friganele cu amintiri

pe vremuri, bunica imi facea friganele sambata seara sau duminica dimineata. era un soi de mini-festin asa, o improvizatie culinara pentru un copil energic, care toata ziua statea pe bicicleta sau inventa povesti cu personaje  colorate (despre povesti os a scriu la un moment dat, ca-i de ras mult)

in curand se implinesc 15 ani de cand bunica nu mai este. uitandu-ma la oamenii care mi-au trecut prin viata, multi dintre ei au devenit umbre ale memoriei, desi inca mai fac umbra pamantului. nimic nu i-a tinut in “viata”. cu bunica e altfel pentru ca vreau, cu toate puterile, sa nu uit. nu e nimic incrancenat in asta. e zambet de fiecare data. pacat ca pe vremea ei nu se inventasera camerele foto digitale. as fi avut mai multe repere vizuale ale primei femei pe care am admirat-o vreodata. instruita, educata, luand-o de la zero de nenumarate ori si mai puternica si mai hotarata. am inteles tarziu de ce nu am gasit mentori / idoli la vremea adolescentei. aveam deja unul, atat de aproape si de al meu.

…ma intorc la friganele. uite cata incarcatura emotionala in painea inmuiata in lapte, tavalita in ou si prajita in ulei de masline.  🙂 de la ea am mostenit si invatat sa gatesc, moldoveneste de bun, cu suflet in toate cele. trebuie sa iti fie drag sa faci de mancare, pentru ca nu se poate sa nu-ti fie drag de pamantul din care vine fiecare leguma in parte.

va las cu o mostra. nu e cu patratele, e doar cu drag 🙂 (si am mancat si cana de lapte cu cacao aferenta)

friganele cu dragoste

cronica de biscuiti

doua din reclamele care bantuie televiziunile m-au determinat sa cumpar si sa testez azi niste biscuiti. oreo si bel vita start. primul produs are un spot comun, cu copilul care-si invata tatal sa manance biscuitul  preferat al laptelui. al doilea produs “urla” un “buna dimineata” unui tip de-abia trezit din somn…iar mie daca mi-ar face o gashka de nebuni asta m-as enerva cumplit.

in varianta cumparata de mine, oreo se prezinta intr-o cutie cu 4 pachete de dimensiunea unor eugenii (good point here). si iata-ma cum incerc sa fac precum in spot, ca sa testam comunicarea de produs si veridicitatea informatiei. se ia biscuiteleee, se rasuceste…si se sfarama biscuitele intre degete. din acest moment, linsul cremei e o chestiune de cat de curat esti pe degete.  mai incercam o data, o forta ponderata si miscam inceeeeeet rotativ. de data asta reusesc. spre deosebire de spot, crema se rupe in jumatate, fiecare pe cate o fatza de biscuite. asta-i bine, imi spun, echilibrul imi face bine (fixatii corespunzatoare “si” varstei).

ajung la partea cu bagatul in lapte. well…inca nu am inteles bine daca trebuie sa lipesc cele doua parti sau nu. fac si intr-un fel si in altul. aluatul…rectific…biscuitele dispare in lapte fie ca il tin 3 secunde (le numar) fie ca il tin 5. dispare in sensul ca e mancat de lapte si se transforma in terci pe undeva prin albul din pahar. dupa faza asta m-am convins ca oreo e chiar biscuitele pe care laptele il prefera.

mai tehnica fiind, eu nu

despre bel vita start, mancat dupa-amiaza, numai de bine. dulce rau. tot pack de 4 bucati. oval (imi plac biscuitii ovali). estetic stand si judecand, nu corespunde cam deloc produsul cu fotografia. nu ma surprinde, cunosc procesul de infrumusetare. dar parca ma agreseaza vizual prin lipsa de personalitate. pai daca tot urla lumea, macar sa vad o fibra acolo care sa iasa in evidenta, un insemn de puternicie. dupa aceasta constatare am inchis ochii. prea dulce, dar ma repet. si pt ca sunt, conform prezentarii, destinati consumului matinal, cred ca nu vreau s aii am in fata ochilor la prima ora.

mai sensibila fiind la detalii, eu nu nici pe ei

gata 🙂

p.s. mi-am amintit azi de toate focus group-urile in care testam produse sau idei de prezentare. uite cum m-am transformat in subiect si moderator deopotriva :))