22 august – Zi de filmare

Cadru pre-filmare videoclip Alina Manole
Cadru pre-filmare videoclip

…si dupa toate cele intamplate, tot mai am cativa stropi de energie. Ziua asta parca nu a fost a mea, ci din viata mea. 😀 (Asta a fost o sinapsa cam lunga, i-am scris doar concluzia si suna cumva ciudat 😀 )

Pe scurt, ca sa conserv un pic si pentru Dodo si somn, iata povestea zilei de 22 august (de altfel…o zi de referinta). Debutul zilei a insemnat peripetii mai putin placute si o stare de rau numai buna de urcat pe pereti. Noroc cu prietenii care s-au mobilizat exemplar si mi-au adus si zambet si medicamente si calm, astfel incat, dupa primele medicamente ingerate, sa devin eligibila pentru filmare.

Am plecat de acasa cu putine bagaje La studio ma asteptau Teddy, Marius si Diana, unde primii doi au fost responsabili de scule, tehnici, lumini, umbre, filmare si vor face jucaria video finala, iar Diana a fost miracolul confortului nostru, facand drumuri, mai multe decat credea, cu ceai, cafea si caldura.

Amenajarea spatiului de filmare a insemnat efort fizic. Cu asta a inceput echipa de filmare, ca sa-i faca pe plac nebunei (recunosc public din 2000, nu mai e secret). S-au imbibat de praf suficient cat sa injure tihnit in gandul lor, dar n-au recunoscut deloc si, cumva, s-au prefacut ca au si uitat pana cand ne-am apucat de treaba.

Dupa machiajul de rigoare si aranjatul parului care parea plecat in vacanta sau la farmacie…am inceput treaba aceea…adevarata. (A! Asta-noapte pe la 3 dimineata faceam decupaje din hartie pentru agatat de tavan. Baietii au ales din taieturile mele asimetrice, le-am luat pe toate acasa, inclusiv norul lui Marius (un decupaj care a atras vantul, efect natural….veti vedea!) 🙂 si le voi agata de tavanul din dormitor!)

Mi-a fost frig, desigur. Mi-au inghetat picioarele. Am amortit pe scaun fara sa imi misc pozitia. Dar stiti ce frumos a fost?! Un geam deschis, vant in plete, nor si fluture de hartie jucandu-se deasupra, un calm aparte si o lumina…o lumina cumva. (Nu ma pot abtine: calmul o fi fost de la medicamente?! 😀 )

Plan general, close-up, detalii, mainile mele care trebuiau (da, trebuiau) se se miste putin, aproape deloc. Ca sa nu tulburam calmul acela al povestii despre care va voi spune mai aproape de lansarea videoclipului. “Atentie!…actiune!” Si piesa ruland in fundal, eu atenta sa repet versurile si de fapt cantand, ca altfel nu iese aerul si emotia.

Palme ude. Stomac in gat. Un puseu de puls despre care nu am spus nimanui. Bucurie. Bucurie mare ca fac lucruri sa se intample cu cei mai potriviti oameni ai zilei. De asta cred ca spuneam la inceput ca aceasta nu a fost o zi a mea, ci din viata mea.

Multumesc Diana, Marius, Teddy! 🙂

Acum sunt acasa, mai e 1 minut din 22 august si pe masura ce-am scris m-am mai incarcat un pic. Cat sa spun Somn usor…!

Alina Manole

 

despre martea de luni

am crezut ca e marti. nu de dimineata. dimineata eram prea somnoroasa ca sa stiu ce zi e. un pic dupa pranz, cand am inceput munca. o munca frumoasa tare. dar concentrata. cand am ajuns in Puzzle (se pregateste aniversarea de 1 an de existenta) eram convinsa ca e marti. si ma gandeam ca voi ramane sa vad piesa de teatru. ba am mai chemat si o prietena sa vina sa vada piesa. si piesa era marti. care nu era astazi. ati inteles ideea.

trebuie sa incep sa ma trezesc devreme, am ora fixa la care daca nu fac ochi lucrurile se complica. pana beau ceai/cafea/apa cu lamaie (dupa dispozitie), pana se incalzeste apa calda pentru dus (asa e cand stai la 7), pana nu-stiu-cu-ce-sa-ma-imbrac, pana taxi, trafic, destinatie…dureaza. nu de alta, dar trebuie sa stau cu ochii deschisi pentru toate operatiunile. si sa ma misc. si e greu dupa ce dormi doar 3-4 ore. aseara am incercat cocktail de ceai, extraveral, pat si un film pe laptoapa, doar-doar reusesc sa cad mai repede in somn. n-am reusit…

saptamana trecuta nu dormeam de migrene. Luna, deh. saptamana asta trebuie sa ma conving ca somnul e mai bun decat poezia.

cartea de povesti pentru copii e aproape gata. am mai corectat-o, am mai periat-o. m-a intrebat cineva care este categoria de varsta careia i se adreseaza, inclin sa cred ca destinatarii trebuie sa aiba peste 5 ani. si sa stie ce e un elicopter. 🙂 astept schitele pentru personaje si apoi sa trec la nivelul urmator, adica sa caut solutia cea mai buna pentru aparitie. mi-as dori sa fie pe hartie si nu orice fel de hartie (pretentioasa, stiu…). ma gandesc daca printr-o editura sau tot de capul meu. da, planuri…

cu volumul de poeme e mai greu. s-au adunat frumos, dar dupa pauza de saptamana trecuta am mai taiat. sau am reformulat. sau am zambit si am adaugat o pagina. e o perioada efervescenta a cuvintelor, sunt multe poeme noi si cele de mai demult ofteaza a demult asteptare. (pana si tonul cu care scriu paragraful asta ma da de gol ca acesta e un plan/proiect/gand/vis tare sensibil pentru mine)

despre muzica si album scriu altadata. nu de alta, dar daca mai scriu mult se face pe bune marti.

despre concertul de pe 1 februarie pot spune ca va avea piesele noi ceva mai pline de concept. ma refer la cele noi-noi pe care le-ati auzit cantate doar de mine cu chitara. daca ati fost la concerte 🙂 sper sa inregistrez concertul si sa-mi convina ce vad astfel incat sa se vada si pe youtube. reamintesc ca ora de incepere a concertului este 8. maxim 8 si 10. nu va avea pauza. mai sunt 3 locuri, stiu ca nu sunt laolalta, dar cum vor fi atatia prieteni in sala e imposibil sa va simtiti despartiti sau singuri. stiu eu ce stiu 🙂

tot in luna februarie va avea loc si un spectacol “Joia Pacatosilor” (voce si pian, eu si Raul, pentru cine nu stie conceptul). nu garantez ca va avea tot regim de teatru ca cel de pe 1 februarie, dar sper ca cine va dori sa vina sa stie ca se “inhama” la ascultare si nu la conversatii cu vecinul de masa 🙂 e mai “strict” un pic decat concertul-standard pentru ca vorbesc eu mult dupa ghidul pe care mi-l fac de acasa. in definitiv, trebuie sa explic muzical “cum am ajuns eu pacatoasa”, nu?

e trecut de 10 si jumatate.

voi incerca “imposibilul”. voi inchide muzica. apoi ma voi convinge sa merg in pat. nu pe canapea ca acolo e TV deschis. pun pariu ca dupa jumatate de ora de stat la cald si orizontal ma voi ridica sa vin in bucatarie, incetisor, “sa nu trezesc casa”, cat sa mai fumez o tigara pe intuneric si sa mai scriu cateva randuri pe un colt de hartie luminat de bricheta. dar macar incerc.

p.s. pentru cine nu a vazut interviul pe care mi l-a luat Chinezu la finalul anului trecut, iata-l aici.

Intreaba-ma tu!

Buna ziua de luni! Ma voi adresa acum in exclusivitate celor care vor veni la Papa la Şoni vineri, 17, la concertul “Lunii Patrate”.

M-am tot gandit ca ceea ce se stie despre mine, prin intermediul blogului, interviurilor, facebook-ului, scenei, arata in general artistul si s-ar putea ca nu de fiecare data sa se raspunda intrebarilor pe care le aveti in minte. Nu stiu daca e gand egoist sa vreau sa stiu ce m-ati intreba de fapt voi, cei care veniti la concerte sau ma cititi sau ma ascultati… 🙂

Asa ca, pentru voi, cei care veti veni vinerea asta in Vama Veche, am o provocare. Daca vreti, puteti scrie intrebarile voastre pentru mine pe foi de hartie pe care sa mi le dati inainte sau in timpul concertului. Daca vreti imi puteti adresa intrebari direct, intre piese, evident… De la cum s-a nascut o piesa sau alta pana la oamenii de dincolo de instrumente, ce fac ei cand nu sunt pe scena, ce fac eu in afara muzicii, ce face sociologul, comunicatorul sau femeia.

Nu e o indepartare de masca pentru ca ma stiti…in general ce spun pe scena, toate prostioarele mele, sunt din mine, din omul care iubeste, din omul care sufera, din omul care plateste chirie sau lupta pentru ca sa reziste pe asfalt, din omul de langa om sau din oamenii de langa.

Ca sa nu existe dubii, totul se va intampla exclusiv cu si pentru cei care vor veni in Vama Veche, la fata locului, nu aici, pe blog, sau oriunde…:)

Va multumesc si voi astepta cu emotii si bucurie intrebarile voastre!