Am facut o pauza cam lunga intre episoade, numai ca lucrurile au avut mersul lor, oricat m-as fi straduit sa respect dead-line-uri.
Ajunsesem la finalul inregistrarilor de album. Ce a urmat a fost un soi de haos din care am iesit in sambata de dinainte de Pasti. 🙂
Mixajul cantecelor a constituit unul dintre lucrurile pe care le-as pune pe seama lui Mercur retrograd, dar cumva mi-a devenit destul de simpatic incat sa stiu ca mai bine stau cuminte si sa-l las in banii lui decat sa ma revolt. 🙂
In orice relatie profesionala, empatia joaca un rol foarte important. Am povestit in episodul 1 cam cum se construiesc cantecele la sala de repetitii. Cumva, la studoiul initial, ceva nu a mers ok in privinta asta. Tehnic, lucrurile corespundeau unor parametri, dar nu unor povesti. In calitate de creator, mi-am dorit pe album mai mult decat cantece corecte. Mi-am dorit povesti muzicale pe care ascultatorul sa le simta cu totul, iar elementele de regie si dinamica erau doua aspecte extrem de importante.
Prin urmare, cu un mix gata, am mai cautat o varianta. Initial ca sa vad daca sunt o nebunaaaa – vorba cantecului – si mi se pare ca nu e ok. Am trimis asadar proiectul unui cantec la alt studio, departe de Bucuresti. Ce s-a intors la mine (si fara sa dau vreun element ajutator) a fost ceva ce in capul meu suna cum trebuie. Am verificat apoi cu oameni de nadejde si da, incepea sa sune cum trebuie. Prin urmare, tot proiectul albumului a luat calea celui de-al doilea studio. Pe scurt, a plecat la Nimrod. 🙂
Albumul Lucruri simple are asadar doua studiouri in care s-a lucrat: studioul de inregistrari si studioul de mix si master. 🙂 E mai cu mot! Credeti-ma insa ca a meritat!
Am primit versiunea finala sambata dupa-amiaza. Datorita unor conditii exterioare (plecarea din tara a inginerului de sunet) totul s-a desfasurat intr-un ritm nebun. Am primit materiale la 2 dimineata sau la 8 si jumatate dimineata. A fost o priza continua si cred ca, pe vremea telefoanelor cu fir, am fi inrosit linia Bucuresti-Cluj. 🙂 Nimrod a fost unul dintre oamenii care au inteles fara sa ii spun ca timpul meu nu mai trebuie irosit.
Asadar sambata dupa-amiaza – 7 aprilie 2018, notez in clar – am descarcat albumul in telefon si am plecat pe strazi, cu castile pe urechi. Bucurestiul devenise deja orasul liber pe care il iubesc mai mult decat atunci cand musteste de masini si oameni. Am facut plimbarea si-am bocit un pic si din acel moment am dat shut down tuturor gandurilor. Cel putin pana astazi, cand am reinceput sa desenez (in continuare) detaliile lansarii de pe 28 mai.
Sa va mai spun ca abia astept sa eliberez macar un cantec in eter? 🙂 In curand, destul de curand … 🙂
In episoadele urmatoare va voi povesti un pic si despre saga fotografiilor de album si a detaliilor legate de tinuta, lucruri care – daca nu ar avea si ele niste ghemotoace mercuriene – nu ar defini o adevarata bucatarie de album :))
Si da, la final de poveste, va spun ca mai sunt fotolii rosii superbe, libere, la sala mare a Teatrului Nottara, care isi asteapta lunaticii. Stiu ca sunt multe evenimente in Bucuresti la final de Mai, dar uitandu-ma la playlist, cred ca ne vom distra de minune in seara de 28!
