publish

N-am mai avut timp de scris. Nici despre primavara, nici despre “baba mea” de pe 3 martie. De fapt…sincera sa fiu, timp am avut. Chef n-a prea existat. Timpul liber, atat cat a fost, s-a transformat in somn sau in iesiri din casa. Ma misc in reluare. Poate pentru ca, asa zic vocile autorizate, ma apropii de finalul anului meu astrologic. Energii aproape pe zero pana pe 21…

Am primit martisoare frumoase. Cel mai simpatic a fost cel venit de la aproape 400 de km. Surpriza din partea mamei adica. Cu ghiocei din curtea casei in care am copilarit, grasuni si frumos parfumati si care dupa zile bune arata la fel de “fresh”.  Au mai fost si alte surprize (una extrem de neplacuta, dar cumva trebuia sa existe o compensatie pentru tot restul 🙂 ) si alte refugii simpatice in fata ploii si frigului.

Nu regret ca e gri, stiu ca m-as incarca de la soare dar e bine si asa. Bibilesc in tihna lucruri, fara sa vreau sa haladuiesc de dimineata pana seara. E si asta un castig de timp.

Ma imbrac in portocaliu si rosu in ultima vreme sau port cel putin o chestie mica in culorile acestea. Astept ciresele. Am gatit o musaca saptamana trecuta (asta se intampla foarte rar) si am reusit sa o termin dupa 4 zile. Unele lucruri se termina mai greu dar le biruiesc. Din pacate au reinceput atacurile de panica. Primavara e primavara indiferent de termometre. Sau poate nu-i de la asta. Oscilez dimineata intre ceai si cafea pana cand imi pun in cana apa fierbinte, “goala”. O beau imaginandu-mi gusturi. De imaginatie nu duc lipsa, zau! 🙂

Mi-e dor sa plec din Bucuresti. Si nu pot sa plec. Si ma frustrez. As haladui prin Sibiu. M-as reintoarce in Sighisoara, ca tot o aman din 2012. M-as duce si pana la bulgari (stiu eu un loc pustiu) sau in Vama (acum sigur e pustiu) daca nu ar fi atat de frig. Nu am voie sa racesc in perioada asta. Saptamana viitoare, teoretic, se incheie etapa de inregistrari.

Nu reusesc sa citesc nimic de vreo 2 saptamani.

“In rest….tac si ma uit la televizor”

Ascult Maalouf. Astept Dhafer. Ma frec la ochi ca sa scot ceata. Fix acum am zambit. Terapia prin scris functioneaza. Apas butonul “publish”

Emisiune noua la TVR 2

In ceea ce priveste muzica ce nu este considerata mainstream (jazz, blues, folk, alternativ), “sticla” e in general inaccesibila. Intr-un fel justificat. Sa luam de exemplu ProTv-ul. Va imaginati in emisiunea lui Catalin Maruta, intre doua scandaluri, o prezentare de proiect jazz? S-ar zapaci audienta de tot! Sau in emisiunea de scandal monden similara, de pe Antena 1, un moment de blues sau folk? Serios acum… 🙂

Muzica buna (da, stiu, sunt aroganta 🙂 ) isi mai gaseste loc in emisiuni generaliste ale televiziunilor comerciale. Una dintre emisiunile la care ma gandesc acum este “Sa v-amintiti duminica” de pe National TV. Am avut bucuria sa fiu invitata de cateva ori si de fiecare data am tinut sa cant live. Am gasit disponibilitate pentru acest lucru. La “Neatza cu Razvan si Dani” l-am vazut si pe Mircea Vintila si pe Mike Godoroja, asta ca sa dau doar 2 exemple (nu ma uit in fiecare dimineata, cu siguranta mai pot fi enumerati si altii).

In ceea ce priveste Televiziunea Romana, aceasta institutie trebuie sa fie o exceptie de la tot ce oferteaza canalele comerciale. Este televiziunea pe care o platesc si cei care asculta alte genuri muzicale decat pop, dance, manele. In plus, daca e sa ne gandim la teoretica misiune de culturalizare a natiunii, exista undeva acolo o obligatie morala a directorilor de programe. Dupa posibilitati, evident. Fara a cadea in extreme. Paleta de gusturi trebuie acoperita.

In ultimii ani, TVR a produs emisiuni muzicale din care amintesc acum de cateva: emisiune destinata folk-ului- Gaz pe folk, blues-ului – Acadeaua, jazz-ului – Unora le place…

“Timpul chitarelor” a fost un format care aducea in atentia telespectatorilor toate stilurile mentionate mai sus plus rock-ul cel bun. “Muzica si muzichie” era un alt format cu cel putin 2 trupe/editie din zona muzicilor despre care scriam mai sus. Imi permit sa-mi amintesc cu mare drag si o emisiune din vremuri foarte vechi:  “Vanare de vant”. Unii stiu despre ce vorbesc.

Au disparut rand pe rand din grila de programe. Nu stiu daca datorita audientei, lipsei de buget, restructurarilor. Le-am dus dorul.

Acum 2 saptamani m-a sunat Ducu Bertzi sa-mi vorbeasca despre o emisiune noua la TVR 2.  “Omul cu chitara“. Prima mea reactie (nu mai stiu daca am si rostit, dar de gandit am gandit sigur) a fost “Nu cred” 🙂 Apoi am aflat detalii. Cu date exacte referitoare la inregistrari si difuzare. Am intrebat: Pot canta live? (obsesia mea…). Normal ca se poate! 🙂

Acum doua zile a pornit si stirea in media. Am primit si telefon de la producatoarea emisiunii referitor la prezenta mea intr-una dintre editii. E totul in regula deci.

Poate nu mai sunt “atat de folk” (vorbeste lumea… 😉 ) , insa raman, fara indoiala, un om cu chitara care isi compune muzica pe care o canta. Ma bucur ca in “spatiul” Televiziunii Romane se face loc pentru 1 ora de cantec.

Iata si prezentarea emisiunii, asa cum a aparut public: “Din 2 martie, in fiecare duminica, de la ora 16.00, alături de Cristina Şoloc, artistul îşi propune să ofere telespectatorilor, pentru o oră, atmosfera caldă a şuetelor cu amintiri şi întâmplări din lumea muzicii folk. Muzica sufletului, poezie pe accorduri calde, poveşti folk spuse la gura sobei de către artişti consacraţi ai genului sau tineri care s-au afirmat în ultimii ani. Prima ediţie va fi una specială, de Mărţişor, în care vor cânta artişti precum: Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Jul Baldovin, Vasile Şeicaru, Marius Bațu şi Mihai Neniţă. Un pamflet special de Mărţişor va fi interpretat de Alecu Racoviceanu.” (sursa: protv magazin)

Duminica, ora 16:00 – e un moment accesibil audientei? Inclin sa cred ca este cel mai potrivit. Putem sa consideram emisiunea drept o siesta de muzica, tihnita si nealterata.

Va recomand sa dati de stire pentru ca, daca e doar o chestiune de audienta prezenta in grila a unor emisiuni destinate muzicii de “nișă”, atunci e simplu. Ne uitam cu totii la televizor atunci cand trebuie. 🙂 De duminica viitoare 🙂

martisoare de referinta

cand imi amintesc de martisoare, o perioada anume imi vine in minte. eram in scoala generala si colegul de banca era fiul directoarei de scoala. va dati seama cate martisoare primea doamna directoare 🙂 colegul meu lua de la ea (nu stiu daca cu stire sau nu) si venea in clasa cu punguta cu minunatii. “pe vremea mea“, martisoarele aratau oarecum clasic, dar cand dadeai peste unul mai special…era sarbatoare. cat timp am impartit aceeasi banca am primit cate un martisor in fiecare pauza. pe unul inca il mai am, in carcasa de plastic, o floricica vizibila in ambele parti…amintirea aceasta mi-e draga mult si ma induioseaza. cu tot cu amintirea asociata a fetei care nu intelegea de ce colegul ii daruieste atatea martisoare 🙂

un alt martisor frumos l-am primit ani mai tarziu si a fost o carte lasata la usa camerei de camin, ca eram plecata, nu de altceva. imi doream cartea, era obligatorie pentru studiul sociologiei, o am si acum si o pretuiesc pentru ce scria acolo si pentru cine mi-a daruit-o. cu tot cu dedicatie. nu tine de emotii de indragostire, tine de altfel de emotii, de prietenie, mult mai puternice la vremea aceea, care insa nu au rezistat timpului si mai ales distantei.

al 3-lea martisor de referinta e de dupa 30 de ani. momentul a fost frumos si adolescentin, ca o naivitate cu snur alb-rosu.

ma intreb ce imi voi mai aminti la 63 de ani din toate astea. in fine, blog sper sa am si atunci 🙂

(floarea din poza are si ea o istorie…acum sper doar sa mai lumineze ceva din primavara capricioasa a lui martie)