Jurnal de album – fila 13

Seara de dinainte e intotdeauna cea mai grea. De data asta vor fi doua seri de dinainte, asta suna…cumva 🙂

Astazi a plecat primul transport catre teatru. Astazi am auzit ca-s “freak control” cu toate programarile mele, liste, planificarile. Astazi mi s-a confirmat faptul ca cei 3 prieteni – voluntari vor fi prezenti la fata locului: Elena, Alexandra si Johnny. Astazi am facut ecusoane. Astazi am tiparit desfasuratorul pentru toata echipa tehnica. Astazi am dat ultimele sms-uri catre trupa.  Astazi imi dau seama ca se apropie de final munca mea de producator. E un job cu dead-line, spre deosebire de cel de artist. Ce nu va merge bine va fi din cauza mea si asa va fi toata lumea multumita si libera la comentarii 🙂

Artistul-de-mine trage de el sa iasa din starea de agitatie. Fara succes. Probabil pana la prima greseala voi fi foarte incordata. Apoi voi avea revelatia ca ca perfectiunea nu e a muritorilor si o sa-mi dau voie sa ma bucur 🙂

Sper ca cei care vin sa se simta bine, sa fie sanatosi, sa stea comod, sa ajunga de pe unde-i poarta drumurile. Preferabil la timp intrucat concertul va incepe foarte aproape de ora anuntata, 19:30. Nu-mi plac sa intarzii ora de incepere nici in cluburi, daramite in teatru!

Accesul se va face pe baza de bilet sau de invitatie pe care va rog sa le prezentati celor doua persoane de la intrarea in sala (nu in holul de jos, ci sus).

Pentru cei care au aparate foto, am rugamintea ca blitul sa nu fie pornit.  🙂 Declansatoarele provoaca zgomot, asa ca va rog sa folositi aparatele foto cu moderatie 🙂 Cei care vor sa filmeze sunt rugati sa se uite la spectacol cu ochii mari, nu prin “fereastra” de telefon sau camera foto. Lumina aparatelor deranjeaza vecinii de scaun.

Orice check-in poate fi dat inainte de stingerea luminilor 🙂

La intrarea in sala va exista un stand special cu albume si tricouri plus un bonus de creatii simpatice ale Atelierului Mooz.

Dupa fiecare spectacol voi veni in foaier, pentru a da autografe celor care cumpara “Fericirea de Luni”. Va fi si “Dragoste in 3” prezent…“Luna Patrata” e de vanzare doar pe internet

Maine nu voi raspunde la telefon nimanui. Sa nu fie cu suparare, dar cine a avut ceva de spus sau de cerut a avut tot timpul pana acum… 🙂

Sa ne vedem sanatosi! 🙂

Ma duc sa…nu stiu nici eu ce ma duc sa fac…. 🙂

Astazi ma simt mica mica de tot.

 

 

 

Jurnal de album 2014 – fila 12

Incep relatarile cu ziua de vineri de saptamana trecuta. O zi plina-plina-plina dar cu doua momente notabile: am gasit rochie de scena si am fost la Andrei Partos in emisiune.

Chestia cu rochia sa nu vi se para o frivolitate, ca nu e. 😀 De fiecare data am probleme majore cu gasirea “acelei rochii” care sa defineasca si ea momentul muzical pe care il am de sustinut. Daca as fi vedeta de lucrul asta s-ar ocupa altii. Dar nu-s si nici nu intentionez sa devin, asa ca de obicei agonizez cu cautarile. Anul asta lucrurile au stat altfel: aveam in minte ceva, am gasit pe net un loc care parea promitator, m-am programat si…am ajuns! Am gasit la Dona Kyros o atmosfera tare frumoasa si un om care m-a ajutat mai mult decat crede ca a facut-o 🙂 Am rochie pentru concert. Rochie pictata, personalizata pentru eveniment. Nu o am fizic, maine ma duc dupa ea 🙂 Mi-am luat insa bonus o alta rochie pentru conferinta de presa….care a avut loc ieri 🙂 Daca mergeti acolo sa spuneti de unde ati aflat, bine? 🙂

Mostra mica:

Alina Manole - conferinta de presa - Fericirea de Luni

Vineri noaptea am mers la Andrei in emisiune. Ca de obicei dialogul cu Psihologul Muzical ma binedispune si ma energizeaza. Am pus piese, am cantat live, am povestit. Am primit intrebari foaaarte foaaarte multe si multumesc ascultatorilor! Am avut si doua “revelatii”. 1. cineva mi-a spus ca am numarul destinului 3 (si am disc cu cifra 3, da? 🙂 ) si 2. cineva m-a intrebat daca sunt nascuta intr-o zi de Luni (raspunsul este da….si iata inca un “semn”, de data asta pentru albumul cel nou) 🙂

Trec la saptamana curenta…

Discul e gata! L-am ridicat ieri, Luni, de la fabrica in timp ce incepea furtuna. In masina am asteptat cateva minute bune inainte sa-l deschid. Apoi i-am dat play. Am sarit de la o piesa la alta repede-repede. “Merge”, am zis victorioasa. Apoi am asteptat sa scada pulsul sub bitrate-ul de 200 🙂

Ieri (luni), pe 26 mai, a avut loc conferinta de presa la care i-am invitat pe toti acei oameni care vreme de jumatate de an, de cand dureaza povestea Fericirii de Luni, m-au sunat macar o data sa ma intrebe ce mai fac, daca mai pot, cum merge munca la studio. Oameni care au scris sau au vorbit despre lansare in mod constant, oameni care m-au sprijinit, oameni cu care am incheiat contracte faine 🙂

Gazde am fost noi, adica subsemnata, Raul, Victor si Adrian. Locul intamplarii: Caffe D’Arthe, acolo unde Vlad Eftenie a facut fotografiile.

Alaturi de mine si (trebuie sa recunoastem) cei mai punctuali au fost o parte dintre castigatorii campaniei blogal initiative. La finalul acestui articol veti avea linkuri catre toate articolele care au participat in campanie 🙂

Tot ieri, ca deh, era Luni, s-a lansat noul website. cel vechi era din vremuri de joomla amintire (pentru cunoscatori). Multumesc Alex Ciuca si Superior Media !! www.alinamanole.ro va asteapta si el, pe langa blogul acesta care dupa lansare si dupa odihna de dupa…isi va gasi si el alt chip 🙂

Tot ieri, pentru ca tot deh si tot Luni, am lansat in eter single-ul albumului. (suna prea comercial totusi “single”….). Reformulez: piesa care da titlul albumului se afla, integral, pe youtube 🙂 Fericirea de Luni e disponibila oricum si pentru zile de Marti, Miercuri, Joi…si tot asa 🙂

Astazi, marti, (intre timp e miercuri….) pot anunta ca nu mai sunt bilete nici pentru seara de 3 iunie. Adica mai sunt vreo 2, dispersate in sala teatrului. Exista insa un concurs activ pe Foreverfolk!!! Se ofera, contra unui comentariu de poveste, 2 invitatii de cate doua locuri. Pot participa si cei care au bilet in prima seara si nu, nu jurizez eu! 🙂

O sa anunt si ca voi incepe sa raspund la telefon mult mai putin. Sper sa nu se supere nimeni dar e saptamana de dinainte de lansare. In afara de mama, colegii de scena, partenerii activi media (a se citi regulile de parteneriat pe care le-am mai anuntat o data si de la care nu voi face rabat deloc), contabilitate si institutii publice…telefonul va fi pe post de robot care va primi sms-uri 🙂 Prietenii stiu de ce si mai stiu si ce au de facut 🙂

Iarasi am scris articol lung cat o zi de post (sau de dieta)…

Ufff….!

Iata toate articolele care au participat in campanie si pentru care multumesc, cu plecaciune si drag, fiecaruia dintre cei care au raspuns la provocarea campaniei:

 

Jurnal de album – fila 11

Incerc sa mai adun ce s-a mai intamplat si ce e planificat sa se intample. Tacerile de blog nu-mi prind bine, sunt singurele momene de pauza adevarata. Erau, ca uite de cand n-am mai scris…Nu mai apuc nici sa citesc si asta ma roade, mi-e dor de hartie si de lumile dintre coperti. Ultima data am deschis o carte acum o saptamana si dupa 2 pagini am adormit, cu lumina aprinsa si motanul din dotare la picioare. M-am trezit dupa 2 ore  amortita (sa adormi intr-un cot e o performanta) si m-am mutat in pat fara carte, desi evident nu m-a mai luat somnul si am petrecut cateva ore gandindu-ma la lucrurile care mai sunt de facut.

Vestea buna e ca astazi sunt mai putine lucruri de facut decat saptamana trecuta 🙂

Adica am album dat in lucru, am coperta pentru care am dat BT la tipografie direct ca sa imi pot asuma toate greselile ulterioare ( 🙂 ) , am fost la Neatza de la Antena si avem doua fragmente pe youtube care suna “ca pe disc” desi va pot garanta cei de-acolo cam cum a decurs montarea si demontarea echipamentelor. Preferabil sa ascultati “legat” cele doua fragmente pentru ca am facut o trecere intre piesele pe care nu o veti regasi in concert cu siguranta 😉

In Jurnalul national a aparut cifra exacta a locuitorilor planetei pe care o denumesc Luna patrata 🙂 Pentru cei care doresc sa afle si statistici si povesti de album, articolul este numai bun de lectura AICI

Azi am fost in studioul Adevarul si discursurile politice nu ne-au incurcat prea mult interviul live, maine merg pana la teatru sa mai pregatim una-alta, apoi la repetitie, apoi la eventim, apoi la club unde e eveniment frumos. Pe 26 mai, luni, desigur, va fi intalnirea noastra, a celor care am muncit la acest album, muzicieni, parteneri media, bloggeri, prieteni. Facem audite de album si povestim. Exista cativa invitati speciali, bloggeri care participa la campania initiata de Blogal Initiative, si care vor avea ocazia unei prime auditii. (btw, campania dureaza pana pe 24 mai, asa ca cine vrea sa participe sa dea click frumos aici)

S-au anuntat si castigatorii albumelor oferite prin let’s rock: – Mocanu Catalina, – Popa Dana Maria, – Dusmanu Bogdan

Mai este un concurs in desfasurare care consta in invitatii la lansare pe Foreverfolk. Aici se incheie zona de comentarii si povesti pe 30 mai. Eu zic sa scrieti 🙂

Nu, nu particip la jurizare in niciuna dintre situatii. 🙂

Pregatirea proiectiilor video este in desfasurare. Nu se poate fara ele, mai ales la lansare. Uneori, asa cum stiu mai ales cei din Bucuresti, le ducem cu noi si in spatiile de club.

Inca nu am rochie. Asta e o MAAAREEE problema!!!!!!!!! Nu mai apuc sa ajung in singurul loc unde am descoperit ceva pe gustul meu. Drumurile in Bucuresti sunt uneori prea lungi intre destinatii…Sper ca vineri (imi pun dead-line-uri) sa ajung macar cat sa vad daca si la fata locului exista o solutie. Daca nu, o sa ma mai plang pe facebook despre cat de greu e sa gasestei “acea” rochie, pe gustul tau si pe masura momentului. Am scris “rochie” sau “rochii”? 🙂

Vineri noaptea va dau intalnire la Psihologul Muzical cu Andrei Partos. Pe la 12 si ceva (noaptea, da) incepem sa vorbim. Nu doar despre album, garantez! 🙂

Mai sunt inca bilete. Mai multe decat maine cand, pentru ca am drum la Eventim, sunt delegata de cativa oameni sa le cumpar si lor. Nu inteleg de ce refuza invitatiile 😀 (glumesc, evident ca inteleg ca ma inteleg si asta e fain tare)

Mai sunt destul de multe de facut si (din nou) prea putin timp. Incerc sa nu intru in panica. Apoi ma gandesc ca pentru sufletul meu merita toata agitatia aceasta. Sper sa merite si pentru cei care vor asculta albumul. (pentru cei care nu au cum sa ajunga la lansarea din Bucuresti albumul va fi disponibil la vanzare pe site-ul bestmusic.ro , acolo udne sunt ci celelalte 2+1)

Motan alb trage de mine, la propriu (se catara pe scaun si intinde labuta sa ma faca atenta), sa iau pauza de tot si sa-l alint. Eu pot considera ca m-am alintat scriind pe blog.

Plecaciune si drag!

Jurnal de album – fila 8

Cand scriam/spuneam in 2009 ca e greu sa lansezi un album, nu stiam ce ma asteapta in 2014. Anul acesta sunt de capul meu, atat de “de capul meu” incat fac tot. Evident, toate se aglomereaza pe masura ce trece timpul. Sper doar ca satisfactia de dupa sa fie pe masura 🙂

Astazi voi scrie despre parteneriatele media.

Sunt cativa parteneri la care tin demult pentru ca de fiecare data cand am avut nevoie m-au sprijinit in raspandirea vestilor despre concerte sau jucarii muzicale (ale mele si nu numai). Un aspect important este ca, la randul meu, am incercat sa fiu fair in toata povestea parteneriatului. Adica nu doar sa cer sa se faca lucruri doar pentru ca ne cunoastem de pe facebook. E un schimb permanent, cu fiecare in parte, in functie de profilul si activitatea lor si a mea. Nu, nu voi spune care sunt proiectele comune. Pentru artistii care vor parteneriate s-ar putea sa nu fie o surpriza, pentru cei din afara breslei conteaza prea putin.

Ceea ce voi spune insa este ca identific, pe masura ce trece timpul, o categorie de parteneri care-mi place mult. In primul rand pentru ca raspund la mailuri. In al doilea rand pentru ca citesc comunicatele de presa pe care le trimit si daca se strecoasa o greseala de typing o corecteaza singuri. Apoi ma anunta ca au pus comunicatul/afisul etc. Eventual au si intrebari suplimentare sau vor sa faca un interviu.

Pentru lansarea de pe 2 iunie exista 3 categorii de parteneri.

1. partenerii traditionali (unii au scris ei inainte sa apuc eu sa trimit e-mail). Cei care au raspuns insa invitatiei mele nu vor fi doar pe afis ci si in sala si vom face lucruri dragute. Vom anunta la timpul potrivit si impreuna cu ei despre ce e vorba.

2.  partenerii standard – cei cu care aleg sa colaborez ca si pana acum, in chestiuni de continut.

3. partenerii…cu care nu. E o categorie speciala 🙂 Sunt cei care se activeaza cu 2 zile inainte de lansare sa ma intrebe daca pot primi invitatii la concert. 🙂 Ei bine, nu. Motive cu liniuta:

–  din respect pentru cei care platesc bilet in calitate de spectatori si care devin si parte de sprijin in povestea mea cu albumul;

–  din respect pentru partenerii media care au grija ca informatiile sa ajunga la cat mai multi dintre cei interesati de muzica pe care o fac;

– din respect pentru timpul, munca si banii mei investiti in tot.

Nu e aroganta, e bun-simt.

Iata o parte dintre partenerii media ai lansarii si pe care va trebui sa-i urmariti pentru ceva mai mult decat anunturi de concert sunt: Eventim (nu doar vanzarea de bilete o vom face impreuna asadar), Let’s Rock, Foreverfolk, Psihologul muzical (Andrei Partos), Kooperativa (ca partener social media).

Voi mai anunta si alti parteneri media in perioada urmatoare. Nu spun tot acum ca sa mai am despre ce sa scriu 🙂

Inchei cu titlul albumului.

Doamnelor si Domnilor, albumul se va numi….

“Fericirea de Luni”

🙂

by Alina Manole

2 concerte, ba chiar 3

Sper ca ati fost cuminti, suficient cat sa vina Mos Nicolae si sa va aduca dulciuri. Recunosc, ma straduiesc sa-l conving pe Mosul cu pricina ca am fost foaaarte obraznica, doar-doar ma sare din lista de produse numai bune de ingrasat 🙂 Hm…oare de asta a decis sa ma si puna la munca un pic, cu cateva concerte ce vor avea loc in urmatoarele zile?! 😀

11 decembrie inseamna un concert in Otopeni, la Centrul Cultural Ion Manu. Sala de acolo am vazut-o la televizor si mi-am dorit de anul trecut sa cant acolo…si unele lucruri chiar se intampla. Va fi o seara de muzica altfel, de la folk-jazz la nu-jazz, pentru ca scena va gazdui si proiectul meu si proiectul Butterflies in My Stomach. Intrarea se face pe baza de invitatie. Invitatiile sunt disponibile fie in Otopeni, la sediul CCO, fie pe site-ul centrului, prin sectiunea de contact.In plus, e duminica, trafic lejer pentru o seara cu muzica a naibii de buna. Modestia nu incape in sala Ion Manu 🙂

17 decembrie inseamna ultimul concert din Bucuresti pe anul acesta. Evident ca la Clubul Taranului ne vom lua ramas bun de la anul 2011 si sper ca Mos Craciun, care a venit cu drag anul trecut, sa mai vina o data ca sa ne aduca aminte faptul ca plodul ala simpatic pe care-l avem in fiecare dintre noi inca mai este la locul lui.

Intre cele doua concerte, pe 12 decembrie voi participa la un concert special in cadrul manifestarii Folk fara Varsta, intr-un loc in care lumina se vede cu sufletul. Voi mai scrie despre asta.

Printre concerte, pe 15 decembrie vom fi filmati pentru o emisiune a carei structura imi place demult. E vorba de emisiunea “Identitati”, realizata de Clara Margineanu. La cum se anunta lucrurile, inregistrarea va fi difuzata intre Craciun si Anul Nou, la vreme de tihna si odihna. Voi mai scrie si despre asta.

O sugestie, ca tot e perioada cadourilor de sarbatori: exista un maxi-single (albumas) pre numele lui Cu drag, care contine colinde ale subsemnatei. Daca le considerati potrivite pentru a le darui mai departe, sunt disponibile la concerte si in librariile/site-ul Carturesti

Concert Alina Manole & BiMS - Otopeni

Turneu ziua 6 – Zalau 2

Recitalul de la Zalau ne-a adus in fata unei provocari simpatice.  Si recital si spectacol, cu “tablouri” miscatoare, superbe, semnate Irina Schrotter. Cu alte cuvinte recitalul nostru a insemnat si 4 secvente de prezentare de moda care inca nu stiu cum dar s-au potrivit de minune cu meajul pieselor. Sa vezi deflinand 10 femei superbe imbracate in rochii negre pe un covor rosu pe piesa “Niciodata inger” suna un pic a videoclip asa…:)a

Evenimentul a avut drept scop ajutorarea fundatiei de la Cehu-Silvaniei, a carei presedinta este o femeie absolut extraordinara, care se lupta mult pentru soarta copiilor bolnavi de sindromul Down.  S-au strans si ceva banuti care stiu ca vor folosi pentru cateva luni de cheltuieli pentru gaz metan sau combustibil.

Recitalul a durat cam 40 de minute, speciale, altfel. Recunosc, la inceput ne-am simtit un pic ciudat (mai ales Adi si Teddy) cu atatea femei frumoase imbracate minunat si colorand piesele mele. Dar efectul, va garantez, a fost extraordinar. Iar misiunea nobila, transparenta si adevarata.

Ne asteapta drumul spre Iasi. E drum lung, incarcat un pic cu zapada. Ce minune insa ca in miercurea de dinainte de Paste sa putem fi prezenti alaturi de oamenii frumosi ai Iasi-ului. Precum aflasem si eu din partea organizatorilor, accesul este pe baza de invitatie. Daca doriti sa fiti prezenti, va anunt pe aceasta cale ca dispun de 15 invitatii  duble cadou pe care le daruiesc mai departe. E suficient un mesaj pe adresa comunicate (at) mho. ro si primii15 doritori pot fi alaturi de noi impreuna cu inca o persoana draga, la concertul de la Radio Iasi, din Foaierul Blocului de Productie.(stra. Lascar Catargi)

Intrucat maine e zi libera de concerte astazi ne-am permis un pahar de vin si o poveste intre noi astia 4. Poveste de viata, de muzica, de noi cei de pe scena. Si a fost tare frumos.

Update! Castigatori! Concurs cu invitatii – lansare AZIL

Concursul s-a incheiat. raspunsurile (doar doua, sincer, ma asteptam sa fiti mai deschisi in a recunoaste sursa nebuniilor:) ) se afla in sectiunea comentarii. Cei doi participanti vor fi anuntati prin email despre cum pot intra in posesia invitatiilor

Adrian Berinde lanseaza noul sau album. AZIL

Eu lansez concurs care consta in 2 invitatii nominale la lansarea din Bucuresti a albumului Azil, lansare ce va avea loc peste fix o saptamana, pe 27 ianuarie, ora 20:00, la clubul Silver Church.

Intrebarea concursului:

Ai simtit vreodata ca iti iesi din minti din cauza lumii in care traiesti?  Povesteste-mi despre asta!

(doar nu va asteptati la un concurs “normal”, nu?)

Astept raspunsurile voastre pana marti, 25 ianuarie, ora 21:00. Toate raspunsurile vor fi publicate marti dupa ora 22:00 si cel tarziu miercuri dimineata voi anunta cei doi castigatori. Rugamintea mea este sa va inscrieti raspunsul cu o adresa de e-mail valida , pentru a putea lua legatura in cazul in care sunteti castigatori.

Un anunt pentru iubitorii muzicii lui Adrian Berinde: dupa lansarea de la Bucuresti de pe 27 ianuarie urmeaza TIMISOARA, pe 28 ianuarie in Club Life Pub si pe 30 ianuarie la CLUJ, DieselClub

s-au adunat cam multe

Incep sa imi placa zilele fara acces traditional la internet. Intru de pe mobil, verific mailuri apoi ma retrag in alte activitati. Cine vrea sa ma gaseasca o poate face prin telefon. Si eu obisnuiesc sa sun, deci de ce sa nu fie si reciproca valabila?

Ce-am mai facut ?

Saptamana trecuta, intr-o plimbare neprevazuta, am ajuns prin Magazinul Cocor. Impresia de inghesuit vine si din lumina insuficienta…doar ecranele de pe exteriorul cladirii mai salveaza cate ceva. Inca se mai amenajeaza magazine, domnisoarele din cele deja existente sunt amabile dar extrem de plictisite (le vezi inainte sa intri in incinta). Prin magazin se plimba lume putina, mult mai putina decat in Magazinul Unirii, pe care l-am vizitat imediat dupa, in cautare de. (da, dupa “de” urmeaza punct)

A! Inainte de plimbarea neprevazuta am petrecut ceva timp in Parcul Copiilor. Pana acum stiam doar partea din fata, cu banci multiple si stalpi nenumarati. In schimb, interiorul arata foarte bine si e bine gandit. Impresia de parc sportiv nu e doar o impresie: numar mare de aparate de fitness, pista de carting, platou de aterizare elicoptere (asta nu e info confirmat), destul de mult beton “salvat” oarecum de portiunea verde din spate, unde troneaza gratare puse la fel de liber la dispozitia doritorilor. Adica la fel de liber precum aparatele pentru exercitii, puse foarte simpatic in perechi.

Ieri am avut filmari pentru un spot la un nou parfum ce va fi lansat pe piata. Rareori se intampla ca lucrurile sa mearga bine pe tot parcursul unei zile de filmare…dar de data asta a mers ca uns. Adela Popescu a fost minunata, echipa de operatori, luministi, tehnicieni la fel, clientii relaxati….combinatie perfecta, ce mai!

Filmari spot - in curand fotografii

Oboseala am simtit doar seara tarziu, dar a fost una fericita, de munca dusa la capat fara probleme.

Marti va avea loc o alta filmare, de data asta a mea in calitate de artist. Impreuna cu Zoia mergem la “Timpul Chitarelor”, unde ne vom juca un pic, asa cum o vom face si pe 22 noiembrie la Cinema Scala. Legat de concertul de lunea viitoare, pot sa va spun ca se munceste mult si pe masura ce trece timpul imi dau seama ca experimentul acesta muzical e una din cele mai grele provocari pe care le-am primit, si eu si Zoia, de multa vreme 🙂 A! Intre timp s-a lansat si concurs pe Foreverfolk pentru platitorii de bilet! Premiile constau in 3 albume “Luna Patrata”! Detalii aici!!

Gata, inchei ca trebuie sa ma pregatesc pentru emisiunea de diseara de la Lynx. Tema de astazi va fi “In calitate de spectator, ce apreciezi cel mai mult la un artist folk aflat pe o scena, fie ea de club sau de sala de spectacole?”. Va astept pe frecventele virtuale de la 6 la 8

Sa aveti o saptamana frumoasa!