Intreaba-ma tu!

Buna ziua de luni! Ma voi adresa acum in exclusivitate celor care vor veni la Papa la Şoni vineri, 17, la concertul “Lunii Patrate”.

M-am tot gandit ca ceea ce se stie despre mine, prin intermediul blogului, interviurilor, facebook-ului, scenei, arata in general artistul si s-ar putea ca nu de fiecare data sa se raspunda intrebarilor pe care le aveti in minte. Nu stiu daca e gand egoist sa vreau sa stiu ce m-ati intreba de fapt voi, cei care veniti la concerte sau ma cititi sau ma ascultati… 🙂

Asa ca, pentru voi, cei care veti veni vinerea asta in Vama Veche, am o provocare. Daca vreti, puteti scrie intrebarile voastre pentru mine pe foi de hartie pe care sa mi le dati inainte sau in timpul concertului. Daca vreti imi puteti adresa intrebari direct, intre piese, evident… De la cum s-a nascut o piesa sau alta pana la oamenii de dincolo de instrumente, ce fac ei cand nu sunt pe scena, ce fac eu in afara muzicii, ce face sociologul, comunicatorul sau femeia.

Nu e o indepartare de masca pentru ca ma stiti…in general ce spun pe scena, toate prostioarele mele, sunt din mine, din omul care iubeste, din omul care sufera, din omul care plateste chirie sau lupta pentru ca sa reziste pe asfalt, din omul de langa om sau din oamenii de langa.

Ca sa nu existe dubii, totul se va intampla exclusiv cu si pentru cei care vor veni in Vama Veche, la fata locului, nu aici, pe blog, sau oriunde…:)

Va multumesc si voi astepta cu emotii si bucurie intrebarile voastre!