in cartierul meu n-a plouat destul azi, noroc ca intalnirea de seara a fost cu preluare de la domiciliu si uite asa am scapat de aburul care se ridica din asfalt. casa mea e din nou cuib. am scapat de var, praf, aglomeratii. energiile circula bine cred pentru ca mi-e drag din nou de…”imprejur” 🙂 cartile sunt si ele fericite, nu mai sunt acoperite de plastice, respira. dodo, lenes ca de obicei, vine din cand in cand sa verifice daca sunt prin preajma, apoi se duce in lumea lui.
iata lucrurile astea mici in care imi sta fericirea de … marti, 23.07 : o tigara in bucatarie, o pagina de blog, apoi pat, carte, aer conditionat (ciudata interventie tehnica in ecuatie … sau? 🙂 ) . un prieten mi-a spus ca asta suna a singuratate si l-am intrebat “pe tine ce te fericeste?“. a inceput sa-mi vorbeasca despre lucrurile mari care-i stau nu in ecuatia de fericire ci in obisnuitul zilelor. ancora lui in realitate s-a cimentat pe undeva, intre familie, bani si vise…si a ramas acolo, imobila.
nu sunt omul care sa se bucure imberb de fiecare clipa a vietii si sa multumeasca universului pentru fiecare lucru care i se intampla. uneori ma enervez cumplit pe contexte, oameni, ore (pe cele proaste), ramificatii. ceea ce nu-mi refuz sunt momente ca acestea. in general la ore mici. cand ziua de asfalt incepe sa taca (sa taca naibii odata! – asta e adaugirea din momente proaste) si imi rezerv bucuria de a face ceva, oricat de mic, care sa compenseze un “urat” sau sa prelungeasca o stare de bine. imi rezerv dreptul de a sterge pentru 1 ora ce nu-mi face bine si sa spun “la asta ma gandesc maine“. nu e superficialitate, e nevoia, uneori organica, de a simplifica un timp personal. cat se poate. am invatat ca (si) asta se numeste fericire. si am invatat tare greu! 🙂
ma asteptam ca prietenul (de mai sus), in linia lucrurilor mari care il fac fericit, sa vorbeasca despre dragoste. n-a facut-o. i-as fi spus sa caute fericirea in cele mai mici dintre lucrurile pe care le traieste in iubirea lui. i-as fi spus ca uneori, fericirea se poate rezuma cam asa: “bine-ai venit acasa. te iubesc“. spus cu toata inima. apoi sa inceapa ziua, seara, noaptea, viata. am tacut insa si am vorbit despre vacante in insule…
departe sunt de a fi inteleapta…doar ca in ecuatia prezentului meu vad ca foarte frumoase cele mai simple dintre lucruri. uite, de exemplu, cel mai frumos lucru de pe planeta mi s-a parut ca s-a intrupat intr-o ceapa. o sa povestesc despre asta altadata. ma asteapta o carte si un zambet 🙂
(foto: Vlad Eftenie)