Anul 2018 va avea 364 de zile

Cu ziua de Luni am rezolvat demult, adică are în ea cel puțin o doză teoretică de fericire.

Aș fi vrut să am o rețetă și pentru marți 13. Așa proastă zi nu am mai avut demult. Toate întoarse, răsălmăcite, amânate, agățate. Un ghem încâlcit de situații și de reacții. N-am înțeles nimic, n-am înțeles de ce.

Au fost 3 lucruri care mi-au salvat cât de cât ziua și ploaia de care încercam să mă bucur în timp ce umblam cu bocancii uzi prin oraș. Două țin de oamenii cu care nu-mi trebuie facebook ca să ne înțelegem. Al treilea ține de faptul că începem să ne adunăm pentru lansarea de la Teatrul Nottara. Sau cel puțin așa spune harta de pe myticket/entertix. Asta înseamnă că nu pot da înapoi și că trebuie să lupt în continuare ca tot ceea ce se va întâmpla atunci să fie pe măsura celor care vor veni la spectacol.  Am target superior 🙂

E deja miercuri, acum, când scriu. O să invoc planete și asteroizi și energii și Univers și Cer și pe Șeful lor ca perioada următoare să fie mult mai bună. Și pentru mine și pentru toți cei care-s lunatici. Merităm.

Cât despre ziua de Marți, 13 martie, o voi scoate din calendar. Păstrez din ea ce e bun și numesc altfel intervalul. De exemplu, Itram 31.

 

 

 

unele saptamani sunt aiurea

dupa zile ca cele care au trecut imi vine sa ma culcusesc in mine si sa stau acolo pana ma odihnesc bine-bine de tot. abia apoi sa scot nasu’ si sa zambesc “ratusteste”…

a inceput saptamana cu migrene. din alea rele, la fiecare pas aveam senzatia ca imi calc pe creieri. munca suficient de multa incat sa fiu pe drumuri intre un loc si altul si altul…

“si cu toate astea”…

luni seara a fost concert de jazz, asa de … mmm…ca un pansament. nu stiam proiectul prea bine, Estate pe numele lui, cu Robert Patai vocal, insotit de Dan Nicolau (al meu 😉 ), Alex Borsan si Ciprian Pop. Ioi…pentru cine nu a fost…mi-a parut rau. cu sinceritate. atmosfera a fost minunata, am uitat si de migrena si de munca (aveam si laptoapa deschisa pe masa…), am luat un pahar de vin rosu, am inchis ochii si…am plutit. frumoasa atmosfera, frumoasa tare!

marti…marti a fost marti, dureri dar calm

miercuri dupa munci am reusit sa trec pe la lansarea lui Adi Sarmasan de la Clubul Taranului. nu am reusit si sa stau pentru ca migrena ma gonea acasa asa ca doar am pupat obraji de dragi si am luat portie mica de piese de inceput; locul plin si atmosfera degajata

joi am vazut (ca nu pot spune primit) vestea proasta. o anumita tinuta de seara pe care o “moseam” de niste saptamani a suferit un accident la locul ei de nastere, adica in atelierul de creatie al unui designer roman. mi s-a spus ca e vag reparabil totul si ca “asta e, nu esti obligata sa o mai iei”. well…eu aveam o alta problema: de 6 saptamani, de cand alesesem respectiva tinuta, visam la ea, incepusem sa tin la imaginea aceea, era cumva “a mea”. era parte dintr-un scenariu. si iata-ma cu 2 zile inainte de un eveniment special fara ceea ce imi doream. ba mai mult, pentru ca m-a crescut mama cu bun simt, simtindu-ma prost ca nu mai pot da muuulte milioane pe ce-mi doream spre supararea creatoarei care incerca sa-mi explice ca atunci cand se strica voalul se strica si gata si ca “nu se vede” stricaciunea. ca eventual putem acoperi cumva dar se strica acel concept de baza (corect!)

am plecat de acolo plangand de ciuda, si ca un copil si ca un adult. pentru ca, repet, ma simteam prost ca uite, atatea saptamani am batut drumurile si macar 30 de minute la fiecare sedinta i-am rapit creatoarei. pe de alta parte, ratiunea urla in mine asa ca am vorbit  cu 3 prietene in a caror rationament am incredere si fiecare mi-au spus acelasi lucru: cata vreme nu m-as mai putea simti bine purtand o rochie, chiar daca e acea Rochie, hai sa spunem “reparata”…mai bine…altceva.

m-au salvat de ganduri doua evenimente: lansarea cartii cu album – Ovidiu Mihailescu si concertul lui Gyuri Pascu.

in Spice, la Ovidiu, mi-am amintit multe din perioada 2006-2007. de primele concerte pe scena, ale mele, dupa revenirea in muzica. am vazut oameni dragi, am stat spectator (si e atat de bine), am zambit, am fredonat. mi-am cumparat cartea si am fugit catre Puzzle. acolo concert, de trecut prin toate starile si de zambit mult.

migrena ma calca in tocuri, in oase…

vineri –  serii de nurofene si no-spa. un moment frumos si emotionant din viata unei prietene ma face sa ma inseninez ca vremea de afara. special mi-am luat rochia porto-rosie. cum cununiile civile nu dureaza mult, fug prin magazine pentru a gasi o alta rochie, un alt scenariu vestimentar pentru ziua de sambata. adica pentru ziua de azi. am mers 6 ore pe tocuri. 1 ora pauza de cafea. am rochie si manusi din dantela. am accesorii. nu voi arata ca imaginea din mintea mea de pana joi, dar…nimic nu e intamplator in definitiv.

am mancat o cana cu lapte si am crantanit un colt de paine proaspata cand am ajuns acasa. migrena cred ca a obosit si a ramas pe undeva prin pietrele de pe lipscani.aflu ca se amana concertul nightlosers de luni din puzzle. aflu insa ca pe 28 octombrie si pe 4 noiembrie o sa fie doua concerte cu una dintre vocile noi din jazzul lumii: Salem Kalfa, castigatoare a festivalului de la Montreux! fiinta asta vine in turneu in romania si nu vine singura, vine cu un roman cu care canta de 7 ani de zile si suna intr-un fel…iar eu voi avea ocazia sa o vad de aproape si asta ma bucura nespus!

e sambata, mi-am dat seama si mai sus cand ma plangeam de una sau alta. peste 12 ore trebuie sa fiu in priza.

ma duc sa ma culcusesc 🙂

Lucruri civile

m-am trezit cu gandul ca e inca mijlocul saptamanii trecute si iata-ma la cafeaua de luni dimineata 😉

nu am mai povestit pe unde m-au dus drumurile pentru ca fiecare calatorie a insemnat kilometri de experiente frumoase. in plus, nici bucurestiul nu e “rau” la categoria oferte culturale…

dupa vacanta de la vama veche, la limita cu intoarcerea acasa pentru Paste, plecarea la sibiu si cugir a avut rol de respiro mai cuminte de primavara. sibiul a fost superb pentru ca mi-era dor, incep sa ma lege din ce in ce mai multe lucruri de orasul aceasta, mai ales la categoria amintiri si oameni. pentru noi, ca grup, sibiul a insemnat povesti, dialoguri, idei multe legate de muzica si inca vreo cateva fire care ne vor lega frumos de aici mai departe.

cugir a fost…paradis verde-verde. festivalul s-a desfasurat intr-o zona de padure, la km buni de oras. “izolati”, fara semnal la telefon, avand in jur mirosuri proaspete de pamant, cu apa curgatoare la picioare…aveam toti chipuri transfigurate. si am mai si cantat si parca muzica a avut alta energie pe scena dintre paduri 🙂 in plus, legat strict de persoana mea…am mancat langosi cu branza (ultima data se intampla asta acum…dar cine mai tine minte?!), am jucat ping-pong (ohooo…cat timp a trecut!) si am mancat vata de zahar (si in acest caz dupa vreo cativa ani de pauza). rasfat maaaxim, stiiiiu!!!! 🙂

intoarcerea la bucuresti a fost intarziata….si trasa si intinsa…nu prea mai voiam sa plecam de acolo. prea frumos, prea altfel, prea liniste.

bucurestiul “de dupa” a insemnat si un pic de readaptare la drumuri si cateva momente care au mai adus verde pe ici pe colo: conferinta de presa a “mozaic”-ului, un concert “lizard in paris” ce putea sa fie foarte bun daca sunetul era pe masura muzicienilor, concertele BiMS si Tiptil din parcul Tineretului, o iesire-doua de cafea in locuri unde nu am mai fost demult, un gratar bun-bun cu prieteni si 5 minute de mers pe bicicleta cat sa-mi amintesc ca inca mai pot, stiu, vreau 🙂

aglomeratie asadar de oameni, de evenimente, de lucruri simpatice. pentru ca merit 🙂

astazi si maine sunt zilele nicu alifantis, asa cred ca ar trebui numite intrucat ce se va intampla la Opera va fi “uau”. miercuri voi canta la Cervates, am mai scris despre asta.

in plus, maine e ziua celuilalt prenume al meu (primul din buletin daca e sa ma iau dupa documente), prenume pe care l-a purtat si bunica mea, femeie cum n-am mai vazut 🙂

sa aveti o saptamana frumoasa! 🙂

p.s. recunosc, parca-parca ma mananca talpile…deja…mai stii ce aduce saptamana viitoare?! 😛

inca e 2012

nu prea imi vine sa scriu concluziile anului 2012. anul asta nu s-a terminat  asa ca nu trag nicio linie, o sa o fac la inceput de ianuarie (nu, nu pe 31 ca atunci am treaba 🙂 )

de cateva zile bune, adica de pe 25 decembrie, beau ceaiuri de plante vindecatoare, mananc de 3 ori pe zi supe si alte minuni de regim. stomacul meu si-a amintit ca a fost un an agitat si a inceput sa tipe ascutit. gastrita clasica ce va fi analizata mai in amanunt la anul…anul asta (am zis doar ca nu s-a incheiat inca) se iau medicamente, la timp si cu grija. ce ma bucur e ca am avut o seara de Ajun minunata asa ca aspectele care tin de pofte neimplinite gastronomic sunt mai putin importante 🙂 (mai putin pofta cu cozonacul, ieri am mancat o felie, efectele nu au fost stralucite, dar momentul ….mmmm)

acum nici nu stiu daca sa ma bucur sau nu ca am mai slabit un pic in perioada de Craciun! hm…la cate plangeri am vazut pe facebook legate de 2-3 cm in plus, oare pot sa ma si laud 🙂

ce ziceam? a, da, ca anul 2012 inca mai are de oferit destule si nu vreau sa sar peste nicio ora. lectia ultimelor 12 luni a fost ca uneori mai bine te opresti un pic, lasi lucrurile sa se intample si te lasi sa curgi in mainile si in gura sortii, ca o apa…

iar noaptea de 31…ei da, va fi o noapte interesanta 🙂

spor la pregatiri!

frica din borcan

din saptamana asta mai e putin, asa imi place cel putin sa cred/sper. nu de alta dar mi-e teama ca fiecare zi din saptamana asta va fi cum a fost ziua de marti si nu, nu as mai rezista. nu insist asupra evenimentelor, efectele insa m-au pus pe butuci, mi-a bubuit cordul, m-a durut stomacul iar seara s-a incheiat apoteotic cu sange curgator din nara stanga. si asta pentru ca…evident, planetele sunt aliniate sinistru… am avut noroc sa adorm relativ repede, apoi sa ma trezesc, sa mai stau un pic, apoi iarasi sa adorm, somnul vindecator si “uitator” de grele. (da, grele, nu rele)

toata ziua mi-a fost teama de intamplari similare si am stat cumintica, sa nu deschid gura, sa nu iau nicio decizie, sa nu agit nicio apa. mi-am pus borcanul peste mine cum ar veni, m-am simtit ca o insecta, am privit de-acolo tot ce se intampla pe scena politica, am vazut cum urca euro, am vazut scandalurile, urletele, tipetele. la un moment dat am inchis televizorul pentru ca iarasi mi se ratacea pulsul…

spre seara am fost la concertul laviniei raducanu de la aida, om incercat de soarta, artist muncitor si bun. m-a mai linistit muzica, am mai repetat cu mine insami “calm, alina, calm”…

ma intreb acum daca anul trecut pe vremea asta scriam ceva anume…sa verific deci…nu, n-am mai scris pe blog ca mi-e frica de luna iulie. in fiecare an ma urmareste o perioada oribila, fix in iulie, invariabil in iulie. de ce ti-e frica nu scapi, stiu, nu am puterea sa ma gandesc ca e o oarecare perioada si atat… in plus, ma uit spre planete, asezari, tranzite si nu, nu va fi prea bine…la naiba, unde sa ma ascund?!

suna depresiv un pic..am zile agitate si triste si nemultumitoare si vreau Cald din “acela” si mi-e dor de nu mai pot de Bine si Unu si lipsa griji si nervi si tristeti

evident am scris toate cele de mai sus pentru ca e iulie si trebuie sa am o scuza buna pentru prostiile pe care le voi spune in perioada urmatoare…

cand tace Inauntrul

scriu acum, cat e cald pe dinauntru si incep sa apara zorii. de aici, de sus, rasaritul e intotdeauna special. de sus de la etajul asta adica.

in ultima vreme se succed tot felul de intamplari. cele mai multe au incarcat poveri de care nu stiu sa ma eliberez. altele, cateva, mici de tot, au compensat prin firesc (nu neaparat prin frumos) o stare de izolare in care innot confortabil de o vreme incoace.

una din intamplarile astea faine a fost acum cateva zile. aniversarea de 5 ani ai radioului unde am emisiunea de duminica (radio lynx) a fost printre altele ocazia de a vedea colegi de radio despre care stiam doar din playerul video.  pe unii dintre ei i-am auzit cantand si, daca pun cap la cap toata oferta muzicala a serii, cred ca este unul dintre evenimentele elitiste la care am participat in ultima perioada.

o alta intamplare care m-a scos din casa a fost aniversarea zilei de nastere a profesorului Vintila Mihailescu, aniversare clasica si perfecta, cu filme de familie, dans, muzica asa cum trebuie. dupa aaaani de zile am dansat, ceea ce e mare lucru caci desi imi place miscarea ritmica, trebuie sa ma simt chiar in largul meu pentru a ma manifesta public. cu asta am definit oarecum si atmosfera sarbatoririi…

in plus, am prins un aparat cu care am facut poze gashtii minunate, in multe ipostaze din care sper ca cel putin cateva au iesit asa cum trebuie 🙂 da’ nu-mi cumpar eu camera foto cum trebuie?! bineeeeeee!!!

s-a facut 5 dimineata. mintea mea tace si asta iarasi e mare lucru. mi-as pune uneori toate gandurile undeva, in cutia despre care cant, sa nu mai stiu, sa nu mai aud, sa nu mai…nimic. dar poate asta e avatarul trist al celui care scrie (indiferent daca adauga cuvintelor muzica): sa nu-i taca niciodata Inauntrul.

s-a mai luminat putin de cand scriu. a aparut o dunga portocalie pe langa cele doua de mai devreme.  in momentul asta, fix in momentul asta, nu vreau sa fiu la mare. mi-e bine la masa din bucatarie, cu o tigara aprinsa sprijinita de scrumiera, cu motanul meu alb dormind pe scaunul de langa mine.

buna dimineata!

i’m back – update

cateva luni (si vina imi apartine)  am amanat sa duc laptoapa la reparat. asta mi-a afectat comportamentul de navigare, ascultat muzica si lucru. si daca primele doua puteau fi rezolvate, partea a treia, mai importanta, s-a fragmentat cutremurator. nu ca n-am muncit, doar ca am muncit contra cronometru (pana se termina bateria si apoi pauza de incarcare). astazi insa, dupa o asteptare de 10 zile, am laptoapa acasa si intreaga si facuta bine. asa ca proiectele toate au navalit, le voi lua rand pe rand. bine ca mai sunt 2 saptamani pana in septembrie, debutul toamnei pur subiectiv, de care ma leaga niste dead-line-uri.

in ultimele saptamani s-au tot intamplat lucruri. unele frumoase, altele urate, din uratul ala care ma doare pe mine cel mai tare (adica lipsa de bun simt). ultimul concert a fost la Soni in Vama, urmeaza recitalul de la Brasov, din festivalul-maraton. La Brasov vom canta ca pe vremuri, eu si chitara, si chiar mi-e dor de ipostaza asta a pieselor mele. un pic imi aminteste de delta dunarii. Din motive care tin exclusiv de organizatori, recitalul nu va mai avea loc

ma lupt ca toata lumea cu canicula bucuresteana. greu cand temperaturile nu scad nici de-al naibii

am vazut astazi fragmente dintr-un documentar senzational, in cadrul unui reportaj difuzat de tvr3 – timisoara. voi reveni cu detalii curand, sper sa iau legatura cu  coordonatorul proiectului…nu zic mai multe 🙂

am mers azi cu un taximetrist cu care am mai ajuns odata la o destinatie. iarasi era sa ma cert cu el datorita limbajului. “va e cald, printesa?” what?!?!??! data trecuta imi oferea guma de mestecat si facea apropouri. are vreo 60 de ani asa. astazi si-a schimbat insa povestea (nu stiu cum dau eu de soferi care simt nevoia sa povesteasca orice in timp ce tu vorbesti la telefon sau te gandesti la ale tale): nu mai e insurat, are 2 baieti 3 nepoate dar spre deosebire de prima data nu-i  mai suporta pe baieti, ca-s nesimtiti, si are probleme cu inima nu cu ficatul…ioi!!

politica din interiorul partidelor e senzational de urmarit de cele mai multe ori. astazi a devenit vizibila polita pe care o are geoana pe platit lui nastase…

am vazut pe fragmente festivalul de la mangalia. trist, foarte trist, oribil de trist. daca asta inseamna calitatea actului artistic atunci cand performerii canta gratis, inseamna ca pentru multi dintre cei pe care i-am vazut muzica e doar o chestiune de bani…

nu mai pot citi. imi trebuie racoare pentru lectura, unde racoare = confort, nu 16 grade.

dodo a descoperit pozitii din ce in ce mai interesante de somn, intins cat e de lung si cu burta lipita de pereti. mi-e mila de el cu atat mai mult cu cat e cel mai bland si mai prost motan din lume. daca era obraznic intelegeam sa fie cuminte macar acum, da’ asa…

ciclama a inflorit pentru a doua oara in 2 luni. violeta de parma incepe si ea sa faca flori, tot pentru a doua oara in interval foarte scurt. hai ca poate totusi am noroc si cu flori infloritoare :)…

ieri am vazut un Nor gri. a venit, s-a uitat, a plecat.

i’m back

un week-end cu peripetii

in mod evident nu exista drum de concert fara peripetii. de data aceasta, parca a fost mai rau ca niciodata. in plus, ce s-a intamplat nu a tinut doar de drumul meu, ci si de drumurile altora…

un rezumat suna cam asa:

1. o masina moarta definitiv, pusa pe calafalc si trimisa catre bucuresti din locul intamplarii, adica de la valenii de munte; noi praznuind decesul in fum (adica cu efecte speciale) al masinii la o terasa in asteptarea prietenului salvator

2. un picior rupt sambata noaptea din cauza unui mar (verde), chemata salvare si prietena mea transportata la brasov, via fagaras apoi a doua zi la bucuresti unde va fi operata azi

3. un autocar cu cauciuc explodat prin munti fagaraseni, tot sambata noaptea, cu nuntasi inauntru (nicio victima, ca soferul e instructor auto si conduce prudent, nu ca altii…), adica o complicatie nefericita pentru gazda noastra din Iasi (Iasi e langa Fagaras, cine nu ma crede sa caute pe harta)

Continue reading “un week-end cu peripetii”