Culmea este ca tema asta nu porneste de la reactiile pe care le starneste concertul “de capul meu”, Necântate, de pe 16 mai si unde deja, dincolo de emotii, se adauga temerea ca nu vor fi locuri destule pentru ce a generat anuntul meu (pentru cine nu stie, cant pentru prima data singura, in Bucuresti, concert intreg, in lista caruia sunt cantece neprezentate niciodata in public)

Are legatura si cu concertul, desigur, dar ciresele simbolice pornesc de la doua discutii pe care le-am purtat cu doua prietene de-ale mele ieri.

Prima dintre ele imi povestea despre faptul ca fostul iubit o suna, la o vreme de la despartire, pentru ca…nimic. Ca nu e dor adevarat cel care te face sa lasi o femeie superba dintr-o…copilarie si apoi sa o cauti doar pentru ca nu te mai simti buricul pamantului. I-am explicat prietenei mele ca este vorba de educatie si, daca tot are un copil echilibrat, sa vada ce-a gresit in relatia cu barbatul cu pricina, care tot copil s-a dovedit a fi. Nu cumva i-a dat prea mult nas si rasfat?

Imediat dupa vorbele impartasite despre egoism si “related”, cealalta prietena imi spune ca si-ar dori pentru mine un barbat atat de special incat inca nu-l poate defini. “Pai si?! Pana il gasesti? Ce ne facem?” – am intrebat-o amuzata – si aici a fost o pauza in dialog intrucat nu, nu-si poate imagina un alt scenariu, mai putin sclipitor decat ceea ce muzica mea si toate colateralele mele i-l imagineaza.

Si atunci ajung sa ma intreb daca nu cumva exista femei pe care le vrem singure. Prietene, nu foste neveste, aici e alta discutie si intreb din perspectiva ambelor genuri. 🙂 Femei faine, cu idei, cu neuroni in buna stare, care fac anumite planete sa se invarta. Nu ne temem, de fapt, ca se “pierd” in momentul in care devin femei-in-relatii? Daca nu mai pot genera idei in momentul in care intalnesc partenerul “acela”? Daca nu ne vor mai acorda timp si atentie asa cum o fac cand sunt singure si cand, desi nu le ajung 24 de ore, vor fi tot timpul Acolo, pentru un gand, un sfat, o vorba?

Le vrem alaturi de partener in lumea noastra? Sau ne plac asa, cand sunt singure, si nu au doza aceea de …”prostie” (zice lumea!) cand abandoneaza mult din timpul lor unui barbat care (tot lumea zice) uneori nu e nici la jumatate de sinapsa?

Da, efectul acestor femei, este altul, mult mai de durata. Si aici intervine un soi de egoism, de-a dreptul explicabil.

In legatura stricta cu imaginea mea din mintea celei de-a doua prietene amintite mai sus, stiu ca, oricare mi-ar fi partenerul, acesta nu se va ridica la inaltimea asteptarilor ei.

Stiu, de asemenea, ca orice “nou-venita” se va simti, la un moment dat, amenintata de amintirea mea din mintea barbatului pe care i l-am lasat. Indiferent cand s-a intamplat asta. Si nu are legatura cu muzica ci cu modul in care aleg sa traiesc atunci cand sunt pereche. Este vorba de atitudine. Este vorba de crestere comuna. Este vorba de…creier si de imaginatie. Este vorba de joaca. Este vorba de iubire in doi, pana la epuizare si criza, dar, la naiba, iubire in viata asta.

Am in jurul meu prietene, femei minunate, care fac lucruri atat de frumoase ca mi se face pielea de gaina cand le aud vorbind si construind realitati, la propriu. Femei care schimba lumea unor oameni. Femei in jurul carora ma bucur sa fiu.

Le vrem singure?

Spun “Da” cu zambet pentru ca stiu, femeie fiind, ca poti pastra alaturi o femeie doar daca o lasi libera sa viseze.

Empatizez un pic si poate deplasat (pot fi corectata), dar daca as fi barbat as spune “DA” cu toata gura pentru ca orice barbat, chiar si intamplator langa o astfel de femeie, are senzatia ca este cel mai bun. Si va ajunge sa fie, daca sta suficient de mult cat sa invete ce inseamna Inalt.

Partea cinica a frustratilor cu “Daca e atat de minunata … de ce e singura?” isi gaseste raspunsul doar in mintea oamenilor inteligenti 🙂

………………………………………………………………………..

p.s. se dedica prietenelor mele, celor amintite mai sus si celor pe care le stiu miscand pamantul cu felul lor de-a fi.