brief de folk you 2010

incepusem sa scriu pe larg cum a fost in ultimele zile. nu s-a salvat, mana sortii, asa ca reiau pe scurt: am ajuns joi, am fost stresata pana vineri dupa recital, sambata m-am bucurat de spectacol iar duminica m-am refugiat de lume intr-o incercare de relaxare. marti am ajuns acasa si despre luni habar nu am ce sa zic…a trecut repede si lenes ca un motan printre usi.

cand ai un reper muzical si profesional artistic precum nicu alifantis, sa canti “dupa” e de zeci de ori mai dificil. reperul e dat, standardul se vede, se aude, se simte. “concertul de semineu” a fost impecabil. cand am urcat pe scena am simtit ca e scaunul un pic cam departe de cat ma puteau duce pasii. mi-era teama sa nu pierd ordinea pieselor de recital, scrisa pe o foita si pusa in maneca, mi-era inima in gat. in plus, prima piesa era cea lansata cu doua zile inainte (“tu ai vandut marea”)…mai stiu versurile? oare le va placea piesa? se aude bine?… si dupa un timp cat o clipire…recitalul s-a terminat. jumatatea de ora a trecut aproape instant. stiu ca mi s-a facut semn ca ma incadrez in program lejer, ca nu depasesc nicio limita de timp (daca mi se spune sa cant 3 minute si 28 de secunde, puteti fi siguri ca atat voi canta si ca urmare si cele 30 de minute au fost 30 de minute). sunetul impecabil ne-a facut sa ne simtim ca intr-o sala de concert si aici ii voi multumi lui claudiu si stage expert. tehnic a fost incredibil de bine.

m-am topit de nu-stiu-cate-ori cand reuseam sa aud pe scena ceea ce sufletele vamei cantau alaturi de noi. m-am bucurat sa vad atatea brate deschise care se jucau pe “asa si-asa” sau pe “am un pitic”… asa cum m-am emotionat tare tare la “luna patrata” pe care o citeam pe buzele multora. ecoul acesta e cel mai mare premiu si cea mai mare distinctie pe care o pot primi.

am coborat de pe scena ca dupa un somn cu vis intens.

tot ce a urmat a fost muzica, relaxare, rasarit si iarasi muzica. e deja poveste. plus un concert surpriza de luni, la “baza sportiva”, ca intre prieteni.

urmeaza concertele de pe 31 iulie si 6 august din Vama Veche. Oficiale, ca sa zic asa 🙂

Alina Manole

Arad 2.0

imi pusesem ceasul sa sune la 4 si jumatate dimineata, asta pentru plecarea de vineri. un gest complet inutil pentru ca insomnia si-a facut efectul si am adormit la 4 si 18 minute. deci  dupa un somn de 12 minute a trebuit sa ma extrag din pat si sa deschid ochii cat sa ajung la masina. aveam drum de multe ore in fata si un concert in aceeasi seara. asa a inceput aventura Arad.

ca sa optimizam timpii de drum am facut ce n-am facut eu prea des pe motiv ca exista benzinarii: pachetel cu mancare, a la carte, pentru fiecare dintre baieti. plus dulce. plus mere, care nu au avut succes.  si asa a inceput un drum lung, cu ploi torentiale, tir-uri culcate pe dreapta si soferi dusi cu capul, drum la capatul caruia, fix in momentul in care am ajuns la hotel, mi s-a facut, evident, rau.  dupa 7 nurofene in intervalul 2-7 mi-am linistit durerile de toate cele si am inceput, in sfarsit, sa respir aer de festival.

de pe folkblog citisem ca prima seara a fost cuminte, cu public “rasfirat”. a doua seara insa a fost “condensata”, cu public mult, distribuit in toate locurile posibile din spatiul de club. adica si pe scari, si la balcon, si in spate, si pe laterale. cum scena era intr-un relativ centru, contactul vizual cu cel din laterale-spate a fost un pic limitat, noroc ca la ce microfon am pot sa cant din oricare parte a lui, ca tot capteaza vocea…si iata cum ma mai intorceam ca sa-i vad pe cei care venisera in seara cu pricina sa asculte folk.

recitalul nostru a durat 30 si ceva de minute, era seara cu multi invitati. m-am bucurat pe dinauntru ca un plod vazand ca piesele nu sunt necunoscute. si ca au fost si prieteni invizibili si pitici si indragostiti frumosi in sala, care au dansat si cantat impreuna cu noi. am avut bucuria sa vad si prieteni de la timisoara veniti special pentru noi chiar daca a doua zi aveau de muncit. am avut bucuria sa o vad si pe emilia de bucuresti 🙂 cu alina si maggie de la folkblog intalnirea a fost scurta: pupat si bucurat (cu ocazia festivalului de la arad se face fix 1 an de cand ne-am cunoscut efectiv si de atunci am trecut oarecum prin multe, mi-ar fi placut sa fie si mirage si cantafabule, ca sa fie intalinrea de anul trecut full house). le multumesc celor care au cumparat albume…ca asta e semn clar ca cel putin o piesa din cele cantate a fost pe gustul lor.

din pacate, dupa recital, cand s-a dus si efectul celui de-al 8-lea nurofen, am decis sa ajung la hotel, sa ducem instrumente si sa mancam ceva…si pe urma n-am mai iesit din camera. i-am ‘trimis” pe baieti ca reprezentanti la after party si m-am culcat frumos devreme…evident ca un pic frustrata ca nu particip la continuarea serii….

a doua zi ne-am rasfatat cu o plimbare scurta prin arad. am vazut o sala de teatru de vara absolut superba, care m-a dus cu gandul la multe lucruri care se pot face acolo…cladire veche, cu pereti inalti, de un farmec uluitor. ..data viitoare cand mergem in Arad sper sa aducem tot proiectul luna patrata, adica formula cu contrabas si trompeta…

drumul de intoarcere a fost mai greu decat la dus. tir-uri mult prea multe, primii 50 de km facuti in 2 ore.  plus meciul fetelor de la oltchim…si doar 2 pauze scurte, cat sa ne dezmortim. bucurestiul a insemnat inca 1 ora pana am ajuns acasa, pentru ca aglomeratia de sambata seara nu se compara cu nimic…

acum ma pregatesc de emisiune. astazi prezint un album nou si punem muzica pe gustul vremii. si la voi ploua?!

multumesc pentru foto, preluata de pe pagina folkblog.ro

cronica de caracal si o multime de alte lucruri

de o vreme incoace ma intorc de pe drumuri cu tot felul de istorioare ghinionistice. inclin sa cred ca linia asta amara s-a incheiat o data cu drumul la caracal. nicio aventura semnificativa in termeni de masina, drum, picioare rupte. doar inca o aventura muzicala, intr-o sala de teatru exemplara si noua. recitalul lunii patrate a fost unul dintre cele “Altfel”:  toti 3  am functionat ca in zilele magice, cand nu e nevoie de nimic altceva decat de o stare aparte pentru a fi fericit pe scena. sunetul impecabil, acord de aplauze pe piesele mai ritmate, caldura venita din partea publicului la piesele mele de suflet.  cineva m-a intrebat de ce-am ales sa cant majoritatea pieselor in acord minor…e asa de simplu: din cand in cand, dincolo de zambetul si pe alocuri antrenul pe care un artist trebuie sa il aduca celor care vin sa-l vada, el, omul de pe scena, simte nevoia sa se deschida mai mult, cu totul, definitiv, cu plecaciune si cu sinceritate.  pe de alta parte, era mult timp de cand nu mai cantasem intr-un recital “colinda copacului” sau “sirene”…

Continue reading “cronica de caracal si o multime de alte lucruri”

sa inceapa o toamna rodnica!

simt nevoia de cafea. in ultima vreme am baut din cand in cand un ness mai slab decat apa. teoretic medicii mi-au spus ca ar trebui sa renunt la cofeina, practic nu mi-e greu, dar pofta…

a fost o vara nemaipomenit de grea si de urata. surprize neplacute din partea unor oameni in a caror inteligenta si bun simt credeam, zvonistici absurde, accidentul cu piciorul (inca ma doare ca urmare a exceselor mele umblatoare), o permamenta alergatura si cautare de solutii pentru ca firma sa mearga in pofida crizei. si mai sunt si multe altele.
de obicei, dupa o perioada grea, timpul separa uratul de frumos. dupa principiul acesta, imi vina sa ma proiectez direct in decembrie, langa soba, cu o tigara si un ceai bun.

dragii mei, va doresc o toamna rodnica. mie imi doresc clienti buni si cantari frumoase, adica si munca si munca, de 2 feluri, la fel de importante pentru mine. Ca-mi place si sociologul – publicitarul din mine, si artistul care va fi “in progress” pana la finalul scenei.

Continue reading “sa inceapa o toamna rodnica!”