in primul an de facultate (si asta, desi nu pare, a fost acum foarte multi ani 🙂 ) mama imi trimitea pachete in modul clasic al acelei vremi: la locomotiva. se plasa pachetul mecanicului, cu nume si prenumele destinatarului, destinatarul mergea in gara si se cocosa de snitele, parjoale si altele similare. cei aproape 400 de km ai calatoriei se impachetau si ei cumva in bagajul cu bunatati. studentul de camin avea bucuria de a manca normal…cat de cat 🙂
din anul 2, angajata in campul muncii, resursele au devenit mai accesibile si pachetul s-a intamplat eventual cu mama la purtator, ca doar inchiriasem deja o garsoniera…
apoi vizitele ei, de sarbatori, cu tot felul de bunatati, de cele mai multe ori pregatite la bucuresti…
acum vreo saptamana m-a sunat emotionata toata. se apucase sa faca ordine in scrisori. mi-a citit la telefon una dintre scrisorile mele dedicate ei cu ocazia zilei de nastere. avea 38 de ani, era putin mai mare decat mine acum si primea scrisoare de la alina de-atunci, care avea 8 ani si ii spunea “te iubesc” cu argumente “serioase”…
astazi mi-a trimis pachet cu bunatati. nu cu trenul ci cu niste prieteni. preventiv mi-a facut ce nu am eu rabdare sa fac: sarmale in frunze de vita-de-vie, tarta cu visine…
ma simt ca in anul 1 de facultate. si la fel de copil ca in urma cu 20 si ceva de ani.
nu vreau sa ma intorc la niciuna dintre varste, dar as vrea uneori ca mama mea sa redevina tanara, la fel de tanara ca atunci cand ii scriam scrisori si i le puneam in posta, ca si cand as fi fost deja plecata de acasa.
iarasi am ape in ochi
sa va traiasca parintii in sanatate!