame, ori nu-i deloc ca sa n-o mai lungim atat. povestea adica 🙂

inchei spunand ca avem un film romanesc cu imagine buna, sunet bun, cadre frumoase si un product placement decent, cu story simpatic si cu replici istete. din 19 octombrie in cinematografe. merita 1 ora si jumatate si un fotoliu de cinematograf 🙂

Despre Folk you 2011 – absentele si experimentul Puya

Am spus ca voi scrie, ma tin de cuvant. Pentru cine nu a citit inca, opinia mea despre festival mi-am exprimat-o inainte de data de 21 iulie, intr-un articol de blog.

Am ajuns vineri dimineata in Vama Veche. Seara de joi a ajuns la mine prin intermediul televizorului si prin comentariile surselor de la fata locului. Pentru ziua de joi highlight-urile se pare ca au fost Claudia Ciobanu (felicitari!), discursul lui Chilian (am auzit atat de multe variante incat astept sa vad filmari ca sa ma pronunt) si concertul Zdob si Zdub (foarte bun, opinie unanima a celor cu care am stat de vorba). Din ce-am vazut la tv, recitalul Zoei a fost super si, personal, consider ca oricat de bine intentionat ar fi Tudor Gheorghe oferind lectii de muzica si purtare, faptul ca in discursul sau se regasesc greseli de gramatica (“care” in loc de “pe care” etc.) diminueaza din efect cel putin pentru zanateci ca mine care au un cult fata de exprimarea corecta in limba materna.

Serile de vineri, sambata si duminica le-am trait pe plaja, in culise sau, oricum, in zona de acoperire fonica a festivalului.

Absentele festivalului: Maria, Dinu Olarasu, Nicu Alifantis. Daca despre Maria am aflat ca nu s-a prezentat deloc in Vama Veche (tinerii ar trebui sa utilizeze scenele pe care vor sa cante), pe Dinu Olarasu l-am vazut vineri seara intr-o stare de spirit foarte senina alaturi de alti colegi de breasla si sambata – cu o stare de spirit nemodificata – la una dintre terasele din zona scenei. Nu inteleg inca de ce a ales sa nu mai ajunga pana la scena in seara de sambata. Astept explicatiile sale inainte sa ma pronunt.  Absenta sa mi-a fost benefica pentru ca cele 40 de minute care ii erau alocate pentru recital s-au impartit intre Fox Studis, noi si Poesis. Intrucat am auzit alte explicatii ale recitalului nostru prelungit, iata, cu o matematica simpla se lamureste problema. In loc de 25 de minute am cantat 40 (15 minute in plus si acelea verificate in permanenta cu band managerul  – adica tudor – care statea langa scena, caci inca era asteptat artistul lipsa).

Nicu Alifantis nu a fost absent ci fara glas. Au tot aparut zvonuri fel de fel legate de motivul “real” al deciziei sale de a nu urca pe scena. Probabil e greu de crezut ca un artist pe care il iubim si respectam are probleme de sanatate. Mi-ar fi placut si mie sa existe alt motiv, pentru ca il prefer pe Nicu Alifantis in voce si cu gatul sanatos. Ei bine, din pacate, nu a fost asa. A fost insa prezent langa scena inclusiv in seara de sambata, din respect fata de public. Chapeau!

Experimentele festivalului: Guess Who si Puya. Daca la Guess Who reactia negativa a publicului a fost moderata, la Puya tensiunea a fost mare si riscurile ca totul sa degenereze in violenta haotica au fost si mai mari. De zile bune incoace se cauta vinovati. Actorii importanti care au dus la situatia de sambata raman Organizatorul, Artistul si Publicul. Sa-i luam pe rand.

Organizatorul – a experimentat la fel cum experimenta in anul 2009 cu Iris. Tin minte cati oameni s-au bucurat atunci cand au vazut, surpriza!, microbuzul cu Minculescu aparand langa scena. Era ultima seara de festival. Culmea, eu atunci m-am burzuluit… A prevazut organizatorul reactiile de sambata din timpul recitalului Puya? Inclin sa cred ca nu si aici cred ca sunt multe de invatat. Chiar daca mesajul puya este unul de protest social, asta nu inseamna ca poate fi expus pur si simplu in fata unui public cu precadere fan-folk, chiar daca vorbim despre un festival privat de muzica. Gandind foarte sec si rece, se cerea un scenariu mai bun in ceea ce priveste introducerea artistului in festival. Simplul anunt al numelui intr-o lista nu explica, nu justifica, nu nimic. Momentul de interventie prin discursurile lui Marius Tuca si al Andei Pittis a fost necesar si ma bucur ca s-a intamplat in toata ecuatia plina de adrenalina si pe alocuri de alcool. Calmarea spiritelor nu a venit – din punctul meu de vedere – din partea lui Marius Tuca ci din partea Andei Pittis, prezenta in fiecare zi de festival langa scena. (Un gand oarecum adiacent….cam multa lume spune ce-ar fi gandit sau simtit Florian Pittis daca ar fi vazut aceasta editie de festival…un pic de bun simt n-ar strica nici in aceasta privinta)

Puya – a uitat ca nu e la el “acasa”, inconjurat de fani. Nu a fost informat si nu s-a informat asupra tipului de public caruia i se adreseaza. Nu stiu daca o minima incercare din partea lui de ajustare a discursului artistic ar fi ajutat, dar agresivitatea reactiilor sale (venite si din frica totusi) a inrautatit lucrurile. Dupa “Ruga” lui Valeriu Sterian au intrat mix-urile “gangsta”….not goood at all!!! Ce a uitat artistul este ca nivelul mediu de studii al celor de pe plaja era peste media publicului pe care il are de obicei. Mai pe romaneste: esti in fata unui public destept, impatimit de folk si care nu te vrea. Injuri? Vei fi injurat si mai tare. Spui “hai, organizati-va” (pentru huiduieli si injuraturi)…oh, da, se vor organiza! Artistul devine Artist prin Public si datorita lui. Puya, din punctul meu de vedere, nu a fost artist in seara de sambata. Faptul ca nu a renuntat sa cante desi zburau sticle si putea sa fie ranit a fost privit de o parte din cei care stiu ce inseamna scena ca fiind un act remarcabil. Eu cred ca a fost un test greu de imagine publica. L-a trecut

Publicul – s-a impartit in 3 categorii. Au fost cei care au plecat, cei care au ramas si au exprimat nemultumirea verbal si violentii. Primele doua categorii merita respect pentru faptul ca si-au definit o pozitie fata de recitalul amintit intr-un mod care nu a atentat la integritatea fizica a nimanui. Celor care au aruncat cu recipiente de plastic sau de sticla le doresc sa se afle cel putin o data intr-o situatie similara unde sa nu fie actanti principali ci doar spectatori. Vor intelege atunci cum zboara cioburile, cat de puternica e lovitura pe care o primesti in cap cu o sticla plina cu nisip aruncata de la distanta (unul dintre tehnicienii de scena isi revenea cu greu intr-unul dintre corturi), cum e sa te feresti in ultimul moment de unul dintre “proiectile” si totusi sa fii lovit la picioare  (vazut cu ochii mei, e vorba de Nicu Alifantis), cum e sa primesti o sticla drept in mana (e vorba de Chilian), cum e sa zboare cioburi in zona unde sta copilul tau, cum e sa stai in primele randuri inca de la ora 7 (inca nu ai apucat sa pleci sau protestezi in felul tau) si sa te trezesti cu o sticla ca te loveste in spate  s.a.m.d. Nimic nu justifica violenta. Absolut nimic.

Un soi de concluzie: fiecare dintre actorii importanti ai momentului trebuie sa isi gandeasca incidentul si trebuie sa invete din el. Sursa conflictului nu sta in actiunea in sine de a invita, in calitate de organizator (fie si al unei manifestari Private), un artist controversat, ci intr-o istorie emotionala a festivalului, una puternica. Oricat s-ar vorbi despre o dinamica (in sensul de crestere, intindere etc), ea ramane deocamdata exclusiv a festivalului si nu a tipului de public la care se face referire. Se va schimba structura publicului de la anul? Inclin sa cred ca da. Va fi bine pentru folk? Nu stiu. Va fi bine pentru festival? Rece si lucid, da.

Am scris deja multicel. Voi continua cu sectiunile “Rock-ul festivalului” si alte chestii care-mi vor trece prin cap legate de Miscarea de Rezistenta – Folk You! 2011. Sper sa-mi fie iertata detasarea emotionala, incerc sa radiografiez pe care pot de obiectiv si sper ca lectura voastra sa tina cont de asta. Va veni si randul emotionalului sa se exprime.

Sa fim sanatosi!

recomandari de filme

uneori imi pierd noptile cu folos, asa ca va recomand racoros niste filme. incep cu cel mai proaspat vazut, absolut intamplator (cum de l-oi fi scapat in 2008?!)

Blind Date/Intalnire cu un necunoscut (2008) – daca vreti ca vizionarea sa fie interesanta pana la capat, nu cititi nimic despre film, niciun rezumat. Nici trailer nu pun. Merita. In plus, e cu Patricia Clarkson de care m-am indragostit dupa ce-am vazut-o intr-un film din 2009 “Cairo Time” (in Shutter island a mai avut un rol, relativ pasager).

Pentru Cairo Time pun trailer

Pentru cea de-a doua (narativ a treia) recomandare este Never Let me Go/ Sa nu ma parasesti (2010). Nu stiu din ce impuls am mers pe mana unui amic de facebook, dar a meritat. Scenariul e scris pe baza unui roman Kazuo Ishiguro (sigur cunoasteti si filmul The remains of the day, cu acelasi autor la baza). Nu vreau sa-l povestesc, tot asa voi spune ca merita, in reperele mele.

Vizionare placuta!

un gand, doua, trei

cumva am avut dreptate.

m-ai iubit cu disperarea omului singur.

toata ceata sufletului cu care veneai la mine

trebuia sa-si aiba apa in tine…

eu sunt Fierbintele care taie aerul in doua

si pe tine

te-am.

***

uite inca un gand

***

oricat de auriu ti-e trupul

bogatia ta vine din indarjire

ti-am citit foamea de dragoste din ochi

si din acceptul cersetor de dar

am si glumit cu mine daruindu-ti un verde

din prima seara

(un test masliniu de acoperit comori rotunde)

un dar am zis? atunci era un poate.

***

cumva am avut dreptate

nu vei depasi media asa cum eu

nu voi avea perspectiva mediei decat prin tine

caci vezi tu

bobul de lumina nu se castiga la loto

iar scenariul de viata nu sta in sertar

final de film

multi multi ani in urma inregistram cu reportofonul ultimele minute din filmele care-mi placeau. inca nu se inventase web-ul. acum, daca as avea timp mi-as face o selectie de finaluri de filme bune. unde final ar insemna ultimele 30 de secunde. ultimele cadre storc regizorul, scenaristul, actorii si daca mixul e bun, atunci filmul Ramane.  unii se straduiesc doar pentru ultimele frame-uri. dar ii identificam usor si-i eliminam din schema.

nu-mi plac filmele reloaded. continuarea unui film implica ideea de serial, desfiintand conceptul initial. matrix? s-a anulat prin continuari. asa, a ramas in istorie (a mea, subiectiva) prin efectele speciale.

de fapt as fi vrut sa scriu despre finaluri de relatii, de orice tip, amoroase sau profesionale. si sa spun ca unii prefera sa traiasca in soap opera, altii ard scenariu dupa scenariu….dar nu mai bine ne uitam la un film bun?

film vazut de curand pe care il dezavantajeaza trailerul si care a reusit prin unele parti sa ma surprinda

film vazut demult dar pe care il iubesc, ca asa-l iubesc eu pe almoldovar