Scriu repejor până nu mă ia pe sus noaptea (că e noapte când scriu). Pe 15 decembrie vă dau întâlnire la concertul meu de final de an. Cadouri. Poveste. Preview de album nou. O surpriză. Poate două. Zâmbete. Vreau să fie lin. Să curățăm inima înainte de sărbători. Notați în agendă sau luați deja bilet. 50 de fotolii (deja 45) ce pot fi rezervate până pe 15 noiembrie cu un bilet mai mic decât biletul de pe 15 noiembrie încolo.
Link-ul spre bilete este AICI (apăsați pe cuvântul “aici”). Locul de concert e la 3 pași de Unirii, pe Splaiul Unirii. Se numește Coffee Shop Constitutiei și are o sală de concerte dedicată, pe care o vom transforma împreună în loc magic.
🟨 Activitățile Lunii Pătrate în următoarea perioadă sau cum ar fi trebuie să arate lucrurile și în ultimele 20 de luni dar nu s-a putut. 🙂
🎶21 august – Concert Luna Pătrată Trio, Grădina Urbană, București
📖 22 august – 4 septembrie – precomenzi carte nouă, iubirevirgulă2 (cu autograf, da!)
🎶 27-28 august – Rise Fest – Un festival la Răsărit, Corbu, Complex Răsărit
Detalii – https://bit.ly/3BvUMTC
Abonamente pentru 2 zile de festival – https://m.iabilet.ro/bilete-rise-fest-65777/
🏆31 august – Mastering the Music Business Conference (workshopul meu e de la ora 14:00,sala Beatles, Hotel Caro) – https://cutt.ly/RQ28hEV
🎶 11 septembrie & 17 septembrie – concerte Luna Pătrată (detalii în câteva zile)
📢 Între timp două bucurii de proiecte deștepte pentru copii care se vor desfășura în București:
Micul Prinț în Constelația Artelor 21/22 și 28/29 august – https://bit.ly/3k6ULxK 4/5 și 11/12 septembrie – https://bit.ly/2WauHsY
Atelierele Fanteziei (21 august – 12 septembrie 2021) pentru care ramura de PR&Comunicare a Lunii Pătrate va pune umărul, căci sunt prea faine să nu!
Întotdeauna mi-au plăcut perioadele pline cu proiecte și muzică, ce bine că au revenit!
Veste (tot) de august, se pare că e o lună bună pentru concerte (am scris într-o postare anterioară ce și cum) și pentru jucării.
Așadar, dragi și drage, lansez a doua mea carte de gânduri poematice de iubire: iubirevirgulă2! Dincolo de stilul poemelor mele care încep invariabil cu 𝐼𝓊𝒷𝒾𝓇𝑒, sper să vă bucure așa cum m-a bucurat pe mine cuvântul înainte semnat de Anda Pittis, prima cititoare a manuscrisului, împreună cu care am dat tușa finală a cărții. Mulțumesc, Anda! 💛 Formatul fizic este frumos și elegant, cu grijă la detalii (de la tipul de hârtie la coasere sau grosimea coperții), așa cum ar trebui să fie pentru orice cuvânt scris. Pentru că numărul de exemplare este (̶p̶a̶n̶d̶e̶)̶mic, vă invit să vă rezervați un exemplar prin precomandă în perioada 22 august – 4 septembrie la adresa de email din poză. Livrările vor fi efectuate începând cu data de 6 septembrie.
Detalii în timp real pe pagina mea de Facebook – http://Facebook.com/AlinaManoleOficial Lansarea oficială …ei, pe aceasta o voi anunța separat, căci locul ales are o energie și un farmec aparte, perfect pentru 𝐼𝓊𝒷𝒾𝓇𝑒,
Este trecut acum de jumătatea anului. Ce-am făcut până acum?
N-am mai deschis demult paginile blogului, facebook-ul și-a făcut treaba și mi-a luat din tihna de a scrie aici. Apoi a venit 2020 și ne-a zăpăcit pe toți suficient de mult încât să nu mai conteze nimic în afară de contextele care se redefinesc de la zi la zi aproape.
Primul concert al anului era programat pe 12 martie. Carantina și restul restricțiilor a făcut ca prima dată de concert cu public din 2020 să fie pe…18 iulie. 🙂 Am început să le spun concertelor acestea că sunt pe scenă vie, asta ca să fac distincția între ce am realizat prin intermediul internetului și concertul cu scenă sub picioare, scenă care nu e la mine în sufragerie.
Din izolare am avut câteva concerte on-line, transmise pe facebook și pe youtube. Pe 12 martie (data la care, precum spuneam, urma să aibă loc concertul din Stuf), pe 21 martie (de ziua mea, că tot eram în izolare), pe 28 martie (la aniversarea a 11 ani ai Lunii Pătrate)și pe 16 aprilie (în Joia specială care a dat titlul spectacolului ”Joia Păcătoșilor”). Toate înregistrările sunt disponibile, dacă vă este dor de mine. Cui i-a fost foarte dor a comandat, in perioada de izolare, albumul si cartea de poeme ”Iubire virgula” in format digital, prin email. Multumesc!
Pe 2 Mai și 13 iunie am cântat în cadrul proiectului Împreună mai Puternici, organizator Vodafone România, curator Tudor Chirilă. Faptul că au fost puse bilete în vânzare, faptul că mulți iubitori ai Lunii au ales să cumpere măcar un bilet deși concertele au fost la liberă vizionare, în direct, pentru tot universul, well…asta m-a topit. A fost ca o îmbrățișare puternică și o doză mare de oxigen.
Apoi a venit 18 iulie, Stagiunea Muzicală din parcul Al I Cuza, Foișorul de Lemn. Nu pot descrie întâlnirea cu oamenii de acolo…nu pot încă. Atât de emoționant a fost.
Legat de ce scriu sau compun, izolarea mi-a luat inițial din elanul creator, dar cum tot prin scris și cântat mă echilibrez, am reînceput să îmi văd de ale mele. Un cântec nou-nou este ”Singur cu Singur”, lansat și el de ziua Lunii Pătrate. Nu e cea mai fericită înregistrare cu telefonul, dar e pe youtube, mărturie. Și tot pe youtube am urcat ”Nu e panică” (fragment de la lansarea albumului ”Lucruri simple” din 2018, de la Teatrul Nottara și, ieri, un videoclip nou pentru un extras de pe album, ”Amiază de sâmbătă”. Acest videoclip este cireașa care m-a făcut să schimb fața blogului și să scriu pentru prima dată după multă vreme aici. Ca să mă laud, evident. :))) L-am realizat singură și îmi place și cântecul. Cine dorește să îl vadă, pe youtube îl găsește. Și mai jos.
Lista întâmplărilor din prima partea a acestui an neașteptat nu se oprește aici, dar îmi păstrez elanul și pentru o altă poveste. Căci legat de povestea ”Aventurile rățoiului Adalbert” am de spus niște lucruri. Și despre Unicorni întâlniți în cale. Și despre câteva dezamăgiri care au făcut loc unor evenimente mai frumoase decât mă așteptam. Și despre un vis pe care îl an de ani buni și pentru care respir. Și…
Și gata, nu mai zic nimic. Vizionare plăcută! Voi reveni! 🙂