Joia de Luni si concertul de pe 22 martie

De ce nu ai scris cronica ta de dupa concert? De obicei o scrii in noaptea de dupa concert sau a doua zi…

Raspund acum, e miercuri, talie de saptamana, am un moment de respiro si pot ๐Ÿ™‚

Oameni faini au fost la concert? Au fost! Femeile si barbatii prezenti, ca si cuplu sau in formule de grup de prieteni, asa cum i-am vazut de pe scena, nu au fost o masa de spectatori. Mi-e greu sa descriu dar, asa cum i-am vazut de pe scena, pe cei de aproape de mine sau de mai departe, aveau fiecare o lumina aparte. Un mod de a reactiona emotional (am vazut ochi, priviri, gesturi) la cate ceva din ce-am povestit sau am cantat eu sau Raul. Unii dintre ei au fost la prima intalnire cu “Joia pacatosilor”, altii au istorii vechi cu jucariile mele, altii se aflau la prima intalnire cu muzica mea. Multi dintre ei cu istorie de viata si de iubire care sa justifice prezenta acolo. Majoritatea (nu indraznesc sa spun “toti”, ca poate am suparat pe cineva) cu simtul umorului foaaarte dezvoltat si asta a fost perfect. Am spus ca este spectacol pentru oameni cu mintea deschisa si cu inima plina…

Pentru mine, acest spectacol este mai greu decat concertele standard. Oricat as explica de ce (dincolo de faptul ca imi lipseste chitara), cel mai bine simt cei care vin la concert si care stiu piesele in formula tipica. In “Joia Pacatosilor” nu mai e nimic cum era.

In plus exista o poveste. Complicata.

Despre acest spectacol, Oana Duma mi-a cerut “explicatii”. Glumesc ๐Ÿ™‚ Le-am dat intr-un interviu destul de lung, din care nu a vrut sa taie nimic. Interviul a aparut astazi pe portalul foreverfolk si il puteti citi AICI

Am primit flori. De departe, cei mai fideli in a-mi aduce flori la fiecare concert (si vin aproape la fiecare concert) sunt Madalina si Mircea. ๐Ÿ™‚ Am avut si surpriza de a primi un buchetel de ghiocei dupa ce-am cantat prima piesa. Mi-a mai luat din emotii ๐Ÿ™‚

Am primit, dupa spectacol, si raspunsuri la intrebarea mea “De ce-ati venit de Dragobete la acest concert in loc sa mergeti in alta parte, unde se canta despre dragoste frumos….nu cum trebuie”. Cel mai frumos raspuns “Pentru ca anul trecut de Dragobete plangeam ca era cu altcineva” (acum erau impreuna la mine la concert).

Ce m-a intristat putin: numarul locurilor a fost limitat tocmai pentru ca sa pot sa vad, de pe scena, pe fiecare. O parte dintre cei care au facut rezervari nu au anuntat ca nu mai vin, desi au fost sunati si duminica si luni, in detrimentul celor aflati pe lista de asteptare pentru acest spectacol. Si lista era lunga…. Au avut noroc inca cei care au ajuns la concert fara loc rezervat ๐Ÿ™‚

Urmatorul concert in Bucuresti va fi pe 22 martie. Atunci voi fi alaturi de Raul, Claudiu si Dan. Concertul va avea loc la o zi dupa ziua mea, initial voiam sa fie chiar pe 21, dar planetele s-au aliniat altfel. Sala de concert: Teatrelli. Biletele se vor pune in vanzare joi sau vineri, pot fi cumparate prin Eventim sau direct la casa de bilete a Teatrelli din Piata Lahovari. Pretul biletului: 41.58 lei

Reamintesc ca nu se fumeaza in sala de concert, dar exista un spatiu pentru fumatori, pentru momentul de dinainte si de dupa concert.

Daca veti urmari pagina oficiala de facebook (facebook.com/alinamanoleoficial) veti gasi, imediat ce se pun in vanzare biletele, si linkuri si alte detalii. Pentru ca data trecuta am introdus o piesa noua in repertoriu, in formula orchestrata, piesa ce va fi pe albumul aflat in lucru, ma bate gandul sa va mai prezint una…asa, in exclusivitate pentru cei care vor veni. Si mai vreau sa fac ceva, dar inca ma mai gandesc daca pastrez ca surpriza-surpriza… ๐Ÿ™‚

Va las cu o piesa filmata la concertul de data trecuta de la Teatrelli. Am zis ca la 5000 de vizualizari de youtube mai pun o piesa ๐Ÿ˜‰

Munca la album continua. Despre asta in alte articole sub umbrela “Jurnal de album 2014”

Jurnal de album 2014 โ€“ fila 3

Am avut dreptate in “fila 1”. Sansele sa scriu la finalul fiecarei zile de lucru sunt mici. Ritmul este intens si seara aproape adorm in metrou in drum spre casa. Apoi mai am un val de energie, mic, cat sa pap ceva si sa ma pregatesc de somn. Insomniile in perioada aceasta sunt o vaga amintire… ๐Ÿ™‚

E o atmosfera atat de frumoasa incat din cand in cand ma uit in sus. Stiu eu de ce. Mi-e greu sa descriu.

Voi scrie insa despre un detaliu, pe care voi incerca sa-l descriu cat mai bine pentru cei care nu stiu cum se intampla lucrurile la inregistrari ๐Ÿ™‚

De obicei, la inregistrarea unui album, se inregistreaza un “ghid audio”. Voce si chitara, pentru fiecare piesa, cu metronom pentru standardizarea oricarei activitati ulterioare. Apoi, muzicienii, in functie de infrastructura disponibila la studio si in functie de propria lor disponibilitate de a fi prezenti in studioul de inregistrari, incep sa inregistreze “partile lor”ย  – pian, bas, tobe, chitara etc. (se incepe cu sectia ritmica, acum am enumerat aleatoriu).

Ei bine, la Victor, avem posibilitatea de a inregistra simultan cel putin 2 instrumente. In cazul nostru, cel putin inseamna 3: tobe, contrabas si pian. Fiecare in sectorul lui, in “borcanul” lui, cu castile pe urechi, cu metronomul ca reper.

Cand insa m-am gandit la posibilitatea de a “sta” degeaba cat as “canta” in urechile lor 1 data, de 2 ori, de…n ori, la fel de fiecare data, cu aceeasi inflexiune ca intr-un moment zero de inregistrare separata de ei a “ghidului”…mi-am dat seama ca s-ar pierde o chestiune de emotie care sa circule si sa se imprime in atmosfera piesei.

Asa ca m-am instalat in cabina lui Victor, cu microfon si chitara. Fiecare “dubla” a insemnat, daca vreti, cantare live. Aceeasi piesa de 2-3- ori. Sau de 7. Cu pauze uneori pentru redefinit o stare. Cu pauza de auditie. Am auzit de multe ori “mi-a venit o idee”. Si ideile sunt puse in aplicare. Normal ca vocea si chitara vor fi trase separat apoi, in conditii de “borcan” (am zis ca “borcanul” inseamna o camera izolata fonic?…) dar energiile care au circulat in intervalul 10 -19 in fiecare zi…sunt de nepretuit.

Am cantat asadar live, de dimineata pana seara. Seara, nu doar ca picotesc pe drumul spre casa, dar nu prea e indicat sa mai vorbesc asa ca tac cuminte. ๐Ÿ™‚ N-am cantat nicio secunda “doar sa auda baietii versurile si frazarea”. Am cantat ca si cum am fi pe scena. Cu totii.

Acest detaliu nu face albumul nostru mai bun sau mai special in termeni tehnici si in raport cu albumele altora. Nu ne intereseaza asta pe niciunul. Acest detaliu face ca albumul sa fie unul “trait”ย  si pentru asta ma bucur.

Astazi ne intalnim un pic mai tarziu la studioul lui Victor. Ma bucur ca am dormit mai mult? Oh, Doamne…da! ๐Ÿ™‚

Iata si doua imagini

Un moment de auditie

Un test de microfon, pentru ca se cauta “cea mai buna pozitie” in fiecare dintre spatiile disponibile pentru inregistrari ๐Ÿ™‚

Jurnal de album 2014 – fila 2

17 februarie – zi de teste

Cabluri, microfoane, casti, pregatiri pentru “borcane” separate pentru contrabas si tobe, metronom, frecvente si alte jucarii de-ale lui Victor.

Noi cu pofta, somatica aproape, de cantat.

Va las cu niste poze mici facute foarte de dimineata.

Victor Panfilov – aflat de fapt la el “acasa”, dar surprins dupa un drum poarta-usa studio ๐Ÿ™‚

Adi Flautistu – contrabasul nu greu…deloooooc… ๐Ÿ™‚

Claudiu Purcarin – la al doilea drum de cutiute ๐Ÿ™‚

Raul Kusak – nu stiu cand s-a strecurat pe poarta, ne-am trezit cu el inauntru ๐Ÿ™‚

Eu am facut pozele ๐Ÿ™‚

E trecut de 8. Cred ca la 10 dorm. Trebuie. Ceasul va suna la 7 si jumatate. Daca nu adorm…asta e! Tot la 7 si jumatate trebuie sa ma trezesc ๐Ÿ™‚

Va doresc sa aveti anul acesta cel putin un vis mare pentru care sa fiti suficient de nebuni incat sa munciti pentru el! Acum va las, am de raspuns unui interviu extrem de personal despre “Joia Pacatosilor” ๐Ÿ™‚

Jurnal de album 2014 – fila 1

De astazi incepe seria de articole pe care o voi numi “Jurnal de album 2014“. Am anuntat acum cateva saptamani faptul ca am inceput lucrul la noul material. Am povestit un pic acolo despre o parte dintre piese: unele sunt cunoscute exclusiv din concerte, altele sunt pe youtube in formula lor de scena (De 30 de ani, Fix in seara asta), altele vor ramane necunoscute pana la data aparitiei albumului.

Pana sa povestesc zi cu zi ce se intampla (cu exceptiile de rigoare, ca s-ar putea sa ma mai oboseasca si altele, de asfalt), trec un pic prin ce s-a intamplat in ultimele saptamani in materie de munci muzicale. Intalnirile noastre au fost in 2, 3, 4 sau 5. La inceput au fost “sedintele” de lucru in doi, eu si Raul, pentru a defini structura de baza a fiecarei piese ce va intra pe album. Cu pixul pe hartie. Cu kronos-ul la dispozitie pentru a inregistra cate o idee. Cu tempo notat pentru fiecare piesa. Cu interventii instrumentale gandite en-avant. Cu o premiera – din 2 piese trebuia aleasa una singura, nu puteam alege singura, a ramas cea care trebuia ๐Ÿ™‚

Apoi ne-am intalnit in formule mai mari, ca sa devenim ceva mai “ordonati” in manifestari. Adi a venit de la primele intalniri pentru a-si desena la randul lui temele de contrabas. Ideilor initiale li s-au adaugat astfel si amprentele lui Adi, Dan si Nasu’ Purcarin.

Abordarea aceasta care lasa loc de exprimare individuala a caracterizat intotdeauna muzica mea. Fiecare artist prezent pe scena alaturi de mine ramane el insusi. Cu un “design” muzical personal cu care imbraca, precum o haina, compozitiile mele. Asta e provocarea de fapt, cea mai frumoasa. Iar eu ma bucur cand aud “Alina, uite, mi-a venit ideea asta pentru piesa asta“. Sa stii ca ceva din ce-ai facut ramane in mintea celui cu care vei imparti emotia pe scena suficient de mult incat sa-i ocupe o parte din timpul liber lucrand pentru … un sunet. ๐Ÿ™‚

Lucrul acesta este evident mai ales in concertele live in care momentele de constructie si de joaca sunt mai multe decat credeti si vin nu doar din stilul propriu al fiecaruia ci si din starea cu care urcam pe scena. Muzica inseamna sa culegi stele…

Da, un album e un pic mai “restrictiv” decat un concert. Interventiile unui instrument sau al altuia sunt altfel structurate. In plus (si da, asta e un factor important) in studio lipseste un accent pe care numai oamenii veniti sa te asculte il adauga. Dar ii avem in minte caci lor le este destinata munca noastra. La ultima sedinta de lucru, Adi spunea la un moment dat: “Uite, eu sunt obisnuit sa trag in studio asa“. Am raspuns: “Noi nu mergem sa tragem piese in studio, noi mergem sa cantam la studio“. Victor Panfilov are parte asadar de concerte private o vreme ๐Ÿ™‚

Am emotii mari, cu forma lor aparte legata strict de inregistrari. Asa a fost si in 2009 si in 2011. 2014 inseamna din nou un vis de implinit. Asta e motorasul meu de inceput de an care, ca efect colateral, face ca orice alt tip de stress sa para minuscul si sa nu mai conteze. In afara de stress-ul legat de finantarea albumului si de productie si de lansare, dar asta e alta poveste…

Si daca spun ca ma trezesc foarte de dimineata ca sa ajung la studio si ca abia astept sa sune ceasul…e clar cam despre ce emotii (si energii) e vorba, nu? ๐Ÿ™‚

Daca va tenteaza ideea de a urmari ce se intampla in lumea mea muzicala, ramaneti pe receptie caci vor mai fi pagini de jurnal destule. Si sper ca si fotografii ๐Ÿ™‚

In rest, despre concertele care vin puteti afla de pe pagina oficiala de facebook:ย  https://www.facebook.com/AlinaManoleOficial

Plecaciune si drag!

despre martea de luni

am crezut ca e marti. nu de dimineata. dimineata eram prea somnoroasa ca sa stiu ce zi e. un pic dupa pranz, cand am inceput munca. o munca frumoasa tare. dar concentrata. cand am ajuns in Puzzle (se pregateste aniversarea de 1 an de existenta) eram convinsa ca e marti. si ma gandeam ca voi ramane sa vad piesa de teatru. ba am mai chemat si o prietena sa vina sa vada piesa. si piesa era marti. care nu era astazi. ati inteles ideea.

trebuie sa incep sa ma trezesc devreme, am ora fixa la care daca nu fac ochi lucrurile se complica. pana beau ceai/cafea/apa cu lamaie (dupa dispozitie), pana se incalzeste apa calda pentru dus (asa e cand stai la 7), pana nu-stiu-cu-ce-sa-ma-imbrac, pana taxi, trafic, destinatie…dureaza. nu de alta, dar trebuie sa stau cu ochii deschisi pentru toate operatiunile. si sa ma misc. si e greu dupa ce dormi doar 3-4 ore. aseara am incercat cocktail de ceai, extraveral, pat si un film pe laptoapa, doar-doar reusesc sa cad mai repede in somn. n-am reusit…

saptamana trecuta nu dormeam de migrene. Luna, deh. saptamana asta trebuie sa ma conving ca somnul e mai bun decat poezia.

cartea de povesti pentru copii e aproape gata. am mai corectat-o, am mai periat-o. m-a intrebat cineva care este categoria de varsta careia i se adreseaza, inclin sa cred ca destinatarii trebuie sa aiba peste 5 ani. si sa stie ce e un elicopter. ๐Ÿ™‚ astept schitele pentru personaje si apoi sa trec la nivelul urmator, adica sa caut solutia cea mai buna pentru aparitie. mi-as dori sa fie pe hartie si nu orice fel de hartie (pretentioasa, stiu…). ma gandesc daca printr-o editura sau tot de capul meu. da, planuri…

cu volumul de poeme e mai greu. s-au adunat frumos, dar dupa pauza de saptamana trecuta am mai taiat. sau am reformulat. sau am zambit si am adaugat o pagina. e o perioada efervescenta a cuvintelor, sunt multe poeme noi si cele de mai demult ofteaza a demult asteptare. (pana si tonul cu care scriu paragraful asta ma da de gol ca acesta e un plan/proiect/gand/vis tare sensibil pentru mine)

despre muzica si album scriu altadata. nu de alta, dar daca mai scriu mult se face pe bune marti.

despre concertul de pe 1 februarie pot spune ca va avea piesele noi ceva mai pline de concept. ma refer la cele noi-noi pe care le-ati auzit cantate doar de mine cu chitara. daca ati fost la concerte ๐Ÿ™‚ sper sa inregistrez concertul si sa-mi convina ce vad astfel incat sa se vada si pe youtube. reamintesc ca ora de incepere a concertului este 8. maxim 8 si 10. nu va avea pauza. mai sunt 3 locuri, stiu ca nu sunt laolalta, dar cum vor fi atatia prieteni in sala e imposibil sa va simtiti despartiti sau singuri. stiu eu ce stiu ๐Ÿ™‚

tot in luna februarie va avea loc si un spectacol “Joia Pacatosilor” (voce si pian, eu si Raul, pentru cine nu stie conceptul). nu garantez ca va avea tot regim de teatru ca cel de pe 1 februarie, dar sper ca cine va dori sa vina sa stie ca se “inhama” la ascultare si nu la conversatii cu vecinul de masa ๐Ÿ™‚ e mai “strict” un pic decat concertul-standard pentru ca vorbesc eu mult dupa ghidul pe care mi-l fac de acasa. in definitiv, trebuie sa explic muzical “cum am ajuns eu pacatoasa”, nu?

e trecut de 10 si jumatate.

voi incerca “imposibilul”. voi inchide muzica. apoi ma voi convinge sa merg in pat. nu pe canapea ca acolo e TV deschis. pun pariu ca dupa jumatate de ora de stat la cald si orizontal ma voi ridica sa vin in bucatarie, incetisor, “sa nu trezesc casa”, cat sa mai fumez o tigara pe intuneric si sa mai scriu cateva randuri pe un colt de hartie luminat de bricheta. dar macar incerc.

p.s. pentru cine nu a vazut interviul pe care mi l-a luat Chinezu la finalul anului trecut, iata-l aici.

pas de deux

mai intai un pic de biografie publica

Raimund Hoghe s-a nascut in Wuppertal. Si-a inceput cariera ca scriitor la ziarul german Die Zeit si a publicat cateva carลฃi. Din 1980 pana in 1990 a fost dramaturg pentru renumitul Tanztheater Wuppertal al Pinei Bausch. In 1990, a inceput sa creeze propriile lucrari si in 1992 a inceput o colaborare de durata cu artistul vizual Luca Giacomo Schulte, cu care continua sa lucreze indeaproape. Opera lui Hoghe a fost prezentata in Europa, Japonia, Australia si Statele Unite si a fost intampinata cu apreciere din partea criticilor. I-a fost acordat Prix de la Critique in 2006, iar in 2008 a fost numit โ€žDansatorul Anuluiโ€ de catre revista Tanz. In prezent locuieste in Dรผsseldorf.

Takashi Ueno s-a nascut in 1981 in Japonia. La varsta de 14 ani, Ueno a inceput dansul modern, lucrand cu Misako Nanbu. S-a mutat in Paris in 2004 cu o bursa de doi ani de la Guvernul Japonez. A studiat baletul, dansul contemporan si dansul african. In prezent danseaza pentru diversi coregrafi: Paco Decina, Kimiho Hulbert, Saiko Kino si Raimund Hoghe.

Aseara, spectacolul Pas de Deux. Spectacol naucitor, cu capitole care mi-au invartit si imaginatia si starile si somaticul. Raimund Hoghe si Takashi Ueno transferau miscare unul celuilalt cu usurinta vaselor comunicante intr-o poveste despre relatii, despre prima privire, primele gesturi, diferente fizice, etnice, adaptare, dominare sau abandon. Muzica spectacolului minunata, detalii subtile in fiecare obiect din cele cateva pe care s-au sprijinit povestea sau performerii. O poezie a mainilor perfecta. Cateva momente m-au lasat fara suflare la propriu si acum imi dau seama ca nu pot descrie prea bine cele 2 ore care au trecut…nu stiu cand….

Spectacolul a avut loc in cadrul Explore Dance Festival organizat de WASP.

Filmari nu exista, de inteles pentru ceea ce experienta directa ofera…

Multumesc pentru cadoul de ieri si felicitari organizatorilor!

“alina, de ce barbatii nu suna a doua zi?”

astazi voi scrie raspusul la o alta intrebare care mi-a fost adresata, nu pe facebook ci intr-un e-mail (si e-mailul meu este public pentru abonatii paginii FB). cred ca imi voi face un obicei sa-mi aleg intrebari la care sa raspund pe blog, ca si acum, ca si data trecuta… ๐Ÿ™‚

“am citit articolul tau cu intrebarea “alina, tu cand iubesti?” si as vrea sa-ti pun si eu o intrebare desi nu am 14 ani. imi cer scuza ca te tutuiesc, avem varste apropiate. mi-am facut curaj sa-ti scriu (…)ย  “alina, de ce barbatii nu suna a doua zi?” ” (textul era mai lung, dar foarte personal, asa ca mi-am permis sa iau doar esentialul)

femeie draga, mai doamnelor, daca ati sti sigur ca ati intalnit marea iubire cu siguranta nu ati astepta telefonul de a doua zi. “iubirea vietii” ar sta cu voi la micul-dejun, ati iesi impreuna din casa, plimbandu-va de mana pe strazi urmele noptii. daca inima voastra simte nesiguranta inseamna ca nu e barbatul “acela” pe care sa-l luati de mana si sa-l duceti la primarie sau caruia sa-i goliti un sertar si sa-i puneti periuta de dinti noua, sugestiv, in baie.

sunteti niste creaturi minunate….in loc sa va faceti asteptari pana la cer si sa tremurati la fiecare apel…nu mai bine stabiliti frumos linia si petreceti noaptea fara stress? o noapte faina (daca aveti un pic de noroc in privinta asta… ๐Ÿ™‚ ), potentata in avans de intalniri la cafea si mesaje nocturne…

definiti ce vreti cu adevarat. un sot? un tata de copil? o relatie? o poveste? o noapte?

daca aveti suficient de mult spirit de vanator atunci da, aveti un avantaj: nu aveti asteptari care sa depaseasca linia unei nopti de amor.

daca aveti destula minte si atitudine, in urma voastra sunt destui barbati din care puteti alege si o veti face destept, cu siguranta, in siguranta pentru inima voastra.

si va rog… fiti pretentioase cand vine vorba de ritualul de curtare. barbatul trebuie sa fie foarte destept, empatic pe cat se poate si, oricat de romantice ar fi textele clasice, daca vi se pare copilaros…mai bine nu! atentie intotdeauna la gramatica daca e vorba de sms-uri si atentie la discursul cu “care” in loc de “pe care” ๐Ÿ™‚

daca va cunoasteti foarte bine atunci veti sti ca orice modificare a comportamentului vostru data de un context de duo e artificiala. nu va reprezinta. sunteti niste scorpii si deodata deveniti vulnerabile si va comportati suav? n-o sa tina, zau.

inainte sa asteptati un telefon de “dupa” aveti un “inainte” despre care ratiunea va spune totul. e greu cand ai fluturi in stomac sa fii rational…cunoastem! ๐Ÿ™‚ una dintre optiunile viabile pentru a fi “safe” e simtul umorului. cand incepeti sa visati frumos la “ce-ar putea sa fie” imaginati-va si o situatie delicata, usor penibila…ajuta la coborarea cu picioarele pe pamant.

daca sunteti deja casatorite se schimba problema, evident :))

si inca ceva: pentru unii dintre noi, femei si barbati deopotriva, capitolul se inchide cu sex. pentru altii, tot de ambele sexe, “noaptea” e inceput de inca un capitol…

in ceea ce ma priveste, nu sun niciodata a doua zi. ๐Ÿ˜€

inca un spectacol in februarie

pentru cei care nu au venit la concertul din bucuresti (stiu, in mare parte datorita faptului ca locuri nu mai erau de 3 zile) trebuie sa povestesc cam ce inseamna spectacolul “joia pacatosilor“. nu e concert, e poveste cu muzica. nu e concert cu pauza pentru ca povestea nu poate fi intrerupta de nimic. nu e nici spectacol de teatru pentru ca se poate aplauda dupa fiecare moment. linistea de ascultare e la fel ca si la concert, adica minunata, si asta se datoreaza celor care vin. partile muzicale includ piese pe care le-am scris si pe care le cant si in concerte, dar care in formula de spectacol suna altfel, fiind reconstruite special pentru formula voce-pian. si revin la poveste…exista o poveste ce se construieste gradual, pe o linie nu neaparat clasica. si gata. cine e curios e asteptat la concert ๐Ÿ™‚ si cei care nu s-au saturat sunt asteptati de asemenea ๐Ÿ™‚

e momentul sa anunt acum ca pe 24 februarie, de data asta intentionat, voi sustine impreuna cu raul inca un spectacol “joia pacatosilor” ๐Ÿ™‚

am ales de data aceasta un spatiu de casa veche si cu parfum frumos, despre care am mai scris: La Copac. Locul magic se afla pe str Pitar Mos la numarul 23. In duminica aceea se va gati din nou afara la ceaun, asa ca puteti veni sa si papati corespunzator ๐Ÿ™‚ detaliile referitoare la ora de incepere a concertului si conditiile generale de acces, rezervari etc o sa vi le dau maine, cand voi avea toate amanuntele din partea “carciumioarei de jupani”ย  ๐Ÿ™‚

buuuun, acum sa mai dau de stire despre alte doua lucruri simpatice ๐Ÿ™‚

primul este ca….am recidivat cu scrisul in sectiunea de bloguri a Adevarului. un ultim articol pune si o intrebare la care puteti raspunde folosind contul de facebook chiar in articol: voi faceti playback la munca?

al doilea este ca RCC sau republica culturala chineza a scris taaare frumos despre mine. multumesc pe aceasta cale si ii transmit lui Chinezu ca-l mai astept la concerte si in bucuresti (nu de alta dar prima interactiune adevarata a avut loc la alba iulia ๐Ÿ™‚ )

va las acum cu doua imagini surprinse de emilia la spectacol “joia pacatosilor” ๐Ÿ™‚

Alina Manole
Alina Manole si Raul Kusak

pentru cine nu a vazut inca, un fragment din spectacolul de anul trecut. vom lucra video si pentru ziua de ieri ๐Ÿ™‚

vine! vine!

nu Mos Nicolae, nu Mos Craciun, adica vor veni si ei la timpul lor, acum insa am nerabdarea in degetele de pe tastatura pentru ca Teddy lucreaza la un montaj video pentru una dintre piesele noi!

piesa se numeste “De 2 ori niciodata”, asta ca sa nu spuneti ca stiu doar 4-laterul lunii si 3-ul amoros. initial piesa se numea “langa mine”, dar matematica asta….

la o adica ii veti spune cum vreti voi ๐Ÿ™‚

ce voi spune inca de pe acum este ca ce se aude e tras live in timpul filmarii. canal cu canal si apoi mixat de Adi. cu alte cuvinte nici la filmare nu am facut playback ๐Ÿ˜€

pe 7 septembrie, cand am cantat-o pentru prima data intr-un concert live, in bucuresti, am spus ca e piesa mea “dramatica” din seria de 4 compuse asa, cu buna si pe alocuri nedreapta inspiratie ๐Ÿ˜€ dupa ce am mai cantat-o si a 2-a, si a 3-a si a… oara mi-am dat seama ca nu, la naiba, nu e “dramatica”, este constatativa ๐Ÿ™‚

bat din picior, zau, pana maine mai e mult?! ๐Ÿ™‚

maine aflati si povestea toata, cu multumiri cu tot ๐Ÿ™‚

Minte-ma Frumos! – filmul, nu indemnul

am promis, ma tin de cuvant. am fost la avanpremiera filmului “Minte-m@ frumos” , am avut loc superb in ultimul rand (central) al salii ultra. am socializat cat trebuie, cica pentru a ma concentra pe ce aveam de facut.

si incepe filmul. intro bun, prea bun chiar in raport cu asteptarile. asta nu-i bine, imi spun. voi avea ce sa carcotesc?! ๐Ÿ™‚

povestea e draguta, facila: 2 romani se indragostesc prin facebook, fiecare dintre ei isi trimite prietenul/prietena la prima intalnire. de aici o serie de incurcaturi, unele simpatice, altele in “drama” amuzata a scenariului. actorii sunt simpatici, joaca bine, sunt imbracati cu gust, machiati si filmati cum trebuie (da, avem si noi sex simbolul nostru, veti intelege cand il veti vedea pe andi vasluianu). montajul e ok, doar cateva taieturi mi-au rupt ochii si intelesul momentelor. sunetul este…surpriza placuta…foarte bun. stiti foarte bine ca la categoria sunet m-am mai revoltat de cateva ori (“nu se aude, dom’le, ce zice personajul”). de data asta si captarea si procesarea sunt ok, suprapunerile fara probleme.

o singura fisura in toata povestea, care tine de scenariu sau de montaj, nu m-am lamurit pe deplin: avem o poveste cu incurcaturi, da? itele sunt amestecate. teoretic, avem un moment de revelatie in urma caruia incep toate sa se clarifice. ei bine…momentul de revelatie nu prea e clar. efectele acestuia (sa identificam cine e “oana ” si cine e “dana”) se vad, sunt explicate. dar iluminarea, beculetul, cheia in care se descurca povestea…hm…ori a lipsit un frame, ori nu-i deloc ca sa n-o mai lungim atat. povestea adica ๐Ÿ™‚

inchei spunand ca avem un film romanesc cu imagine buna, sunet bun, cadre frumoase si un product placement decent, cu story simpatic si cu replici istete. din 19 octombrie in cinematografe. merita 1 ora si jumatate si un fotoliu de cinematograf ๐Ÿ™‚