Model nou de tricou “pacatos” si pachete promotionale disponibile spre livrare

Cine e pe-aproape de mai mult timp a vazut, in timp, 3 modele de tricouri. Tricoul “Luna”, tricoul “Am un pitic” si tricoul + restul promotionalelor “Fazele Lunii”.

Cam asa arata. Aratau, ca nu mai sunt. Cateva dintre ele i-au revenit automat lui Dodo cand a intrat in dulap si a tras de pungi sau le-a ros. O parte s-au (ce-mi place mie reflexivul) pierdut. Majoritatea insa au ajuns la cei care sunt suficient de nebuni incat sa le poarte sau le daruiasca mai departe, alaturi de un album.

tricouri

Peste cateva zile va fi gata noua generatie de tricouri. Am tot zis ca vom face un fel de club al “pacatosilor”. 🙂 Cu sprijinul unui prieten creativ si talentat, se pare ca vom ajunge sa ne identificam pe strada corespunzator. Un soi de intelegere tacita intre mine, voi si restul lumii.

Iata modelul de tricou, pornit de la ideea spectacolul “Joia Pacatosilor” si imaginat de Bogdan Popovici

Tricou Pacatos Alina Manole

Asadar…? Pacatosi de Joi…aaa…ziua a patra? 🙂

Tricourile vor fi disponibile incepand cu data de 22 octombrie, caci nu se putea lansare mai buna pentru ele decat la spectacolul JP. Destinatia este insa universal valabila pentru cei care au ascultat cel putin o data ce cant. Asezat, asa… 🙂

Anunt cu aceasta ocazie ca se fac si precomenzi. Adica cine il doreste poate sa isi rezerve un exemplar (sau mai multe, daca nu vreti sa platiti curierul de mai multe ori) la adresa office @ lunapr . ro (am scris cu spatii, intelegeti voi de ce). Tricourile sunt unisex, iar marimile disponibile sunt S, M,L si XL.

Pretul unui tricou “Pacatos” este de 40 de lei, la care se adauga costurile de curierat: 8 lei Bucuresti si 11 lei provincie. Acuma…in Bucuresti puteti sa va si intersectati cu cei care ma ajuta sau si cu mine daca avem timp 🙂

Livrarea, in special cea pentru tara, va incepe cu data de 27 octombrie.

Inca ceva! Daca tot incepeti sa va ganditi la cadouri pentru prieteni si apropiati va propun pachetul “Pacatos de fericit” care inseamna un disc “Fericirea de Luni” si un tricou “Pacatos”. Daca in email-ul de mai sus scrieti si pentru cine sa fie dedicatia de pe disc…aveti autograf inclus. Pachetul va costa 70 de lei. Evident, mi s-a sugerat si varianta pentru cupluri/familii/amanti, pe care o gasiti mai jos, in partea de rezumat.

Recapitulez asadar:

– precomenzi pana pe 27 octombrie, cand incep livrarile

– costuri de livrare: 8 lei in Bucuresti/11 lei in provincie

– adresa comenzilor – office @ lunapr. ro

Tricou “Pacatos” – 40 de lei – precomanda prin email – livrare incepand cu 27 octombrie

Pachet “Pacatos de fericit” – tricou + CD cu autograf  – 70 lei – livrare incepand cu 27 octombrie

Pachet “Pacatosi si fericiti” – 2 tricouri + CD cu autograf – 100 lei – livrare incepand cu 27 octombrie

Toate pachetele vor fi disponibile pe 22 octombrie la spectacolul Joia Pacatosilor si pe 24 octombrie la Clubul Taranului!

pachete

Plecaciune si drag! 🙂

in pauza de cutii un pic de experienta Telekom

Sunt in pauza de carat cutii, saci, impachetari si redistribuiri de lucruri. Cred ca sunt un soi de hamster. Adun lucruri pe langa mine si mi se pare ca de toate am nevoie. Cu toata trierea tot sunt atat de multe ca ma sperii. Cine m-a pus sa-mi cumpar biblioteci? Si carti? Voi stiti cat loc 0cupa?! Si ce grele sunt? Mai bine citesc pe tableta…. Mai bine sa citesc pe tableta?? Adica sa nu tin cartea in mana si sa dau pagina dupa pagina?! Sa nu simt mirosul de nou sau de vechi (anticariate sau carti vechi primite cadou…). Hm…nu!

De rochii nu povestesc. Fiecare are propria ei istorie…muzicala. Stiu la ce concert am purtat rochia neagra cu ciucuri rosii. La care dintre lansari am purtat rochia violet. De ele nu ma despart! Am zis!

De biletele, scrisorile, piticii, cadouasele, cutiile, semnele de carte si toate chestiile mici primite cadou la concerte…nu mai zic! Am cutii intregi.

Ce-i drept…nu stiu ce sa fac cu jucariile. Nu-s multe, dar parca am o varsta…Le voi lua la noua adresa (apropos, cine cauta apartament maaare si nemobilat in Piata Sudului sa citeasca articolul anterior) si mai vad eu apoi…

In toata nebunia mutarii ma gandesc nu doar la ce las in urma, ce iau sau ce dau, ci si la ce ma asteapta la noua casuta. Si, ca tot dependentul….primul gand a fost: am net? Well…evident ca nu.

Am inceput cautarile de provideri de servicii. 4 la numar. Si cum pretul per pachet e relativ similar … initial mi-a fost greu sa gasesc o diferenta specifica in avantajul meu.

Pana cand mi-am amintit ca, mergand mai demult in vizita la prietenii Ruxandra si Catalin (am mai scris despre Mooz si Golden Sea din Vama Veche…vedeti ca vine vara acusi!)… am vorbit atunci si am vazut un post Tv senzational, care difuzeaza numai concerte live. Dintre cele bune. De la Avril Lavigne la Placebo, Beirut, The Cult, John Scofield, plus Later with Jools Holland. Postul se numeste Iconcerts

Si iata cum decizia a venit mult mai usor: Telekom este singurul furnizor de post pe gustul meu in aceasta privinta.

Asta se intampla ieri.

Bineinteles, sun un prieten. Il intreb discret ce stie despre instalarea serviciului si cat de rapid se intampla. Vorbim un pic despre postul TV dorit si ii fac capul calendar. Apoi, pana sa ne mai sfatuim intru pe site si vad ca exista optiunea de chat cu reprezentant. Abandonez prietenul in mana corporatiei si ma implic intr-o conversatie tehnica.

Prima discutie a fost de informare. Am aflat ce voiam sa aflu, foarte repede si la obiect. M-am obisnuit relativ repede cu modul de adresare (sunt eu de moda veche, vorbesc cu Dvs, mi se raspunde cu Tu, dar inteleg mecanismul online asa ca depasesc repede momentul).

O alta componenta importanta in ecuatie este timpul de reactie: in cat timp poate fi instalat la domiciliu serviciul cu pricina pentru ca fix peste o saptamana plec din Bucuresti. Nu mi se poate raspunde decat daca inregistrez comanda ferma de pachet. Ufff…inchei conversatia ca sa ma mai gandesc.

Si ma gandesc o ora. Dupa care revin pe chat. Am avut norocul sa fie aceeasi persoana cu care deja discutasem detalii si aflasem ca este posibila instalarea la noua adresa. Vorbim acum in mod concret despre pachete. Mi se ofera optiuni suplimentare fata de ce vazusem pe site. Initial nu inteleg, dar mi se povesteste cu rabdare. Aleg ce-mi convine si aleg bine. Avantajul on-line-ului. E mai bine decat credeam!

Dau datele si astept 3 minute pana cand cererea este procesata, astfel incat sa primesc si raspunsul referitor la instalare. Cat astept mi se mai dau informatii despre una si alta. “Alexandru” (interlocutorul) e informat si raspunde foarte ok.

Si vine minunea: aflu ca instalarea e posibila astazi, intre 2 si 4. Nu cred!! Spun Da instant. Ii dau semn si prietenului sa-i spun. Radem impreuna si ne asteptam ca astazi sa primesc telefon ca nu se poate :))) Bine, mai mult eu decat el :))) Ii spun ca oricum voi scrie pe blog si daca va merge bine si daca va merge prost toata treaba.

M-am dus la casuta noua, evident cu o masina plina (sa-mi traiasca prietenii care ma ajuta la carat!!), o descarcam, introducem si aragazul (recuperat dintr-o boxa unde a stat in ultimii 6 ani…dragul de el, mi-era o milaaaa) si ne uitam la ceas. 13:40.

Suna telefonul. Persoana responsabila cu instalarea. Aflu ca in 20 de minute ajunge. 14:03 – interfon.

Hai ca ceva tot nu va merge” – imi spun in gand. E trauma de Romania….am toate scuzele! Oricum nu am dus televizor, laptoapa…astea vin mai incolo.

14:35 – instalarea a luat sfarsit. Verific netul prin intermediul telefonului. Toate luminitele s-au aprins la modem. Merge si telefonul fix. Totul in liniste si frumos.Un cablu subtire ca pe vremea dial-up-ului, a fost montat discret. Nicio alta gaura, bormasina.

Bineinteles, tot romaneste, pana nu voi deschide eu televizorul sa vad iconcerts nu cred.

Bref, experienta de pana acum cu Telekom imi place. Bonus la pachetul achizitionat voi avea si un voucher de 400 de lei la clickshop. Promotia a fost valabila pana ieri. Trebuie sa il solicit in 30 de zile de la instalare. Sunt curioasa cum va merge si partea aceasta. Sper sa nu pierd din incantare.

Si nu, nu am avut “pile”. 🙂 Si nici nu e articol scris pentru bonificatii de blogger 😀

Gata, am profitat de pauza ca sa scriu pe blog, dupa cum am promis.

Ma intorc la cutiile mele… 🙂

20150223_211903

ce-am gasit intr-o cutie!

inainte sa zic ce-am gasit ma bucur (de ieri) ca e gata afisul! uraaaa! 🙂

sanie pe Luna Patrata.  Mosul stie de planeta asta, mie imi era evident, nu m-am gandit insa ca si alti “locuitori” stiu…

cu migrena cu tot si cu un glas racit pe care nu-l pot descrie prea bine am inceput saptamana cu bine. planetar oricum se intampla lucruri, am citit eu pe facebook ca Marte intra in Balanta si ca incepe o perioada de schimbari majore (adica se vor incheia fix acele contexte de care nu avem nevoie), asta nu ma face sa-mi treaca durerea de cap dar mai uit de hapciu 🙂 bine, daca ma gandesc ca e revolutie in casa si ca se muta mobila, deja pot sa spun ca raceala e pe planul 2…

de la revolutia aceasta vine si o alta mica bucurie. am gasit intr-o cutie albume Luna Patrata. nu multe, vreo 12. de vreun an ma tot plang ca nu mai am decat cateva exemplare pe care le tin fie pentru licitatia destinata noului album fie pur si simplu pentru mine…

cele 12 exemplare gasite “pe neasteptate” se vor ascultate asa ca vor fi prezente pe 16 decembrie la concert, in pachetul promotional de sarbatori.

“Luna Patrata” + “Dragoste in 3” + “Cu drag” – iata pachetul “alinesc” complet 🙂

maxi-single-ul “Cu drag” va fi prezent si el, ca in fiecare decembrie, cu pret special.

cine a vazut evenimentul de pe facebook a aflat deja ca voi avea un invitat care merita sa fie “sanctionat” pentru efortul de a scoate anul acesta un album si de a-l purta in 22 de orase din tara. il cunosc de suficient de mult timp incat sa-l stiu si incapatanat si echilibrat cand vine vorba de proiectele sale, muzicale si nu numai. Marius Matache e numele lui, o parte dintre voi l-ati ascultat deja si il stiti, cine nu…va avea ocazia sa-l asculte lunea viitoare 🙂

pe scena, alaturi de mine: Raul Kusak, Ovidiu Condrea, Dan Nicolau … 3 muzicieni, “magi” in ale sunetelor 🙂

va astept cu drag, va invit sa faceti rezervari ca sa aveti masuta voastra si, ca o rugaminte speciala, daca va mariti sau micsorati numarul de invitati de la masa, va rog sa anuntati astfel incat (mai ales in cel de-al doilea caz) sa facem loc din vreme celor care isi doresc neaparat sa ajunga 🙂 – 077 21 600 31

sa aveti o zi de marti crocanta, ca un colt de paine rumen si cald… 🙂

cronica de biscuiti

doua din reclamele care bantuie televiziunile m-au determinat sa cumpar si sa testez azi niste biscuiti. oreo si bel vita start. primul produs are un spot comun, cu copilul care-si invata tatal sa manance biscuitul  preferat al laptelui. al doilea produs “urla” un “buna dimineata” unui tip de-abia trezit din somn…iar mie daca mi-ar face o gashka de nebuni asta m-as enerva cumplit.

in varianta cumparata de mine, oreo se prezinta intr-o cutie cu 4 pachete de dimensiunea unor eugenii (good point here). si iata-ma cum incerc sa fac precum in spot, ca sa testam comunicarea de produs si veridicitatea informatiei. se ia biscuiteleee, se rasuceste…si se sfarama biscuitele intre degete. din acest moment, linsul cremei e o chestiune de cat de curat esti pe degete.  mai incercam o data, o forta ponderata si miscam inceeeeeet rotativ. de data asta reusesc. spre deosebire de spot, crema se rupe in jumatate, fiecare pe cate o fatza de biscuite. asta-i bine, imi spun, echilibrul imi face bine (fixatii corespunzatoare “si” varstei).

ajung la partea cu bagatul in lapte. well…inca nu am inteles bine daca trebuie sa lipesc cele doua parti sau nu. fac si intr-un fel si in altul. aluatul…rectific…biscuitele dispare in lapte fie ca il tin 3 secunde (le numar) fie ca il tin 5. dispare in sensul ca e mancat de lapte si se transforma in terci pe undeva prin albul din pahar. dupa faza asta m-am convins ca oreo e chiar biscuitele pe care laptele il prefera.

mai tehnica fiind, eu nu

despre bel vita start, mancat dupa-amiaza, numai de bine. dulce rau. tot pack de 4 bucati. oval (imi plac biscuitii ovali). estetic stand si judecand, nu corespunde cam deloc produsul cu fotografia. nu ma surprinde, cunosc procesul de infrumusetare. dar parca ma agreseaza vizual prin lipsa de personalitate. pai daca tot urla lumea, macar sa vad o fibra acolo care sa iasa in evidenta, un insemn de puternicie. dupa aceasta constatare am inchis ochii. prea dulce, dar ma repet. si pt ca sunt, conform prezentarii, destinati consumului matinal, cred ca nu vreau s aii am in fata ochilor la prima ora.

mai sensibila fiind la detalii, eu nu nici pe ei

gata 🙂

p.s. mi-am amintit azi de toate focus group-urile in care testam produse sau idei de prezentare. uite cum m-am transformat in subiect si moderator deopotriva :))