un nor care-si facea treaba

3:37

37 e numar prim. numerele prime sunt una dintre putinele mele fixatii (oare?!) 🙂 care au rezistat de-a lungul timpului.

am terminat de lucru cateva materiale care trebuie sa plece maine. teoretic “la prima ora”. practic imi voi pune ceasul sa sune ca sa si reusesc. am un program incarcat si azi: dincolo de ce e ziua in mod obisnuit, pe seara un cocktail aniversar cu ocazia implinirii a 60 de ani de cand una dintre companiile romanesti rezista pe piata, apoi concert Tapinarii&Fara Zahar in Puzzle. voi dormi in “uichend”, incerc sa-mi promit asta, dar nu prea vreau sa ma fac de rusine eu in fata mea…

a trecut prima ninsoare. nu apucasera sa cada primii fulgi si a inceput “plansul” pe FB: mama ce trafic, ce frig, zapada de pe masini-ce facem cu ea?, de ce unii sunt fericiti cand ninge, ce e romantismul asta? etc.

dragilor, mai odihniti-va un pic din griji. macar 5 minute. macar cand se declanseaza ceva frumos. aveti tot timpul sa va plangeti in urmatoarele 3 luni de vremea de afara. daca ajungi sa nu te bucuri simplu, iesind pe balcon, in strada, din casa, din masina la prima ninsoare, atunci ai ingropat in glod copilul din tine. tare pacat…

recunosc, m-am bucurat mai mult de 5 minute. nu pentru ca-s mai copil (…zic si eu…) ci pentru ca am nevoie de bucurie si cerul e o sursa care nu pretinde nimic in schimb. norul ala de sus se daruie, in virtutea anotimpului, fara sa-i pese de mine. isi face treaba. pentru mine “treaba” asta a insemnat bucurie. si ras. si chiot. si manusi colorate si geaca trasa pana peste urechi. si un gand de bun si bland care mi-a umplut sufletul. si m-am simtit frumoasa, cea mai frumoasa femeie din lume. si iubeam un nor care-si facea treaba. mi-a fost frig, am inghetat ieri strand intr-o intersectie si privind in sus…dar era frig de alb, primul din iarna de final de 2013. necomplicat, simplu.

nu-mi refuz bucuriile. sunt putine locurile de unde vine starea de bine fara sa ai pret de platit, fara sa trebuiasca sa dai ceva la schimb, fara sa fii in garda.

o prima zi de scoala

scrisesem ceva ieri, legat de prima zi de scoala. am sters din greseala postarea, o fi semn al sortii. sau poate ma complicasem in povestire…

sa fie simplu asadar. luni a inceput scoala. au invatatoarele ce au de raman in mintea noastra…a mea este in continuare frumoasa, superba femeie, de un calm si o gratie desavarsita.  iar ca pedagog…stralucitoare. ma gandesc la ea cu drag si cu emotii multe. am revazut-o anul trecut, gratie unei minunate intamplari, in orasul meu natal, la concertul de la fostul liceu.  si nu mi-am putut stapani lacrimile nici atunci, nici acum cand imi aduc aminte.

profesorii conteaza altfel, sunt mai multe amprente iar relatia individuala cu fiecare dintre ei se disipa pe alocuri. exista insa cei straluciti, la care te poarta gandul si dupa 20 de ani…sau mai mult.

luni, nepotul meu a inceput clasa a 9-a. si prima zi de liceu mi-o aduc aminte…eu credeam ca vom pleca acasa dupa festivitate, cand colo, am primit 2 lucrari de control la chimie si fizica. si toata clasa a luat 2 si 3. a fost prima negociere de raporturi profesori-elevi din toata perioada liceului. acum zambesc, atunci am trait o drama. 2?3? imposibil!! (n-au fost trecute in catalog, evident). si am fost o generatie geniala, asta-i clar!

sa ne traiasca educatorii, invatatorii, profesorii…acei care se duc in fata elevilor cu sufletul si cu daruirea pe care numai oamenii adevarati le au. e munca a naibii de grea!