Exista femei pe care le vrem singure

alina-manole-fericire

Culmea este ca tema asta nu porneste de la reactiile pe care le starneste concertul “de capul meu”, Necântate, de pe 16 mai si unde deja, dincolo de emotii, se adauga temerea ca nu vor fi locuri destule pentru ce a generat anuntul meu (pentru cine nu stie, cant pentru prima data singura, in Bucuresti, concert intreg, in lista caruia sunt cantece neprezentate niciodata in public)

Are legatura si cu concertul, desigur, dar ciresele simbolice pornesc de la doua discutii pe care le-am purtat cu doua prietene de-ale mele ieri.

Prima dintre ele imi povestea despre faptul ca fostul iubit o suna, la o vreme de la despartire, pentru ca…nimic. Ca nu e dor adevarat cel care te face sa lasi o femeie superba dintr-o…copilarie si apoi sa o cauti doar pentru ca nu te mai simti buricul pamantului. I-am explicat prietenei mele ca este vorba de educatie si, daca tot are un copil echilibrat, sa vada ce-a gresit in relatia cu barbatul cu pricina, care tot copil s-a dovedit a fi. Nu cumva i-a dat prea mult nas si rasfat?

Imediat dupa vorbele impartasite despre egoism si “related”, cealalta prietena imi spune ca si-ar dori pentru mine un barbat atat de special incat inca nu-l poate defini. “Pai si?! Pana il gasesti? Ce ne facem?” – am intrebat-o amuzata – si aici a fost o pauza in dialog intrucat nu, nu-si poate imagina un alt scenariu, mai putin sclipitor decat ceea ce muzica mea si toate colateralele mele i-l imagineaza.

Si atunci ajung sa ma intreb daca nu cumva exista femei pe care le vrem singure. Prietene, nu foste neveste, aici e alta discutie si intreb din perspectiva ambelor genuri. 🙂 Femei faine, cu idei, cu neuroni in buna stare, care fac anumite planete sa se invarta. Nu ne temem, de fapt, ca se “pierd” in momentul in care devin femei-in-relatii? Daca nu mai pot genera idei in momentul in care intalnesc partenerul “acela”? Daca nu ne vor mai acorda timp si atentie asa cum o fac cand sunt singure si cand, desi nu le ajung 24 de ore, vor fi tot timpul Acolo, pentru un gand, un sfat, o vorba?

Le vrem alaturi de partener in lumea noastra? Sau ne plac asa, cand sunt singure, si nu au doza aceea de …”prostie” (zice lumea!) cand abandoneaza mult din timpul lor unui barbat care (tot lumea zice) uneori nu e nici la jumatate de sinapsa?

Da, efectul acestor femei, este altul, mult mai de durata. Si aici intervine un soi de egoism, de-a dreptul explicabil.

In legatura stricta cu imaginea mea din mintea celei de-a doua prietene amintite mai sus, stiu ca, oricare mi-ar fi partenerul, acesta nu se va ridica la inaltimea asteptarilor ei.

Stiu, de asemenea, ca orice “nou-venita” se va simti, la un moment dat, amenintata de amintirea mea din mintea barbatului pe care i l-am lasat. Indiferent cand s-a intamplat asta. Si nu are legatura cu muzica ci cu modul in care aleg sa traiesc atunci cand sunt pereche. Este vorba de atitudine. Este vorba de crestere comuna. Este vorba de…creier si de imaginatie. Este vorba de joaca. Este vorba de iubire in doi, pana la epuizare si criza, dar, la naiba, iubire in viata asta.

Am in jurul meu prietene, femei minunate, care fac lucruri atat de frumoase ca mi se face pielea de gaina cand le aud vorbind si construind realitati, la propriu. Femei care schimba lumea unor oameni. Femei in jurul carora ma bucur sa fiu.

Le vrem singure?

Spun “Da” cu zambet pentru ca stiu, femeie fiind, ca poti pastra alaturi o femeie doar daca o lasi libera sa viseze.

Empatizez un pic si poate deplasat (pot fi corectata), dar daca as fi barbat as spune “DA” cu toata gura pentru ca orice barbat, chiar si intamplator langa o astfel de femeie, are senzatia ca este cel mai bun. Si va ajunge sa fie, daca sta suficient de mult cat sa invete ce inseamna Inalt.

Partea cinica a frustratilor cu “Daca e atat de minunata … de ce e singura?” isi gaseste raspunsul doar in mintea oamenilor inteligenti 🙂

………………………………………………………………………..

p.s. se dedica prietenelor mele, celor amintite mai sus si celor pe care le stiu miscand pamantul cu felul lor de-a fi.

Omul de-a gata – experiment

papusaCe-ar fi sa consideram, o vreme, ca nu oamenii din viata noastra ni se cuvin? Facem un experiment? Cine se burzuluieste acum si spune “Cine? Eu? N-am crezut niciodata ca mi se cuvine asta…” … e ipocrit. Avem cel putin un om in viata pe care il luam “de-a gata”.  Pot fi: mama, prietenul, vecinul, sotia, partenerul de munca, colegul de facultate. Daca primul gand este “Pai ce? Eu nu fac destule?” …mai reflecteaza un pic. Daca un alt gand este “Pai merit” … mai stai o data.

Pune in balanta ceea ce oferi cu ceea ce primesti de la oamenii “de-a gata“. Niciodata, iti garantez, nu se va inclina in favoarea ta. Pentru ca in toata ecuatia exista ceva care nu tine de activitati, lucruri, obiecte, ci de o componenta emotionala aparte, a celui care (se) daruieste pur si simplu. Si te obisnuiesti cu asta si a-l intreba “ce faci?” nu mai e obligatoriu, incepi sa-i spui de ale tale, ce-ai mai facut, unde ai fost, ce se mai intampla. Sau il rogi ceva. Sau iti versi nervii. Sau te plictisesti si vrei sa pierzi timpul. Al lui nu conteaza pentru ca ti-este (oare?) dedicat. E omul care cand iti scrie si el in cele din urma ca s-a intamplat ceva pui un sad face 🙁 si mergi mai departe cu ale tale. Ca poate are nevoie de spatiu, nu de un “esti bine?” sau “pot sa te ajut cu ceva?”. E omul cu care iti permiti sa fii neglijent. Evident, e vina lui. Iti da voie, nu te pune la punct…sau cand o face tot tu te simti jignit “vai…! asta e atitudine?” …

Orice merite ai avea, ele nu justifica niciodata totul. Poate pentru ca aceste merite vin tot prin oameni.

In orice relatie (iubire, munca, prietenie) reciproca gesturilor frumoase sau a gesturilor utile este obligatorie. Daca o parte isi va asuma mai mult decat trebuie, asta nu trebuie sa-l transforme in “utilizat” doar pentru ca…ii pasa mai mult. Ca in definitiv despre asta este vorba. Oamenii “de-a gata” au un atasament mai mare fata de relatia care v-a adus impreuna. Sau sunt, pur si simplu, oameni buni si asta stiu sa faca.

Propun asadar un experiment: identifica omul “de-a gata” din jurul tau. Daca e foarte aproape, atunci ai toate sansele sa echilibrezi balanta in mod direct. Daca e mai departe, atunci pune mana pe telefon si suna pur si simplu, sa intrebi ce mai face. Restul problemelor din viata ta pot ramane in stand by pret de o zi. Il poti cauta maine sa-i spui nemultumirile, nefericirile, problemele. Altfel, intr-o zi o sa plece cu totul si golul lasat va insemna, de fapt, mai putina afectiune. Iar golul asta se umple cu greu.

bunatatea nu are nevoie de scuze

am o parte a mea pe care nu mi-o poate lua nimeni. partea aceea care se numeste “bunatate”.  nu stiu de ce si cum “gena” asta naiva tot creste, parca cu fiecare palma, cu fiecare rana, cu fiecare nedreptate. o fi bunatatea un soi de “monstru simpatic” , care creste hranindu-se cu uratul din ceilalti?! (asta a fost gand de 1 secunda)

in definitiv,  raul e cel mai usor de facut, cel mai la indemana. rautatea cauta scuze tot timpul si pretexte ca sa se manifeste. acorda o puternicie de scurta durata si atat de trista. rautatea e miiiica…si jos…si mananca din tine si te face sa nu mai ai nimic special, nimic luminos. si nici macar nu-ti dai seama…

sa fii bun insa, chiar si atunci cand iti vine sa urli iar in carnea si sufletul tau sunt rani …acolo e lupta care merita, cea mai frumoasa, a ta cu lumea, a ta cu tine insuti.

sunt un om bun si inca lupt sa raman asa

………………………………….

alta serie de versuri, care poarta si ele o semnificatie, ca toate cele pe care le scriu…

tu ai vandut marea, m/v alina manole (album dragoste in 3)

am strigat dupa tine, dupa tine-am strigat un secol sau doua…pana te-am gasit

cu tine alaturi am ales sa tac…tu ai vorbit prea mult, m-ai risipit

an dupa an coloram poezii, an dupa an desenam emisfere

tu le-ai luat, le-ai intins pe asfalt si pasii multimii le-au strivit in tacere

ref: tu ai vandut marea mea pe o noapte

un alt rasarit ai avut langa ea

m-ai mintit ca tine fac parte

esti marea lor acum ….nu mai esti marea mea

am strigat dupa tine, dupa tine-am strigat… visul meu colorat, copt de Luna-n amurg

eu te-ascundeam printre scoici argintii, tu ai curs catre mal…

eu unde mai curg…?

ref: tu ai vandut marea mea pe o noapte

un alt rasarit ai avut langa ea

m-ai mintit ca tine fac parte

esti marea lor acum ….nu mai esti marea mea

……………………………………………

de data asta pun si filmare de anul asta, de acum 1 luna

relatii pe perioada determinata

in cat timp se pot pune corzi la chitara cu tot cu primul acordaj? in 8 minute, daca sunt sunata si mi se spune “ia si chitara” iar tu intri in panica pentru ca tocmai ai scos corzile si ai lustruit lemnul instrumentului si l-ai lasat sa respire un pic si crezi ca ai tot timpul pana vineri la concert numai ca emisiunea e peste 2 ore… 🙂

multe din lucrurile pe care trebuie sa le facem in regim de urgenta ne ies foarte bine pentru ca ne concentram toate cunostintele si energiile si adrenalina intr-un interval scurt, de obicei imposibil. reusita e intens savurata in astfel de momente, ne da masura nivelului de pregatire (nu, nu ma refer la schimbatul de corzi de chitara, inceputul era doar un pretext… 🙂 ) termenul-limita, cu cat este mai indepartat, cu atat va scadea sansa “proiectului” de a fi realizat in etape logice, coerente. stim bine ca de obicei cu 4 zile inainte de dead-line incepem sa ne ingrijoram, cu 3 zile inainte deschidem fisierele, cu 2 zile inainte scriem primele 2 pagini (din 47) si abia in ultima zi, cu noapte cu tot, muncim ca disperatii. exceptiile sa nu citeasca articolul asta 🙂

vorbeam de curand despre termene date unor relatii. daca durata unei casatorii ar fi predeterminata (5 ani de mariaj dupa care expira contractul) ar insemna oare ca ne-am manifesta altfel, ca am fi mai atenti, ne-am purta mai cu grija in raporturile de cuplu? daca aplic totusi patternul de comportament descris mai sus, legat de dead-line-uri, cred ca am cadea in acelasi pacat al crizei din mariajul pe termen nelimitat: abia pe ultima suta de metri ne-am trezi ca vrem sa facem, sa dregem, ne-am implica activ, am corecta greseli, am rescrie atitudini, fie si temporar. asa ca iata-ma cum nu pot fi de acord cu ideea de relatie pe termen fix, ca nici asta nu imbunatateste cu nimic lucrurile…

ieri s-a discutat in studioul tv, printre altele, despre ce anume inveti dupa o relatie care nu a mers bine. daca fiecare ar invata cate ceva, tot ce ar urma “dupa” ar fi perfect. fiind vorba de adulti insa, voi repeta ceea ce mi-e clar de foarte multi ani: adultii nu se schimba 🙂 cine a avut un comportament donjuanic se va manifesta la fel in continuare, cine a fost lenes si lipsit de exercitiul de daruire va lancezi in continuare. numa’ sa treaca fluturii din dragostea nr 2 si sa intram in “normal”-ul de cuplu, in rutina aceea inevitabila. stai o tzara!

intre telefoane, maine si relatii

pentru ca sunt lenesa nu duc lucrurile la reparat cand trebuie. oricum nu prea cred in ideea de obiect reparat. e ca si cu relatiile in definitiv, orice nod, sarma sau lipici aplicat prelungeste un pic agonia si cam atat. cu alte cuvinte 😀 mi-a murit telefonul de tot. acum am revenit la un nokia batran ca inghetata polar (daaaa, stiu, a aparut din nou si inca n-am mancat si mor de pofta copilariei!!!), telefon care nu stie ce-i acela wifi, rade la mine cand ma suna cineva si…cam atat. ma consolez ca voi rezolva si asta intr-un fel sau altul, de preferat in curand. oricum, e bine de precizat ca daca ma sunati sa nu va asteptati sa va recunosc din prima (evident ca cele 6892 de numere de telefon nu au incaput in memoria antiquue-ului).

(nu pot sa nu atrag atentia asupra faptului ca video-ul “dragoste in 3” poate fi vizionat in format HD la 1080 🙂 )

scriam de relatii parca, nu? 🙂 una dintre lectiile pe care le-am invatat in ultimele luni e ca murim “maine” si “maine” poate fi al naibii de aproape. s-ar putea sa ma inteleptesc si sa devin neplacuta, dar cand aud in jur spus “e timp” (de iubit, de luat decizii, de trait) mi se strepezesc dintii. nu, nene, timp nu mai e.  “maine” poate se insemne si cancer nu doar relatia perfecta pe care tot o cauta unul sau altul. si cat de multi nu cred ca “maine” inseamna si rau, nu doar o ipoteza a binelui care va fi de la un moment incolo….

ma intreba cineva ce sa faca cu speranta ca ii va fi bine la un moment dat. sperantele sunt pentru oameni slabi. cei puternici n-au timp sa isi faca sperante, isi ocupa tot timpul cu drumul ales, cu pasii pe care ii fac si le e bine.

imi place uneori sa ma vad batrana si simpatica, povestind cu prietena mea la fel de batrana ce faceam la 20, 33, 41, 52, 64, 70 de ani. punand o acolada faina peste tot. povestind de copii, de barbati, de crizele nervoase, de alegeri. pentru asta insa, acum trebuie sa traiesc ca si cand nu voi ajunge niciodata sa mai povestesc ce faceam ieri.

si pentru ca vorbeam de telefoane 😀 cu ce fac si eu o poza azi de pus pe twitter de la concertul linkin park?! 🙁

Luna Amantelor – sambata, la Clubul Taranului

spuneam despre februarie ca e atipic si datorita laturii lui cameleonice. atipica ne va fi si abordarea concertului de sambata, 26 februarie. locul stiut, clubul taranului. rezervarile cunoscute la telefon: 0213108048. formula de concert ceva mai extinsa – vine si dan!  caldura si intimitate intr-un spatiu pe care-l cunoasteti. o idee pe care sper sa o pun in practica pana atunci. despre dragoste in toate modurile cu putinta, de la trio conjugal la platonice relatii. ma gandesc daca sa cant totusi si luna patrata. va zic eu pana atunci 🙂

azi e luni. va doresc o saptamana frumoasa, atat de frumoasa incat sa o tineti minte mult timp

Luna Amantelor - concert Alina Manole

dupa scurt-circuit

sa presupunem ca viata ta a urmat un curs de evolutie normal (unde normal inseamna bifarea cu limitele de rigoare a parametrilor sociali de munca, viata de familie etc). si la un moment dat…poc! nu in mediile exterioare ci inauntru. pentru tine are loc un scurt circuit (in general de sanatate) care te forteaza sa-ti reformulezi strategia de viata.

in prima etapa concentrarea pe tine e maxima. daca ai fost un individ dedicat celorlalti, mediul extern te va judeca aspru in aceasta perioada sub pretextul grijii fata de tine. in fapt, doar se tem ca timpul pe care ti-l aloci mai nou nu-i include.

a doua etapa inseamna cumintenie si “to do” list ca sa-ti fie bine. te tii o vreme de toate, dupa cum te pricepi mai bine (meditatie, xanax, sport, cursuri de …orice, ponderare), ignorand semnalele din afara, ba chiar opunandu-le rezistenta.

a treia etapa identificata e cea in care incepi sa faci concesii. ti-e dor de capacitatea timpului tau de dinainte de scurt-circuit. ti-e dor de tine cu ceilalti, de caldura degajata de fostul Tu. ti-e dor sa-ti fie grija si sa te imparti catre toti cei care conteaza, desi poate din din cauza lor…

a! sa fie si o piesa de atmosfera intre timp…

a reveni inseamna asteptari la care trebuie sa raspunzi. sa fii acelasi . sa faci lucrurile la fel.  sa simti la fel. si niciuna dintre asteptarile acestea nu mai au ecou. pe cat e mai fortat momentul de schimbare, pe atat te indepartezi de fostul Eu. evolutia Celorlalti e mai inceata si oricat ar fi de empatici nu te vor ajunge. si dincolo de asta, nici nu te vor intelege…si e firesc sa nu o poate face. intelegerea profunda vine din experienta directa din pacate. si iata-te in fata unei alegeri. o intuiti bine.

nu stiu daca etapa a patra inseamna redefiniri majore pe fondul noii structuri. cand voi ajunge si acolo va voi povesti

pana atunci 🙂 avem inca o editie de luna patrata cu muzica folk 100% romaneasca. astazi, de la 6 la 8, la Radio Lynx, e folk dupa voia voastra

esti parinte de liceean sau esti la liceu?

asta e articol dedicat si liceenilor si parintilor lor. programul despre care cititi mai jos e unul tare fain. am vazut ce inseamna pentru adolescentii cuprinsi in programul de schimb experienta unui an de studiu in afara granitelor, intr-o familie si nu un internat. am vazut ce legaturi frumoase se construiesc si dureaza. am vazut adolescenti cu alta mentalitate si importuri de valori culturale. e o recomandare, nu o reclama 🙂

va invit sa cititi. pana pe 16 februarie se mai poate aplica

A început a doua sesiune de înscriere pentru elevii de liceu care îşi doresc să studieze un an de zile în străinătate prin programul de schimburi internaţionale de elevi al Fundaţiei YOUTH FOR UNDERSTANDING (YFU) ROMÂNIA.

Programul se adresează elevilor de liceu care doresc să înveţe şi să trăiască într-o altă ţară pe perioada unui an şcolar, locuind într-o familie gazdă atent selectată.

Liceenii pot opta pentru un an de studiu într-un mediu multicultural, într-una din ţările cu care YFU-România are încheiate acorduri bilaterale: Belgia, Canada, Chile, Danemarca, Elveţia, Estonia, Germania, Olanda, Suedia şi Statele Unite ale Americii. Programul de schimburi internaţionale de elevi al YFU România presupune integrarea în cultura unei ţări pe care candidatul o alege şi în care va locui într-o familie-gazdă. Elevul va frecventa cursurile unei şcoli de stat şi va participa la seminarele organizate de către fundaţia noastră şi partenerii YFU din ţările gazdă. Programul este conceput pentru elevi cu vârsta de 15-18 ani, care doresc să descopere şi să se integreze în cultura unei alte ţări, trăind într-un cadru familial.

Aplicaţiile pentru anul şcolar 2011-2012 se pot trimite până cel târziu miercuri, 16.02.2011 data poştei, pe adresa: Fundaţia YOUTH FOR UNDERSTANDING – ROMÂNIA, Calea Moşilor Nr. 280, bl. 20, sc. A, et. 3, ap. 9, 020893 – Bucureşti O.P. 10.

De asemenea, puteţi accesa site-ul YFU , secţiunea „Înscrieri” pentru formularele de aplicaţie şi condiţiile de participare şi secţiunea „Cele mai frecvente întrebări” pentru detalii despre program.

Bafta!

sa se faca verde! am zis!

dupa un uichend cu paolo nutini, cu intrerupere de cateva ore pentru rock greu, ma declar relaxata. au fost ceva drumuri si ceva peripetii intra-craniene, dar le las in liniste unde le e locul. emisiunea cu turla a iesit tare fain, e cu pofta de cantec omul asta si sper sa-si gaseasca locul potrivit in ale muzicii si teatrului. concertele de la timisoara si cluj-napoca ale lui berinde au iesit minunat (am deja ecouri care ma bucura, mai ales de la cluj). ma bate gandul unui concert cu luna patrata  in februarie, da’ nu stiu cand. e luna cea mai aglomerata in declaratii de dragoste iar eu cant despre amante si relatii in 3…la naiba! incalc toate principiile lunii indragostitilor 🙂 acuma stiu si ca mai sunt nebuni ca mine si ca ma “scot” la o adica cu “piesa cu luna” (asta-i vorba unei fane de 4 ani jumate). dar chestiunea ramane importanta…cand sa pun concertul de februarie?! intre directia 5 si taxi?! 😀 😀 sau mai devreme?!

a fost validata informatia mea in premiera in legatura cu Folk You. gasiti in jurnalul national

ca tot vorbeam de nutini, cat mai cititi una alta, dati si drumul la muzica

revenind…a fost un “uichend” ciudat, pe alocuri foarte cald si de familie, pe alocuri zapacit. peste toate insa frig rau. incep sa bat din picior ca vreau primavara si cat mai repede. e singurul anotimp in care miroase verde, in care aerul e verde, in care in creierii mei e plin de verde (probabil inmuguresc sinapsele), in care piticii mei nu se mai ascund in pantofi pentru ca au atata verde-verde la dispozitie 🙂

hai sa fie si o poema nocturna, ca inca nu s-a terminat clipul de mai sus (cei de la 30 de ani in sus vor intelege poate mai bine)

…………………………

mai tii minte paharele de plastic
prin care vorbeam
tu pe o parte a garlei
eu pe partea cealalta?
bucuria nu sta in noduri
pe firul dintre tine si celalalt
ci in vibratia intinderii
aceea duce cuvantul mai aproape de inima

mai tii minte sobele cu plita
pe care se coceau turte
si le mancam fara sa stim ce e nutella
sau ca ar putea exista ceva mai bun?
bucuria nu sta in restaurante
cu masa, lumanari si chelneri albi
ci in vibratia gustului de iubire
ramas din noaptea trecuta

mai tii minte peretii camerei de 14 ani
cu postere dezlipite din reviste colorate
si versurile scrise cu carioci prin var
si casetele rulate pana la dezmembrare?
bucuria nu sta in ziduri pe care le cumperi
in contracte si rate
ci in casa din inima
cea mai frumoasa de pe planeta

bucuria sta in inima pe care o imparti

…………………..

a doua piesa e pentru cei care au o saptamana grea. nothings gonna bring you down! 🙂 sa aveti o saptamana bestiala!!!

Dupa si inainte

nu cred in prietenia de “dupa”. de “dupa” orice fel de relatie, amoroasa sau nu. pentru ca “dupa” (in acest caz) presupune un “inainte” crunt.

finalul acestui an ma prinde in curatenii de viata, de prietenii, de balast. “inainte” ma debarasam de lesurile prieteniilor calcate in picioare aducand dovezi ale retragerii mele.  “iata de ce draga prietena, iata de ce draga prietene” sau “uite motivatiile“. nu stiu de ce ma gandeam tot timpul ca ei trebuie sa stie ca stiu. de-acum “inainte” nu. explicati-va voua insiva, constiintei, acum sau pe la 60 de ani. raman urme “dupa” orice. dupa suruburi, dupa saruturi, dupa pasi, dupa ganduri. vi se vor transforma in cicatrici.

raman un om tare bun si sunt mandra de mine. raman cu problema aceea cronica…sufar de deficit grav de neincredere 🙂