Posted on

22 august – Zi de filmare

Cadru pre-filmare videoclip Alina Manole
Cadru pre-filmare videoclip

…si dupa toate cele intamplate, tot mai am cativa stropi de energie. Ziua asta parca nu a fost a mea, ci din viata mea. 😀 (Asta a fost o sinapsa cam lunga, i-am scris doar concluzia si suna cumva ciudat 😀 )

Pe scurt, ca sa conserv un pic si pentru Dodo si somn, iata povestea zilei de 22 august (de altfel…o zi de referinta). Debutul zilei a insemnat peripetii mai putin placute si o stare de rau numai buna de urcat pe pereti. Noroc cu prietenii care s-au mobilizat exemplar si mi-au adus si zambet si medicamente si calm, astfel incat, dupa primele medicamente ingerate, sa devin eligibila pentru filmare.

Am plecat de acasa cu putine bagaje La studio ma asteptau Teddy, Marius si Diana, unde primii doi au fost responsabili de scule, tehnici, lumini, umbre, filmare si vor face jucaria video finala, iar Diana a fost miracolul confortului nostru, facand drumuri, mai multe decat credea, cu ceai, cafea si caldura.

Amenajarea spatiului de filmare a insemnat efort fizic. Cu asta a inceput echipa de filmare, ca sa-i faca pe plac nebunei (recunosc public din 2000, nu mai e secret). S-au imbibat de praf suficient cat sa injure tihnit in gandul lor, dar n-au recunoscut deloc si, cumva, s-au prefacut ca au si uitat pana cand ne-am apucat de treaba.

Dupa machiajul de rigoare si aranjatul parului care parea plecat in vacanta sau la farmacie…am inceput treaba aceea…adevarata. (A! Asta-noapte pe la 3 dimineata faceam decupaje din hartie pentru agatat de tavan. Baietii au ales din taieturile mele asimetrice, le-am luat pe toate acasa, inclusiv norul lui Marius (un decupaj care a atras vantul, efect natural….veti vedea!) 🙂 si le voi agata de tavanul din dormitor!)

Mi-a fost frig, desigur. Mi-au inghetat picioarele. Am amortit pe scaun fara sa imi misc pozitia. Dar stiti ce frumos a fost?! Un geam deschis, vant in plete, nor si fluture de hartie jucandu-se deasupra, un calm aparte si o lumina…o lumina cumva. (Nu ma pot abtine: calmul o fi fost de la medicamente?! 😀 )

Plan general, close-up, detalii, mainile mele care trebuiau (da, trebuiau) se se miste putin, aproape deloc. Ca sa nu tulburam calmul acela al povestii despre care va voi spune mai aproape de lansarea videoclipului. “Atentie!…actiune!” Si piesa ruland in fundal, eu atenta sa repet versurile si de fapt cantand, ca altfel nu iese aerul si emotia.

Palme ude. Stomac in gat. Un puseu de puls despre care nu am spus nimanui. Bucurie. Bucurie mare ca fac lucruri sa se intample cu cei mai potriviti oameni ai zilei. De asta cred ca spuneam la inceput ca aceasta nu a fost o zi a mea, ci din viata mea.

Multumesc Diana, Marius, Teddy! 🙂

Acum sunt acasa, mai e 1 minut din 22 august si pe masura ce-am scris m-am mai incarcat un pic. Cat sa spun Somn usor…!

Alina Manole

 

Posted on

luni cu poezia lui liviu alexa

mi-am petrecut inceputul dupa-amiezei citind poezie. un rasfat pentru care m-ar invidia destui. poate nu pentru poezie cat pentru ca imi permit sa fac o pauza in miez de luni.

habar nu am cum e omul pe care l-am citit in viata lui de asfalt. astazi am dat peste poet si mi s-a lipit de gust. in primul rand pentru ca se nu se teme de joaca (de la coperta la constructii lingvistice), in al doilea rand pentru ca inauntru, in structura de compozitie, gasesti un puls inteligent de creatie.

e poezie de iubire.

iubirea de carne, cu sfarcuri, rotunjimi, buze, atingeri, implantari, “vulvonerabilitati“, muscaturi. (in apa fierbinte de pe fruntea mea/pune niste sfarcuri de scortisoara)

iubirea de inima, cu bataie, pierdere, rupere. (“cui ii mai pasa de rai/cand raiu-l gasesc in zeama unghiilor tale”)

iubirea de asfalt cu sms (o sa iti tastez metafore, o sa primesti pe mobil versul /”stiu kum miroshi kand eshti deja mirosita”) , iphone (“in fiecare seara in care ti se pare ca scriu poezii pe Iphone asta fac/pe ce a mai scriu iubito?“, stiri, emetirale

iubirea cu timp, “sa te duminicesc” sau “de ce ma iubesti doar vineri dimineata?”

e poezie de iubire in feluri pamantene, pe cat poate un poet sa fie de ancorat pe planeta. stari diferite, inclin sa cred ca si epoci diferite de dragoste si chipuri diferite de muza. asta se simte in diferentele de stil sesizabile in ansamblul de texte poetice.

ceea ce ramane insa, constant, e tactilul. liviu alexa (iata, il numesc pe poet si in text nu doar in titlu) versifica alb cu ambele maini, numai dupa ce a atins si a gustat. iubirea nu e proiectata, se traieste fizic. cu dramele de somn sau trezire.

e poezie cu dedicatie si, desi imi displace un pic formularea, voi scrie “poezie pentru femei“. barbatul-personaj e supus pantecului, sanilor, parfumului si capriciilor feminine. barbatul-personaj e supus, menit aproape, unei suferinte. cu sine insusi vorbeste mai rar, cu dumnezeu are un dialog rational si rugaminti ca de final. desi pe alocuri mai indrazneste sa mimeze indiferenta, cea a experientei care vine din cicatrici care s-au tot aglomerat unele peste altele, personajul masculin depinde, aproape exclusiv, de oricare Ea. oglinzile ii arata vulnerabilitati de care vrea sa uite (“unele oglinzi au cearcane, altele sunt cantatoare/ dintr-unele ies ace pe care mi le bag bucuros in palme/perfuzii cu amintiri sa ma pun pe picioare”) si il vei identifica (in acelasi registru fizic) in cearcane, fum de tigara, chip nebarbierit.

se impune o fisa tehnica: volumul urmeaza a fi lansat si a fost pus spre lectura si comentarii pe blogal initiative. autorul se numeste liviu alexa. cartea are doua titluri: cel comercial: “cum sa ai orgasm in 3,5 pasi” si cel de poet: “vulvonerabilitate“.

poemele sunt asezonate cu fotografii si aici este singura vulnerabilitate pe care o sesizez. insotirea cu imagini ofera cititorului o regie predefinita la ceea ce mintea sa genereaza in momentul lecturii. personal le-am ignorat si “am inghitit cuvintele ca pe cortizoane” ( formula aceasta e singura care imi apartine in acest text, uite ca imi amintesc de vremea in care scriam poeme 🙂 ). si, recunosc, una dintre poeme am fredonat-o si poate peste vreo 15 ani cand inspiratia va incepe sa imi dea semne de uzura, o sa-i cer un text. da’ nu spun care pana atunci 🙂

Posted on

din ziua cand vine mama

din ziua in care mama vine la mine, din gentile ei multe si grele se revarsa spiritul craciunului. nu stiu cum le potriveste ea pe toate, dar din fel de fel de buzunare ies arome, siropuri, prafuri frumos mirositoare.  o data cu venirea mamei se activeaza si ideea de planificare. numai ca de data asta e vorba de planificare a bunatatilor 🙂 turtele traditionale (un foietaj cu nuci si zahar si sirop, moldovenesc si special pentru seara de ajun), cozonacii, placintele “poale-n brau” – toate au un “timing” al lor, un anumit ceas sau o anumita zi de pregatire.

imi pregatesc narile pentru experienta cuptorului in fierbinteala caruia se nasc minunile culinare. evident, imi pregatesc si mainile pentru framantatul de cozonaci, dar asta e alta discutie.

tot din ziua in care mama vine, trebuie sa revin la un program mai normal de somn…cat de cat. nu de alta, dar cand dormi pana mai tarziu si te trezesti si mama deja a facut ceva treburi definite initial ca fiind comune…ai asa o jena ancestrala 🙂

imi incep vacanta in caldura si iubire din cele care nu pun conditii. mi-ar fi placut sa avem o familie mai mare, sa ne adunam de Craciun cu totii, dar chiar si asa, intr-un fel, ii aducem pe toti la masa, prin gand, prin povesti, prin amintiri.

va doresc (deocamdata) pregatiri de Craciun cu zambet si armonie!