Luni, 20 octombrie

Am inceput ziua de Luni cu pofta. De visat. Si iata-ma rasfoind magazine on-line (adica Thomann.de pentru cunoscatori) dupa tot felul de jucarii pe care mi le doresc. Sau care imi trebuie. Chestia asta mi-a luat 2 ore. Lista scurta arata bine pe hartie, microfonul, sistemul inEar si pianul electric. Doar pe hartie insa, ca mai am si altele de facut 🙂 Dupa cele 2 ore m-am scuturat, am terminat (inca) o cafea si am revenit la munca.

Acum fac pauza si profit de ea pentru ca pe blog nu am anuntat concertul de pe 13 noiembrie. Si nu toata lumea are facebook. Ceea ce nu e rau 🙂

Asadar fac anuntul: pe 13 noiembrie, de la 21:30, in Bucuresti, la Hard Rock Cafe, am concert. Scena noua, emotii la purtator cat incape. Da, stiu, mai sunt zile bune pana atunci, dar asta nu ma impiedica sa nu ma gandesc la ce e de facut.

Formula de concert e completa: eu (indispensabila, n-am ce face!), Raul, Claudiu, Dan si Adrian.

Biletele s-au pus in vanzare prin iabilet.ro . La achizitionare exista optiunea de Bilet electronic (SMS și/sau email) pe care o puteti folosi cu incredere! Cumpararea biletelor de pe www.iabilet.ro asigura automat si rezervarea de locuri la masa scapandu-te de drumul pana la locatie sau de un telefon pentru rezervare. Care masa poate fi in fata scenei (locuri VIP 40 de lei) sau in laterale (canapele, mese etc. – 30 de lei biletul). Cine isi cumpara bilet prin iabilet are parte de o luna gratuita de abonament la Deezer, in valoare de 7 euro.

Cine vrea bilet din alta parte…are de unde sa cumpere 🙂 Adica mai sunt niste locuri unde pot fi gasite dupa cum urmeaza: Magazinele UMAN din Baneasa Shopping City (etaj) si Piata Romana (George Enescu 30 colt cu Magheru), SENIA in Magazinul Muzica, Agentiile Perfect Tour – Str. Theodor Aman, Nr. 11 si Calea Victoriei nr. 100 si direct la  Hard Rock Cafe.

Am spus oare tot ce tine de “tehnice” ? 🙂 Cred ca da. Ba nu! Mai e ceva! Alocarea locurilor rezervate prin cumpararea de bilet se face in ordinea datei la care a avut loc operatiunea. Deci daca veti cumpara bilete in ziua de concert…sanse slabe sa ne vedeti altfel decat pe ecrane 🙂

Mi se termina pauza.

Pun poza.

afis alina manole HRC

Pun si link catre pagina de facebook a evenimentului. Cine are cont pe FB primeste si multumiri daca da invite si share. Ale mele 🙂 Cu mare drag!

Pun si un live cu piesa “Asa si-asa”, varianta 2014 🙂

Sa avem spor la munca! 🙂

s-au adunat cam multe

Incep sa imi placa zilele fara acces traditional la internet. Intru de pe mobil, verific mailuri apoi ma retrag in alte activitati. Cine vrea sa ma gaseasca o poate face prin telefon. Si eu obisnuiesc sa sun, deci de ce sa nu fie si reciproca valabila?

Ce-am mai facut ?

Saptamana trecuta, intr-o plimbare neprevazuta, am ajuns prin Magazinul Cocor. Impresia de inghesuit vine si din lumina insuficienta…doar ecranele de pe exteriorul cladirii mai salveaza cate ceva. Inca se mai amenajeaza magazine, domnisoarele din cele deja existente sunt amabile dar extrem de plictisite (le vezi inainte sa intri in incinta). Prin magazin se plimba lume putina, mult mai putina decat in Magazinul Unirii, pe care l-am vizitat imediat dupa, in cautare de. (da, dupa “de” urmeaza punct)

A! Inainte de plimbarea neprevazuta am petrecut ceva timp in Parcul Copiilor. Pana acum stiam doar partea din fata, cu banci multiple si stalpi nenumarati. In schimb, interiorul arata foarte bine si e bine gandit. Impresia de parc sportiv nu e doar o impresie: numar mare de aparate de fitness, pista de carting, platou de aterizare elicoptere (asta nu e info confirmat), destul de mult beton “salvat” oarecum de portiunea verde din spate, unde troneaza gratare puse la fel de liber la dispozitia doritorilor. Adica la fel de liber precum aparatele pentru exercitii, puse foarte simpatic in perechi.

Ieri am avut filmari pentru un spot la un nou parfum ce va fi lansat pe piata. Rareori se intampla ca lucrurile sa mearga bine pe tot parcursul unei zile de filmare…dar de data asta a mers ca uns. Adela Popescu a fost minunata, echipa de operatori, luministi, tehnicieni la fel, clientii relaxati….combinatie perfecta, ce mai!

Filmari spot - in curand fotografii

Oboseala am simtit doar seara tarziu, dar a fost una fericita, de munca dusa la capat fara probleme.

Marti va avea loc o alta filmare, de data asta a mea in calitate de artist. Impreuna cu Zoia mergem la “Timpul Chitarelor”, unde ne vom juca un pic, asa cum o vom face si pe 22 noiembrie la Cinema Scala. Legat de concertul de lunea viitoare, pot sa va spun ca se munceste mult si pe masura ce trece timpul imi dau seama ca experimentul acesta muzical e una din cele mai grele provocari pe care le-am primit, si eu si Zoia, de multa vreme 🙂 A! Intre timp s-a lansat si concurs pe Foreverfolk pentru platitorii de bilet! Premiile constau in 3 albume “Luna Patrata”! Detalii aici!!

Gata, inchei ca trebuie sa ma pregatesc pentru emisiunea de diseara de la Lynx. Tema de astazi va fi “In calitate de spectator, ce apreciezi cel mai mult la un artist folk aflat pe o scena, fie ea de club sau de sala de spectacole?”. Va astept pe frecventele virtuale de la 6 la 8

Sa aveti o saptamana frumoasa!