Jumatate-marti

din saptamana in saptamana, asa mai resusesc sa scriu si pe blog. sarbatorile de Pasti au trecut relativ usor (poftele mele fata in fata cu dieta…hm…nu m-am putut abtine de la cozonac deloc! ๐Ÿ™‚ ), cu ceva probleme de sanatate care m-au destabilizat moderat (doar 2 zile adica), apoi a venit din nou “uichend”-ul, cu plecarea renului mic si spectacolul de duminica. despre acesta din urma port vorbe frumoase, intrucat am cantat in companie selecta si programul a fost respectat. programul de recitaluri ๐Ÿ™‚

una dintre “jucariile” pe care le-am pregatit impreuna cu organizatorii si echipa tehnica a fost integrarea in una dintre piese (“fix in seara asta”) a fragmentului de mai jos. am avut emotii pana la cer. ii multumesc Andei Pittis ca m-a “certat” inainte sa vada, sa auda…

intr-un fel pot sa spun ca cel mai frumos invitat al oricarui artist cantator al serii de duminica a fost Florian Pittis. cei care au fost acolo au simtit asta. cei care au fost mai departe pot intelege. iata una dintre fotografiile de final… (foto: Sorin Andrei)

am ajuns acasa, dupa ziua lunga a spectacolului, cu dorinta de liniste, pe dinauntru si pe dinafara.

saptamana aceasta e saptamana de dead-line-uri. contracte, facturi, drumuri, plati. artistul e lasat iarasi cu gandul la chitara. placile de faianta din bucatarie, telefonul, e-amilul, folderele toate sunt incarcate de idei, planuri, calendare. nu mai e mult pana pe 2 iunie…pana LUNI, 2 iunie ๐Ÿ™‚

multumesc celor care au cumparat deja bilete. le multumesc si celor care se vor grabi sa cumpare, dat fiind faptul ca prea multe bilete nu mai sunt ๐Ÿ™‚ linkul unde puteti comanda bilete pe care sa le tipariti acasa sau pe care sa le asteptati prin curier este ACESTA

e jumatate-marti trecuta. am decis sa plec zilele urmatoare in Vama. am nevoie de o schimbare de decor. imi voi lua cu mine laptoapa, hartiile, dead-line-urile si voi lucra in alta parte decat Bucuresti. poate voi dormi altfel, pentru ca in ultimele zile am cosmaruri ciudate. probabil e universul care vrea sa-mi spuna sa o iau mai usurel… ๐Ÿ™‚

ma doare capul, s-a ascuns intre timp si soarele, gata pauza de blog…mai pun o piesa si revin la piesele mele care usor-usor se construiesc in atelierul lui Victor ๐Ÿ™‚

 

ce-am gasit intr-o cutie!

inainte sa zic ce-am gasit ma bucur (de ieri) ca e gata afisul! uraaaa! ๐Ÿ™‚

sanie pe Luna Patrata.ย  Mosul stie de planeta asta, mie imi era evident, nu m-am gandit insa ca si alti “locuitori” stiu…

cu migrena cu tot si cu un glas racit pe care nu-l pot descrie prea bine am inceput saptamana cu bine. planetar oricum se intampla lucruri, am citit eu pe facebook ca Marte intra in Balanta si ca incepe o perioada de schimbari majore (adica se vor incheia fix acele contexte de care nu avem nevoie), asta nu ma face sa-mi treaca durerea de cap dar mai uit de hapciu ๐Ÿ™‚ bine, daca ma gandesc ca e revolutie in casa si ca se muta mobila, deja pot sa spun ca raceala e pe planul 2…

de la revolutia aceasta vine si o alta mica bucurie. am gasit intr-o cutie albume Luna Patrata. nu multe, vreo 12. de vreun an ma tot plang ca nu mai am decat cateva exemplare pe care le tin fie pentru licitatia destinata noului album fie pur si simplu pentru mine…

cele 12 exemplare gasite “pe neasteptate” se vor ascultate asa ca vor fi prezente pe 16 decembrie la concert, in pachetul promotional de sarbatori.

“Luna Patrata” + “Dragoste in 3” + “Cu drag” – iata pachetul “alinesc” complet ๐Ÿ™‚

maxi-single-ul “Cu drag” va fi prezent si el, ca in fiecare decembrie, cu pret special.

cine a vazut evenimentul de pe facebook a aflat deja ca voi avea un invitat care merita sa fie “sanctionat” pentru efortul de a scoate anul acesta un album si de a-l purta in 22 de orase din tara. il cunosc de suficient de mult timp incat sa-l stiu si incapatanat si echilibrat cand vine vorba de proiectele sale, muzicale si nu numai. Marius Matache e numele lui, o parte dintre voi l-ati ascultat deja si il stiti, cine nu…va avea ocazia sa-l asculte lunea viitoare ๐Ÿ™‚

pe scena, alaturi de mine: Raul Kusak, Ovidiu Condrea, Dan Nicolau … 3 muzicieni, “magi” in ale sunetelor ๐Ÿ™‚

va astept cu drag, va invit sa faceti rezervari ca sa aveti masuta voastra si, ca o rugaminte speciala, daca va mariti sau micsorati numarul de invitati de la masa, va rog sa anuntati astfel incat (mai ales in cel de-al doilea caz) sa facem loc din vreme celor care isi doresc neaparat sa ajunga ๐Ÿ™‚ – 077 21 600 31

sa aveti o zi de marti crocanta, ca un colt de paine rumen si cald… ๐Ÿ™‚

Garana, Sibiu si invitatul de sambata

nu stiu cu ce sa incep…cu drumul superb la Garana si cu “cel mai cel de cer”? cu Sibiul cu ploaie si plimbari? cu Vama Veche de sambata aceasta?

cronologia ma obliga (sau e si ea o scuza)

Garana – primul meu concert pe scena de dupa serpentine. serpentinele sunt importante in ecuatia drumurilor mele pentru ca rezistenta mea are o limita. mai ales dupa ore de drum. aerul de la destinatie mi-a adus relaxarea de care voiam, proba a mers bine, cazarea a insemnat o intreaga cabana pusa la dispozitie, cu vedere in verde-verde. recitalul mi-a adus public frumos, cu reactii imediate, cu acel “nu te-am auzit live pana acum” spus cu bucurie, cu bis si albume vandute, cu emotii convertite in joaca. in plus, ca la orice festival, intalnirea cu oameni care canta si povestile de dupa concert. la categoria organizare, festivalul de la Garana are ingrediente bine integrate si mi-a placut mult sa ma aflu acolo ๐Ÿ™‚

un interviu si foto au aparut deja in expresul de banat, nu ma judecati prea aspru nici legat de ce-am spus si nici de expresiile mele faciale care ilustreaza clar ca inca eram in starea de dupa concert, in tot amalgamul de emotii ๐Ÿ™‚

Sibiu – Artmania + doua zile de vacanta. am prins doar o zi de festival, a doua in termeni de muzici pe scena mare, penultima in ecuatia de ansamblu a saptamanii sibiene. cand pentru un festival cu capacitate maxima de 10000 de spectatori ai voluntari mai multi decat pentru un, hai sa spunem, rock the city de bucuresti, asta inseamna ca ceva e in regula cu organizatorii. artmania nu e un festival mic, are doar grija la detalii. o singura scapare a fost anul asta in termeni vizibili. din punctul meu de vedere s-au compensat insa lucrurile prin ideea scenei din piata mica. scena pe containere a aratat minunat, a sunat bine si sper ca la anul look-ul industrial sa fie lucrat si mai in detaliu. am avut ocazia sa si urc acolo sus si …uau, ce perspectiva pentru artisti! ๐Ÿ™‚

un festival de detaliu e artmania asadar. sper sa gaseasca in continuare resurse si sper sa se adapteze bine unei piete care incepe sa valorizeze din ce in ce mai mult orasele mici sau provincia fara asfalt ca spatii pentru evenimente mari ๐Ÿ™‚

atmosferice: ploaia de sambata din Sibiu care a insotit concertul Lacrimosa a fost de fapt o rupere de nori prelungita. a doua zi, la petrecerea de inchidere a festivalului a plouat din nou. ca locuitor al bucurestiului m-am bucurat enorm de racoare, ud si toate ingredientele de care nu m-am plans nici macar in iunie… ๐Ÿ™‚ in plus, am cunoscut oameni faini, dedicati, obositi, fericiti…carora le spun felicitari inca o data si in scris pentru lucrurile pe care le-au facut pentru festival.

fiind totusi o calatorie “civila”, pentru mine Sibiul a insemnat plimbari lungi pe stradute, vizita la Brukenthal in toate cotloanele (mai putin biblioteca ce nu e deschisa publicului dar pe care as fi vrut sa o vad ca o “nebun-indragostita” de carti ce sunt), cafeaua buna de la Luciano (unul dintre cele mai bune espresso din Sibiu), muzica, o incercare de karaoke la Bohemian unde MC-ul ar trebui sa fie un pic mai atent cand vine vorba de cei care poposesc acolo si care nu sunt “de-ai casei”, ziduri, imagini, ganduri, somn, rasfat. unul dintre momentele de haz din categoria “d’ale turistilor” ramane totusi acela in care, avand “pofte” culinare chinezesti am intrat pe google sa caut locuri posibile pentru cina…iar cu nasul in telefoane era sa ratam fix restaurantul pe langa care treceam si care corespundea perfect cerintelor ๐Ÿ™‚ asadar…open your eyes more than your internet connection! ๐Ÿ™‚

drumul spre casa, desi fara tutun din motive de context, a fost suportat cu brio. si cu o farama de ploaie. si cu palaria mea cea noua pusa pe cap din motive de aer conditionat.

ma pregatesc acum de concertul de sambata din Vama Veche. exista mai multe lucruri legate de acest concert care nu corespund show-urilor mele “clasice”:

1. piese necantate in public. sunt cateva mai vechi, cateva foarte noi, oricum neauzite

2. momentele mele in care sunt singura pe scena (nu s-a mai intamplat asta de al naibii de mult timp)

3. invitatul in concert, pe numele lui Berti Barbera ๐Ÿ™‚ Da, iata, am anuntat invitatul in concert! Bucurie mare pentru mine si pentru joaca ce-o sa se intample pe scena! ๐Ÿ™‚

fiind vorba de 1 an de la concertul in care invitam publicul sa puna intrebari sau sa aiba curiozitati referitoare la viata mea cu totul, acest lucru se va intampla din nou sambata aceasta ๐Ÿ™‚ si tot la Papa la Soni.

ioi, ca mult am scris… ๐Ÿ™‚

plecaciune si drag!

alina manole

damen tango

in timp ce scriam titlul m-am si amuzat in sinea mea pentru ca una dintre piesele la care lucrez este un tango… ๐Ÿ™‚

maine se intampla un eveniment frumos si aparte in ecuatia prezentelor mele tv, datorita in principal moderatorului emisiunii in care voi fi prezenta, pe care nu numai ca l-am citit dar il si admir din consideratii de Femeie. Alice Nastase Buciuta este una dintre scriitoarele a caror sinceritate legata de intamplari intime, de viata, arata si fragilitati si puternicii tipice universului feminin carora cred ca li se pot subscrie multe dintre destinele femeilor adevarate ( a d e v a r a t e, imi place cuvantul, e carnal, consistent, il tot folosesc). Cu admiratia mea legata de stilul folosit si de topicul cartilor sale, iata ca mi se intampla bucuria de a fi prezenta maine, de la ora 17:00, in talk-show-ul pe care Alice Nastase il realizeaza la postul Nasul TV.

cu siguranta voi fi mai emotionata decat de obicei, voi incerca sa disimulez pana cand ma voi simti destul de “safe”, timiditatea isi va spune cuvantul. imi stiu reactiile destul de bine si stiu ca tot emotionalul va fi rascolit cu atat mai mult cu cat este vorba de o astfel de intalnire.

daca doriti sa ma vedeti in toate starile de mai sus si daca doriti sa cunoasteti unul dintre oamenii de care, ca fiecare cititor, ma simt legata prin cuvinte, atunci maine…stiti unde sunt ๐Ÿ™‚ (asa cum stiti unde voi fi si vineri noapte…)

va las cu unul dintre gandurile omului despre care am scris mai sus, cu mentiunea ca am citit articolul in timp ce, activ fumatoare, am mai deschis un pachet de pall mall ๐Ÿ™‚

concert cu jucarii

eu asa ii zic pentru ca, printre altele:

1. am avut o piesa refacuta muzical si cu mine in alta ipostaza, cu mainile libere (to touch) ๐Ÿ™‚

2. “asa si-asa” a insemnat schimbare de roluri intre basist si pianist (?!)

3. “am un pitic” a inceput cu glasul lui nasu’ de la tobe (graaaav: aaaam uuun pitiiiic)

4. bujor stoicovici si alina manole intr-un duet atipic (voce si contrabas)

asadar jucarii ๐Ÿ™‚ eu m-am bucurat ca un plod de ele, sper ca si cei care au venit s-au bucurat tare.

inca ceva, mai personal, a fost ca am primit zambete, daruri buburazoase, un pic de verde, flori ๐Ÿ™‚ si femeia si artistul sunt happy asadar ๐Ÿ™‚

acum voi insista un pic pe momentul cu bujor. l-am intrebat, in calitate de prieten, imediat dupa concertul lui cu BiMS din B52, cum i s-ar parea o joaca muzicala impreuna. a spus da si saptamana asta i-am trimis o inregistrare a unei piese hibrid. necantata in public, proaspata, fragila, nedefinita nici macar pentru chitara. urma sa o cantam in formula din seara de concert, voce si contrabas. am repetat impreuna si am simtit ca va fi bine, intr-o empatie care s-a construit desi venim din zone diferite din punct de vedere muzical.

nu stiu ce s-a auzit, cum (are emilia grija de mine insa si in zilele urmatoare voi afla ๐Ÿ™‚ ) insa pentru mine, artist, a fost un moment superb, de care ma bucuram in timp ce cantam cu bujor. pentru prietenia cu care a acceptat sa cantam impreuna ii multumesc ๐Ÿ™‚

ii multumesc si lui claudiu care a venit special de la cluj pentru concertul asta. mi-era un doooooooor!!! ๐Ÿ™‚ iar lui adi si teddy le transmit pe aceasta cale ca mi-au facut surpriza cea mai mare din cei 3 ani de cand cantam luna patrata :)) (daca i-ati fi vazut cum se ridica si isi schimba locurile, adi trece la bas si teddy la clapa…..!)… lui tudor ii multumesc ca devine sunetist la fiecare concert, si asta nu avantajeaza deloc comunicarea profesionala ulterioara ๐Ÿ˜€

acum, in timp ce scriu, astept sa se descarce doua piese din cele cantate in seara asta: “de 30 de ani” (da, piesa noua) si “trezeste-ma” (cu band)…si bat din pinteni, ascult vali sterian la psihologul muzical, beau o gura mica de courvoisier, fumez o tigara, stau cu picioarele pe un scaun si … mi-e bine, din binele pe care vi-l doresc si voua cu toata bataia de cord ๐Ÿ™‚

seara, dimineata, un copac

aseara – ziua teatrului si concert Nicu Alifantis la Excelsior. l-am vazut pe Nicu Alifantis in multe ipostaze de scena. insotit sau nu de instrumentisti sau backing-vocals. aseara, la excelsior, l-am regasit de “capul lui”, intr-un semicerc al chitarelor sale, mai mici sau mai mari, patrate sau intrate la apa ๐Ÿ˜€ a fost un concert suav, delicat, tandru. concert de “alifantis” pentru piesele vechi, concert de “om” pentru emotiile ce ni se trimiteau in valuri de pe scena, concert de “viitor album” pentru ca am audiat si 3 piese noi (una dintre ele mi-a placut mie tare tare), concert de “grec” pentru ca una dintre piese e “cumva” ๐Ÿ™‚

dimineata: dupa seara linistita si cuminte, m-am trezit ca o prichinduta cu motan in brate, cu pofta de “facut-ceva-si-nu-stiu-ce” in afara de treburile deja stabilite. avand de facut un drum ma trezesc fata in fata cu un copac inflorit, primul pe care il vad pe anul asta. ce sa mai zic? zambet pe chip si gata, sa curga ziua cu totul, parca am inviat, ma simt de parca as fi la inceput de luna, saptamana, viata.

spor la treburi! ๐Ÿ™‚ ne vedem vineri la concert, la 9 seara, la clubul taranului. in afara unui invitat aparte (inca ma mai gandesc daca sa va spun cine), pot sa confirm ca pe scena vom fi in formula: alina manole (voce si chitara), adrian cristescu (clape), tudor olaru (bas) si claudiu purcarin (tobe). nu uitati de rezervari, costa 1 minut, vreau sa stati comod ๐Ÿ™‚ (0213108048)

un featuring inregistrat

Acum…ce-a iesit se va vedea cu ochiul liber la tvr2. Bujor (Stoicovici) m-a sunat saptamana trecuta sa ma invite la niste filmari pentru “timpul chitarelor”. Din partea “celeilalte trupe a lui Bujor“, ca stiti ca fraternizez puternic cu BiMS. TiPtiL era in sectiunea vazut, ascultat, placut. Mai mult chiar, la ultimul lor concert am fost prezenta (octombrie cu beri in grozavesti) si ramasesem in cap cu o piesa.

Si hai la joaca! Joi repetitie. Dar ce cantam? Evident am ales fix piesa din capul meu: Cade luna. Ne-au trebuit 15 minute in sala de repetitii si ne-am declarat multumiti. Bun! Si piesa a doua? (ca sa ne lamurim: formatul nou de emisiune inseamna un invitat principal cu invitatii lui. in cazul meu trebuiau sa figureze 2 piese: una semnata de ei si una semnata de mine). Piesa a doua era a subsemnatei, dar n-ar fi fost bine sa o cantam impreuna?! 1 minut am rezervat la sala pentru alegerea piesei si pentru definirea liniei instrumentale. S-a decis asadar ca “Adevarul” sa o cantam in formula eu si baietii TiPtiL (pentru cine nu a cumparat cd-ul “dragoste in 3”, piesa “adevarul” se afla pe ultimul album si se afla in sectiunea piese noi)

Ieri (luni) filmare. Pana sa vina randul pieselor “featuringiste” mi-am dat seama ca experimentez doua temeri mari: 1. responsabilitatea publica fata de piesa altcuiva e mai mare decat cea fata de piesele proprii ๐Ÿ˜€ si 2. cum naiba va fi sa cant fara chitara, fara accesoriul asta minunat care imi ocupa mainile?! ๐Ÿ˜€

Prea tarziu sa se reglementeze ceva ๐Ÿ˜€

Ce-a iesit veti vedea in emisiune.

Pana atunci ne vedem vineri la “taran” si ma intreb serios, la ce ninsori vad ca sunt in sud, la bulgari, daca ne asteapta si niste fulgi.

azi, la “Noptile RRA” – de la 11:30 la 3:00

am primit invitatia lui Liviu Zamora cu bucurie si incantare chiar in seara lansarii de album. faptul ca a reusit sa ajunga la lansare m-a bucurat si mai mult, recunosc. ๐Ÿ™‚

ieri seara am aflat ca invitatia vine, iata, pentru noaptea aceasta. nu stiu cat timp vom petrece impreuna, stiu doar ca la 11 si jumatate sigur voi fi la radio.

sa ne auzim sanatosi! ๐Ÿ™‚

Imagini de la filmarea de videoclip

Filmarea videoclip-ului nu se putea intampla daca nu eram suficient de nebuni incat sa credem ca se poate.ย  Anul trecut, dupa un concert, doi prieteni ne-au spus ca ne sprijina si ei daca ne bate gandul unui astfel de proiect video. Anul acesta le-am reamintit ce-au spus anul trecut ๐Ÿ™‚

Initial filmarea trebuia sa aiba loc pe 23 august. Nu s-a putut si a fost amanata pentru 6 septembrie. Zi de meci de altfel, dar nu a contat.

Filmarile au durat (fara partea de pregatire) de la 7 seara la 7 dimineata. Ca locatie…o premiera si pentru locatie si pentru mine ๐Ÿ™‚ Prietenii care au stat alaturi de mine pentru a face parte din videoclip au indurat multe. Multe ore de asteptare, multe schimbari de perspectiva. Le multumesc asadar actorilor pentru rabdare: Ruxandra, Adi, Ioana, Alina, Barrie, Daniel, Cristina, Veronica, Sabina, Marius, Andreea. Sper ca dupa ce se vor odihni indeajuns sa mai vorbeasca cu mine ๐Ÿ˜€

Povestea cu mai multe detalii o veti putea auzi in aceasta saptamana, vineri noaptea, la Psihologul Muzical. Am bucuria mare de a fi invitata de catre Andrei Partos in emisiunea sa pentru a prezenta noul album si ultimele aventuri. Iar aventurile de la filmari sunt haioase tare. Veti auzi in premiera cateva piese de pe albumul “Dragoste in 3” si evident voi canta si live. Lansarea de pe 30 septembrie de la Teatrul Nottara a fost deja anuntata, daca o anuntati si voi mai departe…plecaciune!

Iata cateva fotografii de la filmare. Multumesc, Marius ๐Ÿ™‚ Ai fost …”de toate” ๐Ÿ™‚

Inca o secventa de la filmare
Inca un strop de pudra din mana Ioanei
Sedinta de band ๐Ÿ™‚ Dan era la machiaj ๐Ÿ˜‰
Mai aranjam luminile un pic, actorii asteapta
Retusuri de vedete
Click sau Clack?
Asteptand scena 23
Se filmeazaaaa!
Imagine cu regizor, DOP si cameraman
secventa videoclip alina manole
Ea nu ma stie - Alina Manole, secventa de filmare

Invitatul, vinerea si eu cu ce ma imbrac?!

multumesc tuturor celor care si-au rupt din timp pentru un timp de urari. ziua de ieri a fost incredibila…m-ati coplesit, emotionat…

cred ca este prima data in toti cei 30 si de ani cand in toate cele 24 de ore ale zile s-au intamplat lucruri minunate…de la surprize neasteptate si coplesitoare la mesaje, la telefoane, sms-uri, urari in direct la radio..toate de suflet, toate cu drag simtit pana in adanc.

nu va merit, asta o voi spune tot timpul

gata, ca ma emotionez tare…acum e vremea sa anunt si lucruri legate de aniversarea Lunii Patrate de saptamana asta

seara de joi e sold-out. nefumatorii sunt constiinciosi, la fel sunt si fumatorii care au ales ca joi sa faca o pauza de tutun ๐Ÿ™‚

pentru vineri se mai pot face rezervari la 021.310.80.48 , oricum ventilatia din club face atmosfera foarte ok pentru toata lumea. da, si pentru fumatori, adica si pentru mine ๐Ÿ™‚

inca ceva foarte foarte important!

Invitatul drag sufletului meu la aniversare este MARIUS BATU! sunt emotionata si foarte incantata ca pe scena alaturi de mine, in ambele seri de concert, va urca un artist atat de special, atat de Altfel…de-abia astept! ๐Ÿ™‚ ๐Ÿ™‚

o sa mai fie surprize mici si sper haioase ๐Ÿ™‚

astazi avem repetitia cu toata trupa, se vor stabili detaliile…

evident ca ma tot gandesc “eu cu ce ma imbrac”?! inca n-am habar ce sa fac si cum…

va pup tare