Desteptarea primaverii, trupa Firma si alte istorii de avanpremiera

Desteptarea primaverii

Despre punerea in scena, la Teatrul Mic, a piesei “Desteptarea primaverii” stiam de anul trecut. Din umbra, am trecut prin cateva etape de povestiri. Apoi am primit intrebarea “Vii?” si m-am infiintat, in loc privilegiat un pic, in sala de teatru.
O mentiune mica: sunt spectator bun, imi inchid telefonul, nu soptesc nimic catre vecinul de scaun si sunt atenta-foc, dar…am o problema cu duratele mari ale unor spectacole. Ma sperie. Poate usoara claustrofobie. Poate faptul ca stiu ce inseamna procesul de atentie si care sunt duratele optime. Nu intru in detalii stiintifice. Ati inteles ideea. Ei bine, piesa dureaza 3h si 15 minute. Pauza dupa 1h 45 min. Ma panicasem un pic.
Si a inceput. Si a venit pauza. Si s-a terminat.
Si detaliile scrise mai sus nu au contat si asta mi se intampla rar. FOARTE rar.
Incerc sa ordonez ideile pe baza carora va voi face si recomandarea de a vedea Desteptarea primaverii
1. Textul – il cunosteam deja; cine nu il cunoaste, cu atat mai mult se va bucura de el; il gasiti pe internet.
2. Mash-up (ca alt cuvant mai potrivit in limba romana nu am la ora asta) intre arta dramaturgica si cea muzicala.
Nu este un spectacol de teatru si atat. Pe scena se afla trupa Firma. Care nu e trupa de acompaniament. E parte din poveste. Cantecele au fost scrise pornind de la text si sunt perfecte. Perfecte. Nu sunt fan Firma. Imi plac cateva dintre piese si un videoclip pentru care s-a muncit mult. Ce se intampla insa in acest context nu are legatura oricum cu un concert -standard. Daca mergeti, imi veti spune apoi despre “In numele tatalui” si mai vorbim pe tema 🙂
3. Jocul actorilor, tineri, bun. Rares Florin Stoica – trebuie mentionat.
4. Solutiile regizorale…ei bine, acum ajung la Vlad Cristache.
Liviu Ciulei si Victor Ioan Frunza sunt doi dintre regizorii care au pus in scena textul. Si vine Vlad Cristache in 2017. Nu stiu daca a fost elevul lui Victor Frunza, dar ceva imi spune ca da. Cand intr-o piesa de teatru ma scot din circuit 5 scene, e mult. Sau, ca sa nu intelegeti gresit, e de mult Bine. Si ma uitam la regizor aseara, atat de tanar ca i-am urat in gand sa nu uite varsta aceasta cand va ajunge la 50.
6. Sunetul e impecabil. Calibrarea muzica – voci actori e exact asa cum trebuie. Nu e sonorizare, e sound design. Cateva dintre efectele de pe final de momente muzicale fac cale buna de stare unor pasaje intregi cuvantate.
7. Hai ca vine si randul unui punct slab, ca ma stiti sincera chiar si in entuziasm 🙂
Light design-ul. Aici mai e de lucru. In 2 dintre acele scene minunate de care scriam mai sus, ceva idei mai inspirate in ceea ce priveste luminile ar fi dat pus un diamant undeva. Au mai fost si alte momente in care simteam nevoia de light desigh, nu de lumini de teatru. In plus, doua dintre luminile amplasate la nivelul scenei, spre una dintre iesiri, mi-au batut in retina mult si albastru si…gata.

As mai scrie inca pe atat. Despre text si despre uriasa diferenta intre anii acestia si cel in care a fost scris in ceea ce priveste adolescentii si ce cunosc atat de rapid acum in privinta sexualitatii. Despre public si faptul ca inca se mai aude sunetul telefoanelor mobile. Despre freamat si emotiile unei avanpremiere.
Va las sa ma credeti sau nu ca 3 ore si 15 minute (si 30 de minute, daca luam in considerare pauza) merita petrecute acolo.
Inca ceva: intrati la timp in sala la inceput si dupa pauza. Lucrurile se intampla cursiv, continuu. Inclusiv in pauza.

Plecaciune si drag,

Alina Manole

Cronica subiectiva de teatru – “Pai…despre ce vorbim noi aici, domnule?”

Am citit la Hoinaru acum 2 saptamani cronica piesei “Pai…despre ce vorbim noi aici, domnule?”. Intamplarea a facut apoi sa fiu invitata in emisiunea Garantat 100% si sa-l cunosc, fix, pe Catalin Stefanescu. O alta intamplare a facut ca telefonul sa sune ieri la ora 5: invitatie la teatru, Teatru Act, piesa incepe la 7, trebuie sa fiu acolo la 7  fara 20 intrucat, intamplator, 2 bilete au ramas fara cumparator. Intreb – din lumea mea de mailuri, parteneriate si pregatiri de lansare de album – “Ce piesa?”. Titlul e evident, nu? 🙂 Cele doua locuri au fost la 1 m de situatie, ca sa fie intamplarea si mai faina.

Marcel Iures, George Mihaita, Dabija, scenariu Catalin Stefanescu, scriere dupa Morometii.

“Morometii” este una dintre cartile pe care le-am digerat pana la integrare. O anumita zona rurala absenta in viata mea, desi de origine moldoveneasca, si-a avut compensarea in cartea lui Marin Preda. Am refuzat-o de cateva ori, ne-am intalnit ca intr-un soi de inclestare, apoi am citit-o in etape diferite de viata. Unele pasaje isi au amprenta emotionala a varstei si la multi ani dupa, la reluarea lecturii.

Sa extragi inteligent si sa definesti Morometii intr-un dialog de 1 ora si jumatate e dificil. Am pornit cu semn de intrebare. Rezultatul, in acest caz, m-a impresionat si nu pentru ca este al realizatorului emisiunii in care am fost invitata. O scriu serios. Cheile dialogului in doua personaje (Ilie si Cocosila) se afla in salcam, politica, pomana, lada de zestre si gard si cu ele se deschid tablouri narative bine conturate. Reusita unui astfel de demers dramaturgic ar trebui sa se regaseasca in comentariile criticilor de teatru, nu pe blogul acesta. In calitate de spectator cu lecturi destule la activ sunt (si a doua zi) incantata de scenariu. E mult… pentru ca sunt rezervata de fel.

Actori si personaje

Filmul lui Stere Gulea ramane, in zona de vizual, cel mai puternic reper. Victor Rebenciug ramane pentru mine cea mai puternica si (imho) realista reprezentare a personajului Ilie Moromete. Mitica Popescu – Cocosila 1988 – minunat. In continuare va ramane asa.

Marcel Iures intra in poveste cu totul. Gradat. E o chestiune de stare. Dar ma convinge de statutul de taran dintr-un rural ars si sarac. Momentul reamintirilor (veti vedea piesa, veti intelege) este dureros de viu si de adevarat. Nu ma asteptam la altceva decat sa-l “vad” pe Ilie si sa plang atunci cand agonizeaza.

In piesa de aseara, in partea de inceput, personajul lui George Mihaita este… prea urban, un pic nelalocul lui. Partea buna e ca, desi m-a convins tarziu ca e “Cocosila” … pe urma nu m-a scos din imaginea suprapusa. Voi dori sa revad piesa si la 1 an de existenta pe scena. Unele lucruri dobandesc patima si contur in timp.

Regizorul Alexandru Daboja e prezent cat trebuie, fara sa “deranjeze” dialogul. Simboluri cat trebuie (cana cu bastista, pomana, lumanarile – au apus vremurile bune, stim), un twist de personaje, la final, gandit pentru scena, exemplar. Citeam un interviu in care regizorul spunea ca-si dorea sa aduca o “piesa cu tarani” pe scena Teatrului Act. Sa mai scoatem un pic ruralul din public insa…ca ajung si la el acum si ma intristez un pic. In primul rand pentru ca ora de incepere 7 inseamna sa fii macar la 7 fara 5 in sala. Si eu sunt fumator…Apoi…de exemplu…rasul zgomotos, incredibil de zgomotos, la auzul unor cuvinte care nu mai sunt tabu demult. Atat de zgomotos incat pauza catre urmatoarea replica era vizibil mai lunga decat ar fi trebuit.  “Ce-a zis? A  zis Iures “chizdra” ?” – jenanta reactie. Ma mir cu naivitatea pe care o voi pastra pana la capat de curcubeu.

Pentru cine a vazut sau va vedea piesa…sa stiti ca am plecat cu regretul ca n-am luat o bucatica de tablou (minunata ideea fotografiei funerare!).  Ar fi stat in zona mea speciala de pitici, ca un trofeu de amintire a unei Intamplari frumoase, cu teatru la purtator.

Gata! Ma opresc aici!

Mergeti sa vedeti piesa nu ca la un eveniment monden cu nume ilustre pe afis, va rog. E o “piesa cu tarani” in definitiv 🙂

(nu, n-am facut poze cu telefonul, cu blit sau fara, in timpul piesei)

un film despre filme

pe 13 aprilie, cand va avea premiera in romania, ma voi duce sa-l vad in format 3d, pe ecran imens, si cu siguranta imi va placea si mai mult si voi vedea tot felul de amanunte care mi-au scapat si ma voi extazia inca o data de povestea de dincolo de poveste . este unul dintre cele mai frumoase filme pe care le-am vazut in ultimii 2 ani si cand scriu “frumos” o scriu cu toata gura, asa, adevarat. e un omagiu adus celui care a inventat la inceputul cinematografiei cat toti confratii lui la un loc. e povestea ecranizata a unui om care a existat si al carui destin este extraordinar. povestea reala m-a impresionat mai mult decat orice efect special…:)

regizorul scorsese m-a surprins, m-a incantat. orice efect special insa m-a intors inapoi in timp la personajul de la “1900 si ceva”, care picta de mana, frame by frame, cate un film, pentru a-l face color…

orice trailer al filmului e comercial si atat. le-am vazut pe fiecare dupa vizionarea filmului si am ras pentru ca filmul spune muuult mai mult, mai ales dupa ce citesti biografia reala a personajului.

filmul este intitulat Hugo. personajul la care ma refer este George Melies, a carui biografie o puteti cititi pe wikipedia.

pretextul filmului e in definitiv o Luna…

26 septembrie, premiera videoclip la Antena 1

In avanpremiera lansarii noului album “Dragoste in 3”, una dintre piesele de referinta ale materialului discografic a devenit de povesti…nu doar de poveste!

6 povesti de viata, surprinse in imagini – asa poate fi descris videoclipul piesei “Ea nu ma stie”. Sunt povesti reale, posibile: un cuplu de amanti, un cuplu plictisit, un trio…incert, femeia care asteapta, barbatul care pleaca pentru a ajunge la timp acasa, grupul de prieteni in care se sarbatoreste o despartire…

Videoclipul a fost realizat cu multi prieteni si tehnica de ultima ora. Locul de filmare, clubul Kulturhaus, a fost (in premiera pentru un astfel de proiect muzical) un cadru perfect pentru povestile de dragoste desenate regizoral de Bobo Burlacianu.

Cei care vor viziona acest clip muzical vor observa cu siguranta suprapunerea de planuri alb-negru si color. Aceasta se intampla si pentru ca fiecare poveste, luata separat, are o semnificatie pentru cei care o traiesc…asa ca doar ei, atunci cand sunt in prim-plan, vor avea “culoare” si “viata”  .

Iata o parte dintre prietenii si profesionistii care au facut parte din echipa de filmare:

Regizor: Bobo Burlacianu, cunoscut ca Bobo Mare, membru al trupei Fara Zahar

Editor de imagine: Cristian Grosu

Director de imagine Razvan Dascalescu

Producator: Tudor Balcu

Echipamentele au fost puse la dispozitia echipei de filmare de VideoLink

Make-up artist: Ioana Cristea

Multumim celor care au ajutat la realizarea acestui videoclip: Adrian Soaita, Catalin Rudolf, Cosmin Covei, Bujor Stoicovici, Marius Tanef si prietenilor-actori care au “suportat” auditia piesei “Ea nu ma stie” pret de …14 ore: Alina, Barrie, Andreea, Cristina, Daniel, Adrian, Ruxandra, Veronica, Sabina si Ioana.

Filmarile au fost efectuate in Clubul Kulturhaus

Lansarea videoclipului va avea loc luni, 26 septembrie, in cadrul emisiunii Neatza cu Razvan si Dani, difuzata la Antena 1.

Aceasta lansare precede evenimentul de lansare a albumului “Dragoste in 3” din 30 septembrie, la Teatrul Nottara din Capitala. Biletele sunt disponibile in reteaua Eventim (Librariile Carturesti si Humanitas, magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Orange si online pe www.eventim.ro in pagina de eveniment).

Partenerii evenimentului de lansare sunt: Jurnalul National, Foreverfolk, Radio Lynx, Sapte Seri, Hotnews, Bestmusic.ro, Muzicabuna.ro, TheGig.ro, Acasa.ro, Let’s Rock, 4arte.ro, iconcert.ro si Prom Art prin Dana Cristescu.

Imagini de la filmarea de videoclip

Filmarea videoclip-ului nu se putea intampla daca nu eram suficient de nebuni incat sa credem ca se poate.  Anul trecut, dupa un concert, doi prieteni ne-au spus ca ne sprijina si ei daca ne bate gandul unui astfel de proiect video. Anul acesta le-am reamintit ce-au spus anul trecut 🙂

Initial filmarea trebuia sa aiba loc pe 23 august. Nu s-a putut si a fost amanata pentru 6 septembrie. Zi de meci de altfel, dar nu a contat.

Filmarile au durat (fara partea de pregatire) de la 7 seara la 7 dimineata. Ca locatie…o premiera si pentru locatie si pentru mine 🙂 Prietenii care au stat alaturi de mine pentru a face parte din videoclip au indurat multe. Multe ore de asteptare, multe schimbari de perspectiva. Le multumesc asadar actorilor pentru rabdare: Ruxandra, Adi, Ioana, Alina, Barrie, Daniel, Cristina, Veronica, Sabina, Marius, Andreea. Sper ca dupa ce se vor odihni indeajuns sa mai vorbeasca cu mine 😀

Povestea cu mai multe detalii o veti putea auzi in aceasta saptamana, vineri noaptea, la Psihologul Muzical. Am bucuria mare de a fi invitata de catre Andrei Partos in emisiunea sa pentru a prezenta noul album si ultimele aventuri. Iar aventurile de la filmari sunt haioase tare. Veti auzi in premiera cateva piese de pe albumul “Dragoste in 3” si evident voi canta si live. Lansarea de pe 30 septembrie de la Teatrul Nottara a fost deja anuntata, daca o anuntati si voi mai departe…plecaciune!

Iata cateva fotografii de la filmare. Multumesc, Marius 🙂 Ai fost …”de toate” 🙂

Inca o secventa de la filmare
Inca un strop de pudra din mana Ioanei
Sedinta de band 🙂 Dan era la machiaj 😉
Mai aranjam luminile un pic, actorii asteapta
Retusuri de vedete
Click sau Clack?
Asteptand scena 23
Se filmeazaaaa!
Imagine cu regizor, DOP si cameraman
secventa videoclip alina manole
Ea nu ma stie - Alina Manole, secventa de filmare

salonul nr. 6 – cronica de nepriceput

daca nu ai un nebun, cauta-l cu atentie. il vei gasi in tine sau intr-un Celalat semnificativ. in ambele cazuri vei avea de invatat. despre asta e vorba in Salonul nr. 6, adaptare dupa Cehov, in interpretarea actorilor daniel tudor, catalin stelian, dana nedelcu, andreea runceanu, razvan canache. Regia: Adrian Berinde

revenirea pe scena a lui Adrian Berinde este in sine o bucurie. recunosc ca ii astept cu nerabdare muzica, dar pana atunci ma “multumesc” si cu un act regizoral care utilizeaza spatiul unui club precum prometheus la maxim. scena e clubul tot, spectatorii devin pacienti linistiti in saloanele lor, fumand, band cate o licoare, amortiti de medicamentul pe care spectacolul in sine il ofera. luminile cad nu doar pe actorii care merg printre spectatori , ci pe spectatorii insisi, si asta rupe privitorul de un context obisnuit de club. elementele de scenografie sunt suficient de putine, discrete, reci. cum altfel intr-un spital de nebuni?

ce se intampla in Salonul nr. 6? un doctor, 2 pacienti, o femeie-paznic si o himera compun un tablou care baleiaza intre logica, filosofie si delir. cine-i doctorul? cine-i pacientul? cine se salveaza din spital? afli la final? exista vreo “rezolutie” evidenta?…hm…

despre jocul actorilor? o stinghereala de inceput nu imi poate sterge impresia de bun, insa remarc cu incantare ca daniel tudor mi-a ramas in minte viu. poate pentru ca aceasta e soarta “nebunului”, exacerbat, urlator, abulic. asa cum razvan canache, nebunul cuminte, a construit (in limita a 2 replici) un Personaj credibil, perfect integrat in text.  in ceea ce-i priveste pe dana nedelcu (“femeia-gardian” – actrita despre care am aflat ca vine pe scena dupa o pauza de 10 ani) si catalin stelian (“medicul”) am avut senzatia ca au avut prea mare grija la inceput sa transmita cuvinte (textul nu e facil) si nu emotii. stradania lor s-a dus spre final in act artistic pliat pe starea textului si ma gandesc ca au gasit echilibrul intre emotia actorului care joaca pe culoar-ul unor mese de club si emotia personajelor pe care le au de interpretat. despre “himera” andreei runceanu, ideea de la care s-a construit personajul e fantastica. aparitia “fetei cu vioara” impresioneaza si confera o iesire din ritmica obisnuita a unei piese de teatru din cele vazute in ultima vreme de subsemnata. faptul ca devine si personaj “activ”, in piesa, si nu doar un meteor e  meritul regizorului-artist cantator, cum altfel?!

despre public, altadata.

impresia generala? ma intorc la ce spuneam la inceput: daca nu ai un nebun in viata ta…cauta-l. se poate numi si berinde.

(thumbnail-ul e construit dupa afisul de spectacol…trebuia sa-l incadrez cumva in dimensiunile bannerului de template…sper sa nu se supere nimeni…)