Nu a fost o zi ușoară. Eu cu hipersensibilităţile mele de dinainte de concert, cu probleme de comunicare de zici că s-a supărat Mercur sau vreo altă planetă pe mine, cu haos, cu programe amestecate, cu rău fizic, cu scenă de pregătit (mulțumesc, Teddy pentru sunet) și multe altele. Știţi voi zilele acelea în care ai vrea să meargă lucrurile într-un fel și e fix altfel? Așa a fost! Până la ora 20:25. Apoi s-au descâlcit toate. A apărut un contur de Lună în care am pus, împreună cu toţi cei care au venit (slavă Cerului că am încăput!), toate lucrurile bune din Univers. În pregătirea noului album, să cânţi în faţa atâtor oameni cântece în premieră este un exerciţiu extraordinar pentru ce știi că te așteaptă. Ne așteaptă pe mine, pe Raul, pe Adi și încă o mână de muzicieni cu care vom lucra în studio și la lansare.
Acum stau pe un scaun în bucătărie, Dodo-motanul îmi ocupă papucii (picioarele mele sunt pe calorifer), fumez o ţigară normală, mă uit la freziile albe pe care le-am primit și am senzaţia că nu am ajuns cu totul acasă. Am rămas undeva între scenă și mine, cu iarna lui Dragobete ce se topește în braţele mele de la atâta bucurie. Știu că mi-e foarte foame, că trebuie să iau antiinflamatoare să tacă durerea și că mâine pot dormi până târziu. Și mai știu că sunt un om norocos la oameni.
Plecăciune și Drag tuturor!
Cine vrea să mă mai vadă poate să o facă în contul zilei mele de naștere și la aniversarea de 6 ani a spectacolului Joia Păcătoșilor pe 30 martie la Teatrelli. Va urma o pauză de apariţii scenice (cu JP sigur până în toamnă) întrucât trebuie să intru în piele de producător și să organizez tot ce ţine de albumul nou: studio, producţie, lansare și fonduri pentru acestea, care nu sunt puţine. Dacă știţi susţinători culturali, să le spuneţi că e o nebună cu Luna Pătrată căreia nu i-ar strica o gură de oxigen 🙂
E 2:21 cand ma apuca scrisul. Am ajuns acasa. Multumesc cui m-a condus, multumesc cui a comandat mancarea la pachet, multumesc cui a gatit-o. Am mancat ardei umpluti (da, la ora asta ca ma topeam pe picioare), am papat si un ciob de ciocolata amara (inca ma gandesc daca sa deschis cutia cu bunatatie turcesti de la Emilia), mi-am aprins o tigara si … ochi mari.
Mai intai sa ii laud pe cei cu pitici: nu doar primul concert a fost sold out (cu regretele catorva platitori de bilet care nu au reusit sa ajunga la concertul 1 din motive de orase in care erau blocati in trafic) ci si al doilea. Intamplarea a facut ca de dupa-amiaza sa se aglomereze situatia rezervarilor de bilete. Mai mult, inainte de inceperea concertului nr. 2 au mai venit niste oamini faini ca ei vor la concert. Si iata cum…au fost nu doar doua unul dupa altul ci doua concerte full. Plecaciune si drag tuturor! Nu ma asteptam, sincer! 😀
Asadar: premiera 1 = 2 concerte succesive, premiera 2 = 2 concerte sold out
Premiera 3 = “Tu citeste, eu fumez” = piesa noua pe care nu am cantat-o de doua ori la fel pentru ca e prea noua 😀 Dar asta nu are nimeni de un’ sa stie…va zic eu acum!
Premiera 4 = inteleg sa vina oameni care traiesc in Capitala, dar sa vina oameni din Sighisoara, Roman, Amsterdam, Buzau, Brasov…aveti niste pitici dragilor…de toata frumusetea! 🙂
Premiera 5 = una personala, subiectiva, cum vreti sa-i spuneti. Nu am cantat niciodata la distanta de 40 de minute concerte intregi. Le-am modificat un pic, adica am schimbat doua piese, astfel incat sa nu se plictiseasca cei care au ramas si la al doilea concert (da, au fost alti pitici implicati aici) si pentru a ma pastra pe mine acolo unde trebuie ca prezenta. Ei bine, nu m-am asteptat sa imi placa si, la finalul concertului 2 sa mai vreau inca un concert… 😀 Adrenalina a fost la cote maxime!
Mesaj acum, inca unul, pentru toti cei care au venit la concerte: sunteti senzationali. Incerc sa va merit. Ma suportati exemplar cu emotiile mele, cu glumele fara perdea, cu frazele pe care le intrerup si le iau de la capat pentru ca vad o lucire sau un zambet sau aud un oftat. O parte dintre cei veniti astazi,si laprimul si la al doilea concert, au fost in premiera acolo. Sper sa va fi placut. 😀
Multumesc celor de la Teatrelli din mai multe motive: pentru ca au vrut al doilea concert, pentru ca organizatoric lucrurile s-au miscat minunat, pentru toata mobilizarea. Multumesc echipei mele tehnice si de suport pentru ajutor si implicare!
Pe 10 octombrie ne vedem din nou in Bucuresti, tot la Teatrelli, cu un alt spectacol, altfel. O sa anunt oficial luni…ca de aceea e Luni. Adica fix cand sfarsitul lumii va fi uitat si ne vom intoarce la noi, in inima noastra.
Va imbratisez cu drag! 🙂
Alina Manole
P.S. Nu, nu merg la somn, am inca multa energie, cat pentru vreo 2 ore! Iata doua poze “furate” de pe facebook de la ficare dintre reprezentatii 🙂 (da, nu e lumina de vina, am schimbat rochiile etc)
Tocmai m-am uitat pe cateva filmari mici de la concertul de la Stuttgart. Plus cateva fotografii. Ca de obicei cand vine vorba de lucruri bune…probabil imi voi da seama peste vreo 2 luni ca plecarea mea muzicala chiar s-a intamplat. Si atunci voi citi ce scriu acum.
Haideti sa va povestesc cum a fost, in linii mari! Inceputul l-am mai descris aici pe blog. Despre invitatie si motivul intamparii puteti citi AICI. Trimit gand bun catre Irina Constantin pentru agitatia din ziua de dinaintea plecarii. Continuarea e acum 🙂
Stuttgart ne-a primit cu vreme calduta, un pic de nor si cu organizatorul evenimentului la aeroport. Florin Zaheu ne-a asistat in toata perioada si s-a implicat in toate administrativele, de la gasit solutii la inchiriat echipamente si dat de veste despre eveniment. Sper ca la ora aceasta, cand scriu, se odihneste binemeritat dupa toata agitatia datorata intregii aniversarii a celor 10 ani de Forum German- Roman (si seriei de evenimente cuprinse in aceasta perioada).
Am aterizat mai tarziu decat ora estimata si ne-am oprit la o bere germana cat sa treaca un pic si traficul cel mare. Iata-ne obositi dupa calatoria de 8 ore (prin Istanbul) si cu bateriile un pic pe zero 🙂
Prima seara a insemnat somn. Hotel, cazare, o cina rapida si…somn. Dimineata eram toti ca noi 🙂 Si, pentru ca pana la 2 aveam program de voie, ne-am plimbat ore bune, fiecare in ritmul lui, prin Stuttgart. Iata punctul de start 🙂
Frumos tare orasul, cu un soi de liniste, cu verde plin, cu primavara in toate si cu Soare, desi prognoza anuntase altceva! A fost bucurie! Au trecut 4-5 ore aproape pe nestiute. Am revenit apoi la hotel (o priveliste superba de la ultimul etaj si acces la terasa comuna mare, amenajata pentru fumat) si au inceput pregatirile: pe de o parte cele tehnice, pe de alta parte…ale mele. Cresteau emotiile de la ora la ora. Cu bagajul pregatit, hainele toate de scena impachetate…la 6 eram la Laboratorium.
Proba de sunet. Au mers toate bine. Am intrebat la un moment dat daca nu cumva ar trebui sa vorbesc si in romana si in engleza. Mi s-a spus “nu”. Mai tarziu am inteles de ce. Publicul incepea sa vina. Am cunoscut-o si pe Andreea Dinca, reprezentata ICR Berlin, cu care dialogam de cam doua luni deja prin e-mail. Venise, impreuna cu colega ei Alexandra, drum lung. Emotiile devenisera fluturi.
Am inceput la 8:30. Doua seturi.
Si a fost magic.
Eram…Acasa. Nu in Germania. Cantam cantecele scrise in limba romana. Si vorbitorii de limba romana traduceau insotitorilor germani fragmente de prezentare sau versuri. Am inteles de ce nu trebuia sa “ma” traduc in engleza. Si fiecare acord era insotit de o reactie, fiecare solo de pian sau de tobe, fiecare joaca. A fost liniste, s-a strigat tare “daca poti” si “eu pot”, au venit si piticii mai aproape …din a doua intrebare, am ras, am primit flori, am plans la final, dupa “Trezeste-ma” de la bis. Apauzele nu se mai terminau. Am incercat sa cuprind cu privirea pe fiecare. Ca sufletul era deja peste tot Stuttgart-ul.
Am cunoscut oameni frumosi. Au venit la noi, ne-au vorbit despre noi si ce au simtit ascultandu-ne. O doamna foarte frumoasa mi-a spus ca fiul ei din America i-a recomandat concertul nostru din Germania. O alta doamna, nevorbitoare de limba romana, a dus mana la ureche si apoi la inima. A vorbit in cea mai frumoasa limba internationala pentru cantecul meu.
Na, uite ca acum iar m-am emotionat…si zambesc printre matase de apa.
Dupa concert am papat ceva, am mai baut o bere “de dupa” si ne-am dus la somn rapid, ca aveam drum lung sambata.
N-as mai fi plecat…dar ziua drumului catre casa a inceput frumos, cu targ de sambata langa catedrala, prin care am dat roata o data, de doua ori, de trei ori… Nu, nu mi-am cumparat nimic. Le-as fi luat pe toate. Dar e o fericire de a vedea tot si de a nu sparge cu nimic bucuria ochilor. Asta e alt pitic 🙂
Zborul a ajuns tarziu, mai tarziu decat trebuia, cu pilot care a recuperat intarzierea mare facand o coborare de-am zis ca e picaj. Despre Turkish Airlines insa…altadata. 🙂
Ieri (duminica) am dormit muult si de fiecare data cand deschideam ochii ma gandeam la verdele german si la calmul altfel al orasului in care am cantat. Am cantat deja? S-a terminat? Mai visez un pic 🙂
Mi-era cam dor de concertele “standard”. Cu chitara si trupa adica. Intamplarea de vineri seara de la Stuf a fost cu emotii mai mari decat s-a vazut (ca de obicei?!) si cu multa pofta si chef de cantat. Si cu liniste, pe cat se poate transforma un club intr-un teatru, iar pentru asta nu ma voi opri din multumit, de fiecare data 🙂 Voi multumi celor care au venit si acceptat conditia de masa in separeu cu stat in picioare in “main-room” pe timpul fiecarei reprize de concert, si celor care au stat la balcon si m-au privit printr-o “fereastra” si celor care au stat pe jos si celor care au stat pe margine de canapea, pe colt de scena, pe boxe…. Ati fost senzationali! 🙂
Dupa concert, multi dintre cei care au venit au acceptat invitatia de a ramane in club si de a dansa, ca in vremuri mai calde si locuri mai sarate de apa marii. Primele 10 minute am rezistat, apoi m-am retras la o binecuvantata apa minerala si o tigara, bucurandu-ma pur si simplu. Am ajuns acasa cu energie cat pentru toata saptamana ce-a trecut 🙂
Urmatorul concert in formula extinsa va fi in martie la Hard Rock Cafe, cand vom sarbatori 6 ani de Luna Patrata. Se anunta invitati, asa ca ramaneti pe receptie, ca s-ar putea sa va placa alegerile mele 🙂 Biletele s-au pus deja in vanzare pe iabilet.ro
Pentru turneul din tara voi anunta saptamana viitoare care sunt locurile in care vom ajunge in prima saptamana din martie 🙂
Revin la seara de aseara cu un moment care mi-a adus lacrimi la colt de ochi. O premiera: am primit dupa concert un “autograf”- scrisoare de la unul dintre oamenii faini care au venit sa ma asculte. Pun biletul aici cu toata emotia pentru ca insumeaza toate cuvintele pe care le-am auzit inainte si dupa concert. Si e cel mai mare cadou cu putinta. Plecaciune si drag!
6 concerte in 6 zile. fara pauza. de ce sa fie pauza? era vorba de 6 concerte nu de 12. la 10 de fapt as negocia o zi libera. pana atunci, au fost 6 zile si 6 orase diferite. fiecare cu piticul propriu. daca as fi avut timp, as fi scris dupa fiecare concert. despre oamenii care au venit in cluburi si care s-au comportat ca la teatru. adica mi-au daruit liniste si atentie. sper ca ce am oferit la schimb a fost pe masura gestului lor. am primit flori, daruri, zambete, imbratisari, povesti. am cunoscut si personal oameni stiuti doar de pe facebook. am calatorit 1200 de kilometri printr-o toamna minunata, aurie. a fost frig si soare in acelasi timp.
Sibiu – orasul meu de catifea…m-a primit cu bratele deschise si am cantat la unison multe dintre piese…
Cluj-Napoca – energie multa si nu stiam cum sa ma impart cu totul, de tot…
Baia Mare – mai calda decat anul trecut si cu pitici destui…
Zalau – surpriza unui loc atat de plin si de atent…
Brasov – cald de sufragerie de acasa…
Bucuresti – atatea chipuri noi sau demult nevazute…
in rest…bucatarie de turneu. cu foarte bune, cu mai putin placute. cu surprize frumoase. cu stress. cu bagaje desfacute si impachetate la loc in aceeasi zi pentru ca dimineata si cafeaua plecarii spre alt loc sa fie mai line. cu mic-dejun la pat sau o vorba tarzie despre muzica. cu artificii sau cu revederi. cu spanac pregatit cum trebuie sau supa crema de legume geniala. cu geaca de iarna si nas in soare. cu ora de trezire si ora de somn. cu muzica. cu oamenii de langa mine – cvartet frumos de calatorie.
vinerea aceasta…peste 2 zile adica…am din nou concert in Bucuresti. se deschide un club nou: Cotton Club. e in pasajul Palatului Telefoanelor. pe Calea Victoriei 50. asta daca am inteles eu bine. si cred ca da 🙂 concertul nostru va fi atipic in ecuatia evenimentelor organizate. sunt bune si exceptiile din cand in cand. fiind vorba despre o deschidere de club, intrarea este libera 🙂
va fi ultimul concert pana…oho…departe! am ceva in minte, o schema intreaga. eu si piticii mei care se joaca. si mai am de gand sa fac una sau alta…inca nu le spun pentru ca in ultima vreme ori nu mi-a iesit cate o idee, ori am stat dupa altii, ori am intalnit cate un gica-contra care a zis nu la orice. tot de capul meu le voi face insa…ca de obicei 🙂
si cum intotdeauna o iau in pasi mici, intai trebuie sa rezolv migrena. e a doua zi. am scos-o si pe strazi, m-a lasat cat sa rezolv treburile, apoi a revenit, sacaitoare si neplacuta.
ii mai dau niste poze la care sa se uite. de la Sibiu si Cluj de exemplu 🙂
Am tot primit intrebari, ca si in anii trecuti, referitor la festival. “Se mai tine?”, “Cand se tine?”, “Vreau sa-mi iau concediu in functie de Folk You, stii cumva cand….?”.
Astazi am aflat primind un telefon si vazand pe facebook un articol.
Da, Festivalul Folk You din 2014…se face! Tot in Vama Veche (umblau zvonuri ca ar migra la Navodari sau in Mamaia 🙂 )
Perioada de desfasurare este 31 iulie – 3 august.
Ceea ce e nou fata de anii trecuti? Iata ce scrie Marius Tuca:
“E o bătălie pe fiecare centimetru pătrat din Vama Veche. Oamenii ar fi în stare să vândă şi nisipul de pe plajă la pahar, dacă ar fi posibil. Toate taxele şi comisioanele cresc până la cer, toate condițiile se aspresc. Repet, vreau să mergem mai departe. Insă avem nevoie de ajutorul vostru dacă vreți ca Folk You! Florian Pittiș să mai existe.” (…) Puteți investi în festivalul vostru (al nostru). Cu ajutorul fiecăruia dintre voi am putea să ne bucurăm de Folk You!, peste războaie, peste politică, peste zgura cu care unii acoperă seninul, peste lăcomia care trage spre abis această lume… Impreună putem face posibilă întâlnirea de la Vama Veche, unde ne putem îmblânzi gândurile, unde putem fi liberi și fericiți, unde putem să cântăm într-un glas „dincolo de orice Vamă/ dincolo de toată lumea/ Folk You! . Doar cu ajutorul vostru va fi cea de-a X-a ediție și vom putea întoarce veşnicia cu fața la noi! Conturile unde puteți investi în Folk You! sunt: RO15BRDE445SV51727044450 – cont curent RON; RO74BRDE445SV51727804450 – cont EURO; RO87BRDE445SV51728514450 – cont USD. “
Ma gandesc ca daca fiecare dintre cei care vin la Festival vreme de 4 zile ar dona cate 4 euro (1 euro/zi) probabil s-ar aduna macar 40.000 de euro. Dat fiind faptul ca stiu ce inseamna bugetele de festival (rock, jazz etc) si facand un calcul simplu, acesti bani ar acoperi doar o parte din investitia pentru un festival cu acces gratuit al publicului.
Intrucat pentru proiectul meu de mai mica amploare financiara am intalnit o lipsa de ecou a sponsorilor mai mare decat, de exemplu, in 2011 (adica sponsori anul acesta nu, doar 3 contributii: 2 prieteni si mama 🙂 ) , cum am citit de curand despre anularea Bestfest si mai vorbesc cu prieteni organizatori de manifestari culturale si se plang si ei de acelasi lucru…acest apel la contributie generala a publicului nu ma surprinde.
Se putea pune un bilet (10 lei, sa spunem) dar se opteaza pentru o varianta care sa nu constranga spectatorul. Sunt curioasa de rezultat si de mobilizare….si sper sa fiu surprinsa placut.
Am citit la Hoinaru acum 2 saptamani cronica piesei “Pai…despre ce vorbim noi aici, domnule?”. Intamplarea a facut apoi sa fiu invitata in emisiunea Garantat 100% si sa-l cunosc, fix, pe Catalin Stefanescu. O alta intamplare a facut ca telefonul sa sune ieri la ora 5: invitatie la teatru, Teatru Act, piesa incepe la 7, trebuie sa fiu acolo la 7 fara 20 intrucat, intamplator, 2 bilete au ramas fara cumparator. Intreb – din lumea mea de mailuri, parteneriate si pregatiri de lansare de album – “Ce piesa?”. Titlul e evident, nu? 🙂 Cele doua locuri au fost la 1 m de situatie, ca sa fie intamplarea si mai faina.
Marcel Iures, George Mihaita, Dabija, scenariu Catalin Stefanescu, scriere dupa Morometii.
“Morometii” este una dintre cartile pe care le-am digerat pana la integrare. O anumita zona rurala absenta in viata mea, desi de origine moldoveneasca, si-a avut compensarea in cartea lui Marin Preda. Am refuzat-o de cateva ori, ne-am intalnit ca intr-un soi de inclestare, apoi am citit-o in etape diferite de viata. Unele pasaje isi au amprenta emotionala a varstei si la multi ani dupa, la reluarea lecturii.
Sa extragi inteligent si sa definesti Morometii intr-un dialog de 1 ora si jumatate e dificil. Am pornit cu semn de intrebare. Rezultatul, in acest caz, m-a impresionat si nu pentru ca este al realizatorului emisiunii in care am fost invitata. O scriu serios. Cheile dialogului in doua personaje (Ilie si Cocosila) se afla in salcam, politica, pomana, lada de zestre si gard si cu ele se deschid tablouri narative bine conturate. Reusita unui astfel de demers dramaturgic ar trebui sa se regaseasca in comentariile criticilor de teatru, nu pe blogul acesta. In calitate de spectator cu lecturi destule la activ sunt (si a doua zi) incantata de scenariu. E mult… pentru ca sunt rezervata de fel.
Actori si personaje
Filmul lui Stere Gulea ramane, in zona de vizual, cel mai puternic reper. Victor Rebenciug ramane pentru mine cea mai puternica si (imho) realista reprezentare a personajului Ilie Moromete. Mitica Popescu – Cocosila 1988 – minunat. In continuare va ramane asa.
Marcel Iures intra in poveste cu totul. Gradat. E o chestiune de stare. Dar ma convinge de statutul de taran dintr-un rural ars si sarac. Momentul reamintirilor (veti vedea piesa, veti intelege) este dureros de viu si de adevarat. Nu ma asteptam la altceva decat sa-l “vad” pe Ilie si sa plang atunci cand agonizeaza.
In piesa de aseara, in partea de inceput, personajul lui George Mihaita este… prea urban, un pic nelalocul lui. Partea buna e ca, desi m-a convins tarziu ca e “Cocosila” … pe urma nu m-a scos din imaginea suprapusa. Voi dori sa revad piesa si la 1 an de existenta pe scena. Unele lucruri dobandesc patima si contur in timp.
Regizorul Alexandru Daboja e prezent cat trebuie, fara sa “deranjeze” dialogul. Simboluri cat trebuie (cana cu bastista, pomana, lumanarile – au apus vremurile bune, stim), un twist de personaje, la final, gandit pentru scena, exemplar. Citeam un interviu in care regizorul spunea ca-si dorea sa aduca o “piesa cu tarani” pe scena Teatrului Act. Sa mai scoatem un pic ruralul din public insa…ca ajung si la el acum si ma intristez un pic. In primul rand pentru ca ora de incepere 7 inseamna sa fii macar la 7 fara 5 in sala. Si eu sunt fumator…Apoi…de exemplu…rasul zgomotos, incredibil de zgomotos, la auzul unor cuvinte care nu mai sunt tabu demult. Atat de zgomotos incat pauza catre urmatoarea replica era vizibil mai lunga decat ar fi trebuit. “Ce-a zis? A zis Iures “chizdra” ?” – jenanta reactie. Ma mir cu naivitatea pe care o voi pastra pana la capat de curcubeu.
Pentru cine a vazut sau va vedea piesa…sa stiti ca am plecat cu regretul ca n-am luat o bucatica de tablou (minunata ideea fotografiei funerare!). Ar fi stat in zona mea speciala de pitici, ca un trofeu de amintire a unei Intamplari frumoase, cu teatru la purtator.
Gata! Ma opresc aici!
Mergeti sa vedeti piesa nu ca la un eveniment monden cu nume ilustre pe afis, va rog. E o “piesa cu tarani” in definitiv 🙂
(nu, n-am facut poze cu telefonul, cu blit sau fara, in timpul piesei)
“De ce nu ai scris cronica ta de dupa concert? De obicei o scrii in noaptea de dupa concert sau a doua zi…“
Raspund acum, e miercuri, talie de saptamana, am un moment de respiro si pot 🙂
Oameni faini au fost la concert? Au fost! Femeile si barbatii prezenti, ca si cuplu sau in formule de grup de prieteni, asa cum i-am vazut de pe scena, nu au fost o masa de spectatori. Mi-e greu sa descriu dar, asa cum i-am vazut de pe scena, pe cei de aproape de mine sau de mai departe, aveau fiecare o lumina aparte. Un mod de a reactiona emotional (am vazut ochi, priviri, gesturi) la cate ceva din ce-am povestit sau am cantat eu sau Raul. Unii dintre ei au fost la prima intalnire cu “Joia pacatosilor”, altii au istorii vechi cu jucariile mele, altii se aflau la prima intalnire cu muzica mea. Multi dintre ei cu istorie de viata si de iubire care sa justifice prezenta acolo. Majoritatea (nu indraznesc sa spun “toti”, ca poate am suparat pe cineva) cu simtul umorului foaaarte dezvoltat si asta a fost perfect. Am spus ca este spectacol pentru oameni cu mintea deschisa si cu inima plina…
Pentru mine, acest spectacol este mai greu decat concertele standard. Oricat as explica de ce (dincolo de faptul ca imi lipseste chitara), cel mai bine simt cei care vin la concert si care stiu piesele in formula tipica. In “Joia Pacatosilor” nu mai e nimic cum era.
In plus exista o poveste. Complicata.
Despre acest spectacol, Oana Duma mi-a cerut “explicatii”. Glumesc 🙂 Le-am dat intr-un interviu destul de lung, din care nu a vrut sa taie nimic. Interviul a aparut astazi pe portalul foreverfolk si il puteti citi AICI
Am primit flori. De departe, cei mai fideli in a-mi aduce flori la fiecare concert (si vin aproape la fiecare concert) sunt Madalina si Mircea. 🙂 Am avut si surpriza de a primi un buchetel de ghiocei dupa ce-am cantat prima piesa. Mi-a mai luat din emotii 🙂
Am primit, dupa spectacol, si raspunsuri la intrebarea mea “De ce-ati venit de Dragobete la acest concert in loc sa mergeti in alta parte, unde se canta despre dragoste frumos….nu cum trebuie”. Cel mai frumos raspuns “Pentru ca anul trecut de Dragobete plangeam ca era cu altcineva” (acum erau impreuna la mine la concert).
Ce m-a intristat putin: numarul locurilor a fost limitat tocmai pentru ca sa pot sa vad, de pe scena, pe fiecare. O parte dintre cei care au facut rezervari nu au anuntat ca nu mai vin, desi au fost sunati si duminica si luni, in detrimentul celor aflati pe lista de asteptare pentru acest spectacol. Si lista era lunga…. Au avut noroc inca cei care au ajuns la concert fara loc rezervat 🙂
Urmatorul concert in Bucuresti va fi pe 22 martie. Atunci voi fi alaturi de Raul, Claudiu si Dan. Concertul va avea loc la o zi dupa ziua mea, initial voiam sa fie chiar pe 21, dar planetele s-au aliniat altfel. Sala de concert: Teatrelli. Biletele se vor pune in vanzare joi sau vineri, pot fi cumparate prin Eventim sau direct la casa de bilete a Teatrelli din Piata Lahovari. Pretul biletului: 41.58 lei
Reamintesc ca nu se fumeaza in sala de concert, dar exista un spatiu pentru fumatori, pentru momentul de dinainte si de dupa concert.
Daca veti urmari pagina oficiala de facebook (facebook.com/alinamanoleoficial) veti gasi, imediat ce se pun in vanzare biletele, si linkuri si alte detalii. Pentru ca data trecuta am introdus o piesa noua in repertoriu, in formula orchestrata, piesa ce va fi pe albumul aflat in lucru, ma bate gandul sa va mai prezint una…asa, in exclusivitate pentru cei care vor veni. Si mai vreau sa fac ceva, dar inca ma mai gandesc daca pastrez ca surpriza-surpriza… 🙂
Va las cu o piesa filmata la concertul de data trecuta de la Teatrelli. Am zis ca la 5000 de vizualizari de youtube mai pun o piesa 😉
Munca la album continua. Despre asta in alte articole sub umbrela “Jurnal de album 2014”
zi relaxata, subiectiv de relaxata. ca orice ultima zi tensiunile sunt oscilante, oboseala se vede in backstage pe chipuri. oare va fi si ultima seara la fel de “la timp”?
da, a fost! 🙂
inainte de inceperea serii a avut loc una dintre lansarile de Vama Veche pe care ma reusit sa le prind: albumul Mozaic al lui Nicu Alifantis. in caldura orei s-au strans oameni faini care au cumparat albume si au primit cu drag semnatura si povesti 🙂
momentele de festival la care am asistat de langa scena sau de un pic mai departe:
– Folk Frate – pentru ca Teddy 🙂 si pentru ca au energia aia simpatica si nu poti sa nu zambesti cand ii auzi
– Zoia Alecu si Maria Gheorghiu, doua Doamne speciale, doua recitaluri in care publicul a avut parte de energia in forta a Zoei si de sensibilitatea Mariei (acompaniata de Radu), in acelasi context special dat de celebrarea Mariei Tanase.
– Ducu Bertzi si Mihai Nenita – ridicand voci si ritm pe plaja din ce in ce mai plina, momentul acela in care stai si canti si te bucuri moroseneste si mai oftezi pe cate o piesa cu istorie 🙂
– Nicu Alifantis – unde ca tot fanul am stat cu ochiul si urechea atintite – multe piese noi (adica de pe albumul nou), stiu ca usor – usor vor fi invatate si fredonate, o chitara Dobro din ’71 al carei sound il ador (il auzisem un pic la probe) si un pic de emotii care mi-au adus lacrimi pe gene (si apoi, ca sa soptesc o informatie de culise, un sacou cu istorie daruit unuia dintre cei mai mari fani “Alifantici”)
– Taxi – unde am dansat si strigat din toti plamanii, unde tema piesei noi (titlu aproximativ “te iubesc in doze mici”) mi-a amintit de piesa lui Cosmin Vaman “inca un pic”. nu ma intelegeti gresit (caci, “oh doamne”, exista riscul asta), sunt doua piese diferite, cu idei diferite, dar asa mi s-a dus gandul 🙂 e un pachet frumos de sustinut dragostea pe termen lung 🙂
– Vama – alt show decat cel de anul trecut si o aceeasi emotie permanenta cand a venit vorba de “Undeva in Vama” 🙂
apoi finalul care a apartinut organizatorilor si celor prezenti pe plaja. apelul de a lasa plaja curata a functionat perfect si multumesc si eu celor care nu au lasat resturi pe plaja…
imnul de final
au fost 4 zile care au curs mult mai bine decat in alti ani din mai multe motive:
– nu doar organizatorii au dorit sa se respecte normele de festival, cred ca de data asta au inteles si artistii invitati ca fiecare minut de intarziere se aduna in detrimentul celor care intra la finalul fiecarei seri (nu va imaginati ce relaxare inseamna un timing bun si pentru artisti si pentru organizatori si cata economie de nervi 🙂 )
– alegerea numelor pentru fiecare seara a conservat linia pe care festivalul merge de cativa ani incoace, de mix folk-rock-alternativ, iar experimentele au fost lasate unor alte contexte, conform dorintelor liber exprimate de public 🙂
– publicul din ce in ce mai pregatit pentru gandul ca e festival cu intrare libera si pentru concerte si pentru bun-simt, public caruia i s-a oferit o paleta de stiluri intra-gen destul de larga astfel incat sa aiba (din punctul meu de vedere) cel putin doi favoriti pe seara
felicitari pentru organizare, pentru conditiile tehnice asigurate performerilor, pentru activitatea voluntarilor, pentru ca s-a intamplat 🙂
in urma cu fix 4 ani la ora asta…nu mai tin minte exact ce se intampla…cred ca eram pe final de concert sau…nu stiu…cred ca deja terminasem concertul? 🙂 sala de la teatrul ion creanga mi se parea uriasa, nu reuseam sa-i vad pe cei de pe scaune, nu reuseam sa ma vad de fapt…
toata nebunia mea muzicala dobandea, dupa 3 ani de munca, un contur patrat, de carton, cu coperta dupa “trezire” a lui adrian berinde, cu 12 piese in care parca se adunase tot sufletul.
luna patrata exista, cu adevarat, reala, palpabila. folk-jazz, ca si constructie de stil pe piata muzicala, devenea Oficial!
mi se pare ca a trecut atat de mult timp de atunci, dovada ca intre timp am trait si s-au intamplat atat de multe…
muzical vorbind s-au adaugat inca doua materiale discografice, “cu drag” si “dragoste in 3”. s-au adunat premii multe si frumoase, carora startul le-a fost dat de premiul Fundatiei Nicu Alifantis, la final de 2009. nu am stat sa numar concertele dar cred ca sunt cam peste 200 de reprezentatii cu publicul in 4 ani. da, unele trupe au pe an 200, dar eu am public mai destept si mai inteligent 🙂
in 4 ani am adunat chipuri si zambete si caldura si dragoste. am compus piese noi si sunt atat de multe pe care inca nu le-am cantat in public. macar doua dintre ele se vor auzi pe scena de teatru pe 7 aprilie
pe 28 martie se fac fix 4 ani. initial mi-am dorit ca aniversarea sa fie chiar astazi dar planetele au vrut altfel si intr-un fel e mai bine, din cate citesc in prognozele meteorologice, pe 7 aprilie s-ar putea sa nu ninga 🙂
tot astazi, ca un dar de aniversare, am primit confirmarea faptului ca voi avea pe 7 aprilie niste parteneri mai speciali, STAR STORAGE, care au ales si inteles sa sprijine evenimentul de la Teatrul Excelsior. s-a intamplat totul “pe neasteptate“, cu ajutorul unui om pe care l-am cunoscut vreme de 2 ore (datorita lui Horatiu, evident 🙂 ) si a unor alti oameni care l-au crezut pe cuvant ca merit 🙂 multumesc, Monica! multumesc, Teodora!
