Am spus ca voi scrie, ma tin de cuvant. Pentru cine nu a citit inca, opinia mea despre festival mi-am exprimat-o inainte de data de 21 iulie, intr-un articol de blog.
Am ajuns vineri dimineata in Vama Veche. Seara de joi a ajuns la mine prin intermediul televizorului si prin comentariile surselor de la fata locului. Pentru ziua de joi highlight-urile se pare ca au fost Claudia Ciobanu (felicitari!), discursul lui Chilian (am auzit atat de multe variante incat astept sa vad filmari ca sa ma pronunt) si concertul Zdob si Zdub (foarte bun, opinie unanima a celor cu care am stat de vorba). Din ce-am vazut la tv, recitalul Zoei a fost super si, personal, consider ca oricat de bine intentionat ar fi Tudor Gheorghe oferind lectii de muzica si purtare, faptul ca in discursul sau se regasesc greseli de gramatica (“care” in loc de “pe care” etc.) diminueaza din efect cel putin pentru zanateci ca mine care au un cult fata de exprimarea corecta in limba materna.
Serile de vineri, sambata si duminica le-am trait pe plaja, in culise sau, oricum, in zona de acoperire fonica a festivalului.
Absentele festivalului: Maria, Dinu Olarasu, Nicu Alifantis. Daca despre Maria am aflat ca nu s-a prezentat deloc in Vama Veche (tinerii ar trebui sa utilizeze scenele pe care vor sa cante), pe Dinu Olarasu l-am vazut vineri seara intr-o stare de spirit foarte senina alaturi de alti colegi de breasla si sambata – cu o stare de spirit nemodificata – la una dintre terasele din zona scenei. Nu inteleg inca de ce a ales sa nu mai ajunga pana la scena in seara de sambata. Astept explicatiile sale inainte sa ma pronunt. Absenta sa mi-a fost benefica pentru ca cele 40 de minute care ii erau alocate pentru recital s-au impartit intre Fox Studis, noi si Poesis. Intrucat am auzit alte explicatii ale recitalului nostru prelungit, iata, cu o matematica simpla se lamureste problema. In loc de 25 de minute am cantat 40 (15 minute in plus si acelea verificate in permanenta cu band managerul – adica tudor – care statea langa scena, caci inca era asteptat artistul lipsa).
Nicu Alifantis nu a fost absent ci fara glas. Au tot aparut zvonuri fel de fel legate de motivul “real” al deciziei sale de a nu urca pe scena. Probabil e greu de crezut ca un artist pe care il iubim si respectam are probleme de sanatate. Mi-ar fi placut si mie sa existe alt motiv, pentru ca il prefer pe Nicu Alifantis in voce si cu gatul sanatos. Ei bine, din pacate, nu a fost asa. A fost insa prezent langa scena inclusiv in seara de sambata, din respect fata de public. Chapeau!
Experimentele festivalului: Guess Who si Puya. Daca la Guess Who reactia negativa a publicului a fost moderata, la Puya tensiunea a fost mare si riscurile ca totul sa degenereze in violenta haotica au fost si mai mari. De zile bune incoace se cauta vinovati. Actorii importanti care au dus la situatia de sambata raman Organizatorul, Artistul si Publicul. Sa-i luam pe rand.
Organizatorul – a experimentat la fel cum experimenta in anul 2009 cu Iris. Tin minte cati oameni s-au bucurat atunci cand au vazut, surpriza!, microbuzul cu Minculescu aparand langa scena. Era ultima seara de festival. Culmea, eu atunci m-am burzuluit… A prevazut organizatorul reactiile de sambata din timpul recitalului Puya? Inclin sa cred ca nu si aici cred ca sunt multe de invatat. Chiar daca mesajul puya este unul de protest social, asta nu inseamna ca poate fi expus pur si simplu in fata unui public cu precadere fan-folk, chiar daca vorbim despre un festival privat de muzica. Gandind foarte sec si rece, se cerea un scenariu mai bun in ceea ce priveste introducerea artistului in festival. Simplul anunt al numelui intr-o lista nu explica, nu justifica, nu nimic. Momentul de interventie prin discursurile lui Marius Tuca si al Andei Pittis a fost necesar si ma bucur ca s-a intamplat in toata ecuatia plina de adrenalina si pe alocuri de alcool. Calmarea spiritelor nu a venit – din punctul meu de vedere – din partea lui Marius Tuca ci din partea Andei Pittis, prezenta in fiecare zi de festival langa scena. (Un gand oarecum adiacent….cam multa lume spune ce-ar fi gandit sau simtit Florian Pittis daca ar fi vazut aceasta editie de festival…un pic de bun simt n-ar strica nici in aceasta privinta)
Puya – a uitat ca nu e la el “acasa”, inconjurat de fani. Nu a fost informat si nu s-a informat asupra tipului de public caruia i se adreseaza. Nu stiu daca o minima incercare din partea lui de ajustare a discursului artistic ar fi ajutat, dar agresivitatea reactiilor sale (venite si din frica totusi) a inrautatit lucrurile. Dupa “Ruga” lui Valeriu Sterian au intrat mix-urile “gangsta”….not goood at all!!! Ce a uitat artistul este ca nivelul mediu de studii al celor de pe plaja era peste media publicului pe care il are de obicei. Mai pe romaneste: esti in fata unui public destept, impatimit de folk si care nu te vrea. Injuri? Vei fi injurat si mai tare. Spui “hai, organizati-va” (pentru huiduieli si injuraturi)…oh, da, se vor organiza! Artistul devine Artist prin Public si datorita lui. Puya, din punctul meu de vedere, nu a fost artist in seara de sambata. Faptul ca nu a renuntat sa cante desi zburau sticle si putea sa fie ranit a fost privit de o parte din cei care stiu ce inseamna scena ca fiind un act remarcabil. Eu cred ca a fost un test greu de imagine publica. L-a trecut
Publicul – s-a impartit in 3 categorii. Au fost cei care au plecat, cei care au ramas si au exprimat nemultumirea verbal si violentii. Primele doua categorii merita respect pentru faptul ca si-au definit o pozitie fata de recitalul amintit intr-un mod care nu a atentat la integritatea fizica a nimanui. Celor care au aruncat cu recipiente de plastic sau de sticla le doresc sa se afle cel putin o data intr-o situatie similara unde sa nu fie actanti principali ci doar spectatori. Vor intelege atunci cum zboara cioburile, cat de puternica e lovitura pe care o primesti in cap cu o sticla plina cu nisip aruncata de la distanta (unul dintre tehnicienii de scena isi revenea cu greu intr-unul dintre corturi), cum e sa te feresti in ultimul moment de unul dintre “proiectile” si totusi sa fii lovit la picioare (vazut cu ochii mei, e vorba de Nicu Alifantis), cum e sa primesti o sticla drept in mana (e vorba de Chilian), cum e sa zboare cioburi in zona unde sta copilul tau, cum e sa stai in primele randuri inca de la ora 7 (inca nu ai apucat sa pleci sau protestezi in felul tau) si sa te trezesti cu o sticla ca te loveste in spate s.a.m.d. Nimic nu justifica violenta. Absolut nimic.
Un soi de concluzie: fiecare dintre actorii importanti ai momentului trebuie sa isi gandeasca incidentul si trebuie sa invete din el. Sursa conflictului nu sta in actiunea in sine de a invita, in calitate de organizator (fie si al unei manifestari Private), un artist controversat, ci intr-o istorie emotionala a festivalului, una puternica. Oricat s-ar vorbi despre o dinamica (in sensul de crestere, intindere etc), ea ramane deocamdata exclusiv a festivalului si nu a tipului de public la care se face referire. Se va schimba structura publicului de la anul? Inclin sa cred ca da. Va fi bine pentru folk? Nu stiu. Va fi bine pentru festival? Rece si lucid, da.
Am scris deja multicel. Voi continua cu sectiunile “Rock-ul festivalului” si alte chestii care-mi vor trece prin cap legate de Miscarea de Rezistenta – Folk You! 2011. Sper sa-mi fie iertata detasarea emotionala, incerc sa radiografiez pe care pot de obiectiv si sper ca lectura voastra sa tina cont de asta. Va veni si randul emotionalului sa se exprime.
Sa fim sanatosi!
Ce-ar fi sa consideram, o vreme, ca nu oamenii din viata noastra ni se cuvin? Facem un experiment? Cine se burzuluieste acum si spune “Cine? Eu? N-am crezut niciodata ca mi se cuvine asta…” … e ipocrit. Avem cel putin un om in viata pe care il luam “de-a gata”. Pot fi: mama, prietenul, vecinul, sotia, partenerul de munca, colegul de facultate. Daca primul gand este “Pai ce? Eu nu fac destule?” …mai reflecteaza un pic. Daca un alt gand este “Pai merit” … mai stai o data.