plec putin – si actiune si versuri

asa, ca inainte de plecarea in Vama Veche si de concertul de acolo, in spiritul articolului de ieri, mai postez versurile unei piese de pe albumul Dragoste in 3

“Plec putin (m/v Alina Manole)

Vezi tu, a trebuit sa plec putin, nici n-o sa stii ca nu-s aici

Ma voi intoarce in curand c-un pumn de licurici

Ar trebui sa-nchid fereastra…cred…la noapte o sa rada un nor

Mai stii povestile ce le spuneam? Povestile nu mor…

ref: Si daca o sa-ti fie dor…nu ma cauta, nu striga, sunt aici in preajma ta

A trebuit sa plec un pic, s-adun nimicul din nisip

Vezi tu, a trebuit sa plec un pic, stiu c-ai vrut sa nu mai plec deloc

dar langa tine nu mai stiu daca pentru mine mai e loc

ref: Si daca o sa-ti fie dor…nu ma cauta, nu striga, sunt aici in preajma ta

A trebuit sa plec un pic, s-adun nimicul din nisip

….

Vezi tu, a trebuit sa plec putin…

Vezi tu, a trebuit sa plec…”

Buna dimineata, Femei! Buna dimineata, Barbati!

In Slatina toata lumea se uita la filme

Am ajuns la Slatina dupa un drum frumos, cu conversatii placute. S-a intamplat sa am ca partenera de drum pe Justine Coralie Gustin, critic de film, venita din Belgia special pentru a fi in juriul festivalului. Cu oamenii destepti si placuti drumul trece mai repede, asa ca cele 3 ore s-au dus, chiar si fara tigari, intr-un ritm decent 🙂

Atmosfera de aici e tare placuta, chipuri cu zambet si relativ relaxate. Povestile despre primele zile de festival le-am aflat inca de aseara…iar cand e vorba de copii care stau in sala de cinema si mai si jurizeaza filmele pe care le vad…well..se intampla lucruri 🙂 Nu va imaginati ce? Pai sa presupunem ca in film protagonistii se saruta (nici filmele pentru copii nu mai sunt ce-au fost! 😀 ) ….o sala intreaga va ofta, sopti, striga, comenta….uau! daaa! pup-o mai! treci la actiune! si altele de acest gen 🙂

Conform site-ului Dream Fest, in competitia de anul acesta au intrat urmatoarele filme:

1. Play (Joc) – Suedia – 113 minute

2. Sebbe – Suedia – 83 minute

3. Indianul – Olanda–76 minute

4. Les Geants (Uriașii) – Belgia/Franța – 81 minute

5. Lionel – Elvetia – 86 minute

6. Zaches – Bulgaria – 90 minute

7. La nouvelle guerre des butons (Războiul Nasturilor) – Franța – 100 minute

8. Magic Tree (Copacul Magic) – Polonia – 90 minute

9. Mommo  – Turcia – 94 minute

10. Micile vedete la țară – România (scurt metraj) – 19 minute

11. Micile vedete la bibliotecă – România (scurt metraj)  – 16 minute

12. Fetița cu chibrituri – Macedonia (scurt metraj) – 12 minute

13. Bardo (Balonul) – Macedonia (scurt metraj) – 14 minute

Diseara, pe esplanada din centrul orasului Slatina, vor exista cateva momente speciale pregatite de copii si (inca) o proiectie de film pe care, culmea, inca nu am reusit sa-l vad pana acum desi face parte din genul meu preferat la vreme de alintat si copilarit: Cronicile Spiderwick

26 septembrie, premiera videoclip la Antena 1

In avanpremiera lansarii noului album “Dragoste in 3”, una dintre piesele de referinta ale materialului discografic a devenit de povesti…nu doar de poveste!

6 povesti de viata, surprinse in imagini – asa poate fi descris videoclipul piesei “Ea nu ma stie”. Sunt povesti reale, posibile: un cuplu de amanti, un cuplu plictisit, un trio…incert, femeia care asteapta, barbatul care pleaca pentru a ajunge la timp acasa, grupul de prieteni in care se sarbatoreste o despartire…

Videoclipul a fost realizat cu multi prieteni si tehnica de ultima ora. Locul de filmare, clubul Kulturhaus, a fost (in premiera pentru un astfel de proiect muzical) un cadru perfect pentru povestile de dragoste desenate regizoral de Bobo Burlacianu.

Cei care vor viziona acest clip muzical vor observa cu siguranta suprapunerea de planuri alb-negru si color. Aceasta se intampla si pentru ca fiecare poveste, luata separat, are o semnificatie pentru cei care o traiesc…asa ca doar ei, atunci cand sunt in prim-plan, vor avea “culoare” si “viata”  .

Iata o parte dintre prietenii si profesionistii care au facut parte din echipa de filmare:

Regizor: Bobo Burlacianu, cunoscut ca Bobo Mare, membru al trupei Fara Zahar

Editor de imagine: Cristian Grosu

Director de imagine Razvan Dascalescu

Producator: Tudor Balcu

Echipamentele au fost puse la dispozitia echipei de filmare de VideoLink

Make-up artist: Ioana Cristea

Multumim celor care au ajutat la realizarea acestui videoclip: Adrian Soaita, Catalin Rudolf, Cosmin Covei, Bujor Stoicovici, Marius Tanef si prietenilor-actori care au “suportat” auditia piesei “Ea nu ma stie” pret de …14 ore: Alina, Barrie, Andreea, Cristina, Daniel, Adrian, Ruxandra, Veronica, Sabina si Ioana.

Filmarile au fost efectuate in Clubul Kulturhaus

Lansarea videoclipului va avea loc luni, 26 septembrie, in cadrul emisiunii Neatza cu Razvan si Dani, difuzata la Antena 1.

Aceasta lansare precede evenimentul de lansare a albumului “Dragoste in 3” din 30 septembrie, la Teatrul Nottara din Capitala. Biletele sunt disponibile in reteaua Eventim (Librariile Carturesti si Humanitas, magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Orange si online pe www.eventim.ro in pagina de eveniment).

Partenerii evenimentului de lansare sunt: Jurnalul National, Foreverfolk, Radio Lynx, Sapte Seri, Hotnews, Bestmusic.ro, Muzicabuna.ro, TheGig.ro, Acasa.ro, Let’s Rock, 4arte.ro, iconcert.ro si Prom Art prin Dana Cristescu.

friganele cu amintiri

pe vremuri, bunica imi facea friganele sambata seara sau duminica dimineata. era un soi de mini-festin asa, o improvizatie culinara pentru un copil energic, care toata ziua statea pe bicicleta sau inventa povesti cu personaje  colorate (despre povesti os a scriu la un moment dat, ca-i de ras mult)

in curand se implinesc 15 ani de cand bunica nu mai este. uitandu-ma la oamenii care mi-au trecut prin viata, multi dintre ei au devenit umbre ale memoriei, desi inca mai fac umbra pamantului. nimic nu i-a tinut in “viata”. cu bunica e altfel pentru ca vreau, cu toate puterile, sa nu uit. nu e nimic incrancenat in asta. e zambet de fiecare data. pacat ca pe vremea ei nu se inventasera camerele foto digitale. as fi avut mai multe repere vizuale ale primei femei pe care am admirat-o vreodata. instruita, educata, luand-o de la zero de nenumarate ori si mai puternica si mai hotarata. am inteles tarziu de ce nu am gasit mentori / idoli la vremea adolescentei. aveam deja unul, atat de aproape si de al meu.

…ma intorc la friganele. uite cata incarcatura emotionala in painea inmuiata in lapte, tavalita in ou si prajita in ulei de masline.  🙂 de la ea am mostenit si invatat sa gatesc, moldoveneste de bun, cu suflet in toate cele. trebuie sa iti fie drag sa faci de mancare, pentru ca nu se poate sa nu-ti fie drag de pamantul din care vine fiecare leguma in parte.

va las cu o mostra. nu e cu patratele, e doar cu drag 🙂 (si am mancat si cana de lapte cu cacao aferenta)

friganele cu dragoste

din ziua cand vine mama

din ziua in care mama vine la mine, din gentile ei multe si grele se revarsa spiritul craciunului. nu stiu cum le potriveste ea pe toate, dar din fel de fel de buzunare ies arome, siropuri, prafuri frumos mirositoare.  o data cu venirea mamei se activeaza si ideea de planificare. numai ca de data asta e vorba de planificare a bunatatilor 🙂 turtele traditionale (un foietaj cu nuci si zahar si sirop, moldovenesc si special pentru seara de ajun), cozonacii, placintele “poale-n brau” – toate au un “timing” al lor, un anumit ceas sau o anumita zi de pregatire.

imi pregatesc narile pentru experienta cuptorului in fierbinteala caruia se nasc minunile culinare. evident, imi pregatesc si mainile pentru framantatul de cozonaci, dar asta e alta discutie.

tot din ziua in care mama vine, trebuie sa revin la un program mai normal de somn…cat de cat. nu de alta, dar cand dormi pana mai tarziu si te trezesti si mama deja a facut ceva treburi definite initial ca fiind comune…ai asa o jena ancestrala 🙂

imi incep vacanta in caldura si iubire din cele care nu pun conditii. mi-ar fi placut sa avem o familie mai mare, sa ne adunam de Craciun cu totii, dar chiar si asa, intr-un fel, ii aducem pe toti la masa, prin gand, prin povesti, prin amintiri.

va doresc (deocamdata) pregatiri de Craciun cu zambet si armonie!

continuarea povestii folk you 2009

[singlepic id=43 w=200 h=150 float=left]continuare…

Fiecare seara de festival folk a avut un recital special, cu durata de 1 ora. invitatii acestui an au fost Stefan Hrusca (pentru prima data prezent la Folk You), Tudor Gheorghe si Gheorghe Zamfir. o exceptie a constituit-o ultima noapte de festival, cand lista invitatilor a fost surprinzator de frumos completata cu Iris Continue reading “continuarea povestii folk you 2009”

Bal cu povesti la Ceainaria Carturesti – scrisoarea Monicai

Dragi curteni, nobile domnite si destoinici cavaleri,

Mare bal mare se anunta rupt din soare la Ceainaria Carturesti, unde invitati de seama se aduna sa ne spuna povesti si povestioare, sirag de margaritare peste cerul noptii clare.

V-asteptam pe fiecare joi, pe 30 al lui Cuptor, la orele 19:00, cu desaga de povesti, in care se vor intrece povestasi nemaivazuti, intorsi din calatorii prin ale visului campii, unde au luptat cu umbre, s-au infruntat cu dragoni, vrajitori si unicorni, ca sa va poata povesti, cand la bal ei vor sosi.

Continue reading “Bal cu povesti la Ceainaria Carturesti – scrisoarea Monicai”