Lansez Vinil. Cu CD la pachet. (episodul 2)

Pe 12 martie, în loc de concert de club, aveam prima întâlnire online cu povești și muzică de acasă. Eram întrebată în timpul live-ului: “Nu vrei să scoți un vinil?” și răspundeam cu jind că îmi doresc asta de o vreme dar că visul rămâne încă în sertar. Mai ales în an pandemic. Gândul a rămas în fața ochilor și am început să mă gândesc la alternative de jucării muzicale, mai ales că timp aveam destul, nu? Așa a apărut ideea unui concert live, înregistrat în studio. Cum ar arăta el? Cum ar fi să fie vinil? Neah! Am alungat fluturele și am luat în brațe unul mai mic: “poate un CD”. În lunile următoare vorbeam cu Raul, Adi, Dan și Victor și stabileam să facem măcar un concert de studio. Al nostru. Apoi…Nu am știut că ce am spus cu voce tare în luna martie a fost auzit la intensitatea dorinței mele că voi avea parte de o mână de ajutor fără de care Vinilul ar mai fi trebuit să aștepte. Pentru asta am doar mulțumiri din inimă. Am decis să scot și versiunea CD (pe care o ofer cadou) a materialului audio pentru că nu toată lumea are pickup dar se pare că nu am anticipat reacția completă. Acest vinil nu este doar pentru mine un obiect de colecție ci și pentru majoritatea celor care mi-au trimis comenzi. Spun și pentru asta Mulțumesc! Ultimele luni au fost intense. Cu materialul gata…am stat o vreme în loc. Motive multe: starea mea de sănătate nu a fost bună, virusul a afectat fabricile de profil și instituțiile etc.. Însă în jurul meu am avut și am oameni care s-au adunat zid frumos.

  • Raul Kusak,  Adi Tetrade și Dan Nicolau – care au zis DA concertului de studio în condiții speciale.
  • Victor Panfilov – care a stat la butoane și încurajări.
  • Vladimir Ivanov – una dintre pozele lui din timpul probelor de sunet a devenit copertă de album.
  • Ana Gavrilă – DTP sau cum să pui un concept în matricea tipografică.
  • Cristian China (Kooperativa)- pentru că vestea trebuie să ajungă cât mai departe, în toată Luna (Pătrată). Mă va lua la întrebări joi după-amiază (mâine adică, pe 26 noiembrie)
  • Andrei Partoș, Cristi Dumitrașcu – pentru interviurile pe care le vom avea pe 4 și 7 decembrie.

Despre ce conțin Vinilul și CD-ul în episodul următor! 🙂

🟨LIVE SESSION 2020 – VINIL + CD edition*
*Colecție în tiraj redus, pentru colecționari și cunoscători. 

Lansare/prezentare oficială: 10 decembrie ora 20:00! 

Precomenzi până pe 9 decembrie prin e-mail la alina@alinamanole.ro (răspund personal, da). 130 lei + taxe curier pentru fiecare pachet magic VINIL+CD. Livrări începând cu 11 decembrie. 

Comenzi de final de an: 11-17  decembrie, tot prin e-mail, 180 lei +taxe curier, livrări din 12 decembrie. Informații pe larg în pagina de eveniment  https://fb.me/e/3L6R57f9k

Emisiune noua la TVR 2

In ceea ce priveste muzica ce nu este considerata mainstream (jazz, blues, folk, alternativ), “sticla” e in general inaccesibila. Intr-un fel justificat. Sa luam de exemplu ProTv-ul. Va imaginati in emisiunea lui Catalin Maruta, intre doua scandaluri, o prezentare de proiect jazz? S-ar zapaci audienta de tot! Sau in emisiunea de scandal monden similara, de pe Antena 1, un moment de blues sau folk? Serios acum… 🙂

Muzica buna (da, stiu, sunt aroganta 🙂 ) isi mai gaseste loc in emisiuni generaliste ale televiziunilor comerciale. Una dintre emisiunile la care ma gandesc acum este “Sa v-amintiti duminica” de pe National TV. Am avut bucuria sa fiu invitata de cateva ori si de fiecare data am tinut sa cant live. Am gasit disponibilitate pentru acest lucru. La “Neatza cu Razvan si Dani” l-am vazut si pe Mircea Vintila si pe Mike Godoroja, asta ca sa dau doar 2 exemple (nu ma uit in fiecare dimineata, cu siguranta mai pot fi enumerati si altii).

In ceea ce priveste Televiziunea Romana, aceasta institutie trebuie sa fie o exceptie de la tot ce oferteaza canalele comerciale. Este televiziunea pe care o platesc si cei care asculta alte genuri muzicale decat pop, dance, manele. In plus, daca e sa ne gandim la teoretica misiune de culturalizare a natiunii, exista undeva acolo o obligatie morala a directorilor de programe. Dupa posibilitati, evident. Fara a cadea in extreme. Paleta de gusturi trebuie acoperita.

In ultimii ani, TVR a produs emisiuni muzicale din care amintesc acum de cateva: emisiune destinata folk-ului- Gaz pe folk, blues-ului – Acadeaua, jazz-ului – Unora le place…

“Timpul chitarelor” a fost un format care aducea in atentia telespectatorilor toate stilurile mentionate mai sus plus rock-ul cel bun. “Muzica si muzichie” era un alt format cu cel putin 2 trupe/editie din zona muzicilor despre care scriam mai sus. Imi permit sa-mi amintesc cu mare drag si o emisiune din vremuri foarte vechi:  “Vanare de vant”. Unii stiu despre ce vorbesc.

Au disparut rand pe rand din grila de programe. Nu stiu daca datorita audientei, lipsei de buget, restructurarilor. Le-am dus dorul.

Acum 2 saptamani m-a sunat Ducu Bertzi sa-mi vorbeasca despre o emisiune noua la TVR 2.  “Omul cu chitara“. Prima mea reactie (nu mai stiu daca am si rostit, dar de gandit am gandit sigur) a fost “Nu cred” 🙂 Apoi am aflat detalii. Cu date exacte referitoare la inregistrari si difuzare. Am intrebat: Pot canta live? (obsesia mea…). Normal ca se poate! 🙂

Acum doua zile a pornit si stirea in media. Am primit si telefon de la producatoarea emisiunii referitor la prezenta mea intr-una dintre editii. E totul in regula deci.

Poate nu mai sunt “atat de folk” (vorbeste lumea… 😉 ) , insa raman, fara indoiala, un om cu chitara care isi compune muzica pe care o canta. Ma bucur ca in “spatiul” Televiziunii Romane se face loc pentru 1 ora de cantec.

Iata si prezentarea emisiunii, asa cum a aparut public: “Din 2 martie, in fiecare duminica, de la ora 16.00, alături de Cristina Şoloc, artistul îşi propune să ofere telespectatorilor, pentru o oră, atmosfera caldă a şuetelor cu amintiri şi întâmplări din lumea muzicii folk. Muzica sufletului, poezie pe accorduri calde, poveşti folk spuse la gura sobei de către artişti consacraţi ai genului sau tineri care s-au afirmat în ultimii ani. Prima ediţie va fi una specială, de Mărţişor, în care vor cânta artişti precum: Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Jul Baldovin, Vasile Şeicaru, Marius Bațu şi Mihai Neniţă. Un pamflet special de Mărţişor va fi interpretat de Alecu Racoviceanu.” (sursa: protv magazin)

Duminica, ora 16:00 – e un moment accesibil audientei? Inclin sa cred ca este cel mai potrivit. Putem sa consideram emisiunea drept o siesta de muzica, tihnita si nealterata.

Va recomand sa dati de stire pentru ca, daca e doar o chestiune de audienta prezenta in grila a unor emisiuni destinate muzicii de “nișă”, atunci e simplu. Ne uitam cu totii la televizor atunci cand trebuie. 🙂 De duminica viitoare 🙂

zi de joaca

azi ne jucam, unde “ne” inseamna “noi, cei de pe scena“. cum in ultima vreme s-au adunat foarte multe piese noi pe care nu am cum sa le prezint tuturor celor care ne asculta (ca nu prea ajungem in toata tara) ne-am decis sa le inregistram in conditii controlate si apoi sa le trimitem sa pluteasca spre auditie 🙂 rand pe rand, fiecare dintre piese va avea momentul ei de “glorie” a debutului. si daca ma iau dupa reactiile de la bucuresti si cluj-napoca, unde le-am cantat, exista sanse ca fiecare sa se regaseasca in vreuna din ele. cel putin in ultima serie de piese avem asa: cea trista de dragoste, cea de surpriza frumoasa, cea fericita si cea lucid-ironica. mai este “de 30 de ani” in ecuatie, lansata acum cateva luni, mai e “te iubesc” – cea mai scurta piesa pe care am scris-o vreodata (doh!) 🙂 , mai e “poveste” – cantata cu bujor stoicovici la aniversarea de 3 ani de Luna Patrata. mai sunt vreo 2 de care stiu doar eu (care sa merite, ca altfel, piese mai sunt vreo 40)…si cumva se aduna albumul pentru care sper sa gasesc sponsori la timp si in timp util.

btw, s-a implinit 1 an de la lansarea “dragoste in 3“. la 1 an distanta realizez de ce unele lucruri s-au intamplat atunci intr-un fel anume, numai bun incat sa conteze in ecuatiile viitoare. a fost un album pentru care am muncit enorm, pentru care am avut ajutorul neasteptat al unor prieteni. este un album care acum 2 saptamani nu se mai gasea in Carturesti, dovada ca muzica inca se cumpara. le multumesc celor care fac asta, rasplatesc adica o munca artistica. plecaciune si drag!

mai am o alta jucarie, care nu are legatura cu muzica si de care mi-a reamintit ieri un prieten ca ar trebui sa o scot la lumina. cum lucrurile incep sa se schimbe in viata mea si ma asteapta o perioada de munca intensa in alte planuri decat cele de scena, cred ca voi profita de zilele libere pe care le mai am ca sa reiau si acel proiect, hai sa spunem “scriitoricesc” si sper sa-i dau forma finala cat de curand.

si pentru ca astazi e 4 octombrie, ma inclin in fata vietii pentru ca l-a dat pe Florian Pittis si voi indrazni sa ma uit un pic spre lumina de acolo de sus

FolkFrate la Radio Lynx

Duminica, de la 6 la 8, in studioul de la Radio Lynx ii am ca invitati pe cei trei samurai (corifei e luat) care de niste ani de zile ocupa miercurea cu folk in Iron City. De curand proiectul acesta a iesit si din Bucuresti, ajungand pe taramuri moldovenesti si, dupa cum zice gura lumii, facand furori cu stilul si glumele si atmosfera relaxata (din program).

Folk Frate lanseaza un album “lebada gaura bat bat”. titlul e ca un joc. lansarea va avea loc miercuri, normal, in Iron City (care tot demult s-a redeschis, se pare ca unele probleme se rezolva pana la urma). Cu aceasta ocazie a lansarii si data fiind apropierea sufleteasca pe care o am fata de proiect, am decis sa-i invit in studio la “luna patrata-radio”. Vom asculta cate ceva de pe album, ii vom auzi si pe ei cantand in studio, vom vorbi despre ce se mai intampla prin lumile lor de muzica si vom difuza si muzica de le place. Un menu complet asadar!

Va astept pe undele noastre virtuale maine, duminica, ora 18:00

Dupa emisiune ne vedem si la Pariu pe Prietenie, care implineste 2 ani 🙂

2 portaluri, 2 aniversari

luna asta sunt 2 aniversari in folk care au legatura cu artistii la nivel de comunicare si promovare. e vorba de cele doua portaluri de folk existente, functionale si active: Foreverfolk (care se va aniversa pe 19 iunie) si FolkBlog (despre care am aflat sigur duminica faptul ca s-a infiintat pe 25 spre 26 iunie).

meritul colectarii si comentarii informatiilor din folk in spatii definite ca atare e mare. inseamna timp (sa mergi la concerte, sa cauti informatii etc) si inseamna bani (din aceleasi motive). daca nu ar fi fost pasiune – cum e in ambele cazuri – atunci niciun proiect n-ar fi functionat mai mult decat cateva luni.

ce-mi place e ca cele doua proiecte nu se exclud si nu se suprapun. conceptul lor de prezentare difera suficient cat, pentru aceeasi informatie, sa studiezi problema in ambele parti. cu siguranta si localizarea geografica are o contributie importanta si chiar mi se pare foarte interesant sa citesti despre concerte in cluj/imprejurimile clujului si concerte in bucuresti ale acelorasi artisti. asta dincolo de cronicile de eveniment la care participa ambele echipe.

ambele echipe sunt tinere si entuziaste. cum altfel ca sa suporti un program intensiv de folk?! ambele echipe vorbesc despre folkul anilor 2000. ambele echipe zambesc. si se mai si inteleg bine (intre ele), ca sa fie toate in regula.

in ceea ce ma priveste, comunicarea cu ambele proiecte a inceput demult.  uneori mi-am exprimat incantarea fata de cate o rubrica sau cronica. alteori nu am fost de acord cu unele dintre lucrurile scrise in oricare dintre cele doua portaluri. dar asta inseamna ca citesc si ca-mi pasa. in plus, am avut cu cine sa discut. iar oamenii inteligenti stiu sa faca diferenta intre comentarii gratuite si cele de substanta. ambele proiecte au fost invitate in emisiunea de radio. si daca cu mache, reprezentant al foreverfolk, emisiunea a fost mai spre inceputul activitatii mele intense de a aduce in studio invitati, si implicit au existat emotii, cu mirage si cantafabule in studio si echipa FB toata pe chat am incheiat inca un sezon (al treilea) de emisiune si a fost bine.

le urez “la mult continut destept!” si “la multe concerte folk bune!” si “la multe idei!”

p.s. foreverfolk are un party sambata, pe 19, in cross. voi fi eu acolo, din pura placere. folkblog se va aniversa la cluj, evident, dar si fara cei 500 de km tot o sa fiu pe acolo, cu gandul de bine

ultima editie din sezon a lunii patrate radio

azi se intampla ultima editie a Lunii Patrate radio din acest sezon. emisiunea va intra in vacanta pana in toamna. a fost sezon lung, de 8 luni de zile, cu invitati frumosi din folkul romanesc. de la 4 vom face si recapitularea celor care au acceptat invitatia mea de a povesti celor care asculta lucruri mai speciale, personale, muzicale.

pentru ca e ultima emisiune vom face trecerea in revista cu mult folk romanesc si alaturi de 2 dintre membrii echipei Folkblog:  Mirage si Cantafabule.  nu doar ca vom povesti despre proiectul pe care il reprezinta folkblog-ul, dar vom si modera impreuna editia.

va astept pe receptie, pe ascultare, chat si alte cele. sa ne luam ramas bun pana in toamna ce vine

soare consecutiv

e a doua zi cu soare, consecutiv cum ar veni. in drumurile recente am vazut copaci infloriti cum trebuie, plini, aproape “zemosi” de alb sau roz. in curand vom pleca din nou si mi-e drag de omul care sunt cand vad verde, cand ma rup de asfalt. am visat asta-noapte o incurcatura cu niste masini si o aglomeratie enorma intr-un aeroport care ma ducea spre lisabona. visul meu de a merge in portugalia s-a indeplinit anul trecut, printr-o minunata Intamplare, acum visez sa ma intorc, desi e prea putin probabil.

in ultima vreme ma furnica un gand legat de un proiect nou in care sa ma implic. e de la primavara, de la surplusul de  energie. am invatat enorm de multe in ultimii 10 ani, de la sociologie la management, de la publicitate la cantat, de la cercetare la productie, design, comunicare. acum simt nevoia de ceva nou si-n plus si iata-ma cautand proiecte cu skepsis. ceva idei?!

e a doua zi cu soare, consecutiv cum ar veni.  imi bag radacina in albul din copaci, e singura sansa 🙂

sa fitit Frumosi si Buni!

NERVE

daca in haosul zilei de azi aveam o nevoie de vesti bune, cel putin una am primit de la radio guerilla. intermediarul a fost un amic care naviga prin site-ul radio-ului. nu am emoticon de biiiig smile 🙂 transmit multumirile mele in eter…sau in Fm

vorbeam de un proiect super muzical care nu e al meu. desi e si al meu intr-un fel. organizam (minunata firma adica) un eveniment reverse music, d’n’b, electro-jazz cu ….atentieee….. Continue reading “NERVE”

intre “musai” si “must”

[singlepic id=112 w=320 h=240 float=left]nu vi se pare ca “musai” din romana seamana al naibii de bine cu “must”-ul din engleza? ca au un “ceva” comun?
asta e intrebarea zilei.

un update la ce s-a mai intamplat:

un proiect care suna al naibii de bine se contureaza frumos si in curand il voi publica si aici. nu e vorba de muzica mea, ci de un concert absolut bestial si un concept de muzica ce zguduie orice repere. Continue reading “intre “musai” si “must””