Update: din respect fata de toti cei care au suferit datorita evenimentelor tragice din Clubul Colectiv, acest concert nu a mai avut loc la data anuntata. Putem anunta astazi ca reprogramarea a fost facuta pentru data de 20 noiembrie, cu modificarea locului de concert – SPICE CLUB.
Detalii in pagina de eveniment de pe facebook: https://www.facebook.com/events/1677905532491069/
De 2 ani (sau 3?) tot vorbesc cu Meghi (Mugurel Coman) sa repetam experienta de la Sibiu. La Sibiu am cantat impreuna. A fost un festival, la teatrul Gong, de tinut minte. Si uite cum se aliniaza planetele si in anul de gratie 2015, duminica aceasta , pe 1 noiembrie, ne intalnim din nou pe scena 🙂 Intentionat, desigur!
Pe scurt, pentru ca e Luni si (sper) ca sunteti zambitori, anunt oficial ca duminica, 1 noiembrie, va astept cu drag la Teatrelli, in Bucuresti. Alaturi de mine pe scena vor fi Mugurel Coman (clape), Dan Nicolau (trompeta) si Claudiu Purcarin (tobe).
Exista pagina de eveniment pe facebook : https://www.facebook.com/events/1117742468244304/
Exista telefoane unde puteti suna pentru bilete: 0735.560.692 si un site unde puteti comanda online si le primiti in mail – Eventim.ro
Daca soarele in Bucuresti e din cand in cand, atunci plec sa-l caut prin tara. Cu fericiri la purtator! 🙂
Nu va pot spune cum astept calatoria! Imi vine sa fac deja bagajul si sa plec inainte. La pas eventual, sa ii astept pe dragii mei pe undeva pe drum. Din pacate am destul de mult de lucru mai putin muzical asa ca…ma agat de birou 🙂
Iata lista oraselor, cu cateva detalii mici pana vin detaliile mari saptamana viitoare…Luni, evident 🙂
Dupa cum vedeti, niciuna dintre opririle noastre nu au parte de ziua de Luni 🙂 Aceasta ramane in titlul turneului, rezervata special 🙂
De Luni 16 februarie vor fi anuntate toate detaliile referitoare la ora, pretul biletului…mai intai pe pagina mea oficiala de Facebook, apoi pe acest blog, pe site-ul alinamanole.ro si…teoretic cel putin in orasele unde ajungem 🙂
Anuntati si prietenii din orasele respective caci…pana in toamna sau chiar la anul s-ar putea sa nu mai calatorim pe aceasta ruta 🙂
astazi am facut prima repetitie dintr-o serie care pregateste concertele din perioada urmatoare. nu mi-era dor…mi-era incredibil de dor! de muzica, de cantat, de oamenii astia minunati pe care ii am alaturi de mine, de mine insami scotand dinauntru si altceva decat cuvinte. nu ca poezia nu-mi ajunge, dar amestecata cu altele, de asfalt, parca nu intruneste pachetul complet.
am repetat pentru recital, pentru concerte, am facut jucarii si nu doar mie, sigur nu doar mie, si nu, nu ni s-a parut, ne-a fost dor de noi in universul nostru. pentru mine e ceva mai grava pauza dintre concerte intrucat acesta este singurul univers muzical in care ma desfasor. pentru ei exista si alte proiecte, diverse. avem meserii diferite 🙂 reunirea noastra este de fiecare data speciala si curge. si gata, ca ma emotionez suplimentar.
iata cum ziua de Luni e fericita. as putea sa ma gandesc la incidentul de dimineata, cu “aproape un accident de masina” care mi-a urcat pulsul la 200. dar de ce sa-mi intunec ziua? de ce sa iau in calcul nervii de mai devreme, nemeritati, sau greselile pe care le vad in documente pe care le primesc, sau caldura asta care ma stoarce de putere….? 🙂
e Luni fericita, va spun! in plus, azi revad un alt om pe care nu l-am mai vazut de atat de multe luni incat ma sperii. si tot azi, undeva in noapte, voi incepe deja sa aleg rochiile pentru Vama: rochia de lansare de vineri, rochia de recital de sambata, rochia de concert de duminica dimineata. cochetarii, stiu, stiu 🙂 cu pantofii e mult mai simplu. si la teatru cant desculta…de ce m-as incalta la mare?! 🙂
mai sus e una dintre multele ipostaze in care m-a prins Vlad Eftenie in sesiunea dedicata copertii de album 🙂 imagine neoficiala deci :))
cu alte cuvinte, nu deschideti usa lucrurilor care nu-s frumoase. luni. maine…trebuie sa le luati in considerare. un pic 🙂
Tare frumoasa seara de Sanziene s-a intamplat sa am. Poate pentru ca era Luni. De fapt…nu….sigur pentru ca era Luni si preambul de sarbatoare.
Am vrut sa fiu spectator. Tot imi doresc asta de cand a trecut lansarea albumului cel nou. Si iata-ma pe seara indreptandu-ma catre galeria de arta Galateca, unde avea loc sarbatoare frumoasa, de ie romaneasca. Am regretat din nou ca am ratacit, in multele mele mutari, ia mea cusuta cu rosu, batrana cat satul din care venea. Mi-am promis (si promit rar) sa sun din nou pe unul dintre culegatorii de folclor din zona Moldovei mele, sa-i reamintesc ca vreau ie ca la mine acasa.
Am vazut aseara cele mai frumoase femei. Frumoase pentru ca purtau ii cu bucurie, ca pe daruri pretioase. O parte dintre ele purtau pe cap coronite de flori…cel mai frumos accesoriu cu putinta pentru femei, din toate timpurile…
In spatiul luminos al galeriei s-a adunat energie din frumusete, istorie si muzica. Am cunoscut-o pe Iulia Gorneanu, directoarea galeriei, o femeie speciala, calda si inspirata, am ascultat un discurs mic si delicat al ambasadoarei Finlandei, absolut minunat, am ascultat si discursul Printesei Lia, i-am vazut pe o parte dintre cei care reprezinta proiectul “La Blouse Roumaine”, am avut bucuria sa-l revad, desi cumva si de data aceasta de la distanta, pe invitatul emisiunii Garantat 100% in cadrul careia am cantat…de ziua mea 🙂 , Catalin Nastasoiu, am ascultat muzica serii din care am ramas fara doar si poate, cu amintirea unei doine superbe cantate de Lorena Oltean, am reintalnit oameni dragi si oameni foarte dragi, inclusiv un spiridus de fata – stie ea cine e – am povestit, am adunat putere si bucurie.
Cu baterii incarcate de frumos am pornit apoi intr-o plimbare prin Bucurestiul racorit de noapte. Mi-era dor de Bucuresti pur si simplu, fara drumuri obligatorii, fara destinatii.
cand am adormit cerul se pata cu galben. blocurile mici aveau inca umbre pe ferestre si pasarile incepusera galagia. ochii mi se inchideau de somn dar chicoteam in perna de bucuria de a auzi dialoguri muzicale primare, nepretuit de frumoase. plus o amintire, care ma va urmari intotdeauna: prima mea dimineata cu pasari, din vremea liceului, cand ma prinsesera zorii invatand pentru bac (ioi, cati ani au trecut de atunci….). atunci am simtit “cumva” miracolul pe care l-am regasit apoi in verile cu rasarit de asfalt.
nu e noutate ca nu-mi plac verile. caldura e singura si asta se suprapune peste singuratatile mele ( e un conflict pe undeva 🙂 ) . noroc ca diminetile cu pasari compenseaza mult. uneori mai mult decat diminetile cu oameni.
in ultimele zile am resimtit din plin finalul muncilor de jumatate de an. am fost prevenita: te va durea fiecare cm de carne, chimiile toate vor fi date peste cap. fara avertismente au mai fost efecte secundare. in schimb…telefonul nu a mai sunat de 37 de ori pe zi (acesta a fost maximul inregistrat la un moment dat ), n-am mai intepenit in fata laptoapei sau nu am mai facut drumuri multiple cu taxiul in tot felul de colturi de Bucuresti. maximul de relaxare l-am atins cumva sambata. cu toate chimicalele inghitite si care m-au tinut cuminte, a existat meci de tenis, un film minunat (the grand boulevard hotel) si o cina de sarbatoare, cu calorii la pachet. da, m-am “premiat” 🙂
am crezut ca imi va fi greu sa spun “gata, a trecut”. m-am inselat. pana si de asta am fost prevenita: dupa cateva zile vei incepe sa te gandesti la ce faci mai departe, vei imagina din nou o “jucarie”. … e adevarat, domnule Mitran….
ce nu mi-a placut deloc, dar deloc, mai mult in ultimele doua luni, au fost cateva chestiuni administrative: faptul ca a trebuit sa-mi fac cumparaturile, ca a trebuit sa gatesc, sa spal vase, sa fac ordine. mi-a displacut si singuratatea, desi numai timp de cuplu traditional n-as avut printre hartii, contracte, banci, repetitii, planificari. sigur insa as fi avut cui sa ma plang si…da…as fi fost o partenera groaznica 🙂
ce-mi place acum este ca, uite, e Luni, motanul doarme pe scaunul de langa mine, am o amortire pisicoasa in picioare si o sa ies din casa pentru ca vreau nu pentru ca trebuie 🙂
am crezut ca e marti. nu de dimineata. dimineata eram prea somnoroasa ca sa stiu ce zi e. un pic dupa pranz, cand am inceput munca. o munca frumoasa tare. dar concentrata. cand am ajuns in Puzzle (se pregateste aniversarea de 1 an de existenta) eram convinsa ca e marti. si ma gandeam ca voi ramane sa vad piesa de teatru. ba am mai chemat si o prietena sa vina sa vada piesa. si piesa era marti. care nu era astazi. ati inteles ideea.
trebuie sa incep sa ma trezesc devreme, am ora fixa la care daca nu fac ochi lucrurile se complica. pana beau ceai/cafea/apa cu lamaie (dupa dispozitie), pana se incalzeste apa calda pentru dus (asa e cand stai la 7), pana nu-stiu-cu-ce-sa-ma-imbrac, pana taxi, trafic, destinatie…dureaza. nu de alta, dar trebuie sa stau cu ochii deschisi pentru toate operatiunile. si sa ma misc. si e greu dupa ce dormi doar 3-4 ore. aseara am incercat cocktail de ceai, extraveral, pat si un film pe laptoapa, doar-doar reusesc sa cad mai repede in somn. n-am reusit…
saptamana trecuta nu dormeam de migrene. Luna, deh. saptamana asta trebuie sa ma conving ca somnul e mai bun decat poezia.
cartea de povesti pentru copii e aproape gata. am mai corectat-o, am mai periat-o. m-a intrebat cineva care este categoria de varsta careia i se adreseaza, inclin sa cred ca destinatarii trebuie sa aiba peste 5 ani. si sa stie ce e un elicopter. 🙂 astept schitele pentru personaje si apoi sa trec la nivelul urmator, adica sa caut solutia cea mai buna pentru aparitie. mi-as dori sa fie pe hartie si nu orice fel de hartie (pretentioasa, stiu…). ma gandesc daca printr-o editura sau tot de capul meu. da, planuri…
cu volumul de poeme e mai greu. s-au adunat frumos, dar dupa pauza de saptamana trecuta am mai taiat. sau am reformulat. sau am zambit si am adaugat o pagina. e o perioada efervescenta a cuvintelor, sunt multe poeme noi si cele de mai demult ofteaza a demult asteptare. (pana si tonul cu care scriu paragraful asta ma da de gol ca acesta e un plan/proiect/gand/vis tare sensibil pentru mine)
despre muzica si album scriu altadata. nu de alta, dar daca mai scriu mult se face pe bune marti.
despre concertul de pe 1 februarie pot spune ca va avea piesele noi ceva mai pline de concept. ma refer la cele noi-noi pe care le-ati auzit cantate doar de mine cu chitara. daca ati fost la concerte 🙂 sper sa inregistrez concertul si sa-mi convina ce vad astfel incat sa se vada si pe youtube. reamintesc ca ora de incepere a concertului este 8. maxim 8 si 10. nu va avea pauza. mai sunt 3 locuri, stiu ca nu sunt laolalta, dar cum vor fi atatia prieteni in sala e imposibil sa va simtiti despartiti sau singuri. stiu eu ce stiu 🙂
tot in luna februarie va avea loc si un spectacol “Joia Pacatosilor” (voce si pian, eu si Raul, pentru cine nu stie conceptul). nu garantez ca va avea tot regim de teatru ca cel de pe 1 februarie, dar sper ca cine va dori sa vina sa stie ca se “inhama” la ascultare si nu la conversatii cu vecinul de masa 🙂 e mai “strict” un pic decat concertul-standard pentru ca vorbesc eu mult dupa ghidul pe care mi-l fac de acasa. in definitiv, trebuie sa explic muzical “cum am ajuns eu pacatoasa”, nu?
e trecut de 10 si jumatate.
voi incerca “imposibilul”. voi inchide muzica. apoi ma voi convinge sa merg in pat. nu pe canapea ca acolo e TV deschis. pun pariu ca dupa jumatate de ora de stat la cald si orizontal ma voi ridica sa vin in bucatarie, incetisor, “sa nu trezesc casa”, cat sa mai fumez o tigara pe intuneric si sa mai scriu cateva randuri pe un colt de hartie luminat de bricheta. dar macar incerc.
p.s. pentru cine nu a vazut interviul pe care mi l-a luat Chinezu la finalul anului trecut, iata-l aici.
luni-zi multa. lunga stiam deja ca va fi de pe la 2 dimineata bantuiam prin casa, fara medicamente, incercand sa opresc somaticul sa urle. bine, si pe la 5 faceam acelasi lucru, doar ca intre timp imi luasem sosetele in picioare. 🙂 in aceste conditii, luni a inceput de foarte devreme si s-a terminat abrupt.
momentul de luni ramane intalnirea cu Chinezu’ si interviu pentru emisiunea sa de la Look TV. Chinezu’ (Cristian China Birta) a devenit persoana in carne si oase anul trecut la Alba Iulia 🙂 pana atunci ii citisem blogul si interactionasem pe twitter, ca toti muritorii activi din on-line. de atunci ne mai citim, ne mai scriem, ne mai invitam (adica eu pe el cu nevasta cu tot) la concerte sau (el pe mine, ieri) la o emisiune. am povestit despre muzici, despre folk, jazz, oameni, carti, metrouri, comunicare, sociologie. interviul va fi difuzat in decembrie probabil, va voi anunta din timp.
marti – zi in fata calculatorului. munci, ceva ganduri printre ele, una-doua frustrari mici si sper rezolvabile, planuri destule, improvizatii, acum pauza, am de repetat pentru concertul de joi. mai am de facut un afis, de scris un comunicat, de verificat daca mai respira dodo ca e in somn alaturi de mine pe canapea de cand m-am instalat. apoi iarasi munci si inca o palma de pastile, ca deh, da bine la imaginea dramatica 🙂
ma enerveaza rau sa nu-mi fie bine, parca ma golesc de toate, sunt mecanism in deriva, ma transform in inginer de ocazie ca sa repar (romaneste, cu sarma si tesa) ce se poate repara, cu medic sau nu trebuie sa am grija de aparatul-de-mine si asta imi mananca timp, din timpul meu de petrecut frumos sau din timpul cu folos.
bine, ma plang pe blog pentru ca altfel n-as face pauza din ce am de facut si altceva interesant nu am de scris acum. desi poate ar fi trebuit sa ma mobilizez sa mai raspund intrebarile care tot vin de la voi…
am avut concertul de joi, am avut reactiile de dupa (o parte din ele pe FB), am avut zile de “uichend” pline de evenimente, locuri si oameni. cele ce pot fi spuse sunt momentele de sambata cand, dupa ce am fost la un spectacol cu copii si chitari in gradina icoanei (fani de-ai mei, simpatici foc si pe care ii iubesc eu tare-tare), am mers in piata enescu la spectacolul Compagnie Off – Paraboles – un show de proiectii, muzica live si dans absolut special. am pornit apoi intr-o mare de oameni pe calea victoriei, insotind o parada de costume simpatice, apoi am vazut spectacolul LUCE by Theater Tol la universitate. pentru vreo 3 ore am simtit ca bucurestiul are un aer aparte, de Capitala. intelegeti voi ce vreau sa spun.
duminica (si asta pot spune 🙂 ) am petrecut ploaia torentiala “la copac”, cu o mana de oameni zdravan de frumosi, vorbind despre bucuriile acelea mici care vin doar din gestul de a “impartasi”, cu cineva care intelege, si bucuria, si nimicul. cine se aseamana se aduna, asta e un adevar si gata. 🙂
ca in orice luni, am entuziasm destul cat sa incep lucruri. saptamana aceasta vom pregati “ceva” despre care va voi spune in curand. va fi o surpriza si…nu una muzicala. considerati buzduganul aruncat, bine? 🙂
va las cu una din piesele “acelea”, care-mi plac mie mult de tot. am primit-o in dar acum ceva ani si ma bucur de ea ca, uite, tocmai s-a copt 🙂
dupa un “uichend” cu mijloace de comunicare decablate si dureri de “mijloc” bune de stat si rasfatat, pot sa spun ca saptamana incepe bine. ca si cand n-ar fi. adica e o “luni” fara agitatie, doar chestii normale, de bifat, de lucrat, de decis, de ales…
se anunta deci o luni in care cafeaua de dimineata este suficienta.
a, ce s-a intamplat insa in ziua de sambata si m-a bucurat: cu ajutor, ca singura ma pricep cu moderatie, am urcat pe youtube un montaj video cu una dintre piesele subsemnatei, cantata in formula de spectacol voce-pian, cu Raul Kusak. nu e clip, e o secventa live. momentul acela avea loc pentru prima data pe 12 aprilie 2012, in joia de dinainte de Paste. saptamana aceasta, joi, pe 14 februarie (pura intamplare) reluam spectacolul si sper sa le placa celor care vor fi in bucuresti la clubul taranului, dornici sa scape un pic de inimioarele rosii de la tarabe si sa faca loc sinceritatii din inima 🙂 (pentru cine nu mai prinde loc la rezervarile telefonice, exista locuri care nu se “dau” prin telefon – scaune inalte – si mai exista si tejghea de pus berea, cafeaua… si se mai intampla sa nu ajunga cineva si sa ramana cate un scaun doua libere…)
ce mai trebuie sa spun este ca spectacolul nu va avea pauza. nu e un concert tipic. in schimb, dupa ce cobor de pe scena mai putem sta la povesti si sa bem un vin bun in club. nu stiu cati dintre voi ati citit articolul din catavencii…am aflat insa azi, ca tot e luni, vestea buna a prelungirii contractului si asta ma bucura mult. unele lucruri bune trebuie sa ramana aproape.
gata, hai ca pun si linkul catre “casatorie in stil italian” si ma intorc la muncile mele
sa aveti o saptamana frumoasa si, asa cum ii spuneam cuiva drag de dimineata…cu un zambet pe zi si un moment cu umeri moi!
sa iti bagi picioarele in ea de luni si te dai bolnav la birou ca sa ramai in starea asta de “nimic de facut”. asa, ca sa ti se para ca opresti timpul in loc si sangele si gandurile si pocniturile mici pe care le auzi in creier din cand in cand. te chinui un pic pentru ca deh, obiceiurile proaste zgarie cu insistenta cand incerci sa faci ceva fix pe dos. ca de exemplu…cum bei cafeaua. o bei la masa din bucatarie, in timp ce verifici mailurile si aprinzi tigara, sau in pat, in camera-in-care-nu-se-fumeaza? televizorul e deschis imediat pentru stirile de inceput de saptamana sau nici nu observi ca exista?
o luni in care sa lenevesti atat de mult incat corpul sa se infurie, sa te implore sa faci macar un pas in afara cearceafului si sa te lupti cu tine…sa mai cedezi din cand in cand cat sa vorbesti la telefon si sa incepi sa tanjesti dupa linistea din camera de dincolo.
apoi, dupa cateva ceasuri, pentru ca faci ochii mari, sa parasesti ziua de luni, asta faina, si sa pleci pe strazi, fara sa te mai clatini asa de rau pentru ca proastele obiceiuri s-au retras si ele, in jena si vinovatia lor uriasa. macar azi.
