intre 2 si 21

centrul vechi musteste de oameni. aerul nu e atat de inghetat incat sa te alunge din strada in pub. tocuri cui prea inalte pentru pavaj. boxe deasupra usilor cat sa stii la ce muzica te astepti. un nai sufla atat de fals si se ia si dupa tine. un vocalist de ocazie scoate aburi si bani. doua scaune intr-un loc cald, un vin fiert, o cafea, vecini de masa care vorbesc prea tare pana te asezi. usa se deschide din cand in cand si esti in calea curentului si asta iti place. muzica e in camera cealalta si asta e bine. vezi fluturasi pentru revelion 2012. a fost noapte frumoasa. am avut aceeasi dorinta ca anul trecut. anul trecut mi s-a implinit, fie si pentru atat de putin timp.  aer rece din nou, multe lasate in aer, acolo, pe strazile din centrul vechi. 2 ianuarie. pana pe 21 ianuarie am multe de facut. nu stiu de ce pana pe 21 ianuarie. voi afla pe 22.

Ils se sont trouvés au bord du chemin
Sur l’autoroute des vacances
C’était sans doute un jour de chance
Ils avaient le ciel à portée de main
Un cadeau de la Providence
Alors, pourquoi penser aux lendemains

celule de timp

ce-a fost: au fost mai multe suflete in fatza scenei decat ieri la ora cu pricina. adica la ora de inceput de gala. ceea ce. piciorul drept tremura ca apucatul, l-am stapanit uitandu-ma urat in jos. evident nu m-a crezut nimeni ca ma doare gatul si ca de-abia vorbesc.  am inceput soft, am terminat cu luna patrata. la mijloc aglomeratie de personaje. baietii mei: superbi ca de obicei. ca de obicei cand canta pe scena alaturi de mine 😉 m-am jucat si am avut cu cine, femeile si barbatii au avut partea lor de discurs in piesa “casatorie in stil italian”. am cantat 31 de minute si mi-au trebuit 20 de minute sa ies din “starea” de concert. m-am refugiat intr-un cort, am aprins o tigara si am stat pur si simplu. nu stiu ce e mai coplesitor: sa fii ascultat, sa se cante cu tine sau sa fii aplaudat?! cand le ai pe toate astea e uneori prea mult.

ce va fi: in termeni de promovare a albumului nou, luni sunt invitata la emisiunea “Draga mea prietena” de la Kanal D. emisiunea e de la 10 (dimineata) la 12…o sa am timp de povestit si de cantat, prea multe nu stiu pentru ca…nu am vrut. in definitiv, care-i rostul unui interviu de exemplu daca ii stii intrebarile dinainte?! vor urma si alte aparitii, inclusiv una vineri, pe 23 septembrie, pentru lansarea videoclipului piesei “Ea nu ma stie”. sper ca nu ati uitat ca exista un concurs in desfasurare pentru cei care au cumparat bilete la lansarea de pe 30. mai sunt inca bilete, vreo 50 din sala mare de la Nottara. m-am tot gandit in ultima vreme daca sa scriu asta sau nu. scriu totusi. daca as fi avut sponsori pentru lansare (de la inchirierea de sala la sistem de sonorizare) mi-ar fi placut sa va ofer drept cadou spectacolul.  din pacate nu am si…nu pot. inca. pana cand voi putea, o sa-mi permit sa va consider si prieteni si sponsori de muzica interzisa. multumesc!

in rest: sunt un pic obo. sunt si trista pentru ca foarte aproape de mine sunt oameni cu probleme de sanatate, cam mari, cam dificile. in fatza problemelor lor, toate grijile mele legate de lansare sunt un nimic. nu functionam prin comparatii, fiecare isi are grijile sale in repere personale de viata, dar e trist cand cancerul prinde oameni. sper sa-i lase in pace si sa ni-i lase aici.

sa ne revedem sanatosi!

daca nu ar fi prietenii…

Multumesc, Doamne, prietenilor mei. Celor vechi si celor noi, care ma ajuta, nu stiu nici eu de ce, fix cand ajung intr-un colt stingher si nu stiu cum sa scap.

Am cunoscut zilele acestea o multime de oameni frumosi tare, care nu stiu prin ce miracol vor sa ma ajute in proiectul de lansare a noului album. Nu stiu de ce fac asta, ma tot mir 🙂 dar parca mi se mai usureaza poverile un pic si asta e tare bine….

Mi-am gasit si “THE red dress”. Evident, daca nu era Laura cu care am mers aproape 6 ore si care a suportat probarea a…cine-a mai numarat cate bucati de rochii..lucrul asta nu se intampla. Si sa spunem ca ne-am limitat la cele rosii si verzi, ca altfel…era macel! Oricum, rochii rosii si verzi exista. Uni. La un moment dat le vezi pe toate la fel. Croielile repetitive ma omoara, recunosc.  Nu as fi probat atatea daca nu as fi fost cu ea, dar cand te cunosti din copilarie…stii cum sa iei omu’ 🙂

Rochia e pentru sedinta foto de vineri. Dupa ziua de vineri va voi povesti despre cei pe care i-am cunoscut, pana atunci ii pastrez egoist pentru mine. Imi umplu sufletul cu ei ca am nevoie de putere.

…. Continue reading "daca nu ar fi prietenii…"

Turneu ziua III – Targu Mures

Intre finalul concertului de seara din Cluj-Napoca si sosirea la Targu Mures s-au petrecut mai multe evenimente, unele cu iz de “asa ceva nu se poate!”, altele cu miros greu de “ce oameni, dom’le”,  simtit si gandit la modul cel mai trist cu putinta. Nu-s de povestit aici, dar amarul inca-l simt.

La Targu Mures am ajuns la 5 dupa-amiaza si am poposit direct la Teatru 74. Cafeneaua de la parter nu mai exista, e spatiu de asteptare, au ramas doar fotoliile. Sala de sus insa a ramas la fel de fermecatoare si mica si cu energie buna. Am fost primiti frumos si cald, lucrurile s-au aranjat repede in timp ce eu ma rasfatam intr-un interviu pentru Radio Mures. Probe de sunet facute, lumini potrivite, ne-am schimbat in cabinele din laterala scenei si ne-am facut frumosi, am coborat sa fumez o tigara (pentru cine nu stie teatrul, acesta e la etajul unei cladiri din cetate, iar interiorul e la randul lui impartit in doua pe verticala: jos e acum un soi de “lounge”, sus e sala). Am inceput aproape pe la 7 si foarte un pic peste, cateva minute cred pentru ca (poate si datorita spatiului de desfasurare) cei care au venit au fost tare punctuali. Emotii? Evident!! Suprapuneam in minte imagini din urma cu 2 ani si parca intrasem intr-o bucla de timp. Numai cei din fata mea erau altii, numerosi si nenumarat de frumosi.

Pentru ca vorbim de un spatiu de teatru, concertul s-a desfasurat dintr-o singura “bucata”. Nu stiu cat am cantat…1 ora si jumatate cred…oricum s-a comprimat totul…stiu doar ca dand foile am ajuns la un moment dat la pagina cu “asa si-asa” si m-am intrebat daca am cantat toate piesele din setlist…(evident ca iarasi Adi si Teddy m-au “asasinat” la piesa asta….) 🙂

Dupa bis si dupa un “carabus” aproape neamplificat am incheiat concertul ca si data trecuta…adica imbratisandu-i pe cei veniti la concert. Da, nu m-am putut abtine… 🙂 De data asta a durat un pic mai mult intrucat numarul celor prezenti a fost muult mai mare decat acum 2 ani…le multumesc pentru rabdare celor din partea stanga a salii 🙂

Sa va mai spun ca am primit astazi cea mai frumoasa cerere de autograf din viata mea? Pe autoare o cheama Sanziana, cred ca are 7-8 ani (sper sa nu gresesc) si a spus dintr-o suflare: “daca te rog dulce ca o savarina sa-mi scrii si mie pe cd vrei?” … eu ca eu, dar v-ar fi placut sa-i vedeti pe Adi si Teddy ce fetze impatice au facut si ce topiti au fost 🙂

Am mai avut bucuria de a vedea in sala o mana de tineri de scoala generala, cu chitari cu tot. Acum regret tare ca nu i-am rugat sa ne cante ceva…culmea a fost ca vorbisem cu baietii inainte de concert ca la final sa facem nebunia numai ca eu, emotionata ca de obicei…am uitat 🙁 Data viitoare ii chem sa cante in deschidere, mai ales ca am aflat de la profesoara lor de romana ca cel putin unul dintre ei asculta “luna patrata” si alte jocuri muzicale desi e doar clasa a 7-a.

Nu mai spun de cele doua teribile timisorence care nu doar ca au venit la concertul de la cluj, dar au zis ca vor inca o repriza de folk-jazz si au ajuns si la Tg Mures…:)

Ar mai fi de povestit, dar iarasi e tarziu. Noroc ca Reghinul e aproape si sper sa fur o ora de somn in plus. Oricum suntem impartiti in doua: jumatate suntem in Targu Mures, jumatate in Cluj din nou pentru ca e concertul BiMS, iar Tudor si Teddy sunt acolo cu treaba.

o chestie de atitudine

nu-s fan ghiocei. o fi o chestie de atitudine. cupa de floare prea se inclina, prea are nevoie de sprijin ca sa supravietuiasca. pe cat de rezistente sunt floricelele astea, de ies din pamant cand e inca iarna, pe atat de triste sunt dupa lupta cu pamantul. sfortarea de inceput, cea care le inalta, e miraculoasa…da’ apoi? capul se pleaca. (m-as putea gandi si la o rugaciune, dar … nu azi.)

sunt oameni care dupa ce lupta mult ingenuncheaza obositi, prea obositi de eforturile de inaltare. poate pentru ca nu a fost timpul potrivit pentru ei sa rasara sau e vorba de structura pur si simplu?

raman la garoafele mele, superbe, senzuale, care neavand parfum de la mama natura pot dobandi acel parfum pe care ti-l doresti, imaginezi, amintesti

consideratiile mele de azi pot fi puse pe seama consumului de propolis 😀

ne vedem maine

dupa 30 de ani

ieri am vorbit cu un prieten drag la telefon despre anul asta. se pare ca deja il putem barfi pe 2011 si ce-ar putea sa insemne el  pentru ca, iata, doi oameni ca noi, cu stiluri de viata si istorii de viata total diferite, ajung sa spuna, la 30 si un pic de ani, ca limita fizica e aproape, ca limita nuronala de avarie risca sa se instaleze mai repede decat cea a parintilor nostri si ca da, viata e o chestiune de alegere. oricat ar fi de complicat, exista o zona de libertate pe care trebuie sa o aperi cu toate fortele de “inrobirea” in fata confortului si acumularilor si nefericirii. legat de munca, niciunul din noi nu pledeaza pentru traiul boem, fara munca, in dulcea reverie poetica si moarta de foame…dar ma intreb “ce” ii asteapta la capatul drumului asta nebun si inconstient pe o parte din cei pe care-i cunoastem, care nu fac altceva decat sa munceasca in nestire si sa acumuleze?? raiul? starea de gratie? sau o pensionare cu creierii varza si vacante mai prelungite la bai, cu case cu 7 dormitoare si masini pe care nu le mai pot conduce de teama unui atac cerebral? suna sinistru, stiu, dar cred ca stiti la ce tipologie de indivizi ma refer acum.

de revelion, la miezul noptii, nu am apucat sa imi pun o dorinta. cred ca insa nu e tarziu sa-mi doresc sa ma las sa fiu fericita. (ioi, cum a sunat asta : ) 🙂 ) avem noi oamenii o rezistenta in fata fericirii, ceva de speriat!! 🙂 daca nu e a noastra? daca nu e de fapt ce nici nu indraznim sa credem? daca nu meritam? daca intelegem gresit? dar oare nu e prea complicat? 🙂 🙂

sa vi se intample lucruri magice!

Intalnirile de drag

de ani de zile, muulti, seara de Ajun inseamna seara cu prieteni apropiati. ne adunam in fata bradului, cantam,  bem (discret, foarte discret) mancam turtele mamei si alte bunatati (in pofida postului, stiu, sunt o pacatoasa). ne facem cadouri simbolice (anul trecut instituisem un buget, dar a fost in mod brutal si crud incalcat, asa ca m-am lasat de asta), eventual lasam televizorul pe vreun film de sezon si palavragim asa…batraneste. pe langa brad, evident. ca am zis de cadouri: ma panichez cand vine vorba de ele, oricum ar fi ele de mici sau mari. daca nu le va placea simbolul? daca nu-i ok? sfarsesc prin a bananai prin magazine un pic haotic si pe ultima suta de metri “solutionand” problema. nu stiu daca de fiecare data fericit 🙂

teoretic ar trebui sa pregatesc si ceva muzica, numai ca hard-ul laptoapei e full aproape de tot felul de chestii pe care nu mai am timp sa le arhivez ca lumea. de curand ma uitam prin niste fotografii mai vechi si am descoperit inclusiv o petrecere de Craciun, cu Mos cu tot. anul asta m-am transformat in Elf si am adus Mosul mai devreme (cunoscatorii stiu de ce si unde), asa ca ma voi pune doar pe impodobit bradul. plus ale bucatariei, alaturi de mama. Legat de bucatarie, trebuie sa ma laud: muraturile pe care le-am pus anul asta – gogonele, castraveti, gogosari – au iesit absolut geniale!! 🙂 bine, a venit si mama cu un pic de pepene murat (de la lipovenii rusi), singura varianta pentru mine ca sa inghit vreo bucatica de pepene de orice fel.

inca nu-mi gasesc cutia cu “gloabe” de catifea. mai am de sapat prin cutii se pare. problema mea acum e sa nu dau de vreo cutie a pandorei, din cea inchisa bine si sigililata. sper sa am buna inspiratie!

va doresc sa fiti alaturi de cat mai multi dintre cei care conteaza si sa va amintiti cu drag de cei care sunt departe sau prea departe. si sa zambiti si sa fie cald.

vineri va urez oficial! 🙂 pana atunci, doar am mai zis: pregatiri cu spor!

a! vineri noaptea, Psihologul Muzical e la datorie. Andrei Partos nu face pauza, nu ia vacante 🙂

peripetii oltenesti

ma tot gandesc de joi incoace ca de fapt, ceva trebuie sa compenseze intotdeauna un concert reusit. adica de ce sa fie numai bine si frumos? mai intai apare o situatie care te face se iti iesi din minti si deja stii ca seara concertul va fi asa cum trebuie.

sa va explic: plecarea la craiova a insemnat ceva mai multe bagaje decat de obicei (adica mixer, cabluri, monitor etc). in agitatia diminetii am avut grija sa iau tot ce tinea de mine si sa ies frumusel pe usa. usa care se inchide automat. singurul lucru care nu se afla in mainile mele era geanta cu telefon, bani, acte, carduri si….evident, cheile casei. ambele perechi de chei. mi-am dat seama de nenorocire de-abia in fata blocului, unde se strigase adunarea. nu mai era nimic de facut altceva decat sa plecam totusi la drumul craiovei. ca stare de spirit insa…

am avut noroc de baieti care mi-au ridicat moralul pe cat au putut. tot am ramas cu o stare de nesiguranta insa, mai ales pentru partea de comunicare. sunt dependenta de telefonul mobil pentru ca si ceilalti toti sunt dependenti de aparatele astea…si erau multe lucruri de rezolvat

drumul a fost in regula, la bals a inceput sa ninga si nu s-a mai oprit. deja incepuse compensarea: o prima ninsoare minunata. clubul frumos, cu soba cu lemne, cu oameni frumosi care au grija de artisti si de calitatea concertelor.

seara mi-a adus bucuria de a vedea oameni frumosi care au reactionat pe rand la piese de suflet sau la piese de joaca si care la final mi-au daruit caldura mainilor si zambetelor. si ningea in continuare, frumos, absorbind zgomotele orasului.

ziua plecarii a insemnat aventuri ale lui adrian (noroc ca totusi si-a regasit manusile, incarcatorul a ramas in camera iar de restul nu mai zic). plus o stare de “iarasi bucuresti?”.

recunosc ca intrarea in oras nu mi-a adus liniste. da, problema cheilor se rezolvase intre timp, noroc ca mai exista o pereche de rezerva. am fumat cateva tigari in fata blocului amuzandu-ma oarecum trist de zapaceala mea si de toata intamplarea. apoi a venit salvarea si am intrat in casa unde toate erau in regula. un soi de acasa.

de aici incolo ar fi trebuit ca lucrurile sa fie in regula numai ca…poate simtindu-mi regretul ca m-am intors, capitala s-a razbunat un pic. ii spusesem lui make ca daca nu sunt foarte obosita dupa revenirea de la craiova voi ajunge la gala premiilor foreverfolk. m-am adunat cat de cat si la ora 7 (gala incepea la ora8) am inceput sa sun dupa un taxi. am sunat vreme de 2 ore la macar 10 companii, pe alocuri simultan (de pe fix si mobil in acelasi timp). niciun raspuns. mi-au revenit toate starile aiurea. in cele din urma a venit cineva dupa mine cu un taxi si iata-ma platind cursa dubla. (care taximetrist a dat si explicatia sunatului meu in gol:  vineri seara taxiurile asteapta pe langa cluburi si nu raspund la comenzile prin statie. deci nu era din cauza vremii?!). am prins ultimele 10 minute din gala, am salutat toti cunoscutii si l-am revazut pe Nicu Alifantis. cu siguranta a meritat toata incapatanarea mea de a ajunge totusi.

ca o concluzie asa….sunt un om foarte atent cand plec la drum. imi verific si re-verific fiecare obiect strict necesar. cand vine vorba de concerte, geanta si chitara sunt singurele obiecte de care imi pasa mai presus de orice. dimineata craiovei a fost sinistra pentru ca iata, eu nu mai eram la fel. oare vine vremea sa am un asistent cu agenda si bife?! 🙂 iar povestea cu bucurestiul a fost sa incheie probabil cercul ne-uns al evenimentelor.

legat tot de compensari, la cum merg lucrurile in ultima vreme ar trebui sa am cele mai frumoase sarbatori din ultimii 4 ani.

ganduri insomniace

1. imi plac oamenii saraci cu duhul pentru ca simplitatea reperelor de iubire sau ura nu le forteaza cu nimic echilibrul interior. pentru ca nu-si pun de altfel niciodata problema unui echilibru. omul cu duhul gol e fericit sau nefericit, dar nu in acesti termeni ci in termeni de “mi-e bine sau nu mi-e bine”. nu va analiza in profunzime cauzalitatea starii lui generale. eventual va identifica factori externi: munca, sef, nevasta/sot, copil/copii…si va incerca prin puterile sale brute sa se readuca la starea de confort

2.  fiecare femeie are nevoie de un cal alb. evident si de print, dar daca printul cu pricina incepe sa uite ca o relatie nu inseamna procesul de cucerire si atat..atunci calul parcat in curte/balcon are rolul de a aminti ca la un moment dat totul parea de poveste.  ajuta la conservarea nervilor fara xanax.

3. nu mai cred ca lucrurile bune se intampla oamenilor buni. oamenii buni sunt luati de fraieri, manipulati, folositi. oamenii buni nu vor ajunge sa se asocieze intim cu oameni buni, ci -compensatoriu-cu oameni care au nevoie de ajutor si care, cred asta, vor ajunge sa creada ca omul de langa li se cuvine.

4. decizia nu inseamna o alegere intre o situatie existenta rea si una potentiala buna. inseamna alegerea intre criteriile rationale si emotionale ale situatiei existente. teoretic ar trebui sa sune mai simplu. practic, e ucigator si dureros. inclin sa cred, bazandu-ma pe propriile experiente, ca tot ratiunea trebuie sa aleaga. cu creierul traim o viata, inima o punem pe medicamente daca e cazul

un 5 personal: some dreams really matters

oamenii frumosi ai Lunii Patrate

n-am poze cu voi, ca as fi pus pe blog.  tare frumosi oameni mai sunteti! multi si frumosi. oameni de stiti sa ascultati in liniste, in mintile voastre, in sufletele voastre si, cand e cazul, sa radeti, sa aplaudati, sa cantati impreuna cu cei din fata voastra. in plus ati venit pe viscol urat….si unii dintre voi ati stat si in picioare (data viitoare aducem banchete ca sa completam mesele) . am mai avut emotiile astea…demult. cand mi le voi pierde oricum va insemna ca nu mai sunt eu, cea Adevarata.

tare frumosi ati fost! multumesc

p.s. si totusi….cine are poze?!