Dupa aniversarea Lunii Patrate si live-ul de la Guerrilla (cu duetul-soc Manole-Dobro si lansarea oficiala a unuia dintre cantecele noi) a urmat aniversarea spectacolului Joia Pacatosilor. N-am apucat sa anunt, pe blog sau pe site-urile prietenilor, evenimentul. Locurile au fost ocupate repede-repede si, in joia magica, aerul a fost…cumva. Cumva de frumos pentru mine. Cu scenariul schimbat, din nou. O alta perspectiva a pacatelor de iubire. Nu stiu cum li s-a parut celor care au venit la aniversare. Eram atat de emotionata incat m-am refugiat in poveste si n-am mai iesit o vreme. Inca nu stiu daca voi relua acest scenariu pe 27 mai, la viitorul spectacol JP. Povestile depind foarte mult de starea din ziua de dinainte si de inspiratie si de adevarurile de care aud intre timp…
Si asta e in materie de muzica. E a 3-a primavara fara sa plec in turneu. Motivele sunt multe. Toate se aglomereaza in perioada de primavara, parca si asfaltul e mai greu si ma tine in Bucuresti. Nici oamenii nu mai sunt cum erau si eu refuz sa schimb naivitatile pe ceva material. Toamna, sper, va fi mai generoasa cu timpul si cu vrerile si vremurile 🙂
Stand in Bucuresti, am trecut mai curand prin ploi decat prin ninsori. A nins prea tarziu peste pomi. Am prieteni cu livezi de poveste si mi-e gandul la ei. Sper sa fie bine ciresilor.
Am scris ca am trecut prin ploi. Am mers prin ele cat nu s-a intamplat in noiembrie. Nu mi-a placut. Toamna e cu ale ei. Ce cauta in aprilie?
Ieri m-am strecurat, slava cerului, doar printre masini, ca sa ajung la Mirela “Polivalenta” Retegan ( 🙂 ) si aniversarea Zurli. Nu pot scrie ce nebunie a fost. Am stat si eu in bratele mamei, cum au stat toti copiii? Am stat! A pus mama degetul pe nas si a zis un juramant? A zis! Desi l-a zis acum mult mai multi ani, in sinea ei.
Astazi, in casa miroase a copt. Luni e Pastele Blajinilor. Mi-ar fi placut sa nu stiu ca exista sarbatoarea asta.
Urmeaza o saptamana plina-plina. Pana joi nu respir. “Tu n-ai program!” . “Ihim…!”
De o vreme incoace colorez. Am primit cadou o carte de colorat si creioane. Initial m-a iritat activitatea: toate gandurile puse bine in cutii au navalit in fata ochilor, intre mine si foaia cu contururi. Apoi m-am relaxat si am pus in ordine tot ce nu era deja pus. De vreo luna ma amuza modul in care aleg culorile. Uneori raman intr-o singura culoare, alteori fac un soi de varza. De curand am facut o plansa alb-negru. Asa de buna imi fusese ziua. Noroc cu ce vad in vasta lume a internetului. Si ma refer aici la fotografii care trezesc in mine reactii incredibile. De exemplu, fotografia ACEASTA a nascut o poveste, iar ASTA m-a dus, lin, in mijlocul mie insami (suna cam ciudat constructia aceasta – in mijlocul mie insami – dar imi place si o las asa) 🙂
Ma mananca degetele sa scriu, si nu pe blog sau facebook. Poemele se randuisera cuminti intr-un document numai bun de dat la editare. Apoi a murit hardul extern cu tot ce am lucrat in ultimii 3 ani. Inca nu am ajuns sa-l dau la reparat, sper sa fac asta in joia care se anunta cat de cat libera. N-am ajuns pana acum pentru ca imi tremura stomacul la gandul ca, de fapt, am pierdut tot. Mi-ar fi dor de cateva dintre versurile scrise. Nu de toate, ca nu-s geniala. Si, oricum, dintre toate, cel mai dor mi-ar fi de materialele originale care au insemnat albume si Adalbert. Scrisul, in sine, mi-l voi recupera in iunie. Am eu senzatia asta ca Sibiul imi va prinde bine-bine!
Daca nu ar fi fost soare si inca o explozie de floare alba in muscata nu as fi scris azi pe blog. Ar fi ramas doar poemul de pe facebook, pus de dimineata, si anuntul ca biletele pentru 27 mai s-au pus in vanzare.
E bucuria luminii. A! Si festivalul luminii in Bucuresti! La noapte ies iarasi sa inspir culori.