Exista femei pe care le vrem singure

alina-manole-fericire

Culmea este ca tema asta nu porneste de la reactiile pe care le starneste concertul “de capul meu”, Necântate, de pe 16 mai si unde deja, dincolo de emotii, se adauga temerea ca nu vor fi locuri destule pentru ce a generat anuntul meu (pentru cine nu stie, cant pentru prima data singura, in Bucuresti, concert intreg, in lista caruia sunt cantece neprezentate niciodata in public)

Are legatura si cu concertul, desigur, dar ciresele simbolice pornesc de la doua discutii pe care le-am purtat cu doua prietene de-ale mele ieri.

Prima dintre ele imi povestea despre faptul ca fostul iubit o suna, la o vreme de la despartire, pentru ca…nimic. Ca nu e dor adevarat cel care te face sa lasi o femeie superba dintr-o…copilarie si apoi sa o cauti doar pentru ca nu te mai simti buricul pamantului. I-am explicat prietenei mele ca este vorba de educatie si, daca tot are un copil echilibrat, sa vada ce-a gresit in relatia cu barbatul cu pricina, care tot copil s-a dovedit a fi. Nu cumva i-a dat prea mult nas si rasfat?

Imediat dupa vorbele impartasite despre egoism si “related”, cealalta prietena imi spune ca si-ar dori pentru mine un barbat atat de special incat inca nu-l poate defini. “Pai si?! Pana il gasesti? Ce ne facem?” – am intrebat-o amuzata – si aici a fost o pauza in dialog intrucat nu, nu-si poate imagina un alt scenariu, mai putin sclipitor decat ceea ce muzica mea si toate colateralele mele i-l imagineaza.

Si atunci ajung sa ma intreb daca nu cumva exista femei pe care le vrem singure. Prietene, nu foste neveste, aici e alta discutie si intreb din perspectiva ambelor genuri. 🙂 Femei faine, cu idei, cu neuroni in buna stare, care fac anumite planete sa se invarta. Nu ne temem, de fapt, ca se “pierd” in momentul in care devin femei-in-relatii? Daca nu mai pot genera idei in momentul in care intalnesc partenerul “acela”? Daca nu ne vor mai acorda timp si atentie asa cum o fac cand sunt singure si cand, desi nu le ajung 24 de ore, vor fi tot timpul Acolo, pentru un gand, un sfat, o vorba?

Le vrem alaturi de partener in lumea noastra? Sau ne plac asa, cand sunt singure, si nu au doza aceea de …”prostie” (zice lumea!) cand abandoneaza mult din timpul lor unui barbat care (tot lumea zice) uneori nu e nici la jumatate de sinapsa?

Da, efectul acestor femei, este altul, mult mai de durata. Si aici intervine un soi de egoism, de-a dreptul explicabil.

In legatura stricta cu imaginea mea din mintea celei de-a doua prietene amintite mai sus, stiu ca, oricare mi-ar fi partenerul, acesta nu se va ridica la inaltimea asteptarilor ei.

Stiu, de asemenea, ca orice “nou-venita” se va simti, la un moment dat, amenintata de amintirea mea din mintea barbatului pe care i l-am lasat. Indiferent cand s-a intamplat asta. Si nu are legatura cu muzica ci cu modul in care aleg sa traiesc atunci cand sunt pereche. Este vorba de atitudine. Este vorba de crestere comuna. Este vorba de…creier si de imaginatie. Este vorba de joaca. Este vorba de iubire in doi, pana la epuizare si criza, dar, la naiba, iubire in viata asta.

Am in jurul meu prietene, femei minunate, care fac lucruri atat de frumoase ca mi se face pielea de gaina cand le aud vorbind si construind realitati, la propriu. Femei care schimba lumea unor oameni. Femei in jurul carora ma bucur sa fiu.

Le vrem singure?

Spun “Da” cu zambet pentru ca stiu, femeie fiind, ca poti pastra alaturi o femeie doar daca o lasi libera sa viseze.

Empatizez un pic si poate deplasat (pot fi corectata), dar daca as fi barbat as spune “DA” cu toata gura pentru ca orice barbat, chiar si intamplator langa o astfel de femeie, are senzatia ca este cel mai bun. Si va ajunge sa fie, daca sta suficient de mult cat sa invete ce inseamna Inalt.

Partea cinica a frustratilor cu “Daca e atat de minunata … de ce e singura?” isi gaseste raspunsul doar in mintea oamenilor inteligenti 🙂

………………………………………………………………………..

p.s. se dedica prietenelor mele, celor amintite mai sus si celor pe care le stiu miscand pamantul cu felul lor de-a fi.

cronica de biscuiti

doua din reclamele care bantuie televiziunile m-au determinat sa cumpar si sa testez azi niste biscuiti. oreo si bel vita start. primul produs are un spot comun, cu copilul care-si invata tatal sa manance biscuitul  preferat al laptelui. al doilea produs “urla” un “buna dimineata” unui tip de-abia trezit din somn…iar mie daca mi-ar face o gashka de nebuni asta m-as enerva cumplit.

in varianta cumparata de mine, oreo se prezinta intr-o cutie cu 4 pachete de dimensiunea unor eugenii (good point here). si iata-ma cum incerc sa fac precum in spot, ca sa testam comunicarea de produs si veridicitatea informatiei. se ia biscuiteleee, se rasuceste…si se sfarama biscuitele intre degete. din acest moment, linsul cremei e o chestiune de cat de curat esti pe degete.  mai incercam o data, o forta ponderata si miscam inceeeeeet rotativ. de data asta reusesc. spre deosebire de spot, crema se rupe in jumatate, fiecare pe cate o fatza de biscuite. asta-i bine, imi spun, echilibrul imi face bine (fixatii corespunzatoare “si” varstei).

ajung la partea cu bagatul in lapte. well…inca nu am inteles bine daca trebuie sa lipesc cele doua parti sau nu. fac si intr-un fel si in altul. aluatul…rectific…biscuitele dispare in lapte fie ca il tin 3 secunde (le numar) fie ca il tin 5. dispare in sensul ca e mancat de lapte si se transforma in terci pe undeva prin albul din pahar. dupa faza asta m-am convins ca oreo e chiar biscuitele pe care laptele il prefera.

mai tehnica fiind, eu nu

despre bel vita start, mancat dupa-amiaza, numai de bine. dulce rau. tot pack de 4 bucati. oval (imi plac biscuitii ovali). estetic stand si judecand, nu corespunde cam deloc produsul cu fotografia. nu ma surprinde, cunosc procesul de infrumusetare. dar parca ma agreseaza vizual prin lipsa de personalitate. pai daca tot urla lumea, macar sa vad o fibra acolo care sa iasa in evidenta, un insemn de puternicie. dupa aceasta constatare am inchis ochii. prea dulce, dar ma repet. si pt ca sunt, conform prezentarii, destinati consumului matinal, cred ca nu vreau s aii am in fata ochilor la prima ora.

mai sensibila fiind la detalii, eu nu nici pe ei

gata 🙂

p.s. mi-am amintit azi de toate focus group-urile in care testam produse sau idei de prezentare. uite cum m-am transformat in subiect si moderator deopotriva :))