In mijlocul mie insami

Dupa aniversarea Lunii Patrate si live-ul de la Guerrilla (cu duetul-soc Manole-Dobro si lansarea oficiala a unuia dintre cantecele noi) a urmat aniversarea spectacolului Joia Pacatosilor. N-am apucat sa anunt, pe blog sau pe site-urile prietenilor, evenimentul. Locurile au fost ocupate repede-repede si, in joia magica, aerul a fost…cumva. Cumva de frumos pentru mine. Cu scenariul schimbat, din nou. O alta perspectiva a pacatelor de iubire. Nu stiu cum li s-a parut celor care au venit la aniversare. Eram atat de emotionata incat m-am refugiat in poveste si n-am mai iesit o vreme. Inca nu stiu daca voi relua acest scenariu pe 27 mai, la viitorul spectacol JP. Povestile depind foarte mult de starea din ziua de dinainte si de inspiratie si de adevarurile de care aud intre timp…

Si asta e in materie de muzica. E a 3-a primavara fara sa plec in turneu. Motivele sunt multe. Toate se aglomereaza in perioada de primavara, parca si asfaltul e mai greu si ma tine in Bucuresti. Nici oamenii nu mai sunt cum erau si eu refuz sa schimb naivitatile pe ceva material. Toamna, sper, va fi mai generoasa cu timpul si cu vrerile si vremurile ๐Ÿ™‚

Stand in Bucuresti, am trecut mai curand prin ploi decat prin ninsori. A nins prea tarziu peste pomi. Am prieteni cu livezi de poveste si mi-e gandul la ei. Sper sa fie bine ciresilor.

Am scris ca am trecut prin ploi. Am mers prin ele cat nu s-a intamplat in noiembrie. Nu mi-a placut. Toamna e cu ale ei. Ce cauta in aprilie?

Ieri m-am strecurat, slava cerului, doar printre masini, ca sa ajung la Mirela “Polivalenta” Retegan ( ๐Ÿ™‚ ) si aniversarea Zurli. Nu pot scrie ce nebunie a fost. Am stat si eu in bratele mamei, cum au stat toti copiii? Am stat! A pus mama degetul pe nas si a zis un juramant? A zis! Desi l-a zis acum mult mai multi ani, in sinea ei.

Astazi, in casa miroase a copt. Luni e Pastele Blajinilor. Mi-ar fi placut sa nu stiu ca exista sarbatoarea asta.

Urmeaza o saptamana plina-plina. Pana joi nu respir. “Tu n-ai program!” . “Ihim…!”

De o vreme incoace colorez. Am primit cadou o carte de colorat si creioane. Initial m-a iritat activitatea: toate gandurile puse bine in cutii au navalit in fata ochilor, intre mine si foaia cu contururi. Apoi m-am relaxat si am pus in ordine tot ce nu era deja pus. De vreo luna ma amuza modul in care aleg culorile. Uneori raman intr-o singura culoare, alteori fac un soi de varza. De curand am facut o plansa alb-negru. Asa de buna imi fusese ziua. Noroc cu ce vad in vasta lume a internetului. Si ma refer aici la fotografii care trezesc in mine reactii incredibile. De exemplu, fotografia ACEASTA a nascut o poveste, iar ASTA m-a dus, lin, in mijlocul mie insami (suna cam ciudat constructia aceasta – in mijlocul mie insami – dar imi place si o las asa) ๐Ÿ™‚

Ma mananca degetele sa scriu, si nu pe blog sau facebook. Poemele se randuisera cuminti intr-un document numai bun de dat la editare. Apoi a murit hardul extern cu tot ce am lucrat in ultimii 3 ani. Inca nu am ajuns sa-l dau la reparat, sper sa fac asta in joia care se anunta cat de cat libera. N-am ajuns pana acum pentru ca imi tremura stomacul la gandul ca, de fapt, am pierdut tot. Mi-ar fi dor de cateva dintre versurile scrise. Nu de toate, ca nu-s geniala. Si, oricum, dintre toate, cel mai dor mi-ar fi de materialele originale care au insemnat albume si Adalbert. Scrisul, in sine, mi-l voi recupera in iunie. Am eu senzatia asta ca Sibiul imi va prinde bine-bine!

Daca nu ar fi fost soare si inca o explozie de floare alba in muscata nu as fi scris azi pe blog. Ar fi ramas doar poemul de pe facebook, pus de dimineata, si anuntul ca biletele pentru 27 mai s-au pus in vanzare.

E bucuria luminii. A! Si festivalul luminii in Bucuresti! La noapte ies iarasi sa inspir culori.

Chef si aripa de ratoi

alina manole

In seara asta am chef de Chilian, am inceput cu Iubi, pe repeat, fara numar, 10 am scos-o din playlist, la mine se numara altfel, acum suna Ursitoare, asta-i piesa mea de suflet pe care regret ca nu am cum sa o ascult ca sofer singur in masina. As cam calca-o, vorba cantecului. Mai si ploua, sa fie cadrul perfect pentru laptoapa si tigari. Lumina e o problema cand nu ai led sub tastatura, dar am Luna aprinsa (la propriu, e veioza). Haiti ca s-a terminat piesa. Acum “Intoarce-te cand dorm“. Nu schimb. Ma mai uit la flori. Am primit azi un buchet de poveste. Sta impartit in toata camera cu chitare si carti.

(…)

Cred ca scriu greu. A inceput “Chiar daca“. Ioi.

(…)

Si incepusem sa scriu despre faptul ca eu cred ca ma iubeste cineva de … mai sus ๐Ÿ™‚ Nu de alta, dar ratoiul s-a mai inaltat cu o aripa si s-au mai adunat bani pentru carte. Si, exact ca ceilalti nebuni de care am scris in decembrie, nici acum nu pot sa zic nume in public. Asa ca sper sa citeasca blogul asta. Multumim, si eu si ratoiul! ๐Ÿ™‚

E deja 2? Bun asa! Ce-i pasa lui Dodo ca eu ascult la maxim in casti “So why“? ๐Ÿ™‚

Mai sunt putine bilete pentru 20 martie. Vreo 15…cred. Multumesc prietenilor, nebunilor care vin sa ma vada altfel decat de obicei. Si mai e timp pana atunci…ohoho! Am vazut un comentariu tare fain al cuiva care a dat “share” anuntului de concert. Suna cam asa: “O tara de pierdut mintile daca n-ar fi si Alina…” . Si eu care zic la fiecare concert ca-s pacatoasa si sa nu ma ia nimeni in serios ๐Ÿ™‚

Saptamana viitoa…aici am intrerupt scrisul caci Dodo a sarit in sus din somn si s-a uitat spre fereastra. Eu cu ochii in laptoapa si castile cuplate…deh. O fi venit vreun zburator? Iara l-am scapat ๐Ÿ™‚ Sau o fi vreun semn. Sa nu spun ce fac saptamana viitoare. Saptamana asta am alergat mult mult…si nu-mi pare rau.

“Pasaport pentru suflet” . Tot Chilian. Apoi cred ca “dau pe liniste” si ma joc un pic, poate vine somnul. Ma culc cu florile azi, cu cartile si Luna veioza. Dormitorul mai poate sa astepte.

Martie 5.

Alina Manole

22 august – Zi de filmare

Cadru pre-filmare videoclip Alina Manole
Cadru pre-filmare videoclip

…si dupa toate cele intamplate, tot mai am cativa stropi de energie. Ziua asta parca nu a fost a mea, ci din viata mea. ๐Ÿ˜€ (Asta a fost o sinapsa cam lunga, i-am scris doar concluzia si suna cumva ciudat ๐Ÿ˜€ )

Pe scurt, ca sa conserv un pic si pentru Dodo si somn, iata povestea zilei de 22 august (de altfel…o zi de referinta). Debutul zilei a insemnat peripetii mai putin placute si o stare de rau numai buna de urcat pe pereti. Noroc cu prietenii care s-au mobilizat exemplar si mi-au adus si zambet si medicamente si calm, astfel incat, dupa primele medicamente ingerate, sa devin eligibila pentru filmare.

Am plecat de acasa cu putine bagaje La studio ma asteptau Teddy, Marius si Diana, unde primii doi au fost responsabili de scule, tehnici, lumini, umbre, filmare si vor face jucaria video finala, iar Diana a fost miracolul confortului nostru, facand drumuri, mai multe decat credea, cu ceai, cafea si caldura.

Amenajarea spatiului de filmare a insemnat efort fizic. Cu asta a inceput echipa de filmare, ca sa-i faca pe plac nebunei (recunosc public din 2000, nu mai e secret). S-au imbibat de praf suficient cat sa injure tihnit in gandul lor, dar n-au recunoscut deloc si, cumva, s-au prefacut ca au si uitat pana cand ne-am apucat de treaba.

Dupa machiajul de rigoare si aranjatul parului care parea plecat in vacanta sau la farmacie…am inceput treaba aceea…adevarata. (A! Asta-noapte pe la 3 dimineata faceam decupaje din hartie pentru agatat de tavan. Baietii au ales din taieturile mele asimetrice, le-am luat pe toate acasa, inclusiv norul lui Marius (un decupaj care a atras vantul, efect natural….veti vedea!) ๐Ÿ™‚ si le voi agata de tavanul din dormitor!)

Mi-a fost frig, desigur. Mi-au inghetat picioarele. Am amortit pe scaun fara sa imi misc pozitia. Dar stiti ce frumos a fost?! Un geam deschis, vant in plete, nor si fluture de hartie jucandu-se deasupra, un calm aparte si o lumina…o lumina cumva. (Nu ma pot abtine: calmul o fi fost de la medicamente?! ๐Ÿ˜€ )

Plan general, close-up, detalii, mainile mele care trebuiau (da, trebuiau) se se miste putin, aproape deloc. Ca sa nu tulburam calmul acela al povestii despre care va voi spune mai aproape de lansarea videoclipului. “Atentie!…actiune!” Si piesa ruland in fundal, eu atenta sa repet versurile si de fapt cantand, ca altfel nu iese aerul si emotia.

Palme ude. Stomac in gat. Un puseu de puls despre care nu am spus nimanui. Bucurie. Bucurie mare ca fac lucruri sa se intample cu cei mai potriviti oameni ai zilei. De asta cred ca spuneam la inceput ca aceasta nu a fost o zi a mea, ci din viata mea.

Multumesc Diana, Marius, Teddy! ๐Ÿ™‚

Acum sunt acasa, mai e 1 minut din 22 august si pe masura ce-am scris m-am mai incarcat un pic. Cat sa spun Somn usor…!

Alina Manole

 

noidoim cerul

noidoim cerul

ne sarutam deasupra pamantului
si norii coboara sa ascunda lumea
sa n-o mai vedem,
sa n-o mai stim,
la noi, acolo sus, e atat de clar si de argintiu
ne sarutam nesaturandu-ne
trece prin noi bigbang-ul
la 2 atmosfere distanta se opreste si rade
pe el l-am nascut adineauri
din sarutul nostru interminabil
noidoim cerul
si asta inseamna ceata jos
lumina inauntru
si dragoste pana cand
fara timp

“Alina, tu cand iubesti?”

si somnul nu vine…

de saptamani intregi somnul meu incepe tarziu in noapte, de parca s-ar razbuna Luna in eclipsa pleoapelor mele. adorm ca si cand as fura din timp, din propriul timp, inchid ochii pentru o ora-doua, apoi ii simt deschisi cu vis cu tot inainte sa identific umbre. e toamna de vina, de mod, de loc, de ecou…

in linia secundelor pe care le bate atipic ceainicul-ceas din bucatarie se deseneaza umbre.

alina, tu cand iubesti?” – m-a intrebat in noaptea asta o fata inca neinflorita, suava ca o spuma de lapte.

chiar, alina, tu cand?” – ma intreb amuzata in fata naivitatii si a celui de sus, pe care-l stiu razand strasnic.

imi aprind o tigara si ma uit spre mine, in mine, in toate ale mele pe care le port in chipuri de neinteles dincolo de rama in care ma asez, din cand in cand, cuminte, la pozat.

un om?” – ma gandeam sa intreb…asta mi-a fost prima intrebare in minte…

dar cum sa-i explic fetei de aproape 14 ani ca mi-a venit in minte o minge mica si albastra de cand aveam varsta ei…ca apoi m-am gandit la niste frunze-oglinzi…si la niste petale de cais dintr-o cutie mica…si la un scris de mana…

macar daca m-ar fi intrebat cand ma indragostesc…atunci i-as fi povestit ca pretexte se gasesc tot timpul, ca cei mai frumosi fluturi in stomac i-am primit dintr-o fotografie cand inca nu implinisem 17 ani…iar, daca e sa fie vorba de om, atunci una dintre indragostirile de care-mi pasa suficient de mult incat sa-mi aduc aminte, e cea de cateva zile, pentru un cofetar de pe strada icoanei…vindea baclava si ma uitam de fiecare data la mainile lui, cele mai frumoase maini pe care le-am vazut vreodata.

fluturii mei mor lansand in urma urme mai frumoase decat povestile. fluturii pocnesc a nastere dintr-un miracol care, pe masura ce trece timpul, trebuie sa fie si mai special si mai cizelat si mai intens…de asta nu mai aleg oamenii de o vreme ci, uite, lumina lunii de asta-noapte trecand prin geamul meu sau pamantul de azi in care, afundandu-mi tocul grabit de drumuri, m-a amprentat cochet, cu scartait usor de nisip…

alina, dar tu cand?

si imi dau raspunsul cu sinceritate “nici acum”, asa cum am raspuns si mesajului de pe facebook in noaptea asta.

joaca in zapada

duminica, atunci cand am venit de la iasi in ritm de melc, prin zapezi necuratate desi eram pe sosea europeana, amย  avut un stress. drumul a durat de 2 ori mai mult decat in mod normal, concentrarea pe drum a fost teribila. “si cu toate astea”… ne-am bucurat de calatorie si de alb.

insa bucuria de ieri, din bucurestiul-mama, a fost mare, mare, mare, ca in fata fiecarei premiere de frumos.

pe la 7 seara, in drumul spre casa, vantul imi orbise ochii, lume zgribulita, agitata….dar atunci mi-a trecut prin cap “cum ar fi daca….” si am lasat la o parte orice rational (“daca”…) si… 12.12.12 a inceputย  ๐Ÿ™‚

acum vine magicul, acum vine partea minunata…

am facut toate lucrurile Acelea ๐Ÿ™‚ alergat, tractoras, inger, inima, topait, deschis gura si papat fulgi, admirat turturi in felinare. lucrurile Acelea care fac diferenta intre adulti…(sau ce cred ei ca sunt) si copii.

si vant nu mai era si era atat de frumos si nici tipenie de om…

si “lumina de liniste” ๐Ÿ™‚

da, o vreme, de fiecare data cand imi va veni sa ma plang ca e frig, ca sunt si balti nu doar zapada, ca alunec pe trotuarele necuratate…o sa-mi amintesc ca am avut o prima noapte de iarna superba si o sa ma bucur ca sunt o femeie romantica, in cel mai clasic inteles al acestui atribut, si copil, in cel mai cu zambet dintre intelesuri ๐Ÿ™‚

intre ratiune si simtire

cat de special poti sa ramai cand celalalt iti stie toate intunecimile? in definitiv, perioada cea mai frumoasaย  a unei relatii e aceea de la inceput, cand reprezentarile tale primeaza, cand proiectiile tale suplinesc lipsa de informatii despre celalalt. atunci se toarna statuia, atunci il vezi pe celalalt la fel de sus ca si tine sau un pic mai sus. apoi, rand pe rand, pe masura ce relatia inainteaza, observi lucrurile mici si deranjante. daca ai ghinion, ajungi sa cunosti in celalalt si pe propria piele lucruri grave, adanci, de structura, inimaginabile.

cat de mult rezista dragostea nu neaparat in fata incercarilor, cat in fata provocarii de a avea alaturi de tine un om complet strain fata de cel pe care il stiai? cat de mult rezista ratiunea in fata unei asemenea schimbari de situatie?

aici intervine chinul. pe de o parte, ratiunea si chiar bunul simt iti vor spune ca nu poti trai langa un strain. trauma va instaura o stare de nesiguranta permanenta. apare si dorinta de payback, in definitiv suntem programati sa nu intoarcem celalalt obraz ci sa corectam, din ce in ce mai agresiv, greselile celuilalt. oricum ne-a devenit strain, nu?!

inima insa…inima insa va cauta cu toate puterile o logica pentru care sa continui, iti va oferi scuze in baza carora sa te convingi singur ca a ramane alaturi e un gest firesc, pe alocuri omenos si bun. ca intunecimile celuilalt pot fi, o data cunoscute (deci aduse la lumina), corectabile. tot inima insa iti va atrage atentia, prin efectele unor recidive, ca esti ranit.

avem asadar o variabila comuna, cea a ranii, a traumei. factorul timp este uneori suficient de puternic incat sa estompeze socul si, cum avem tendinta normala de a conserva starile placute, motoarele vor merge o vreme. recidiva celuilalt te va readuce insa, fara putinta de scapare, la momentul traumei. il vei trai cu aceeasi intensitate, rana cusuta se va desface larg. mai poti trece peste asta?!

cu ani in urma am crezut ca pot acoperi o rana facuta in cel mai fericit moment prin “timp”. am avut naivitatea de a ma convinge, de una singura, ca lucrul acela nu mi se intampla mie. ca e in afara mea, ca e imposibil. pentru ca nu primeam nici explicatii nici sprijin, pentru ca celalalt era suficient de nepregatit incat sa managerizeze criza, efectele au fost devastatoare, am devenit un alt om, mai putin frumos, permanent in garda, permanent gata de riposta. la 20 si ceva de ani crezi ca poti sa te lupti cu monstri fara sa platesti cu tine insuti.

asta nu inseamna ca de la 30 de ani incolo vei fi mai intelept, ci doar ca vei avea o limita de trauma pusa mai sus. esti mai rezistent. ratiunea si emotionalul vor reactiona fix la fel, ducandu-te inspre aceleasi dileme, inspre aceleasi efecte, inspre aceleasi crize. si da, vei cadea in aceeasi greseala, de a crede ca lucrurile sunt rezolvabile.

cu siguranta un scop/proiect comun ajuta (casa, familie, copil etc). ce te faci insa cand acest proiect nu e definit? hm…

poveste cu poze 1-2 mai 2012

aterizarea pe asfalt a fost in regula, desi am putin senzatia ca ar trebui sa merg pana la ovidiu sa-mi iau o cafea…

cu alte cuvinte, am ajuns la bucuresti de la mare, care mare a insemnat vama veche si 2 mai.

pe scurt cum a fost (ca mi-e somn tare si trebuie sa pastrez forte pentru ca ziua asta e incredibil de lunga)

1 mai? concert de dimineata? uaaaau! ๐Ÿ™‚

senzatia de intiiiins, mirosul de cafea, ceva papa bun in pregatire, somn pe chipurile tuturor, lene, soare, atat de lumina incat sa iti vina sa te intinzi undeva ferit si sa mai stai putin.

nu am crezut niciodata ca un “matineu” poate sa aduca atata liniste si calm. ne-am trezit incet, si noi, si ei, insotitorii din fata scenei, intr-o progresie lenta de ritm. da, la un moment dat “am cazut din pat” ๐Ÿ˜€ pentru ca a picat curentul si s-a auzit o bubuitura intr-un mare fel. fix pe “tu ai vandut marea”. cand sa arat si eu ca am plamani (adica sa termin piesa la rece) a pornit din nou si am reluat momentul, ce-i drept, cu ochii un pic mai mari ๐Ÿ™‚ dat fiind faptul ca nici la concertele rock de amploare (vezi alternosfera) nu s-a intamplat asta (sa pice curentul), pot sa consider ca energiile adunate la un loc la soni erau si mai mari si mai faine. evident, cu lipsa de modestie si mult simt al umorului ๐Ÿ˜€

a fost un concert minunat pentru mine, ca artist, nu pentru detaliile de tipul “cum a sunat”, “cum a fost mometul x” etc ci pentru ca ne lafaiam intr-un soi de pat imens zeci de oameni si era dimineata si vama si mare si altfel si…(daca va ganditi la prostii, va mananc! si n-am pus “smiley”)

cand ai concert sa zicem in dimineata asta si apoi a doua zi seara….mmm…e si mai frumos! ๐Ÿ™‚ am avut timp de rasfat si de relaxare si de vorbit si de haladuit destul intr-o “vama” pestrita in care singurul lucru la care vreau sa ma gandesc e ca nu se asculta manele. restul tine de istoria recenta, pe care o accepti sau nu, de la asfalt la “pitzi”, taximetre si trening, intr-o devalmasie totala. e insa valabil peste tot ca atata timp cat ai o companie frumoasa oricum restul nu mai conteaza. in plus, cand papi cele mai grozave midii pe care le-ai papat in ultimii 2 ani…si esti undeva la pescari si te uiti la mare care-i sus si nu curge si cerul e in valuri…

a doua zi, desi au existat niste activitati pana la ora de concert, a fost incredibil de cald si, pentru ca nu ma introduc in apa din frica, iar pe mal de mare era crunt de frigator…i-am vazut pe altii (stim noi cine) aruncandu-se in piscina ๐Ÿ˜€ pana si imaginea asta a fost racoroasa ๐Ÿ˜€

seara am avut recital, la aniversarea localitatii 2 mai. a fost o zi lunga pentru locuitori (manifestarea a inceput pe la 3-4), secventa folk a intrat in scena la 9 si ceva, rockul la 11. norocul a fost ca frigul de noapte (experimentat cam sinistru cu o noapte inainte) a fost un pic mai bland si vantul s-a dus sa bata mai pe mal de mare. a mers ceas totul, m-am bucurat sa fiu in acelasi loc cu oameni faini, fiecare dintre cei care au urcat pe scena a gasit solutiile perfecte de recital, de atitudine. m-am trezit la un moment dat ca-s mandra de oamenii pe care ii cunosc ca sunt asa cum sunt si ca fac lucruri si pentru ca asa-i poarta sufletul, nu buzunarul. asta e insa alta poveste. ๐Ÿ™‚

azi, dupa alte drumuri, am ajuns in bucuresti si am constatat ca trebuie serios sa imi scot tricouri si sandale…nu doar nisipul e fierbinte ๐Ÿ™‚

evident am primit si o veste proasta din pacate…legata de laptoapa. cred ca ma urmareste un gand rautacios, ca prea mi se strica toate echipamentele ๐Ÿ™‚ maine va spun si ce si cum. tot maine va anunt ce fac pe 7 si pe 9 si pe 10 si pe 11 si pe 12 mai. voi incerca sa scriu inainte de probele de sunet pentru concertul din wings ๐Ÿ™‚

va las cu cateva pozelici facute in perioada asta ๐Ÿ™‚

probe de sunet, la ora 9 dimineata
Concert Alina Manole - Papa la Soni - ora 11:00
recital 2 mai- ora 22:30...cred...
O mana buna de folkisti ๐Ÿ™‚
bocancii mei bestiali trebuiau imortalizati ๐Ÿ™‚
Marea mea fara contrast, de undeva de sus de la pescari

muzica mea in iarna bucurestiului

povestea pe scurt: oameni faini, liniste, empatie, cald, lumina rosie, emotii (stiu, si eu ma mir ๐Ÿ˜€ ), dragoste in 3

povestea mai lunga…cei care au fost la concert o stiu deja…cei care nu au venit stiu ca vor veni data viitoare si nu va trebui sa le povestesc nici lor cum a fost…

am avut surprize frumoasa: doua suflete dragi pe care nu le-am vazut niciodata la concertele mele live, un pitic adus de la milano, un alt pitic ascuns dupa o coloana si inca multe suflete pentru care concertul acesta a fost o premiera. de fapt, de asta repet uneori povestile pieselor…pentru cei care acum imi deschid fereastra si ma lasa sa intru ๐Ÿ™‚

fotografiile pe AlinaManoleOficial, pagina de facebook, de la Emilia ๐Ÿ™‚

o secventa video a fost pusa deja pe youtube…o postez mai jos

fiecare e buricul pamantului

mi-a trecut prin minte la un moment dat ca daca ar fi sa ninga, pe 21 ianuarie ar fi cel mai potrivit. la un moment dat mi-a trecut prin cap si ca exista un motiv, atat de intim legat de mine, pentru care zapada din bucuresti s-a lasat asteptata, pentru care “iarna tot nu mai venea“.

sa aprindem luminitele, cele de craciun, fara brad de data asta. sa aprindem si o lumanare parfumata (da, stiu, noxe multe intr-o camera cu geamul inchis, but who cares?!). sa activam toate instrumentele de masurare a ninsorii. sa ne bucuram ca suntem cum suntem, sa ne pipaim un pic Inauntrul, sa ne uitam un pic in sus cat sa ne intre fulgi in ochi si sa ne scuzam asa incercarea de lacrimi. sa cautam acel motiv personal pentru care ninge astazi, fix astazi, in bucuresti. sa fim cum meritam sa fim, fiecare buricul pamantului ๐Ÿ™‚