Cele mai intense fotografii…

alb

…sunt cuvintele. Fara indoiala. Frumoase, indurerate, afurisite, din dragoste, nervi sau obisnuinta, construind poeme, declaratii de dragoste, despartire, curcubee sau locuri de intalnire, cuvintele au viu in ele cat pentru o planeta sau doua.

Acum ascult Chet Baker, la biroul meu mobil de langa casa. Casti. Volum suficient de tare incat sa nu aud dialoguri din jur. Fumez. Resimt fizic accidentul stupid de aseara, cand dorind sa-mi rezolv problemele telefonului mobil, “vechi” cat sa ii fie depasita garantia, am pierdut mai bine de 20.000 de sms-uri adunate in ani multi. Un prieten cu empatie zero (da, exista) m-a intrebat “si care-i problema?”. Pai unele mesaje erau de la oameni care nu mai sunt fizic pe planeta. Altele il aveau pe “te iubesc” in toate formele, de la dorinta la plin de inima si viata. Altele aveau ratiune care de multe ori imi lipseste.

E o curatenie nedorita. As putea spune “trebuia sa vina si momentul asta”. Da’ nu pot. Tin la amintirile mele. Si nu le-am tinut bine.

Azi ma intorc in timp cu gandul si regret cuvintele pe care le-am pierdut si sunt trista, a naibii de trista. Ca o foaie alba de hartie.

Craciunul e pretext

felicitare decembrie mos craciun

Craciunul meu incepe cu mama. Oricand ar ajunge in Bucuresti. Oricat soare ar fi pe strazi. Oricat ar alerga lumea din jurul nostru. Si in acest decembrie, Craciunul meu a inceput de Luni, pentru ca atunci s-a umplut toata Gara de Nord de o imbratisare.

Celelalte lucruri curg. Astazi ne-am plimbat in soare, am povestit cate in Luna si stele, am ras, am baut cappuccino, i-am luat ceva dragut, am cumparat coronite de brad si am negociat niste tavite. Apoi am luat ceva de un fast-food-unde-nu-mancam-niciodata, din pofta de cartofi prajiti. Ca asa ne-a apucat. M-am uitat la mainile ei in timp ce facea turtele de Ajun si i-am zis “Te iubesc” in gand. Apoi iara am povestit, despre cei de-acasa de la ea, despre cei de-acasa de la mine.

Si e totul simplu. Mama e Renul Mic. Cel mai cel dintre toti Renii Mosului. Si am decis sa nu ne grabim cu nimic. Sa extindem timpul pe care il avem zilele astea de petrecut si sa para ca nu sunt 7 zile ci 70. Sunt si ceilalti reni in casuta cu vitralii, unii la un somn distanta, unii la o livada distanta. Toti sunt in binele inimii mele.

Atunci cand iubim, Craciun e in fiecare zi. Numai ca da, uneori ne prefacem stanca si nu recunoastem cat de mult iubim. Ca “nu-i bine” sa ne aratam slabiciunile. Craciunul e pretextul sa dezlegam lanturile inimii.

Sa fiti buni!

 

Exista femei pe care le vrem singure

alina-manole-fericire

Culmea este ca tema asta nu porneste de la reactiile pe care le starneste concertul “de capul meu”, Necântate, de pe 16 mai si unde deja, dincolo de emotii, se adauga temerea ca nu vor fi locuri destule pentru ce a generat anuntul meu (pentru cine nu stie, cant pentru prima data singura, in Bucuresti, concert intreg, in lista caruia sunt cantece neprezentate niciodata in public)

Are legatura si cu concertul, desigur, dar ciresele simbolice pornesc de la doua discutii pe care le-am purtat cu doua prietene de-ale mele ieri.

Prima dintre ele imi povestea despre faptul ca fostul iubit o suna, la o vreme de la despartire, pentru ca…nimic. Ca nu e dor adevarat cel care te face sa lasi o femeie superba dintr-o…copilarie si apoi sa o cauti doar pentru ca nu te mai simti buricul pamantului. I-am explicat prietenei mele ca este vorba de educatie si, daca tot are un copil echilibrat, sa vada ce-a gresit in relatia cu barbatul cu pricina, care tot copil s-a dovedit a fi. Nu cumva i-a dat prea mult nas si rasfat?

Imediat dupa vorbele impartasite despre egoism si “related”, cealalta prietena imi spune ca si-ar dori pentru mine un barbat atat de special incat inca nu-l poate defini. “Pai si?! Pana il gasesti? Ce ne facem?” – am intrebat-o amuzata – si aici a fost o pauza in dialog intrucat nu, nu-si poate imagina un alt scenariu, mai putin sclipitor decat ceea ce muzica mea si toate colateralele mele i-l imagineaza.

Si atunci ajung sa ma intreb daca nu cumva exista femei pe care le vrem singure. Prietene, nu foste neveste, aici e alta discutie si intreb din perspectiva ambelor genuri. 🙂 Femei faine, cu idei, cu neuroni in buna stare, care fac anumite planete sa se invarta. Nu ne temem, de fapt, ca se “pierd” in momentul in care devin femei-in-relatii? Daca nu mai pot genera idei in momentul in care intalnesc partenerul “acela”? Daca nu ne vor mai acorda timp si atentie asa cum o fac cand sunt singure si cand, desi nu le ajung 24 de ore, vor fi tot timpul Acolo, pentru un gand, un sfat, o vorba?

Le vrem alaturi de partener in lumea noastra? Sau ne plac asa, cand sunt singure, si nu au doza aceea de …”prostie” (zice lumea!) cand abandoneaza mult din timpul lor unui barbat care (tot lumea zice) uneori nu e nici la jumatate de sinapsa?

Da, efectul acestor femei, este altul, mult mai de durata. Si aici intervine un soi de egoism, de-a dreptul explicabil.

In legatura stricta cu imaginea mea din mintea celei de-a doua prietene amintite mai sus, stiu ca, oricare mi-ar fi partenerul, acesta nu se va ridica la inaltimea asteptarilor ei.

Stiu, de asemenea, ca orice “nou-venita” se va simti, la un moment dat, amenintata de amintirea mea din mintea barbatului pe care i l-am lasat. Indiferent cand s-a intamplat asta. Si nu are legatura cu muzica ci cu modul in care aleg sa traiesc atunci cand sunt pereche. Este vorba de atitudine. Este vorba de crestere comuna. Este vorba de…creier si de imaginatie. Este vorba de joaca. Este vorba de iubire in doi, pana la epuizare si criza, dar, la naiba, iubire in viata asta.

Am in jurul meu prietene, femei minunate, care fac lucruri atat de frumoase ca mi se face pielea de gaina cand le aud vorbind si construind realitati, la propriu. Femei care schimba lumea unor oameni. Femei in jurul carora ma bucur sa fiu.

Le vrem singure?

Spun “Da” cu zambet pentru ca stiu, femeie fiind, ca poti pastra alaturi o femeie doar daca o lasi libera sa viseze.

Empatizez un pic si poate deplasat (pot fi corectata), dar daca as fi barbat as spune “DA” cu toata gura pentru ca orice barbat, chiar si intamplator langa o astfel de femeie, are senzatia ca este cel mai bun. Si va ajunge sa fie, daca sta suficient de mult cat sa invete ce inseamna Inalt.

Partea cinica a frustratilor cu “Daca e atat de minunata … de ce e singura?” isi gaseste raspunsul doar in mintea oamenilor inteligenti 🙂

………………………………………………………………………..

p.s. se dedica prietenelor mele, celor amintite mai sus si celor pe care le stiu miscand pamantul cu felul lor de-a fi.

Omul de-a gata – experiment

papusaCe-ar fi sa consideram, o vreme, ca nu oamenii din viata noastra ni se cuvin? Facem un experiment? Cine se burzuluieste acum si spune “Cine? Eu? N-am crezut niciodata ca mi se cuvine asta…” … e ipocrit. Avem cel putin un om in viata pe care il luam “de-a gata”.  Pot fi: mama, prietenul, vecinul, sotia, partenerul de munca, colegul de facultate. Daca primul gand este “Pai ce? Eu nu fac destule?” …mai reflecteaza un pic. Daca un alt gand este “Pai merit” … mai stai o data.

Pune in balanta ceea ce oferi cu ceea ce primesti de la oamenii “de-a gata“. Niciodata, iti garantez, nu se va inclina in favoarea ta. Pentru ca in toata ecuatia exista ceva care nu tine de activitati, lucruri, obiecte, ci de o componenta emotionala aparte, a celui care (se) daruieste pur si simplu. Si te obisnuiesti cu asta si a-l intreba “ce faci?” nu mai e obligatoriu, incepi sa-i spui de ale tale, ce-ai mai facut, unde ai fost, ce se mai intampla. Sau il rogi ceva. Sau iti versi nervii. Sau te plictisesti si vrei sa pierzi timpul. Al lui nu conteaza pentru ca ti-este (oare?) dedicat. E omul care cand iti scrie si el in cele din urma ca s-a intamplat ceva pui un sad face 🙁 si mergi mai departe cu ale tale. Ca poate are nevoie de spatiu, nu de un “esti bine?” sau “pot sa te ajut cu ceva?”. E omul cu care iti permiti sa fii neglijent. Evident, e vina lui. Iti da voie, nu te pune la punct…sau cand o face tot tu te simti jignit “vai…! asta e atitudine?” …

Orice merite ai avea, ele nu justifica niciodata totul. Poate pentru ca aceste merite vin tot prin oameni.

In orice relatie (iubire, munca, prietenie) reciproca gesturilor frumoase sau a gesturilor utile este obligatorie. Daca o parte isi va asuma mai mult decat trebuie, asta nu trebuie sa-l transforme in “utilizat” doar pentru ca…ii pasa mai mult. Ca in definitiv despre asta este vorba. Oamenii “de-a gata” au un atasament mai mare fata de relatia care v-a adus impreuna. Sau sunt, pur si simplu, oameni buni si asta stiu sa faca.

Propun asadar un experiment: identifica omul “de-a gata” din jurul tau. Daca e foarte aproape, atunci ai toate sansele sa echilibrezi balanta in mod direct. Daca e mai departe, atunci pune mana pe telefon si suna pur si simplu, sa intrebi ce mai face. Restul problemelor din viata ta pot ramane in stand by pret de o zi. Il poti cauta maine sa-i spui nemultumirile, nefericirile, problemele. Altfel, intr-o zi o sa plece cu totul si golul lasat va insemna, de fapt, mai putina afectiune. Iar golul asta se umple cu greu.

Ea nu-i femeie, e miere

alina-manole

vezi tu, nimic din ce stii nu-ti ramane in cap cand vine vorba de ea, nimic din ce-ai invatat nu-ti mai este de folos… ca n-are nimic ascuns si te intrebi “cum mama naibii?! asta nu-i femeie!” si ai dreptate, asta nu-i femeie, e miere din cea care curge auriu si acopera toate ranile… ce femeie te trimite la culcare singur pentru ca ea are treaba, are descantece de facut, ca sa-ti treaca relele…? ce nu stii e ca o inteapa in inima cand ii spui ca esti trist, cand se uita la tine si te vede abatut, ca se duce cu mainile pline de grijile tale sa le puna in sare si o ustura si-o dor dar zambeste printre lacrimi ca stie ca tu vei fi mai bine, asta e grija ei cea mare, sa-ti fie bine, uita-te cum in fata ei iti pica toata bravada, se duce dracului, are ceva de nu stii ce sa-i spui: sa-i vorbesti de pat, sa-i vorbesti de inima, sa-i vorbesti de copilul ala din tine…? si te apuca toate cele ca nu-i ca celelalte, cu ele poti sa soptesti si sa te culci si sa te simti dupa cum ti-e pofta de carne, cu ea te simti om intreg si dezgolit, uite cum cad toate cele de masti si te inveleste cu bunatate si nu-i maica-ta si nici n-are cum sa fie ca nu-ti vorbeste ca ea, iti vorbeste altfel, parca dinauntrul tau, parca din carti, din cele magice si te sperii…cum sa fie femeia asta buna cu tine asa, pur si simplu? si fara sa ceara nimic, nici de iubit, nici de trait …o fi naluca! asta e!… dar pe naluci nu poti sa le prinzi in brate si sa le saruti…iar tu visezi asta si o faci in gand de zeci de ori si de fiecare data gandul asta te ridica o palma de la pamant, ce-o fi gandind ea la ora asta? cu cine-o fi? nici n-ai dreptul sa intrebi, cand se rascoala in tine gandul asta ti-e rau si iti merge de-a-ndoaselea, nu-i a ta si nici nu crezi ca ar putea sa fie desi e toata acolo pentru tine si stii ca o sa ramana, cu gandurile ei bune care iti dau aripa… stii ca te inalti doar pentru ca se uita la tine si te vede cum poti sa fii, cum iti doresti sa fii, acolo sus, cel mai sus, asta e iubire? de ce n-ai avut habar de asta de la inceput, de-acum 15 ani, de-acum 7? acum ti-e frica, o sa pierzi tot ce te-au invatat altii si urla mintea-n tine sa o uiti, sa o renegi pentru ca nu vrei sa fii cel din oglinda ochilor ei, acolo esti perfect si de asta ai face toate prostiile, ca sa-i arati ca nu se poate ca ea, ca nu poti sa fii bun la nesfarsit, ca prosti sunt aia de-s buni ca-si dau timpul aiurea pentru ceilalti, ai fost si tu asa si uite ca ai ajuns pe jumatate orb, cu franjuri pe la ombilic de cat te-au sapat razboaiele, daca te uiti bine nici ea nu sta prea bine, dar refuza sa  fie altfel si primeste toate lucrurile zambind fara sa se intoarca, plutind peste guri de spuma, de unde atata putere, e clar, face ceva, altfel n-ar rezista, e prea mica, o poti lua in palma si incape acolo, macar daca te-ar lasa sa o iei in palma si sa ai grija tu, tu sa ai grija? la o adica de ce nu? poate are nevoie sa doarma, uite, sa doarma o noapte intreaga fara sa scrie, fara sa stea cu ochii deschisi, mari si intunecati ca cerneala lui Dumnezeu, nu intelegi, ea nu e… n-are definitie….ce haos e in jur si ea un punct luminos cand nu mai stii incotro, poate m-ar iubi – spera inima – dar vine gandul si rade de tine, ea nu ma poate iubi doar pe mine, ea nu e femeie, e bunatate care curge ca mierea ….

Alina Manole

5.08.2014

pe tine ce te fericeste?

Alina Manole

in cartierul meu n-a plouat destul azi, noroc ca intalnirea de seara a fost cu preluare de la domiciliu si uite asa am scapat de aburul care se ridica din asfalt. casa mea e din nou cuib. am scapat de var, praf, aglomeratii. energiile circula bine cred pentru ca mi-e drag din nou de…”imprejur” 🙂 cartile sunt si ele fericite, nu mai sunt acoperite de plastice, respira. dodo, lenes ca de obicei, vine din cand in cand sa verifice daca sunt prin preajma, apoi se duce in lumea lui.

iata lucrurile astea mici in care imi sta fericirea de … marti, 23.07 :  o tigara in bucatarie, o pagina de blog, apoi pat, carte, aer conditionat (ciudata interventie tehnica in ecuatie … sau? 🙂 ) . un prieten mi-a spus ca asta suna a singuratate si l-am intrebat “pe tine ce te fericeste?“. a inceput sa-mi vorbeasca despre lucrurile mari care-i stau nu in ecuatia de fericire ci in obisnuitul zilelor. ancora lui in realitate s-a cimentat pe undeva, intre familie, bani si vise…si a ramas acolo, imobila.

nu sunt omul care sa se bucure imberb de fiecare clipa a vietii si sa multumeasca universului pentru fiecare lucru care i se intampla. uneori ma enervez cumplit pe contexte, oameni, ore (pe cele proaste), ramificatii. ceea ce nu-mi refuz sunt momente ca acestea. in general la ore mici. cand ziua de asfalt incepe sa taca (sa taca naibii odata! – asta e adaugirea din momente proaste) si imi rezerv bucuria de a face ceva, oricat de mic, care sa compenseze un “urat” sau sa prelungeasca o stare de bine. imi rezerv dreptul de a sterge pentru 1 ora ce nu-mi face bine si sa spun “la asta ma gandesc maine“. nu e superficialitate, e nevoia, uneori organica, de a simplifica un timp personal. cat se poate. am invatat ca (si) asta se numeste fericire. si am invatat tare greu! 🙂

ma asteptam ca prietenul (de mai sus), in linia lucrurilor mari care il fac fericit, sa vorbeasca despre dragoste. n-a facut-o. i-as fi spus sa caute fericirea in cele mai mici dintre lucrurile pe care le traieste in iubirea lui. i-as fi spus ca uneori, fericirea se poate rezuma cam asa: “bine-ai venit acasa. te iubesc“. spus cu toata inima. apoi sa inceapa ziua, seara, noaptea, viata. am tacut insa si am vorbit despre vacante in insule…

departe sunt de a fi inteleapta…doar ca in ecuatia prezentului meu vad ca foarte frumoase cele mai simple dintre lucruri. uite, de exemplu, cel mai frumos lucru de pe planeta mi s-a parut ca s-a intrupat intr-o ceapa. o sa povestesc despre asta altadata. ma asteapta o carte si un zambet 🙂

 (foto: Vlad Eftenie)

 

pretext

Alina Manole

iubire,

esti cel mai frumos pretext pentru fa si do
nu trebuie sa faci nimic; din cand in cand sa ma lasi sa-ti scriu
ca si cand la capatul celalalt al penitei s-ar afla marea ecuatie
de zbor sau fericire
nu te mint, nu te-nsel
doar te folosesc bland
ca pe o crisalida
pentru mine, nascatoarea de povesti
iubire,
nu te supara
recunoaste si tu…
iti sunt pretext de femeie
pentru zilele in care nu mai stii
sa scrii
nicio poezie

 

 

 

Alina Manole 19.06.2014
 

cea mai mica pasare cantatoare

iubire, mai avem timp cat pentru indulcit cafeaua, mi-e prea dor sa ma indragostesc, cat de cuminte sa mai fiu sub soarele asta, in caldura asta infernala, dorintele s-au transformat in parfum de care nu pot sa scap, amesteca tu in cafea varful de vreme care ne mai ramane, fericit cel ce va veni dupa tine, dupa mine-ca-si-cand-as-fi-cu-tine, fara agende, fara calendare, atat de simplu incat sa-l iubesc pentru ca e totul atat de simplu, uita-te la mine, scriu ca si cand te-as iubi, traiesc ca si cand te-as iubi, altfel cum sa ajung icoana in loc de pacatoasa?, cafeaua asta se raceste, pe fundul cestii mai e un pic de timp, am stat ca prostii prea mult, n-am inteles nimic si suntem batrani, la naiba, stim ce inseamna gestul acela, unic, definitiv, “iubito, ma vrei?”, spune-o! ca sa dam cel mai frumos final povestii, daca mai continui o sa ma evapor, va disparea muzica toata, n-am timp pentru ca nu am, nu din cochetarie, ia tu ultima picatura, eu ma uit la tine ca la mine, macar tu de te-ai bucura cumva, te-am visat din nou, o data pe an te visez, de fiecare data imi aduci fructe rosii si esti jumatatea mea perfecta,  inima mea e cea mai mica pasare cantatoare, acum o sa plec, agonia asta ma face sa plang si ma fura de vise….imi intind aripile uite-asaaaaaa….

Joia de Luni si concertul de pe 22 martie

De ce nu ai scris cronica ta de dupa concert? De obicei o scrii in noaptea de dupa concert sau a doua zi…

Raspund acum, e miercuri, talie de saptamana, am un moment de respiro si pot 🙂

Oameni faini au fost la concert? Au fost! Femeile si barbatii prezenti, ca si cuplu sau in formule de grup de prieteni, asa cum i-am vazut de pe scena, nu au fost o masa de spectatori. Mi-e greu sa descriu dar, asa cum i-am vazut de pe scena, pe cei de aproape de mine sau de mai departe, aveau fiecare o lumina aparte. Un mod de a reactiona emotional (am vazut ochi, priviri, gesturi) la cate ceva din ce-am povestit sau am cantat eu sau Raul. Unii dintre ei au fost la prima intalnire cu “Joia pacatosilor”, altii au istorii vechi cu jucariile mele, altii se aflau la prima intalnire cu muzica mea. Multi dintre ei cu istorie de viata si de iubire care sa justifice prezenta acolo. Majoritatea (nu indraznesc sa spun “toti”, ca poate am suparat pe cineva) cu simtul umorului foaaarte dezvoltat si asta a fost perfect. Am spus ca este spectacol pentru oameni cu mintea deschisa si cu inima plina…

Pentru mine, acest spectacol este mai greu decat concertele standard. Oricat as explica de ce (dincolo de faptul ca imi lipseste chitara), cel mai bine simt cei care vin la concert si care stiu piesele in formula tipica. In “Joia Pacatosilor” nu mai e nimic cum era.

In plus exista o poveste. Complicata.

Despre acest spectacol, Oana Duma mi-a cerut “explicatii”. Glumesc 🙂 Le-am dat intr-un interviu destul de lung, din care nu a vrut sa taie nimic. Interviul a aparut astazi pe portalul foreverfolk si il puteti citi AICI

Am primit flori. De departe, cei mai fideli in a-mi aduce flori la fiecare concert (si vin aproape la fiecare concert) sunt Madalina si Mircea. 🙂 Am avut si surpriza de a primi un buchetel de ghiocei dupa ce-am cantat prima piesa. Mi-a mai luat din emotii 🙂

Am primit, dupa spectacol, si raspunsuri la intrebarea mea “De ce-ati venit de Dragobete la acest concert in loc sa mergeti in alta parte, unde se canta despre dragoste frumos….nu cum trebuie”. Cel mai frumos raspuns “Pentru ca anul trecut de Dragobete plangeam ca era cu altcineva” (acum erau impreuna la mine la concert).

Ce m-a intristat putin: numarul locurilor a fost limitat tocmai pentru ca sa pot sa vad, de pe scena, pe fiecare. O parte dintre cei care au facut rezervari nu au anuntat ca nu mai vin, desi au fost sunati si duminica si luni, in detrimentul celor aflati pe lista de asteptare pentru acest spectacol. Si lista era lunga…. Au avut noroc inca cei care au ajuns la concert fara loc rezervat 🙂

Urmatorul concert in Bucuresti va fi pe 22 martie. Atunci voi fi alaturi de Raul, Claudiu si Dan. Concertul va avea loc la o zi dupa ziua mea, initial voiam sa fie chiar pe 21, dar planetele s-au aliniat altfel. Sala de concert: Teatrelli. Biletele se vor pune in vanzare joi sau vineri, pot fi cumparate prin Eventim sau direct la casa de bilete a Teatrelli din Piata Lahovari. Pretul biletului: 41.58 lei

Reamintesc ca nu se fumeaza in sala de concert, dar exista un spatiu pentru fumatori, pentru momentul de dinainte si de dupa concert.

Daca veti urmari pagina oficiala de facebook (facebook.com/alinamanoleoficial) veti gasi, imediat ce se pun in vanzare biletele, si linkuri si alte detalii. Pentru ca data trecuta am introdus o piesa noua in repertoriu, in formula orchestrata, piesa ce va fi pe albumul aflat in lucru, ma bate gandul sa va mai prezint una…asa, in exclusivitate pentru cei care vor veni. Si mai vreau sa fac ceva, dar inca ma mai gandesc daca pastrez ca surpriza-surpriza… 🙂

Va las cu o piesa filmata la concertul de data trecuta de la Teatrelli. Am zis ca la 5000 de vizualizari de youtube mai pun o piesa 😉

Munca la album continua. Despre asta in alte articole sub umbrela “Jurnal de album 2014”

cadouri nepotrivite si stressul asociat

cu siguranta vi s-a intamplat sa primiti intr-un context aniversar un cadou complet nepotrivit. ati fost invatati acasa sa va purtati frumos? si eu! sunteti extrem de expresivi? ooo….da…si eu! 🙂

am o problema. cand cadoul primit nu corespunde nici asteptarilor (care asteptari sunt dezvaluite – zic eu – cu cel putin cateva zile inainte de eveniment prin tot felul de hinturi) sau este la polul opus al nevoilor, dorintelor si bucuriilor mele mici (cand motivul de sarbatoare nu e unul fundamental) …apare o situatie ciudata. ma bucur oricum de cadou, oricare ar fi acela, dar se vede ca nu ma bucur total. de aici incep problemele 🙂 cel care ofera cadoul se simte aiurea. eu incerc sa-l conving ca a facut un cadou foarte dragut. probabil ca ochii mei spun altceva, ca altfel nu-mi explic cum de se prinde (eu zambesc cu gura pana la urechi oricum). cand chiar nu mai am cale de intors…imbrac cu o gluma adevarul: da, nu e un cadou potrivit, dar ii voi gasi o utilitate 🙂

printre cele mai nepotrivite cadouri pe care le-am primit au fost asa:

– “iubita, n-am avut timp” – s-a intamplat o singura data si nu de ziua mea (macar atat!), aveam mai multa rabdare la varsta la care am auzit asta (tinerete, deh) dar dezamagirea a fost crunta. sfat: daca nu ai avut timp de cumparaturi scrie o scrisoare 🙂

– un inel cu atat de multe pietricele incat mi s-au strepezit dintii instant – noroc ca a putut fi schimbat intr-unul de bun gust 🙂 sfat: uita-te la ce inele poarta si te prinzi de stil…asta daca stii marimea potrivita a degetelelor…

– o carte de bricolaj – nu am primit-o din partea unui barbat ci din partea mamei lui – au trecut destul de multi ani, inca nu am inteles cadoul cu pricina; l-am pastrat insa, de aduceri aminte 🙂 masina de cusut nu 🙂

– o manusa de bucatarie – primita cu ani in urma de la niste prieteni. desi avea legatura cu pasiunea mea pentru gatit, a fost cam ciudat sa vad manusa… mi-ar fi placut un sort de bucatarie vintage-style 🙂

– un parfum al-carui-nume-nici-nu-mai-conteaza – alegerea parfumului drept cadou inseamna sa cunosti foarte bine destinatarul; e un cadou care tine de atat de multi factori, dintre care mentionez doar doi: “piele” si “stil” 🙂

cam asta ar fi lista. nu e mare, mi-au ramas in minte reactia mea si momentele in care incercam sa “impac” lucrurile (da, imi place, e frumos etc) 🙂 uneori mai abrupt alteori mai diplomat. mi-au ramas in minte si pentru ca mi-a fost ciuda pe mine ca nu pot sa ma ascund perfect. expresivitate, asta e cheia! 🙂

cele mai frumoase cadouri? sunt toate celelalte pe care le-am primit: de la doua randuri scrise pe un servetel cu toata dragostea, jucarii minuscule sau flori pana la cele atat de scumpe incat initial m-am enervat ca le primesc din grija pentru bugetul celui/celor care l-au facut.

de curand am primit un cadou atipic, superb. ca o poveste. pentru o poveste. dar despre asta altadata 🙂

daca sarbatoriti aceasta zi, atunci sa va mearga bine! daca refuzati pretextul de celebrare pentru ca iubiti in fiecare moment…atunci sa va bucurati de ziua asta ca si cand e una dintre multele la fel de frumoase si de iubitoare. oricum ar fi, sa aveti grija de Luna voastra Patrata 🙂