Posted on

Mare de Ianuarie – o săptămână de solitudine

Asta scriam aseară. 🙂
Am cea frumoasă Lună care încheie prima lună din an și cea mai frumoasă primă poveste a acestui an. Am ales să răspund unei invitații primite anul trecut de a simți marea de iarnă și am spus Da. Am avut și ajutor în decizie, 2 zâne bune, căci e greu uneori să ieși din confortul orașului și să te duci în sălbăticie, de capul tău. Am ales un interval de timp, am fost adusă de prieteni (mulțumesc Laura, Marius și Cosmin) și am ales să stau singură, în pustietatea unui țărm de mare, într-o casă frumoasă căreia i-am spus “castel”, cu chitara și caietele mele. În fiecare zi am avut câte un anotimp, în fiecare zi s-a întâmplat ceva special. Am avut o singură zi ruptă de locul acesta din cauza viscolului de miercuri, când zona a rămas fără curent, nămeții au ascuns drumul iar gazda a decis să vină, să mă scoată din casă și să mă ducă la adăpost până revin lucrurile la normal.
Am avut curcubeu, am avut peisaj alb-negru întrerupt de un apus în toate culorile, am avut furtuni pe mare de diverse intensități, am avut zi cu soare de stat în pulover, am avut viscol, zăpadă și frig. Le-am simțit pe toate, le-am auzit deasupra și în jur, le-am văzut de la câțiva metri de mare, pe un țărm ceva mai înalt decât plaja. Am auzit sunete necunoscute, am avut liniștea pe care nu o mai știam posibilă. Am scris puțină poezie, dar am compus mult. Am cântat, ore în șir fără oprire. În prima zi în șoaptă (încă mai aveam vecini și betoane în minte) apoi am crescut volumul și am lucrat vocea, am acordat-o, i-am dat ce avea nevoie după 1 an de disconfort. Am muncit, zi/noapte, pentru ce veți auzi în concertele viitoare.
A fost greu să explic câtorva oameni apropiați că nu mi-a fost frică, nu m-am plictisit, nu mi-a fost dor de nimic, nu mi-a lipsit nimic din lumea mea obișnuită. Poate că rezervele de egoism, oricum puține, le-am consumat săptămâna aceasta…cine știe?! Ce știu este că am trăit o libertate rară și mi-a plăcut cu mine însămi iar ăsta e un semn de echilibru dacă mă întrebați. 🙂
V-aș da acum din energia mea și a Lunii Pline la care îmi arunc ochii din când în când. E lângă mine. Două solitudini simpatice. 🟨🌕

Am văzut doar 4 oameni în intervalul acesta și foarte puțin. Au înțeles cu toții nevoia mea de mine și le mulțumesc pentru cât de departe au stat și m-au lasat în banii mei. Nu degeaba mi-au devenit dragi și s-au lipit de sufletul meu încă de la finalul lunii august 2020: Marian Scarlat (gazdă minunată), Cornel Suciu, Cristi și Andreea Panait.
Voi spune și unde am fost, ca să știți unde puteți veni atunci când va fi sezon și cald și bine: Complexul Răsărit, Corbu. Poate nu în casa aceasta, deși este și ea disponibilă vara, poate într-una dintre camerele complexului, poate cu cortul sub pomi. Ce veți avea cu siguranță va fi o plajă sălbatică, o mare cu ape mici și curenți puțini și o atmosferă tihnită. Despre extrasezon nu știu ce să vă spun, întrebați și voi dacă vreți vreo săptămână sabatică.

Asta scriu acum, înainte să public articolul. Aseară m-a furat Luna un pic.
Am primit cadou un răsărit, privit pe îndelete, și ceață. Două tablouri pe care nu le avusesem până acum. E ultima zi. Prietenii vin să își recupereze lunatica.

Îmi va fi dor. Mă voi întoarce.
Mulțumesc! 🙂

  • Apus într-o zi alb-negru
  • Răsărit de ianuarie
  • Luna plină portocalie….dar nu știu eu să fac poze
  • După furtuni
  • Liniștea de după viscolul de cod portocalii
  • Luna plină în deplasare
  • Brrr! Viscol!
  • Sinistrată și apoi salvată deși îmi plăcea ce văd pe fereastră
  • Colțul meu de lucru
  • Ziua venirii
  • Patuc cu fereastră spre Cer
  • Terasa mea de lucru
  • Când am venit…un curcubeu.
  • Castelul meu pe țărm înalt
Posted on

Cronica subiectiva de teatru – “Pai…despre ce vorbim noi aici, domnule?”

Am citit la Hoinaru acum 2 saptamani cronica piesei “Pai…despre ce vorbim noi aici, domnule?”. Intamplarea a facut apoi sa fiu invitata in emisiunea Garantat 100% si sa-l cunosc, fix, pe Catalin Stefanescu. O alta intamplare a facut ca telefonul sa sune ieri la ora 5: invitatie la teatru, Teatru Act, piesa incepe la 7, trebuie sa fiu acolo la 7  fara 20 intrucat, intamplator, 2 bilete au ramas fara cumparator. Intreb – din lumea mea de mailuri, parteneriate si pregatiri de lansare de album – “Ce piesa?”. Titlul e evident, nu? 🙂 Cele doua locuri au fost la 1 m de situatie, ca sa fie intamplarea si mai faina.

Marcel Iures, George Mihaita, Dabija, scenariu Catalin Stefanescu, scriere dupa Morometii.

“Morometii” este una dintre cartile pe care le-am digerat pana la integrare. O anumita zona rurala absenta in viata mea, desi de origine moldoveneasca, si-a avut compensarea in cartea lui Marin Preda. Am refuzat-o de cateva ori, ne-am intalnit ca intr-un soi de inclestare, apoi am citit-o in etape diferite de viata. Unele pasaje isi au amprenta emotionala a varstei si la multi ani dupa, la reluarea lecturii.

Sa extragi inteligent si sa definesti Morometii intr-un dialog de 1 ora si jumatate e dificil. Am pornit cu semn de intrebare. Rezultatul, in acest caz, m-a impresionat si nu pentru ca este al realizatorului emisiunii in care am fost invitata. O scriu serios. Cheile dialogului in doua personaje (Ilie si Cocosila) se afla in salcam, politica, pomana, lada de zestre si gard si cu ele se deschid tablouri narative bine conturate. Reusita unui astfel de demers dramaturgic ar trebui sa se regaseasca in comentariile criticilor de teatru, nu pe blogul acesta. In calitate de spectator cu lecturi destule la activ sunt (si a doua zi) incantata de scenariu. E mult… pentru ca sunt rezervata de fel.

Actori si personaje

Filmul lui Stere Gulea ramane, in zona de vizual, cel mai puternic reper. Victor Rebenciug ramane pentru mine cea mai puternica si (imho) realista reprezentare a personajului Ilie Moromete. Mitica Popescu – Cocosila 1988 – minunat. In continuare va ramane asa.

Marcel Iures intra in poveste cu totul. Gradat. E o chestiune de stare. Dar ma convinge de statutul de taran dintr-un rural ars si sarac. Momentul reamintirilor (veti vedea piesa, veti intelege) este dureros de viu si de adevarat. Nu ma asteptam la altceva decat sa-l “vad” pe Ilie si sa plang atunci cand agonizeaza.

In piesa de aseara, in partea de inceput, personajul lui George Mihaita este… prea urban, un pic nelalocul lui. Partea buna e ca, desi m-a convins tarziu ca e “Cocosila” … pe urma nu m-a scos din imaginea suprapusa. Voi dori sa revad piesa si la 1 an de existenta pe scena. Unele lucruri dobandesc patima si contur in timp.

Regizorul Alexandru Daboja e prezent cat trebuie, fara sa “deranjeze” dialogul. Simboluri cat trebuie (cana cu bastista, pomana, lumanarile – au apus vremurile bune, stim), un twist de personaje, la final, gandit pentru scena, exemplar. Citeam un interviu in care regizorul spunea ca-si dorea sa aduca o “piesa cu tarani” pe scena Teatrului Act. Sa mai scoatem un pic ruralul din public insa…ca ajung si la el acum si ma intristez un pic. In primul rand pentru ca ora de incepere 7 inseamna sa fii macar la 7 fara 5 in sala. Si eu sunt fumator…Apoi…de exemplu…rasul zgomotos, incredibil de zgomotos, la auzul unor cuvinte care nu mai sunt tabu demult. Atat de zgomotos incat pauza catre urmatoarea replica era vizibil mai lunga decat ar fi trebuit.  “Ce-a zis? A  zis Iures “chizdra” ?” – jenanta reactie. Ma mir cu naivitatea pe care o voi pastra pana la capat de curcubeu.

Pentru cine a vazut sau va vedea piesa…sa stiti ca am plecat cu regretul ca n-am luat o bucatica de tablou (minunata ideea fotografiei funerare!).  Ar fi stat in zona mea speciala de pitici, ca un trofeu de amintire a unei Intamplari frumoase, cu teatru la purtator.

Gata! Ma opresc aici!

Mergeti sa vedeti piesa nu ca la un eveniment monden cu nume ilustre pe afis, va rog. E o “piesa cu tarani” in definitiv 🙂

(nu, n-am facut poze cu telefonul, cu blit sau fara, in timpul piesei)

Posted on

muzica si fotografii

am trecut prin ore de muzica in “uichend”-ul care a trecut. acasa cu doua concerte pe dvd: Patitucci si Katie Melua, plus inca ceva secvente din altele, amestecate. in Puzzle cu playlist de Guerrilla. la scena Folk You cu Alifantis, Andries, Bertzi, Chilian, Kumm si altii. la Arene cu Selah Sue. si apoi in casti, in fata calculatorului. acum Placebo, cu o piesa pe care tot o recomanda o prietena si tot n-am crezut ca mai pot auzi de la ei ceva ca pe vremuri

m-am incarcat.

apoi ma voi incarca drumurile. le-am anuntat pe facebook.

am anuntat tot acolo, in noaptea de dupa recitalul de la Gala Folk You, faptul ca pe 10 octombrie avem concert in Bucuresti. va fi in clubul Puzzle, cel de ale carui evenimente ma ocup si eu, comunicandu-le, dand de stire. eu si Luna mea facem PR si pentru locul asta, care-mi place 🙂 ma veti vedea acolo la fiecare eveniment…acum stiti si de ce 🙂

gata pauza de lucru.

va las cu cateva fotografii de la Gala, pentru care le multumesc lui Marin Raica si Brandusei Balan

Alina Manole cvartet - foto Marin Raica

Alina Manole & Raul Kusak - foto Marin Raica

Alina Manole - foto: Brandusa Balan

"Am un pitic" - foto: Brandusa Balan

Ducu Bertzi, Marius Batu, Nicu Alifantis, Alina Manole - foto: Marin Raica

Posted on

Fuga civila la Sibiu

Mi-era dor de Sibiu, oftam pe facebook (mi se parea ca degeaba), niste prieteni au avut drum de o zi pana acolo, m-am asezat cuminte pe bancheta din spate, nu am cerut pauza de cafea de pe malul Oltului ca oamenii aveau treaba si ora de ajuns, la 10:30 eram in Piata Mica la cafea si soare. Ioooi! 🙂 Asa frumos! Cald cat trebuie, rafale de vant din cand in cand, o ploaie zdravana dupa-amiaza, plimbare pe stradute, fotografii, cateva magazine mici-mici vizitate pentru aer nu pentru cumparaturi, o masa senzationala undeva la limita dintre gastronomia germana si cea romaneasca (Hermania), un exercitiu de zambet continuu, o reintalnire la Atrium cu Carmen, om drag si frumos, vazut pregatiri de raliu cu steaguri (si cu un pic de imaginatie si pregatirile pentru Artmania, unde ma bate gandul sa fug un pic), un cuib de berze pe care n-am mai apucat sa le fotografiez, inca o plimbare cu privit oameni in ochi si apoi…drumul spre casa, dintr-o singura pedala de acceleratie si eu profitand un pic de locul meu in masina ca sa adorm o ora.

Cand am ajuns acasa mi s-a parut ca am plecat de cel putin 2 zile, asa eram de incarcata de imagini, de soare, de ploaie, de locul de care ma leaga niste amintiri si vechi si noi…

Acum voi recunoaste ca mi-e dor de Sighisoara, pentru ca poate mi se implineste si dorinta de a ma calatori acolo peste putin timp 🙂

Am facut fotografii si cu aparatul meu si cu un aparat de imprumut (sectiunea ploaie) pe care le puteti vedea intrand pe linkul asta: O fuga civila in Sibiu

Legat de calatorii ce stiu pentru urmatoarea perioada, muzical, nu “civil”, are legatura cu Vama Veche si cu Garana. Festivalul Folk You! Florian Pittis si Semenic Fest sunt cele doua festivaluri de la inceputul lunii august unde voi ajunge cu muzica mea. Si daca la Folk You e a 7-a aparitie, la Garana e prima oara cand ajung si mi-era dor de locul acela pe care il stiu din 1998…eh…ce vremuri… 😀

Posted on

despre experienta ceaunelor

experienta aceasta merita sa fie povestita cel putin pentru ca in noaptea de sambata spre duminica nu ma mai lua somnul 🙂

am stabilit ce gatesc, am stabilit pasii, am trimis retetarul pentru stabilirea cantitatilor finale, m-am trezit la 7 si jumatate, la 9 fara un sfert eram la locul faptei. dimineata, inca racoare, cafeaua pe terasa, fasolea deja la fiert, cocosii la randul lor in proces de fierbere, legumele taiate. da, am primit ajutor, ca ceaunele sunt uriase.

si ne-am apucat. am inghitit fum cat pentru 2 baxuri de tutun, am baut litri de apa. am gatit.

nu partea asta merita povestita ci bucuria de a vedea oameni mai mult sau mai putin cunoscuti care au vrut sa pape ce-am facut eu. sau faptul ca dupa 50 de minute primul ceaun cu bors de cocos(h) era aproape gata si ca da, la buna inspiratie a lui horatiu, cand a inceput aventura culinara, am gatit mai mult astfel incat sa mai existe un “ceaun de rezerva”. sau bucuria de a pune in castroane si farfurii pentru cei veniti la masa.

i-am cerut scuze taximetristului la intoarcerea acasa pentru fumul din hainele mele. mi-a spus “lasati, doamna, ca se vede ca ati muncit astazi” si m-am gandit la cei care ma hranesc atunci cand ies in oras. am stat ore langa focuri aprinse pe o caldura mare rau (nu ca in bucatarie ar fi mai racoare), aveam picioarele umflate, ma durea capul, aveam ochii mici si o oboseala maxima. unii fac asta in fiecare zi. am constientizat asta asta-noapte (sau dimineata, in fine) cand m-am intins in pat. nu e o meserie usoara, oricat de asumata ar fi ea de cei care chiar au ce cauta in bucatariile publice…

am trait o zi minunata, asta cu siguranta. mi-era dor sa gatesc si sa impart papa bun pentru prieteni. a fost o premiera pentru mine sa gatesc in spatiu public. am avut emotii cat china 🙂

sa va fie de bine! 🙂

multumesc lui horatiu pentru invitatie, multumesc tuturor ajutoarelor mele de la copac, multumesc celor care au facut poze ca sa ma vad apoi in actiune (e o ipostaza noua, cum sa nu vreau poze?!), multumesc prietenilor ramasi in bucuresti si care au venit pe canicula la racoarea de sub copacel si care au inhalat si ei o parte din fum ca sa fie langa mine.

si, daca tot v-am hranit un pic, sper sa ne vedem joi, la clubul taranului, la spectacolul “joia pacatosilor” , ca sa hranim si sufletul 🙂

Posted on

Lucruri civile

m-am trezit cu gandul ca e inca mijlocul saptamanii trecute si iata-ma la cafeaua de luni dimineata 😉

nu am mai povestit pe unde m-au dus drumurile pentru ca fiecare calatorie a insemnat kilometri de experiente frumoase. in plus, nici bucurestiul nu e “rau” la categoria oferte culturale…

dupa vacanta de la vama veche, la limita cu intoarcerea acasa pentru Paste, plecarea la sibiu si cugir a avut rol de respiro mai cuminte de primavara. sibiul a fost superb pentru ca mi-era dor, incep sa ma lege din ce in ce mai multe lucruri de orasul aceasta, mai ales la categoria amintiri si oameni. pentru noi, ca grup, sibiul a insemnat povesti, dialoguri, idei multe legate de muzica si inca vreo cateva fire care ne vor lega frumos de aici mai departe.

cugir a fost…paradis verde-verde. festivalul s-a desfasurat intr-o zona de padure, la km buni de oras. “izolati”, fara semnal la telefon, avand in jur mirosuri proaspete de pamant, cu apa curgatoare la picioare…aveam toti chipuri transfigurate. si am mai si cantat si parca muzica a avut alta energie pe scena dintre paduri 🙂 in plus, legat strict de persoana mea…am mancat langosi cu branza (ultima data se intampla asta acum…dar cine mai tine minte?!), am jucat ping-pong (ohooo…cat timp a trecut!) si am mancat vata de zahar (si in acest caz dupa vreo cativa ani de pauza). rasfat maaaxim, stiiiiu!!!! 🙂

intoarcerea la bucuresti a fost intarziata….si trasa si intinsa…nu prea mai voiam sa plecam de acolo. prea frumos, prea altfel, prea liniste.

bucurestiul “de dupa” a insemnat si un pic de readaptare la drumuri si cateva momente care au mai adus verde pe ici pe colo: conferinta de presa a “mozaic”-ului, un concert “lizard in paris” ce putea sa fie foarte bun daca sunetul era pe masura muzicienilor, concertele BiMS si Tiptil din parcul Tineretului, o iesire-doua de cafea in locuri unde nu am mai fost demult, un gratar bun-bun cu prieteni si 5 minute de mers pe bicicleta cat sa-mi amintesc ca inca mai pot, stiu, vreau 🙂

aglomeratie asadar de oameni, de evenimente, de lucruri simpatice. pentru ca merit 🙂

astazi si maine sunt zilele nicu alifantis, asa cred ca ar trebui numite intrucat ce se va intampla la Opera va fi “uau”. miercuri voi canta la Cervates, am mai scris despre asta.

in plus, maine e ziua celuilalt prenume al meu (primul din buletin daca e sa ma iau dupa documente), prenume pe care l-a purtat si bunica mea, femeie cum n-am mai vazut 🙂

sa aveti o saptamana frumoasa! 🙂

p.s. recunosc, parca-parca ma mananca talpile…deja…mai stii ce aduce saptamana viitoare?! 😛

Posted on

“Covorosul”

stiam eu de ce trebuie sa vina 2013 🙂 an mai bun pentru a pasi pe covorul rosu spre o sala plina de VIP si o scena care arata senzational de pe care sa cant una dintre piesele definitorii pentru stilul meu muzical…nu cred ca trebuia sa existe 🙂 dragilor, am cantat la on air music awards

am avut emotii. cine are cont de FB m-a tot vazut postand diverse lucruri precum: in ce naiba ma imbrac? caut pantofii perfecti! sa nu ma impiedic! si altele de genul asta. am luat lucrurile in serios si mi-a pasat. nu stiu sa fac doar prezenta la un eveniment. oricat de mult ar exista exercitiul scenei, exista o presiune din partea audientei. in definitiv te reprezinti si ti se ofera ocazia sa o faci, printr-o unica apartie de 3 minute.

ii multumesc lui zoli toth si ancai lupes pentru invitatie. pentru telefonul acela cu “ce faci pe 15 aprilie?” (zoli), pentru grija sa inteleg pasii (anca). s-au straduit mult, ei si echipa lor uriasa in frunte cu producatoarea gina stroian. nu a fost un eveniment usor de facut sau ieftin. pentru carcotasi voi spune ce spun de fiecare data celor care gasesc, in orice, un motiv de nemultumire: puneti mana si faceti si voi. eventual si mai bine, ca doar vedeti greselile altora 🙂

ca atmosfera…ce sa va spun…muuulte vedete, muuulti artisti adunati la un loc. si asta iarasi e tare greu de facut. am socializat putintel in holul teatrului national, in care am intrat dupa scurtul popas pe covorul rosu. am avut surpriza sa nu fiu recunoscuta din prima. rochia mea fluture (asa-i spun din motive de maneci) a fost “de vina” 🙂 am vazut oameni simpatici mie, pe unii pentru prima data atat de aproape. m-am relaxat alaturi de oameni dragi, invitati si ei in gala. m-am amuzat de unele reactii, de unele mici meschinarii, de cate un om cu look ocupat mai mult decat cu activitati, de niste glume cu adevarat bune. m-am bucurat de raul, nasu’ si teddy, alaturi de mine. m-am relaxat un pic cand, in timp ce cantam, i-am vazut unul langa altul pe nicu alifantis si aurel mitran. semn de acasa 🙂 am primit aprecieri de la chipuri surprinse. cu siguranta au gandit: “habar n-aveam cine esti“. nici eu n-am habar de cele mai multe ori. 🙂

sursa: Blog de fotografie

am plecat apoi catre aniversarea lui nasu’ de la jazz book si acolo iarasi m-am simtit ca acasa. e frumos sa pasesti intr-un univers cumulat de stiluri, de lumi muzicale dar e atat de frumos sa te intorci acolo unde ti-e sufletul, atat de putin comerciaT 🙂

m-am trezit cu stare de bine, inca mai beau din cafea, am impachetat deja tinuta si pantofii, muncesc, ma pregatesc pentru spectacolul de pe 24 aprilie de la clubul taranului. intr-o miercuri…”joia pacatosilor” 🙂

sper ca sunteti bine sanatosi, sanatate pe care…. 🙂

24 aprilie, spectacol la Clubul Taranului

Posted on

astazi scap de inca ceva

astazi scap de inca ceva

de ceva important, care ma opreste sa alint si sa ma joc

de ceva agasant, care patrunde cam peste tot si se agata de o gramada de lucruri din viata mea

de ceva care de multe ori ma face sa stranut

dragilor, il tund pe dodo.

o data la cateva luni se petrece operatiunea de tuns. am amanat cu cel putin o luna pentru ca tot nu am avut timp si iata, azi se intampla. nu va imaginati acum un motan tuns stil caniche, ci doar tuns uniform si aratand a jucarie de plus.acum cativa ani cand am inceput operatiunea m-am documentat temeinic, am vorbit cu medici veterinari. opiniile au fost impartite: ba ca e ok pentru animalos, ba ca nu. alege daca poti. m-a convins insa un inceput de alergie in momentele in care blana de pisica se intalnea cam peste tot…si cum sa renunt la motanul meu care a ajuns deja in al 9-lea an de existenta? 🙂

nu stiu daca am mai scris vreodata povestea motanului ajuns in casa mea…hm…am verificat, n-am scris 🙂

dodo a aparut intr-un februarie incarcat de zapada. am decis sa-l iau acasa dupa ce l-am intalnit pe un forum de animale, in sectiunea de adoptii. avea aproape 1 an, stapana nu-l mai voia, se amuzase destul probabil cu un pisoi mic si dragut…acum crescuse si avea alte nevoi. si iata-ma plecand dupa marele alb cu masina. aventuri, peripetii pe drum, el destul de speriat stand sub scaunul soferului si evident murdarindu-se de ceva unsori de pe acolo (dacie din 84, deh). stiam din ce citisem si din experienta mea anterioara de stapana de pisica ca ma asteapta 1-2 zile de adaptare reciproca, in functie de personalitatea noului venit. ajungem in casa si…ce sa vezi? cum nu avea unde sa se ascunda (mobila joasa, el maricel) a reactionat imediat la alinturi si a inceput sa-si tremure varful cozii si s-a trantit pe jos pentru a fi mangaiat.

de atunci am dobandit un companion tare simpatic si alintat si rasfatat, cu comportament de catel (ma urmeaza oriunde as merge prin casa si se culca pe papucii mei), motan atipic pentru ca nu zgarie, nu musca, nu sasaie si aproape nu toarce. bine, mai sforaie din cand in cand… 🙂 e prietenos cu toata lumea care vine in vizita si i-a cucerit pana si pe cei mai indaratnici ne-iubitori de pisici. cata vreme am stat la casa si erau si caini s-a inteles bine si cu ei…i-a “tolerat” ca sa zic asa 🙂 nu, nu are acces la dormitor dar nu-l deranjeaza asta, are atatea locuri unde sa doarma…si daca prinde laptoapa pe birou…well…

azi il tund. de fiecare data sta cuminte, nu se agita, inchide ochii si se abandoneaza (mai putin cand vine vorba de labute, dar nici atunci grav). pret de cateva ore va fi suparat pe mine in primul rand pentru ca se simte prost cand rad de cum arata dupa. apoi se va relaxa si va incepe sa alerge prin toata casa pana va ateriza gresit pe cate undeva si se va uita la mine cu o mutra tare simpatica.

o sa-i povestesc ca l-am scris pe blog, ca premiu pentru noptile in care vin de la concerte si sta si el sa auda ce povestesc 🙂

a! era sa uit! dodo este si vedeta din filmarea de la cutia pandorei. nu l-a pus nimeni in cutie, doar s-a asezat si el, ca tot pisoiul, in calea tuturor 🙂

cateva ipostaze de-ale lui mai jos. nu, nu-i fac poza in prima zi de tuns… 🙂

Dodo la birou in amenajari

Dodo dupa ce a mirosit florile...vinovat

Dodo asteptandu-l pe Mos Craciun

Dodo, vara, cald..

Posted on

ca de luni

“uichend”-ul a fost incarcat, coplesitor pe alocuri, fierbinte. au fost 3 concerte in 3 zile diferite, doua dintre ele fiind la km de bucuresti. daca ar fi fost un pic mai racoare cred ca as fi suportat fizic mai bine totul. in plus, trezitul de dimineata care e criminal cand inchei concertul la 2 dimineata, mai stai la o poveste, nu te ia somnul, adormi la 6 si suna telefonul la 9…(asta valabil pentru concertul de vineri). sau probe de sunet la ora 4 dupa-amiaza, in doua zile consecutive, fix atunci cand 50 de grd celsius nu suna deloc exagerat. pe de alta parte, avand o scoala buna de (re)inceput in zona muzicala, stiu ca artistul duce orice, dar chiar orice, cata vreme isi asuma rolul pe care il are de purtat. asa ca nu ma plang, doar descriu, da?! 🙂

despre concertul de la VSLO am scris un pic in postarea anterioara. le multumesc inca o data Andreei, lui Catalin si Horatiu, pentru cum sunt, oameni buni si curajosi in toate cele. si da, ce s-a intamplat in perioada festivalului de fotografie a fost remarcabil…iar vineri seara, pentru mine personal…plecaciune si drag!

despre concertul de sambata pot sa spun doar ca a fost surpriza in toata regula…si ca cei doi in cauza s-au emotionat atat de tare incat si eu m-am emotionat si mai rau si a iesit o nebunie 🙂

despre concertul de ieri de la Muzeul Golesti…incep sa spun ca locul este minunat, ca are istorie frumoasa, ca pana si organizatorii erau un pic linistiti asa…ca sub nuci era un pic mai racoare, ca am fost frumos primiti si cu zambet. au venit prieteni de la bucuresti sa ne auda si acolo, au venit si fani din pitesti cu care nu ne intersectam chiar la ei acasa din pacate. am alternat in concert piesele “acelea” cu piesele-joaca, am primit feed-back bun…cu alte cuvinte caldura s-a dus dinspre soare inspre suflet…

fotografii care pot fi vizionate si fara cont de facebook sunt AICI, pe contul oficial...

in tot absurdul ultimelor saptamani ma ajuta in continuare gesturile minunate ale prietenilor mei…atat de aproape, atat de rabdatori, atat de frumosi si…atat de multi…mai multi decat credeam ca sunt, mai aproape de mine decat as fi indraznit sa visez.

astazi e ziua in care voi fi prezenta la gala premiilor VIP, unde voi canta si o piesa…si deja cam stiu ce piesa va fi…

o sa continui seria de versuri ale pieselor de pe albumul “dragoste in 3” de maine incolo.

astazi va las cu un fragment dintr-o muzica ce-mi place. in timp ce o ascult vad ca incepe un pic sa se intunece si da, cred ca incep furtunile

Posted on

stiri din vama – miercuri

la Vama-i bine. asezat cumva. dupa gustul fiecaruia. dupa ce cauta aici. scena pentru FY incepe sa se ridice, s-au descarcat camioane. Claudiu de la Stage are rabdare cat un munte cu cascada. Dana e in telefoane si discutii permanente. Voluntarii descarca garduri. S-au anuntat deja orele de probe pentru fiecare zi. Proba noastra e vineri pe la 1 si ceva. Vom intra in scena la 23:10, conform programului. Cred ca dupa noi intra Taxi, ii stiti, baietii aia simpatici care nu au tupeu sa spuna te iubesc, daramite sa strige 😀 (pentru cine nu a inteles gluma, trupa taxi imi place mult). mi-ar fi placut sa cante si Vaman anul asta dar astept anul viitor cuminte ca e baiat bun si pana atunci o sa mai compuna si el ceva mai serios 😀 (pentru cine nu a inteles etc…imi place si ce canta Cosmin). pensiunea la care stau e cuminte si are greieri cat toate duelurile mele la un loc si in plus e galbena. despre oamenii de aici am mai vorbit, familie frumoasa. sa stiti ca jumatatea-mama de familie  face tricouri faine care sunt expuse in vama spre vanzare. o sa le vedeti dupa cat de faine sunt.

asta-noapte a fost superb, am profitat de vreme si de lipsa de corturi de pe plaja ca sa ma plimb sub o luna superba peste valuri albe si mari. am luat-o incet, cat sa nu deranjez piciorul in recuperari. apoi am mers la “ziua lui baniciu”, adica la soni unde a avut loc concert de ziua lui tetea. cam 4 ore de muzica, cu invitati cu tot. folk, rock, opera.

va astept pe aici. am anuntat ca am si tricouri “by alina manole”, 3 modele, dupa gust. unul e negru cu luna desenata de mine cu valuri cu tot (stilizat, ca nu-s desenator), unul e gri cu semnul acela mare de ATENTIE! …am un pitic, unul e alb (varianta tricou si maieu) cu fazele lunii, asa cum le puteti vedea in headerul paginii oficiale de facebook. se vor gasi la punctele de vanzare din incinta si din afara spatiului de muzica.

poze spre exemplificare, una normala, una mica rau si una deloc 😀