Posted on

un nor care-si facea treaba

3:37

37 e numar prim. numerele prime sunt una dintre putinele mele fixatii (oare?!) 🙂 care au rezistat de-a lungul timpului.

am terminat de lucru cateva materiale care trebuie sa plece maine. teoretic “la prima ora”. practic imi voi pune ceasul sa sune ca sa si reusesc. am un program incarcat si azi: dincolo de ce e ziua in mod obisnuit, pe seara un cocktail aniversar cu ocazia implinirii a 60 de ani de cand una dintre companiile romanesti rezista pe piata, apoi concert Tapinarii&Fara Zahar in Puzzle. voi dormi in “uichend”, incerc sa-mi promit asta, dar nu prea vreau sa ma fac de rusine eu in fata mea…

a trecut prima ninsoare. nu apucasera sa cada primii fulgi si a inceput “plansul” pe FB: mama ce trafic, ce frig, zapada de pe masini-ce facem cu ea?, de ce unii sunt fericiti cand ninge, ce e romantismul asta? etc.

dragilor, mai odihniti-va un pic din griji. macar 5 minute. macar cand se declanseaza ceva frumos. aveti tot timpul sa va plangeti in urmatoarele 3 luni de vremea de afara. daca ajungi sa nu te bucuri simplu, iesind pe balcon, in strada, din casa, din masina la prima ninsoare, atunci ai ingropat in glod copilul din tine. tare pacat…

recunosc, m-am bucurat mai mult de 5 minute. nu pentru ca-s mai copil (…zic si eu…) ci pentru ca am nevoie de bucurie si cerul e o sursa care nu pretinde nimic in schimb. norul ala de sus se daruie, in virtutea anotimpului, fara sa-i pese de mine. isi face treaba. pentru mine “treaba” asta a insemnat bucurie. si ras. si chiot. si manusi colorate si geaca trasa pana peste urechi. si un gand de bun si bland care mi-a umplut sufletul. si m-am simtit frumoasa, cea mai frumoasa femeie din lume. si iubeam un nor care-si facea treaba. mi-a fost frig, am inghetat ieri strand intr-o intersectie si privind in sus…dar era frig de alb, primul din iarna de final de 2013. necomplicat, simplu.

nu-mi refuz bucuriile. sunt putine locurile de unde vine starea de bine fara sa ai pret de platit, fara sa trebuiasca sa dai ceva la schimb, fara sa fii in garda.

Posted on

gandul de dimineata

suna telefonul. ceasul programat. in dormitor soare superb. pe sticla ferestrei am un soi de desen, cu pereche de cerb si caprioara. ma loveste brusc un gand. vin sarbatorile de iarna. am amanat alarma ceasului pentru 10 minute. la naiba, nu mai e nevoie de amanari. acusi se incheie anul. incerc sa-mi aduc aminte lucrurile care s-au intamplat anul asta. panicata, imi vin deodata toate in minte. uhhh…! e bine! inseamna ca am facut destule.

nici 2 luni?!

ma ridic din pat, motanul ma asteapta pe hol cu mieunatul de salut, imi fac ceai, intru sa-mi verific mailurile, citesc stirile, e inca toamna, trimit doua mailuri pregatite de asta-noapte. modific un afis, adaug niste informatii, televizorul mic e deschis, e ziua Turciei, imi aduc aminte de concertul de aseara si de Sanem, pe care abia astept sa o vad inca o data lunea viitoare. aprind inca o tigara, deschid jazzradio, am de scris pentru vineri, stiu cu ce incepe si cu ce termina scenariul “pacatosilor” dar ce ma fac cu emotia asta mare care vine peste mine cand imi deschid povestile scrise pe hartie?

ma umfla rasul: e soare, eu ma uit pe geam si “vad” deja prima ninsoare 🙂 am o stare de bine, cumva. sau, ca sa fiu taaare sincera, e o nevoie de naivitate si de bucurie pe care o indop cu amintirea unui momentele de iarna cand am “iesit la zapada” cu inima toata si i-am pus amprente pe zapada asezata pe masini.

inima, taci! 🙂

uite cate avem de facut, vine acusi Craciunul 🙂

…

Posted on

fiecare e buricul pamantului

mi-a trecut prin minte la un moment dat ca daca ar fi sa ninga, pe 21 ianuarie ar fi cel mai potrivit. la un moment dat mi-a trecut prin cap si ca exista un motiv, atat de intim legat de mine, pentru care zapada din bucuresti s-a lasat asteptata, pentru care “iarna tot nu mai venea“.

sa aprindem luminitele, cele de craciun, fara brad de data asta. sa aprindem si o lumanare parfumata (da, stiu, noxe multe intr-o camera cu geamul inchis, but who cares?!). sa activam toate instrumentele de masurare a ninsorii. sa ne bucuram ca suntem cum suntem, sa ne pipaim un pic Inauntrul, sa ne uitam un pic in sus cat sa ne intre fulgi in ochi si sa ne scuzam asa incercarea de lacrimi. sa cautam acel motiv personal pentru care ninge astazi, fix astazi, in bucuresti. sa fim cum meritam sa fim, fiecare buricul pamantului 🙂

Posted on

liniste si simplu

3 dimineata. ninge. am fumat o tigara cu capul scos pe geam. daca racesc, sa stiti ca de la asta mi se trage. dar mi se trage frumos. am lumina rosie pusa pe podea, langa un ceas mare si o oglinda cu 3 picioare. dodo doarme intr-o cutie si mornaie prin somn. zambesc cu ochii-n monitor, m-as duce sa dorm dar zambesc si mai larg pentru ca ma gandesc cate clipe din astea se duc in timp ce stau cu ochii inchisi.

e liniste si vreau sa-mi fie liniste si simplu. dincolo de vreau e si un trebuie. dincolo de verbele astea stiu ca a inceput sa fie asa.

Posted on

trebuia sa fie asa

Trebuia sa fie asa:

– ziua de dinainte sa fie grea

– noaptea de dinainte sa fie si mai grea

– sa ninga frumos in ziua concertului

– sa fie sold out de o saptamana, dar sa se mai inventeze locuri si pentru cei fara rezervare

– sa am un public absolut superb

– din motive de public sa pot nu sa cant, ci sa ma cant cu toate ale mele

– sa ma joc si sa am cu cine sa ma joc

– sa vad din nou ca nu recunosc nici un sfert din cei care au venit

– sa vina la mine oameni frumosi si sa ne cunoastem

– sa primesc o cutie cu bomboane si un pitic adus tocmai de la galati

– sa rad sau sa plang dupa cum ii vine sufletului meu, dar sa simt ca am in fata cui

– sa avem sunet asa cum trebuie

– sa fie si lumini, sa am ajutoare frumoase in roluri de gazda

– sa fie cald

– sa ninga (stiu, am mai spus)

– sa fie toti piticii si toti prietenii invizibili prezenti

Da, trebuia sa fie asa!

Va multumesc tuturor celor care ati venit la prima LUNA din prima luna. Nu am cuvinte destule.

In schimb, daca a facut cineva fotografii cu voi, le vreau si eu. Pentru ca vreau sa va vad pe indelete 🙂

Pana atunci, va astept pe undele virtuale ale Radio Lynx pentru ca diseara, de la 6, invitatul emisiunii “luna patrata” este Adrian Berinde.

Concert Alina Manole
De dragoste - Alina Manole

Tu ai vandut marea - Alina Manole
Am un pitic - Alina Manole
Posted on

peripetii oltenesti

ma tot gandesc de joi incoace ca de fapt, ceva trebuie sa compenseze intotdeauna un concert reusit. adica de ce sa fie numai bine si frumos? mai intai apare o situatie care te face se iti iesi din minti si deja stii ca seara concertul va fi asa cum trebuie.

sa va explic: plecarea la craiova a insemnat ceva mai multe bagaje decat de obicei (adica mixer, cabluri, monitor etc). in agitatia diminetii am avut grija sa iau tot ce tinea de mine si sa ies frumusel pe usa. usa care se inchide automat. singurul lucru care nu se afla in mainile mele era geanta cu telefon, bani, acte, carduri si….evident, cheile casei. ambele perechi de chei. mi-am dat seama de nenorocire de-abia in fata blocului, unde se strigase adunarea. nu mai era nimic de facut altceva decat sa plecam totusi la drumul craiovei. ca stare de spirit insa…

am avut noroc de baieti care mi-au ridicat moralul pe cat au putut. tot am ramas cu o stare de nesiguranta insa, mai ales pentru partea de comunicare. sunt dependenta de telefonul mobil pentru ca si ceilalti toti sunt dependenti de aparatele astea…si erau multe lucruri de rezolvat

drumul a fost in regula, la bals a inceput sa ninga si nu s-a mai oprit. deja incepuse compensarea: o prima ninsoare minunata. clubul frumos, cu soba cu lemne, cu oameni frumosi care au grija de artisti si de calitatea concertelor.

seara mi-a adus bucuria de a vedea oameni frumosi care au reactionat pe rand la piese de suflet sau la piese de joaca si care la final mi-au daruit caldura mainilor si zambetelor. si ningea in continuare, frumos, absorbind zgomotele orasului.

ziua plecarii a insemnat aventuri ale lui adrian (noroc ca totusi si-a regasit manusile, incarcatorul a ramas in camera iar de restul nu mai zic). plus o stare de “iarasi bucuresti?”.

recunosc ca intrarea in oras nu mi-a adus liniste. da, problema cheilor se rezolvase intre timp, noroc ca mai exista o pereche de rezerva. am fumat cateva tigari in fata blocului amuzandu-ma oarecum trist de zapaceala mea si de toata intamplarea. apoi a venit salvarea si am intrat in casa unde toate erau in regula. un soi de acasa.

de aici incolo ar fi trebuit ca lucrurile sa fie in regula numai ca…poate simtindu-mi regretul ca m-am intors, capitala s-a razbunat un pic. ii spusesem lui make ca daca nu sunt foarte obosita dupa revenirea de la craiova voi ajunge la gala premiilor foreverfolk. m-am adunat cat de cat si la ora 7 (gala incepea la ora8) am inceput sa sun dupa un taxi. am sunat vreme de 2 ore la macar 10 companii, pe alocuri simultan (de pe fix si mobil in acelasi timp). niciun raspuns. mi-au revenit toate starile aiurea. in cele din urma a venit cineva dupa mine cu un taxi si iata-ma platind cursa dubla. (care taximetrist a dat si explicatia sunatului meu in gol:  vineri seara taxiurile asteapta pe langa cluburi si nu raspund la comenzile prin statie. deci nu era din cauza vremii?!). am prins ultimele 10 minute din gala, am salutat toti cunoscutii si l-am revazut pe Nicu Alifantis. cu siguranta a meritat toata incapatanarea mea de a ajunge totusi.

ca o concluzie asa….sunt un om foarte atent cand plec la drum. imi verific si re-verific fiecare obiect strict necesar. cand vine vorba de concerte, geanta si chitara sunt singurele obiecte de care imi pasa mai presus de orice. dimineata craiovei a fost sinistra pentru ca iata, eu nu mai eram la fel. oare vine vremea sa am un asistent cu agenda si bife?! 🙂 iar povestea cu bucurestiul a fost sa incheie probabil cercul ne-uns al evenimentelor.

legat tot de compensari, la cum merg lucrurile in ultima vreme ar trebui sa am cele mai frumoase sarbatori din ultimii 4 ani.

Posted on

intre “musai” si “must”

[singlepic id=112 w=320 h=240 float=left]nu vi se pare ca “musai” din romana seamana al naibii de bine cu “must”-ul din engleza? ca au un “ceva” comun?
asta e intrebarea zilei.

un update la ce s-a mai intamplat:

un proiect care suna al naibii de bine se contureaza frumos si in curand il voi publica si aici. nu e vorba de muzica mea, ci de un concert absolut bestial si un concept de muzica ce zguduie orice repere. Continue reading “intre “musai” si “must””