Posted on

Jurnal de album – fila 7

mie mi se pare ca zambesc mai des decat se intampla. asta am aflat de la prieteni care mi-au spus sa zambesc mai des ca-mi sta bine. evident, i-am lasat sa creada ce vor pentru ca, pana azi, eram convinsa ca zambesc…”normal de destul”. pe de alta parte, intrucat ma vad in special in fotografii de concert…acolo am tot soiul de expresii, care tin de text, intrucat facialul neimplicat in poveste nu exista, asa ca teoretic … 🙂

(am un deja-vu)

(pentru cine ma citeste pentru prima data, mustesc de umor pe alocuri negru, de cele mai multe ori cinic, cateodata delicat)

revenind…

(pun si o muzica de fundal…m.ward)

astazi am zambit mult pentru ca a trebuit sa zambesc.

n-am zambit de dimineata.

am zambit la ora 11 datorita Oanei. mi-a facut un cadou pe care l-am primit cu agitatia intarziatului. am zambit fastacit.

am zambit apoi cand am cunoscut-o pe Ana, make-up artist, la ora 12:00, in locul ales pentru povestea albumului nou. e tanara, frumoasa, blanda si pasionata de ceea ce face. ne auzisem doar la telefon pana azi.

apoi am zambit pentru ca asa a vrut fotograful Vlad Eftenie. pentru ca in scenariul pe care l-am schitat impreuna in februarie, intr-o intalnire de 1 ora, asa era Alina. am zambit pentru ca Vlad are o premiera in toata aventura mea cu albumul cel nou si pe alocuri m-am straduit sa zambesc cand ma facea sa rad. 🙂

apoi am zambit cand ma gadila soarele pe nas sau in ochi in timp ce Eli manevra blenda ca sa existe o “acea” lumina.

apoi am zambit pentru ca am revazut-o pe Maria, gazda frumoasa de la Caffe D’Arthe. am schimbat doua vorbe intr-o pauza de schimbat tinuta si la final am mai povestit un pic despre viata si anii care au trecut de cand nu ne-am zarit. Maria si Kolly sunt prietenii in al caror club, in urma cu 5 ani, faceam ziua repetitii pentru lansarea primului meu album. intre timp au locusorul asta frumos, o ceainarie cu parfum de alb…

si din nou zambet pentru fotografii. zambet din ce in ce mai necautat. am zambit in rochii, in pantofi sau in picioarele goale, afara in gradina sau inauntru. am zambit pana cand mi-a venit sa zambesc nu pentru ca trebuie ci pentru ca mi-era bine. si pentru ca, in timp ce dadeam perdeaua la o parte, la un moment dat, am zarit un fluture.

si atunci am stiut ca mi s-a daruit o dimi-amiaza minunata, ca nu ne-am adunat intamplator acolo cu totii, ca ne “stim” cumva si fara sa fi vorbit nopti sau decenii.

de atunci tot zambesc.

multumesc!

celelalte file de Jurnal de Album, in ordinea aparitiei: fila 1, fila 2, fila 3, fila 4, fila 5, fila 6

lansarea albumului nou va avea loc pe 2 iunie 2014.

Posted on

Jurnal de album 2014 – fila 4

Lucrurile merg pe drumul potrivit. Am terminat partea instrumentala a tuturor pieselor. Mai avem pentru 3 dintre ele de inregistrat una-bucata-inspiratie-de-Dan (adica trompeta lui Dan Nicolau, care a tras deja pentru 2 dintre piese). Vocea e prezenta pe 5 piese din 11…vocea “de studio” adica, pe care, datorita echipamentelor de rigoare, o veti recunoaste la perfectie daca ati fost la concerte 🙂

Se poate spune ca ne “miscam” rapid, nu?

Am avut si zile de pauza, fie pentru ca am avut eu cu Raul concert (luni) fie pentru ca Victor a avut treaba. Va urma acum inca o pauza de cateva zile, cat ne mai linistim urechile si timpul. Urechile sunt inselatoare, dragele de ele, asa ca vrem sa ascultam timp de o saptamana altceva, pentru ca atunci cand ne intoarcem in studioul de lucru sa fim mai critici cu ce avem pana acum. In ceea ce priveste timpul, el se imparte si pentru altceva din viata fiecaruia decat albumul meu. Am de lucru si de recuperat absenta mea in niste proiecte, Raul are la randul lui repetitii si evenimente, Victor pleaca din Bucuresti stim-noi-cu-cine 🙂

Da, am ramas in stare permanenta de lucru 3 oameni: eu, Raul si Victor. Asta pana cand ne va da afara Victor din studio ca sa stea linistit si sa lucreze in ritmul si parametrii sai acele chestiuni tehnice necesare materialului audio. 🙂

Ca sa dau ceva din casa: piesa “Trezeste-ma“, care in luna martie implineste 3 ani de cand a fost cantata pentru prima data pe scena (vezi youtube) va fi pe album in formula “simpla” de voce si pian. Pentru mine este unul dintre cantecele care poarta si amprenta mea de viata si de aceea il cant cu emotie de fiecare data. De vreun an si jumatate a devenit si cantecul preferat al lui Raul. Asa ca am fost egoisti si nu am vrut sa-l “impartim” cu nimeni. L-am cantat impreuna in studio, ca intr-un concert si a iesit…cumva. Sper sa fie si pe gustul vostru 🙂

Voi profita de “vacanta” de studio ca sa mai reglez si administrative. Se cauta sponsori in continuare. Se ofera coperta 4 pe album, bannere, comunicate si comunicari plus altele tehnice… 🙂 Idei?

Ca data de lansare…inca nu stiu sigur, sper sa fie pe la finalul lunii mai sau inceputul lunii iunie. Sunt si aici destule de programat, rezolvat, vorbit. Ma gandesc serios sa iau ajutoare pentru toate cate sunt de facut si pe care nu le pot face singura. Pot sa anunt public deci si ca se cauta voluntari. Oferta de formata din ras si muzica si buna dispozitie. Si din cand in cand, daca voluntarii ma vor vedea stresata si incruntata, sa stie ca singurul mod in care redevin eu insami, este sa ma ia in brate si sa-mi spuna ca va fi bine. Deci? 🙂

Astept semnale si despre sponsorizari si despre voluntariat pe e-mail, astfel incat sa pot raspunde si eu normal si organizat 🙂 (alina  at alinamanole punct ro)

Strecor discret informatia conform careia s-au pus in vanzare biletele pentru concertul din 22 martie 🙂

Posted on

Jurnal de album 2014 – fila 3

Am avut dreptate in “fila 1”. Sansele sa scriu la finalul fiecarei zile de lucru sunt mici. Ritmul este intens si seara aproape adorm in metrou in drum spre casa. Apoi mai am un val de energie, mic, cat sa pap ceva si sa ma pregatesc de somn. Insomniile in perioada aceasta sunt o vaga amintire… 🙂

E o atmosfera atat de frumoasa incat din cand in cand ma uit in sus. Stiu eu de ce. Mi-e greu sa descriu.

Voi scrie insa despre un detaliu, pe care voi incerca sa-l descriu cat mai bine pentru cei care nu stiu cum se intampla lucrurile la inregistrari 🙂

De obicei, la inregistrarea unui album, se inregistreaza un “ghid audio”. Voce si chitara, pentru fiecare piesa, cu metronom pentru standardizarea oricarei activitati ulterioare. Apoi, muzicienii, in functie de infrastructura disponibila la studio si in functie de propria lor disponibilitate de a fi prezenti in studioul de inregistrari, incep sa inregistreze “partile lor”  – pian, bas, tobe, chitara etc. (se incepe cu sectia ritmica, acum am enumerat aleatoriu).

Ei bine, la Victor, avem posibilitatea de a inregistra simultan cel putin 2 instrumente. In cazul nostru, cel putin inseamna 3: tobe, contrabas si pian. Fiecare in sectorul lui, in “borcanul” lui, cu castile pe urechi, cu metronomul ca reper.

Cand insa m-am gandit la posibilitatea de a “sta” degeaba cat as “canta” in urechile lor 1 data, de 2 ori, de…n ori, la fel de fiecare data, cu aceeasi inflexiune ca intr-un moment zero de inregistrare separata de ei a “ghidului”…mi-am dat seama ca s-ar pierde o chestiune de emotie care sa circule si sa se imprime in atmosfera piesei.

Asa ca m-am instalat in cabina lui Victor, cu microfon si chitara. Fiecare “dubla” a insemnat, daca vreti, cantare live. Aceeasi piesa de 2-3- ori. Sau de 7. Cu pauze uneori pentru redefinit o stare. Cu pauza de auditie. Am auzit de multe ori “mi-a venit o idee”. Si ideile sunt puse in aplicare. Normal ca vocea si chitara vor fi trase separat apoi, in conditii de “borcan” (am zis ca “borcanul” inseamna o camera izolata fonic?…) dar energiile care au circulat in intervalul 10 -19 in fiecare zi…sunt de nepretuit.

Am cantat asadar live, de dimineata pana seara. Seara, nu doar ca picotesc pe drumul spre casa, dar nu prea e indicat sa mai vorbesc asa ca tac cuminte. 🙂 N-am cantat nicio secunda “doar sa auda baietii versurile si frazarea”. Am cantat ca si cum am fi pe scena. Cu totii.

Acest detaliu nu face albumul nostru mai bun sau mai special in termeni tehnici si in raport cu albumele altora. Nu ne intereseaza asta pe niciunul. Acest detaliu face ca albumul sa fie unul “trait”  si pentru asta ma bucur.

Astazi ne intalnim un pic mai tarziu la studioul lui Victor. Ma bucur ca am dormit mai mult? Oh, Doamne…da! 🙂

Iata si doua imagini

Un moment de auditie

Un test de microfon, pentru ca se cauta “cea mai buna pozitie” in fiecare dintre spatiile disponibile pentru inregistrari 🙂

Posted on

Jurnal de album 2014 – fila 2

17 februarie – zi de teste

Cabluri, microfoane, casti, pregatiri pentru “borcane” separate pentru contrabas si tobe, metronom, frecvente si alte jucarii de-ale lui Victor.

Noi cu pofta, somatica aproape, de cantat.

Va las cu niste poze mici facute foarte de dimineata.

Victor Panfilov – aflat de fapt la el “acasa”, dar surprins dupa un drum poarta-usa studio 🙂

Adi Flautistu – contrabasul nu greu…deloooooc… 🙂

Claudiu Purcarin – la al doilea drum de cutiute 🙂

Raul Kusak – nu stiu cand s-a strecurat pe poarta, ne-am trezit cu el inauntru 🙂

Eu am facut pozele 🙂

E trecut de 8. Cred ca la 10 dorm. Trebuie. Ceasul va suna la 7 si jumatate. Daca nu adorm…asta e! Tot la 7 si jumatate trebuie sa ma trezesc 🙂

Va doresc sa aveti anul acesta cel putin un vis mare pentru care sa fiti suficient de nebuni incat sa munciti pentru el! Acum va las, am de raspuns unui interviu extrem de personal despre “Joia Pacatosilor” 🙂

Posted on

Jurnal de album 2014 – fila 1

De astazi incepe seria de articole pe care o voi numi “Jurnal de album 2014“. Am anuntat acum cateva saptamani faptul ca am inceput lucrul la noul material. Am povestit un pic acolo despre o parte dintre piese: unele sunt cunoscute exclusiv din concerte, altele sunt pe youtube in formula lor de scena (De 30 de ani, Fix in seara asta), altele vor ramane necunoscute pana la data aparitiei albumului.

Pana sa povestesc zi cu zi ce se intampla (cu exceptiile de rigoare, ca s-ar putea sa ma mai oboseasca si altele, de asfalt), trec un pic prin ce s-a intamplat in ultimele saptamani in materie de munci muzicale. Intalnirile noastre au fost in 2, 3, 4 sau 5. La inceput au fost “sedintele” de lucru in doi, eu si Raul, pentru a defini structura de baza a fiecarei piese ce va intra pe album. Cu pixul pe hartie. Cu kronos-ul la dispozitie pentru a inregistra cate o idee. Cu tempo notat pentru fiecare piesa. Cu interventii instrumentale gandite en-avant. Cu o premiera – din 2 piese trebuia aleasa una singura, nu puteam alege singura, a ramas cea care trebuia 🙂

Apoi ne-am intalnit in formule mai mari, ca sa devenim ceva mai “ordonati” in manifestari. Adi a venit de la primele intalniri pentru a-si desena la randul lui temele de contrabas. Ideilor initiale li s-au adaugat astfel si amprentele lui Adi, Dan si Nasu’ Purcarin.

Abordarea aceasta care lasa loc de exprimare individuala a caracterizat intotdeauna muzica mea. Fiecare artist prezent pe scena alaturi de mine ramane el insusi. Cu un “design” muzical personal cu care imbraca, precum o haina, compozitiile mele. Asta e provocarea de fapt, cea mai frumoasa. Iar eu ma bucur cand aud “Alina, uite, mi-a venit ideea asta pentru piesa asta“. Sa stii ca ceva din ce-ai facut ramane in mintea celui cu care vei imparti emotia pe scena suficient de mult incat sa-i ocupe o parte din timpul liber lucrand pentru … un sunet. 🙂

Lucrul acesta este evident mai ales in concertele live in care momentele de constructie si de joaca sunt mai multe decat credeti si vin nu doar din stilul propriu al fiecaruia ci si din starea cu care urcam pe scena. Muzica inseamna sa culegi stele…

Da, un album e un pic mai “restrictiv” decat un concert. Interventiile unui instrument sau al altuia sunt altfel structurate. In plus (si da, asta e un factor important) in studio lipseste un accent pe care numai oamenii veniti sa te asculte il adauga. Dar ii avem in minte caci lor le este destinata munca noastra. La ultima sedinta de lucru, Adi spunea la un moment dat: “Uite, eu sunt obisnuit sa trag in studio asa“. Am raspuns: “Noi nu mergem sa tragem piese in studio, noi mergem sa cantam la studio“. Victor Panfilov are parte asadar de concerte private o vreme 🙂

Am emotii mari, cu forma lor aparte legata strict de inregistrari. Asa a fost si in 2009 si in 2011. 2014 inseamna din nou un vis de implinit. Asta e motorasul meu de inceput de an care, ca efect colateral, face ca orice alt tip de stress sa para minuscul si sa nu mai conteze. In afara de stress-ul legat de finantarea albumului si de productie si de lansare, dar asta e alta poveste…

Si daca spun ca ma trezesc foarte de dimineata ca sa ajung la studio si ca abia astept sa sune ceasul…e clar cam despre ce emotii (si energii) e vorba, nu? 🙂

Daca va tenteaza ideea de a urmari ce se intampla in lumea mea muzicala, ramaneti pe receptie caci vor mai fi pagini de jurnal destule. Si sper ca si fotografii 🙂

In rest, despre concertele care vin puteti afla de pe pagina oficiala de facebook:  https://www.facebook.com/AlinaManoleOficial

Plecaciune si drag!

Posted on

Jurnal si Avatar

Una peste alta o jumatate de luna a trecut si inca nu am facut mare lucru. In publicitate, luna ianuarie e plina doar de intentii si telefoane si mai putin de activitate efectiva. Asa ca am profitat de perioada pentru administrative, citit si scrabble in partide interminabile. Linistita deci.

Doua sunt chestiunile mai speciale: lectura Jurnalului Oanei Pellea si filmul Avatar, in forma Imax

Mai intai despre lectura. Imi place scrierea de tip Jurnal din motive lesne de inteles. Prima carte-jurnal care m-a cucerit a fost cea semnata de Mihail Sebastian. Insa acolo se simte mai mult faptul ca Jurnalul a fost scris ca Jurnal, nu ca viitor material editorial si acest fapt ii da consistenta si valoare de document intim. Asta reprosez materialului semnat Oana Pellea: jurnalul constient redactat are urme de exhibitionism si isi altereaza firescul. Nu neg faptul ca autoarea a pus intre pagini o doza de sinceritate care pe alocuri Continue reading “Jurnal si Avatar”