Hai ca ploua, cred ca iau o pauza – spuse Wonder Woman cu voce tare catre motanul din dotare. In definitiv, e absolut normal ca o femeie cu puteri deosebite sa nu se lege la cap cu un caine. Mai bine o pisica. Un caine doar daca ar avea un partener care sa-l plimbe. Obisnuit. Si cainele.
Mai am de terminat o macheta, de scris un comunicat, de aspirat canapeaua, de pregatit cina, de scris pe blog, de raspuns la e-mailuri, de dat niste telefoane. E o seara chiar ok– se gandi in timp ce, uitandu-se in jur, vazu ca una dintre cartile incepute…tot inceputa a ramas, ca e ceva praf pe televizorul deschis accidental, ca…
Nu! Nu azi! – rosti tare cat sa o auda motanul si sa tresara din somn
Poate maine…maine? Maine am de facut aia si aia si aia si…florile! Trebuie sa arunc florile uscate!
…
(moment in care nu mai putem auzi ce gandeste pentru ca spala vaza de flori cu jet puternic)
…
Si cand te gandesti ca lumea spune ca stau degeaba. Ca pot zbura atat de repede in toate partile, ca nu ma leaga de planeta nimic, ca le fac pe toate si ca imi pot permite sa ma trezesc tarziu dimineata – ofta
Mai am cateva ore pana maine. Doar n-o sa le dorm!
Se dedica femeilor faine din viata mea care au seri in care o invidiaza pe Wonder Woman pentru programul lejer si care, la o adica, si-ar gasi timp sa plimbe singure si cainele.
suna telefonul. ceasul programat. in dormitor soare superb. pe sticla ferestrei am un soi de desen, cu pereche de cerb si caprioara. ma loveste brusc un gand. vin sarbatorile de iarna. am amanat alarma ceasului pentru 10 minute. la naiba, nu mai e nevoie de amanari. acusi se incheie anul. incerc sa-mi aduc aminte lucrurile care s-au intamplat anul asta. panicata, imi vin deodata toate in minte. uhhh…! e bine! inseamna ca am facut destule.
nici 2 luni?!
ma ridic din pat, motanul ma asteapta pe hol cu mieunatul de salut, imi fac ceai, intru sa-mi verific mailurile, citesc stirile, e inca toamna, trimit doua mailuri pregatite de asta-noapte. modific un afis, adaug niste informatii, televizorul mic e deschis, e ziua Turciei, imi aduc aminte de concertul de aseara si de Sanem, pe care abia astept sa o vad inca o data lunea viitoare. aprind inca o tigara, deschid jazzradio, am de scris pentru vineri, stiu cu ce incepe si cu ce termina scenariul “pacatosilor” dar ce ma fac cu emotia asta mare care vine peste mine cand imi deschid povestile scrise pe hartie?
ma umfla rasul: e soare, eu ma uit pe geam si “vad” deja prima ninsoare 🙂 am o stare de bine, cumva. sau, ca sa fiu taaare sincera, e o nevoie de naivitate si de bucurie pe care o indop cu amintirea unui momentele de iarna cand am “iesit la zapada” cu inima toata si i-am pus amprente pe zapada asezata pe masini.
orice tigara trebuie sa devina utila. de asta cele mai multe articole de pe blog sunt scrise in timp ce fac pauza de tigara. sau de tigari, daca ma pierd prin ganduri si mainile nu transcriu destul de repede.
plec la sibiu. ma bucur ca un plod. sau nu… ca un spiridus. undeva acolo exista o voce, ca un punct de mica, ce spune tremurat “sper sa nu-mi strice nimeni bucuria asta!”. asa-i de fiecare data, de cand ma stiu. in fata bucuriilor mari ma pierd … 🙂
despre dodo am mai scris ca e cel mai bland si bun motan din lumea pisiceasca pe care am cunoscut-o. nu zgarie, nu musca, nu sasaie, nu se zburleste, doarme facut covrig pe pantofi sau pe papucii mei de casa cand stau cu picioarele pe scaun. miauna, slava cerului, ca sa nu fie confundat cu un caine. din cand in cand bodongane daca il cert pentru ca vrea sa se urce pe masina de spalat sau daca vrea sa cerceteze sub chiuveta sau daca vrea sa ma pacaleasca si sa intre in dormitor. tot din cand in cand se bucura ca ajung acasa (aaa…asta suna intr-un fel dar o las asa 🙂 ) si incepe sa alerge ca un ponei prin casa cu toate cele 7 kg din dotare. e alb tot si simpatic. convietuim de 9 ani impreuna, el are 10 si a fost adoptat. evident lasa par alb pe cele mai negre tricouri.
de saptamana trecuta incoace a fost bolnav si probabil ca, precum e tot stapanul de animalos, am avut senzatia ca ma dor pe mine toate injectiile.
motivul pentru care scriu insa despre dodo e pentru ca azi a fost ultima zi de injectii, iar ceea ce i se intampla la categoria rezolvari de probleme de sanatate se datoreaza unui cabinet veterinar unde am ajuns cu disperarea omului care nu poate sa deplaseze pacientul. doi medici s-au ocupat de el si da, au gasit solutii de transport astfel incat spatele meu sa fie intreg iar el investigat. bine, in prima zi cand am vazut ceva sonde am simtit ca lesin si am fost scoasa afara, apoi la fiecare serie de injectii am inchis ochii ca sa nu pic…
le multumesc si pe aceasta cale medicilor florin ghete si vlad diaconescu pentru abordare si dedicare. da, nu am inteles nimic din plansele in care mi se aratau formatiuni de xantina….dar ce vad acum dupa ceva zile de tratament este ca dodo nu mai miauna de durere si sta cuminte pe scaunul de langa mine si doarme. si mai e si tuns frumos, ca asta se intampla de cativa ani buni ca sa putem convietui in conditii decente de alergie 🙂
si ca sa ma si laud, tot ca tot “posesorul de pisica”, a cam cucerit inimi la cabinet si astazi a avut si sedinta foto 🙂 si daca tot e vedeta…sa fie si clipul care l-a consacrat 🙂
de ceva important, care ma opreste sa alint si sa ma joc
de ceva agasant, care patrunde cam peste tot si se agata de o gramada de lucruri din viata mea
de ceva care de multe ori ma face sa stranut
dragilor, il tund pe dodo.
o data la cateva luni se petrece operatiunea de tuns. am amanat cu cel putin o luna pentru ca tot nu am avut timp si iata, azi se intampla. nu va imaginati acum un motan tuns stil caniche, ci doar tuns uniform si aratand a jucarie de plus.acum cativa ani cand am inceput operatiunea m-am documentat temeinic, am vorbit cu medici veterinari. opiniile au fost impartite: ba ca e ok pentru animalos, ba ca nu. alege daca poti. m-a convins insa un inceput de alergie in momentele in care blana de pisica se intalnea cam peste tot…si cum sa renunt la motanul meu care a ajuns deja in al 9-lea an de existenta? 🙂
nu stiu daca am mai scris vreodata povestea motanului ajuns in casa mea…hm…am verificat, n-am scris 🙂
dodo a aparut intr-un februarie incarcat de zapada. am decis sa-l iau acasa dupa ce l-am intalnit pe un forum de animale, in sectiunea de adoptii. avea aproape 1 an, stapana nu-l mai voia, se amuzase destul probabil cu un pisoi mic si dragut…acum crescuse si avea alte nevoi. si iata-ma plecand dupa marele alb cu masina. aventuri, peripetii pe drum, el destul de speriat stand sub scaunul soferului si evident murdarindu-se de ceva unsori de pe acolo (dacie din 84, deh). stiam din ce citisem si din experienta mea anterioara de stapana de pisica ca ma asteapta 1-2 zile de adaptare reciproca, in functie de personalitatea noului venit. ajungem in casa si…ce sa vezi? cum nu avea unde sa se ascunda (mobila joasa, el maricel) a reactionat imediat la alinturi si a inceput sa-si tremure varful cozii si s-a trantit pe jos pentru a fi mangaiat.
de atunci am dobandit un companion tare simpatic si alintat si rasfatat, cu comportament de catel (ma urmeaza oriunde as merge prin casa si se culca pe papucii mei), motan atipic pentru ca nu zgarie, nu musca, nu sasaie si aproape nu toarce. bine, mai sforaie din cand in cand… 🙂 e prietenos cu toata lumea care vine in vizita si i-a cucerit pana si pe cei mai indaratnici ne-iubitori de pisici. cata vreme am stat la casa si erau si caini s-a inteles bine si cu ei…i-a “tolerat” ca sa zic asa 🙂 nu, nu are acces la dormitor dar nu-l deranjeaza asta, are atatea locuri unde sa doarma…si daca prinde laptoapa pe birou…well…
azi il tund. de fiecare data sta cuminte, nu se agita, inchide ochii si se abandoneaza (mai putin cand vine vorba de labute, dar nici atunci grav). pret de cateva ore va fi suparat pe mine in primul rand pentru ca se simte prost cand rad de cum arata dupa. apoi se va relaxa si va incepe sa alerge prin toata casa pana va ateriza gresit pe cate undeva si se va uita la mine cu o mutra tare simpatica.
o sa-i povestesc ca l-am scris pe blog, ca premiu pentru noptile in care vin de la concerte si sta si el sa auda ce povestesc 🙂
a! era sa uit! dodo este si vedeta din filmarea de la cutia pandorei. nu l-a pus nimeni in cutie, doar s-a asezat si el, ca tot pisoiul, in calea tuturor 🙂
cateva ipostaze de-ale lui mai jos. nu, nu-i fac poza in prima zi de tuns… 🙂
Dodo la birou in amenajari
Dodo dupa ce a mirosit florile...vinovat
Dodo asteptandu-l pe Mos CraciunDodo, vara, cald..
aseara – ziua teatrului si concert Nicu Alifantis la Excelsior. l-am vazut pe Nicu Alifantis in multe ipostaze de scena. insotit sau nu de instrumentisti sau backing-vocals. aseara, la excelsior, l-am regasit de “capul lui”, intr-un semicerc al chitarelor sale, mai mici sau mai mari, patrate sau intrate la apa 😀 a fost un concert suav, delicat, tandru. concert de “alifantis” pentru piesele vechi, concert de “om” pentru emotiile ce ni se trimiteau in valuri de pe scena, concert de “viitor album” pentru ca am audiat si 3 piese noi (una dintre ele mi-a placut mie tare tare), concert de “grec” pentru ca una dintre piese e “cumva” 🙂
dimineata: dupa seara linistita si cuminte, m-am trezit ca o prichinduta cu motan in brate, cu pofta de “facut-ceva-si-nu-stiu-ce” in afara de treburile deja stabilite. avand de facut un drum ma trezesc fata in fata cu un copac inflorit, primul pe care il vad pe anul asta. ce sa mai zic? zambet pe chip si gata, sa curga ziua cu totul, parca am inviat, ma simt de parca as fi la inceput de luna, saptamana, viata.
spor la treburi! 🙂 ne vedem vineri la concert, la 9 seara, la clubul taranului. in afara unui invitat aparte (inca ma mai gandesc daca sa va spun cine), pot sa confirm ca pe scena vom fi in formula: alina manole (voce si chitara), adrian cristescu (clape), tudor olaru (bas) si claudiu purcarin (tobe). nu uitati de rezervari, costa 1 minut, vreau sa stati comod 🙂 (0213108048)
dat fiind faptul ca in dormitor e temperatura de frigider cu tot caloriferul deschis, m-a facut sa-l declar teritoriu sinistrat. caloriferul nu l-am inchis de tot de teama sa nu se sparga de frig si am revenit la bunul obicei al sarbatorilor de craciun mutand totul in sufragerie spre bucuria lui dodo care se vede cu tot ce-i place la indemana. adica si cu haine si cu pilote si perne si cu cald de om pe timpul noptii. dimineata m-am trezit cu el amusinandu-mi fruntea…ca m-a mieunat sa deschid ochii nu mai e cazul sa spun 🙂
soarele de azi m-a binedispus oarecum. cred ca voi aprecia mult mai mult primavara care va veni “odata si-odata”. era sa zic in martie, dar mi se pare ca martie e atat de aproape…si de fapt…chiar este…in martie fac 3 ani de cand …”luna patrata”….3! nu stiu cand a trecut timpul. hai ca ma si balbai…
am laptoapa noua. tuturor celor pe care i-am chinuit cu intrebari si dileme legate de hp versus lenovo, i3 versus i5 si altele de gen le multumesc de rabdare.cand imi voi cumpara chitara nu o sa-i mai chinui…tot pe ei 😀 (tot visez la acea chitara despre care scriam si pe fb…ooof, mama ei de chitara….!). legat de laptoapa, cele multe procesoare merg bine, editarea de film nu e testata inca dar sper sa se intample asta in “uichend”, dupa concertul de la CT. pregatesc ceva video, zic eu frumos 🙂
daca imi voi repara si telefonul va fi minunat…totul e sa gasesc cablul cu care sa descarc datele din el…atehnica cum sunt probabil ca am folosit cablul lui drept jucarie pentru motan…
e iarna, un pic mai mult decat cum trebuie. dar nimic nu trebuie, nici macar fericirea.
brrr….de la frig mi se trage 🙂
ne vedem sambata la bucuresti si saptamana viitoare, cu ajutorul Celui-de-Sus in 3 orase moldovinesti (in ordinea aparitiilor suceava, gura humorului, iasi). multumesc celor care au dat deja de stire pe bloguri, twittere, facebook &others 🙂
ma tot chinui sa scriu ceva, adica sa imi fac timp de liniste. am zile agitate, incarcate, sper sa treaca frigul pentru ca ma amorteste rau si nu mai suport propolisul…
asta-noapte m-am trezit la un moment dat cu senzatia ca e vara si mult prea cald. evident ceva febra. si febra de ganduri ravasite. in cele din urma m-am amuzat pentru ca ma tot straduiesc sa fie lucrurile in ordine, le analizez, le pun in cutie (a pandorei) si se intampla ceva care ma da peste cap. dar cum spuneam la un moment dat, ma bucur de mine ca sunt Om care Traieste, nu Omul – Planor. la ce bun sa iti incadrezi toate si sa te cunosti si sa te “indrepti” si sa te certi si sa te ordonezi…?! cand ai mai avea timp de simtit, pana in adanc?! 🙂
ceva ganduri razlete de data asta (dar cu bullets, da?!)
incep sa ma gandesc serios la numele viitorului album. stiu cu ce piesa incepe (cred…) , stiu (sigur) cu ce piesa se va incheia. sunt multe optiuni care-mi trec prin minte, dar cred ca la un moment dat voi avea nevoie de ajutor 😉
iarasi nu ma uit la stiri! recuperasem ceva saptamana trecuta. noroc cu Andrei Partos (pe care l-am tot amintit cand vine vorba de brief-uri la obiect si pe gustul meu legate de politic, monden, social in media)
se apropie aniversarea de 2 ani a Lunii Patrate. 2 ani foarte plini de emotia cu care muzica pe care o fac a ajuns la sufletele, din ce in ce mai multe si toate atat de frumoase. vom aniversa, va spun de acum, prin (cel putin) un concert in care vom fi in formula completa (cvintet: chitara, bas, clape, contrabas, trompeta). daca se modifica ceva…anunt oricum 🙂
motanul meu aproape a innebunit. alearga de nebun, mi-a sfasiat o canapea pe laterala, miauna…nu mai suporta nici el frigul…a! trebuie tuns! ultima experienta a fost trista pt el caci fata care a venit sa-l tunda avea aparat prost si destul de putina experienta cu asa ceva (….da, stiu, trebuia sa ma interesez mai bine) si in cele din urma i-a facut un soi de pre-anestezic din care s-a trezit cu greu. cum e motan cuminte si bland, nu mai vreau sa-l trec prin asa ceva. ca doar in alte dati n-a fost bai cu tunsul…daca stiti, cunoasteti, oameni priceputi (am avut numarul unui cuplu foarte simpatic de medici veterninari care au venit acasa si chiar a fost super ok) dati-mi de stire! (da, tuns la domiciliu)
nu uitati de vineri! daca sunteti acasa si cu internet sau radio prin preajma, va garantez ca vom rade mult impreuna
maine e concert Adrian Berinde la Clubul Taranului !
aveti grija de voi si sa nu raciti…vine primavara si avem tot timpul 😀
p.s. uite ca am primit si o poza civila (vreo 4 de fapt….) Multumesc 🙂
mi se parea ziua de joi lunga. cu toata organizarea, emotia, pregatirea, priza, voltajul…azi a fost ozzy si mai lunga pentru ca am reluat concertul in minte. s-a imprimat bine bine acolo. si am avut si retina unui om fericit.
le multumesc celor care nu-l stiau pe Adrian Berinde dar au venit de gura mea. le multumesc celor care inca mai au casetele cu muzica lui mai veche. le multumesc prietenilor din radio si presa scrisa care au fost acolo. le multumesc partenerilor care au fost la concert.
duminica e ziua lui berinde la cluj.
spuneam ca a fost ozzy mai lunga. nici nu vreau sa o inchei inca. am muncit azi una alta, mi-am retransformat casa din pod in cuib, am lumini rosii si motan hranit corespunzator, am un zambet tampit pentru ca unele lucruri de bine te ajung mai tarziu dar si cand te gasesc…
