Posted on

Defectul Lunii

Radio Romania Cultural in casti. Semnalul nu e prea bun, jazz-ul anilor ’30 se aude cu fasait. Swing. Perfect. Prin spatele casei trece trenul, ii simt vibratia. Aprind o tigara. Geamul e deschis pe jumatate. “Sa nu adormi cu el deschis” – aud in minte ultimul sfat al mamei inainte sa ma retrag in camera. “Nu adorm” – am raspuns cuminte. Zilele acestea sunt copil. Am avut tot rasfatul posibil. Ce bine e sa ti se puna masa. Sa ti se aduca cirese in castron. Sa ti se goleasca scrumiera. Nu inteleg de ce, adult fiind, tot mama ma rasfata. Aici am un defect, de femeie, zau! Sau un defect de Luna 🙂
Luna aproape plina. Plina de tot va fi luni, ziua. Dar cine o s-o vada atunci? Maine noapte va fi cumva, iar eu voi fi la Piatra Neamt cu cantecele nestiute. Cu papadiile mele. Cu fulgerele de acum prinse pe retina.

Luna de la fereastra
Astazi m-am plimbat singura prin oras, in caldura, cu mainile in buzunar, amintindu-mi…da..amintindu-mi o multime de detalii pe care le credeam inchie in cutii demult. Primul pupat. Prima imbratisare. Primul sarut. Primul sarut de vara, cu torentiala la purtator si noi in ploaie ca prostii, sub o streasina curgatoare. Primul caine. Al doilea caine. Prima scrisoare. Prima gura de alcool. Prima scoala, a doua, liceul. Liceul…! Am intrat astazi pe usa principala si mi s-a facut stomacul ghem. Curtea e la fel de frumoasa. Scarile care dadeau spre curte si lectiile de fotografie ale dirigintelui. Chipuri de colegi si prieteni. “De ce nu am sunat pe nimeni oare? Puteam macar sa le scriu pe facebook…“. Nu mi-am raspuns…
(Acum “Nora” lui Ibsen la RRC…ioi!)
Apoi viata de drum, Bucuresti-Roman. Gara, parcul, barul din parc cu o cutie de fanta expirata sau prima data cand m-am uitat la asa ceva pentru ca voiam sa-mi ocup mainile si mintea. Mintea mea de azi vede fix ca atunci totul. Inregistrez si prezentul, pe cat pot. Magazine vechi, magazine noi. O rochie noua. Da, trebuia sa fie si o rochie noua, de la fabrica de rochii de aici. Second-hand-uri luate la rand pentru nimicuri. O oprire la cafea la Casa Veche. O librarie care miroase ca pe vremuri si e inca acolo. Muzeul de Arta sau a doua mea casa in vremea scolii. 3 lei biletul. O expozitie noua cu tablouri avandu-l ca tema pe Sergiu Celibidache. Exponatele vechi pe care memoria mea le-a scos la suprafata pana mi-au dat lacrimile. “Stiu tablourile acestea! – imi venea sa spun cu voce tare – dar “Fata cu porumble” nu era pe peretele asta”…
Piata! Mai mica decat Oborul dar mai plina de precupeti autentici, unul langa altul, cu verde mult si rosu intens si cu preturi indecent de mici.
Plimbari cu mama de mana, astazi emotionata dupa revederea de 50 de ani. Care 50 de ani? Mama mea eleganta, in rochie frumoasa albastru cu alb, cu tocuri perfecte, cu parul alb si insigna de “romanvodista” in piept. Eu prea sport imbracata, fir’ar, tocmai azi.
Luna aproape plina si eu fericita. A trebuit sa plec putin si sa vin aici, acasa la mama.
Maine plec putin pana la “Piatra”. Apoi ma voi reintoarce acasa in Bucuresti, un alt Acasa construit bucatica cu bucatica in ultimii 20 de ani. De rasfat va trebui sa am grija insa. Exista servicii online? 🙂

Posted on

despre Adevar si Multumesc

Alina Manole

pornim de la o evidenta si ajungem si la cazuri particulare 🙂

nimanui nu-i place sa auda adevarat-ce-crede nimeni. lucrul acesta il stim cu totii si nu-l recunoastem ca sa ne dam rotunzi. ca e vorba de relatii amoroase, ca e vorba de un raport de analiza, ca e vorba de un act creator (copil, poezie, drama, muzica), nimanui, dar nimanui nu-i place sa auda o opinie curata, clara, sincera si care nu corespunde cu imaginea noastra despre minunatia faptelor noastre. explicatia e simpla: adevarul este subiectiv (cel dincolo de fapte) si a spune adevarat-ce-cred despre o chestiune inseamna in primul rand o reflexie a propriei mele istorii de viata.uneori nu se pupa cu universul celorlalti. imaginati-va cum sunt primele reactii, personale, cand auzi ca esti de fapt urat sau ca o poezie pe care ai publicat-o e proasta, ca pruncul din dotare e urat sau ca munca pe care o faci e cam de…

nici mie nu-mi convine de fiecare data sa aud ca ceva nu e “atat de bine/frumos” in ceea ce fac, muzical, nemuzical…

nu sunt o exceptie, dar, pentru ca mi-au trebuit ceva dureri de stomac ca sa ma fac mare, am invatat sa ascult. cu mare atentie. sa cer argumente. sa am contra-argumente. cand nu am… e clar ca omul din fata mea are dreptate.  uneori e greu. ioi…tare greu! 🙂 sa nu arat ca ma deranjeaza, sa tac si sa procesez. avem orgolii indiferent cat de lipsiti de orgolii am invata sa fim…da, e greu sa spui “draga, ai avut dreptate” 🙂

mai important insa decat gestul de a nu reactiona (exclusiv) emotional in fata unei opinii diferite este sa … tadaaaaa…sa spui Multumesc!

am fost intrebata de curand ce parere am despre un material nou aparut. m-a intrebat creatorul. am raspuns adevarat-ce-cred. o parte din raspunsul meu era “de-foarte-bine”, o parte “de bine”. pentru a doua parte…reactia interlocutorului a fost, asa cum am banuit imediat dupa ce-am incheiat discursul de cateva fraze, cea asteptata: un pic de justificare, un pic de scuze, o comparatie si o iritare (as spune o acidulare nepoliticoasa si-un pic de rautate, dar ma abtin). orgoliul si-a spus cuvantul, perfect justificat daca e sa mai citim o data inceputul de articol. ceea ce nu am auzit a fost cuvantul-cheie: Multumesc.

asta m-a deranjat pentru ca, in ecuatia mea cel putin, Multumesc e cuvantul care ma insoteste de cand fac ochi. Uneori multumesc rasaritului, motanului si apei din pahar….astea pot fi deviatii, stiu 🙂 dar iata, cu atat mai mult Multumesc celor care isi consuma timp ca sa spuna ce cred despre…ceva, orice, legat de mine si de munca mea. mai ales cand le cer asta.

creatorii au orgolii mai mari decat media. firesc. cele mai multe argumente pe care le vor avea in fata cuiva care le spune, de exemplu, “nu-mi place ce scrii/canti” sunt de tipul “asta sunt, asta simt” sau “nu am avut cum sa fac altfel”. iarasi firesc. ceea ce nu mi se pare insa firesc este absenta lui Multumesc adresat omului care reactioneaza, la cerere, in fata creatiei.

in ultimii ani am renuntat usor-usor sa spun brut adevarat-ce-cred despre ceva. am invatat sa imbrac. inca nu-mi iese prea bine … si sper, cumva naiv (ca nu m-am facut de tot mare) sa nu ajung sa tac de tot sau sa inlocuiesc “nu-mi place pentru ca…” cu “da, e interesant“.

Multumesc! 🙂

(fotografia de mai sus e realizata – tot – de Vlad Eftenie 🙂 )

p.s. pe blog am apucat sa scriu ca pe 6 august am concert in Bucuresti?!

Posted on

e cool sa fii prost?

ma sperie incultura semenilor mei mai tineri. nu sariti in sus, mai exista o speranta, e vorba doar de o parte din ei…

diferenta de varsta intre mine si o parte dintre cei despre care voi scrie acum este de 10-12 ani, de aceea cuvantul “tanar” are in scriitura asta a mea de luni dimineata rol de reper de varsta, comun, pentru cazurile destul de numeroase cu care am intrat in contact in ultima vreme. ma uit si ma sperii.

citesc un articol in care un tanar jurnalist isi exprima opinia despre teatru (i se pare inutil) si despre Oana Pellea (nu are rost sa mai scriu ce, ca e jenant) scrisa intr-o lirica subtire de manea

un realizator tanar de emisiuni matinale TV ma intreaba despre trupa “Timpuri Noi” – “De unde-s baietii? din Bucuresti? Ce canta?”

un tanar DJ de radio, post privat si pe vremuri cu stil, intreaba despre o trupa cu istorii muzicale mai batrane si decat mine “Ce pu…a mea canta astia?”

e cool sa fii prost? sa fii, teoretic, formator de opinie, si sa nu ai habar despre ce scrii sau difuzezi?

in curand lucrurile vor sta oare asa? “am vazut poza lui Einstein, ce tripat omu’! teoria relativitatii nu exista, “frate”. Beatles – am auzit de ei, i-am vazut in postere prin Londra, cred ca aveau concert (frate, cat am baut la Londra!) , Kafka – o incercare de hipstereala ruseasca, Hitler – super tare. Si in definitiv, Romania unde se afla pe harta?”

si in orice, dar absolut in orice, venerabila vorba “ce pu…a mea”, ca deschidere de discutie pentru orice, ca adjectiv, ca opinie…

cunosc tineri, din aceeasi categorie de varsta, care citesc literatura, care asculta muzici si de-acum 100 de ani si de-acum 2 zile, care inteleg ca pentru a vorbi despre ceva atunci trebuie sa ai un minim habar inainte sa deschizi gura.

sunt, la randul meu, un om tanar, dar parca ma imbatranesc cei care au 25 de ani degeaba si mai fac si caz din asta. am scris despre acest segment de varsta desi am intalnit destui oameni de 30 de ani si peste cu probleme similare. dar parca mai putini in orizontul meu social…

evident, s-ar putea sa intalnesc eu toate exceptiile…din zona media, culturala…

Posted on

“alina, de ce barbatii nu suna a doua zi?”

astazi voi scrie raspusul la o alta intrebare care mi-a fost adresata, nu pe facebook ci intr-un e-mail (si e-mailul meu este public pentru abonatii paginii FB). cred ca imi voi face un obicei sa-mi aleg intrebari la care sa raspund pe blog, ca si acum, ca si data trecuta… 🙂

“am citit articolul tau cu intrebarea “alina, tu cand iubesti?” si as vrea sa-ti pun si eu o intrebare desi nu am 14 ani. imi cer scuza ca te tutuiesc, avem varste apropiate. mi-am facut curaj sa-ti scriu (…)  “alina, de ce barbatii nu suna a doua zi?” ” (textul era mai lung, dar foarte personal, asa ca mi-am permis sa iau doar esentialul)

femeie draga, mai doamnelor, daca ati sti sigur ca ati intalnit marea iubire cu siguranta nu ati astepta telefonul de a doua zi. “iubirea vietii” ar sta cu voi la micul-dejun, ati iesi impreuna din casa, plimbandu-va de mana pe strazi urmele noptii. daca inima voastra simte nesiguranta inseamna ca nu e barbatul “acela” pe care sa-l luati de mana si sa-l duceti la primarie sau caruia sa-i goliti un sertar si sa-i puneti periuta de dinti noua, sugestiv, in baie.

sunteti niste creaturi minunate….in loc sa va faceti asteptari pana la cer si sa tremurati la fiecare apel…nu mai bine stabiliti frumos linia si petreceti noaptea fara stress? o noapte faina (daca aveti un pic de noroc in privinta asta… 🙂 ), potentata in avans de intalniri la cafea si mesaje nocturne…

definiti ce vreti cu adevarat. un sot? un tata de copil? o relatie? o poveste? o noapte?

daca aveti suficient de mult spirit de vanator atunci da, aveti un avantaj: nu aveti asteptari care sa depaseasca linia unei nopti de amor.

daca aveti destula minte si atitudine, in urma voastra sunt destui barbati din care puteti alege si o veti face destept, cu siguranta, in siguranta pentru inima voastra.

si va rog… fiti pretentioase cand vine vorba de ritualul de curtare. barbatul trebuie sa fie foarte destept, empatic pe cat se poate si, oricat de romantice ar fi textele clasice, daca vi se pare copilaros…mai bine nu! atentie intotdeauna la gramatica daca e vorba de sms-uri si atentie la discursul cu “care” in loc de “pe care” 🙂

daca va cunoasteti foarte bine atunci veti sti ca orice modificare a comportamentului vostru data de un context de duo e artificiala. nu va reprezinta. sunteti niste scorpii si deodata deveniti vulnerabile si va comportati suav? n-o sa tina, zau.

inainte sa asteptati un telefon de “dupa” aveti un “inainte” despre care ratiunea va spune totul. e greu cand ai fluturi in stomac sa fii rational…cunoastem! 🙂 una dintre optiunile viabile pentru a fi “safe” e simtul umorului. cand incepeti sa visati frumos la “ce-ar putea sa fie” imaginati-va si o situatie delicata, usor penibila…ajuta la coborarea cu picioarele pe pamant.

daca sunteti deja casatorite se schimba problema, evident :))

si inca ceva: pentru unii dintre noi, femei si barbati deopotriva, capitolul se inchide cu sex. pentru altii, tot de ambele sexe, “noaptea” e inceput de inca un capitol…

in ceea ce ma priveste, nu sun niciodata a doua zi. 😀

Posted on

ragaz de Mos Ajun

nu inteleg de ce pe Mos Ajun nu-l pomeneste nimeni nicaieri 🙂 glumeeeesc!!!!

cred ca toata romania are treaba acum. sper ca nu doar pe la cratite, ci si prin suflete. sau cel putin asa mi-ar placea sa cred.

treburile sufletesti inseamna un pic de ragaz, macar cateva minute, pentru a vedea cum mai esti pe dinauntru. cum ai fost anul asta. daca meriti “cadourile” lui Mos Craciun.

cu copiii e mai usor: au luat note bune? au fost cuminti? si-au ascultat parintii? au vorbit frumos? sunt lucruri ordonate si clare

cu adultii e intotdeauna greu… dar s-ar putea sa meriti sa ai parte de daruri  daca anul asta nu ai ranit pe nimeni cu buna stiinta, daca ai mai ramas cu macar vreo doua principii de viata nealterate, daca ai incercat sa “cresti” in ale mintii si spiritului, daca ai fost un om drept in bani sau in dragoste, sau, in fine, daca e prea complicat sa bifezi ceva din enumerarea de mai sus….daca ai fost un om mai Bun decat in 2011.

ma uit la anul care a trecut

zambesc

da, Mos Craciun vine azi

🙂