am luat mica pauza de blog, facebook, in general internet…am fost un utilizator potolit…si uite ca am supravietuit…am scris doar ce trebuia scris si atat, am verificat emailurile mai deloc…o schimbare de comportament as zice fata de ultimii…ani?
e toamna intr-un fel, si de grea si de luminoasa. ma simt de parca as fi in alunecare completa si nu stiu inspre ce. e bine insa ca incep sa vad, macar un pic, ca mai exista puncte de sustinere…m-as putea opri? unul din pitici se agita de nebun cand scriu asta, ok, bine, fie, in seara asta nu ma gandesc la nimic.
acum cateva zile, dupa ce-am crantanit o racoare de toamna la miez de noapte intr-o gradina cu ceai de iasomie si mi s-a facut dor sa-mi fie Bine. nu scanteietor, nu dramatic, nu cu plati insuportabil de grele de platit. doar asa…Bine. cum n-a mai fost demult. ca un punct de pornire. simplu. ca acum, cand ascult nocturnele, stau in halatul de baie cu picioarele sub mine, mi-am aprins o tigara, ma uit spre paznicul meu alb si miaunit care ma pazeste prefacandu-se ca doarme pe scaunul celalalt.
o zi sa fie liniste, bunatatea sa nu coste, sa primesc lucruri minunate si sa nu fie un schimb, sa pot sa tac, sa pot sa pun cele mai stupide intrebari, sa ma pot adanci in temeri
o zi sa fie calm si sa curga totul usor si frumos, sa nu-mi pese, sa pot sa privesc in gol, 5 minute, sa nu aud intrebari, sa nu ma judece nici ingerii si legat de ei… o zi in care sa-i vad
o zi, una singura, in care sa dorm si somnul sa-mi fie pazit, sa fiu iubita fara niciun motiv, repet, fara niciunul, oricat de mic
o zi sa pot spune orice despre mine, tot intunericul, toata lumina si apoi sa fie totul uitat, de tot si definitiv
o zi ca un suvoi de apa croit dupa trupul meu, in care sa ma imbrac, nu sa ma spal
o zi in care sa pot uri cu toata fibra, in care sa uit ca-s om bun…ba nu…asta n-o sa se poata niciodata…
marea vrea contrast, ma convinge de asta de 2 ore de cand stau in acelasi punct, si o vad trecand de la gri la bleu si bleumarin pe masura ce deasupra cerul se face cumva alb, cumva mai inalt. pe terasa de pe malul marii se aude o muzica din cele care nu deranjeaza, dintr-o laterala urla un stadion din cand in cand, cafeaua e incredibil de buna, raportarile stagneaza pentru ca …n-am chef… 🙂
am primit inregistrarea ultimului concert (de la emilia, furnizorul meu de vizualuri pentru analiza) si “am dat un ochi” sa vad partile de joaca…la concertul din mai le mai facem o data, mi-e clar 🙂 da, va fi concert si in luna mai…vor fi concerte de fapt, si in Bucuresti si prin alte parti…le voi anunta la timpul potrivit 🙂 deocamdata concentrarea maxima e pentru concertul de joi cu raul, concert-experiment (dincolo de titlu, care e posibil doar o data pe an….) legat de titlu imi spunea cineva (nu-spui-cine, persoana importanta) ca daca as fi avut concert in alta parte decat in bucuresti cu numele de “joia pacatosilor” n-ar fi fost “bine” din punct de vedere strategic. precum am spus de muuulte ori, sufletele care vin la concertele mele sunt ale unor oameni excesiv de destepti, asa ca nu pot decat sa ma bucur ca “nisa” depaseste cu mult inteligenta publicului altor artisti 😀
intre timp e atat de soare incat abia vad ce scriu. fata de ploia de ieri, marunta, deasa, cu accese de bulbuci e ceva! chiar mi-am dat si geaca jos, mi-am desfacut esarfa de la gat…:D a aterizat si o buburuza pe mine, sunt colorata in mov si rosu, cred ca m-a confundat cu altcineva. se aude un solo de bas demential…hm…e bine, zau! 🙂
in copilarie nu mancam turte nici sa ma bati. pai cum sa pun gura pe ceva care purta numele popular de “pelincile/scutecele lui hristos”? bleah! fascinant mi se parea ca dincolo de reteta obisnuita (umplutura de nuca si zahar) exista si o alta umplutura, pe care adolescentii consumatori de etnobotanice ar trebui sa o aprecieze mai mult decat pe orice alta buruiana care-i omoara: julfa – un soi de pasta din seminte de canepa (e pentru cunoscatori). fascinanta la varsta aceea mi se parea denumirea, nu consecintele, caci precum scriam mai sus, nu “consumam”.
“copilaria” asta a mea a tinut multi ani…cam pana anul trecut. da, la intalnirile anuale de Ajun intotdeauna au existat turte (mama sa traiasca!) puse la dispozitia prietenilor, care chiar mai plecau si cu pachet acasa, dar eu…nimic! lemn! anul trecut nu stiu ce s-a intamplat si mi s-a deschis apetitul. urmarea e ca anul asta nu le-a mai facut mama, le-am facut eu, le-am insiropat, le-am potrivit corespunzator si de-abia astept sa vina seara de maine seara. bine, le-am si gustat deja, ca sa fiu sigura ca e pe gustul cat mai multora dintre cei care vor fi pe aici la intalnirea 2011 🙂 (mint! toti cei din casa le-am “gustat”… 😀 )
in alta ordine de idei, nimic nu-i mai frumos decat sa mergi sa cumperi brad cu cel de langa tine. pentru cine traieste prea apasat de viata reala, precizez ca asta nu inseamna doar ales de brad si platit, ci o stare de sarbatoare si liniste, obligatorie pentru perioada asta. ne-am dus, am ales bradut, acum e pe pozitie si maine ii vine randul la facut frumos, pe sunet de colinde (e un post de radio on-line cu “colinde vintage”…adica tot jazzul craciunului ever).
cica incep ploile. mi-e dor de o vacanta de cateva zile undeva departe de asfalt. sa stau, sa dorm, sa iubesc, sa pap ceva bun, sa ma rasfat fara program, sa ma plimb cu moderatie (fara eforturi fizice teribile, uneori organismul vrea sa fie lasat in pace si atat), sa ma adun cat sa scriu, sa ma adun cat sa linistesc celulele, una cate una (sau hai, in grupuri, ca vorbim doar de cateva zile). ritmul ultimelor saptamani ma impiedica sa fug spre liniste si cam asa se vor desfasura lucrurile inca o perioada asa ca deocamdata, inainte sa adorm, visez la toate cele pe care mi le doresc. pana si gandul linisteste.
ca si in primavara, organismul imi da semne ca nu ma port cum trebuie cu mine insami. saptamana viitoare insa iau drumuri de medici la picior si pentru mine, ca tot am invatat drumurile pentru cei din jur.
cica incep ploile. n-as fi eu daca nu m-as bucura un pic. un pulover mai gros, o esarfa la gat (obligatoriu), o umbrela din cele mici care incap in geanta si un ceai bun intr-un loc cu arome placute (eventual o masa la geam).
o muzica frumoasa care sa insoteasca periplul (victor bailey, poogie bell…)
nevoia de liniste depinde atat de mult de ceilalti incat ma sperie. sau sa ma sperie faptul ca imi doresc liniste…? “in-defini-m-as” ca fiinta sociala, ca doar de asta mi-a placut facultatea!
o singura zi fara explicatii
o singura zi frumos curgatoare, “ozana” de armonie
o singura zi in care sa taca tot, ca sa ma pot auzi si eu, clar
deocamdata ma multumesc cu cateva ore in care nu a contat nimeni, nimic…si asta e meritul muzicii Sting.
Muzica!
imi doresc enorm ca atunci cand voi deschide ochii dupa somn sa fie macar 1 ora liniste
apoi sa curga viata (era sa scriu “sa curga viata pe langa mine” si m-a apucat rasul…imposibil, nene, de ce sa fie usor?!!)
3 dimineata. ninge. am fumat o tigara cu capul scos pe geam. daca racesc, sa stiti ca de la asta mi se trage. dar mi se trage frumos. am lumina rosie pusa pe podea, langa un ceas mare si o oglinda cu 3 picioare. dodo doarme intr-o cutie si mornaie prin somn. zambesc cu ochii-n monitor, m-as duce sa dorm dar zambesc si mai larg pentru ca ma gandesc cate clipe din astea se duc in timp ce stau cu ochii inchisi.
e liniste si vreau sa-mi fie liniste si simplu. dincolo de vreau e si un trebuie. dincolo de verbele astea stiu ca a inceput sa fie asa.
azi la craiova in dreamOn….de maine inapoi in bucuresti, un pic de premiile foreverfolk si apoi week-end, incercat liniste si daca nu reusesc atunci incercat nebunie. una dintre ele trebuie sa functioneze.
am o intrebare care ma chinuie de o vreme: facebook-ul a ucis blogurile? nu ca toti bloggerii ar fi bloggeri, dar la ce vad pe minunatul site de socializare, totul se muta acolo…hm….
vremea cand fiecare amic pe care il aveam isi “facea blog” , scria in 2 zile de 10 ori dupa care uita de el, se pare ca a trecut. acum totul s-a mutat catre orizontul de refresh de pe FB. poate aberez, dar mi-e dor sa citesc bloguri faine si altele decat cele pe care le rasfoiesc de ani de zile.
ca tot veni vorba de bloguri, nu ma pot abtine 🙂 Merita citit tot articolul din Dilema Veche (in fine, si publicatia toata, dar sa nu va obosesc cu detalii), eu am gasit fragmentul cu pricina pe un blog respectabil 😀 (aveti simtul umorului, da?)
uite un moment de liniste. tigara fumata in bucatarie, dodo care sta pe prag, de-afara se aud voci incerte si cate o masina. daca le-as lasa sa ajunga la mine mi-ar umple mintea. inca se mai aud greieri. raceala a mai cedat, pe scara blocului nu se mai trantesc usi. uite un gand: norii vazuti de sus in jos. gandul e spre calatorie, imaginea e solida. ma incearca o durere de cap, e de la flori care seama cu crinii si nu-s crini, doar parfumul lor e persistent si dulce si a cuprins camera in care am atipit vreo jumatate de ora. ii voi lasa pe hol. niciodata cand ma trezesc din somn nu imi inviu trezia imediat. mai ales dupa somnul “furat”. mai stau asa, in cald, cu mine insami, cautand drumuri. sunt intr-o permanenta intersectie. uneori trec cu ochii inchisi si nu-mi pasa. alteori tind catre o liniste ca acum. atat de rara, atat de straina. linistea e mai diamant decat fericirea. fericirea e tricky, stii? e un celalalt perfect. linistea esti tu insuti perfect
e un moment de liniste care-mi da voie sa spun “stiu”.
de obicei prima fraza e cea mai grea dupa o aventura intensa, cu final frumos. si ma refer din nou la concert (asta cu referirea la noaptea de dinainte si tigara de dupa)
a fost frumos tare la baza sportiva (incep cu propozitii, poate stimuleaza inspiratia)
la baza sportiva a fost foaaaarte frumoooos (a doua propozitie, simt ca incep sa se faca valuri)
in seara concertului luna era rosie.
in seara concertului luna rosie a rasarit din mare.
in seara concertului am avut emotii.
in seara concertului, emotiile mi-au inlocuit pantofii verde-verde
in vama veche au fost 3 “Lune” in acelasi timp: Luna Rosie (iesita din mare), Luna Patrata (adica noi) si Luna Amara (la Soni). Cu o astfel de influenta, cred ca toti cei care au dansat la Stuf in loc sa vina la concerte au avut migrene a doua zi mult mai puternice. zic si eu :))
revenind la ale noastre folk-jazz, nu m-am asteptat sa fie asa nici publicul, nici aerul, nici joaca de pe scena, nici …nimic. am cantat cu drag in fata unor suflete care m-au coplesit frumos cu Linistea din timpul ascultarii. si iarasi o sa spun ca de asta ma inchin publicului meu: e cuminte si asculta si tace si respecta ceea ce facem noi pe scena.
teddy mi-a facut o surpriza maaaaaare de tot cu o joaca migaloasa: pe spatele scenei s-a pus cortina de catifea si pe ea s-au lipit litere decupate L U N A P A T R A T A + logo-ul de Luna. m-am suparat pe mine ca am uitat sa-i multumesc de pe scena, dar eram emotionata si un pic epuizata…asa ca spun acum Multumesc Teddy!
Scena Luna patrata facuta de Teddy la Baza Sportiva
adrian si dan m-au suportat, again, cu starea febrila de dinainte de concert. au primit fisele se setlist, scrise de mana, cu ordinea pe care un pic am modificat-o in partea a doua. da, adrian, asa-s eu ordonata 🙂 tot ei doi au impartit solo-uri de care nu ma mai saturam acolo pe scena si cred ca intr-o zi ii voi lasa sa se joace singuri cat fumez eu o tigara.
tudor a stat la sunet, as usual indeplineste mai multe functii dar asta se pare ca nu-l impiedica sa nu fie obosit cand e vorba de concerte.
prieteni au fost langa noi cu bratele, vocile, zambetul, feed-back-ul. prieteni din bucuresti, prieteni de la suceava, calarasi…cu bucurie ne-am revazut acolo si le multumesc ca au venit sa asculte piesele mai vechi sau mai noi .celor pe care nu-i cunosc si care au venit la concert le multumesc ca au acceptat provocarea muzicii Altfel. e mare lucru ca au si cumparat albumul/albumele la final…sper sa le placa si versiunile orchestrate.
fotografiile pe care le pun aici si pe care le puteti vedea si pe grupul facebook sunt realizate de manuela cepoi. toata Ochi si Stare. Multumesc, Manu
Subsemnata, Alina Manole, emotionata tare
Vineri mergem din nou in Vama Veche, la “Papa la Soni”. 6 august, asta e data corecta de concert. Vom fi tot 4 oameni pe scena. Dar nu va fi la fel concertul, asta stim deja. Va fi Altfel 🙂 Si daca veti fi acolo si daca nu, dati de stire. Poate prietenii (invizibili) dau o tura sa scape de canicula 🙂
