Posted on

22 august – Zi de filmare

Cadru pre-filmare videoclip Alina Manole
Cadru pre-filmare videoclip

…si dupa toate cele intamplate, tot mai am cativa stropi de energie. Ziua asta parca nu a fost a mea, ci din viata mea. 😀 (Asta a fost o sinapsa cam lunga, i-am scris doar concluzia si suna cumva ciudat 😀 )

Pe scurt, ca sa conserv un pic si pentru Dodo si somn, iata povestea zilei de 22 august (de altfel…o zi de referinta). Debutul zilei a insemnat peripetii mai putin placute si o stare de rau numai buna de urcat pe pereti. Noroc cu prietenii care s-au mobilizat exemplar si mi-au adus si zambet si medicamente si calm, astfel incat, dupa primele medicamente ingerate, sa devin eligibila pentru filmare.

Am plecat de acasa cu putine bagaje La studio ma asteptau Teddy, Marius si Diana, unde primii doi au fost responsabili de scule, tehnici, lumini, umbre, filmare si vor face jucaria video finala, iar Diana a fost miracolul confortului nostru, facand drumuri, mai multe decat credea, cu ceai, cafea si caldura.

Amenajarea spatiului de filmare a insemnat efort fizic. Cu asta a inceput echipa de filmare, ca sa-i faca pe plac nebunei (recunosc public din 2000, nu mai e secret). S-au imbibat de praf suficient cat sa injure tihnit in gandul lor, dar n-au recunoscut deloc si, cumva, s-au prefacut ca au si uitat pana cand ne-am apucat de treaba.

Dupa machiajul de rigoare si aranjatul parului care parea plecat in vacanta sau la farmacie…am inceput treaba aceea…adevarata. (A! Asta-noapte pe la 3 dimineata faceam decupaje din hartie pentru agatat de tavan. Baietii au ales din taieturile mele asimetrice, le-am luat pe toate acasa, inclusiv norul lui Marius (un decupaj care a atras vantul, efect natural….veti vedea!) 🙂 si le voi agata de tavanul din dormitor!)

Mi-a fost frig, desigur. Mi-au inghetat picioarele. Am amortit pe scaun fara sa imi misc pozitia. Dar stiti ce frumos a fost?! Un geam deschis, vant in plete, nor si fluture de hartie jucandu-se deasupra, un calm aparte si o lumina…o lumina cumva. (Nu ma pot abtine: calmul o fi fost de la medicamente?! 😀 )

Plan general, close-up, detalii, mainile mele care trebuiau (da, trebuiau) se se miste putin, aproape deloc. Ca sa nu tulburam calmul acela al povestii despre care va voi spune mai aproape de lansarea videoclipului. “Atentie!…actiune!” Si piesa ruland in fundal, eu atenta sa repet versurile si de fapt cantand, ca altfel nu iese aerul si emotia.

Palme ude. Stomac in gat. Un puseu de puls despre care nu am spus nimanui. Bucurie. Bucurie mare ca fac lucruri sa se intample cu cei mai potriviti oameni ai zilei. De asta cred ca spuneam la inceput ca aceasta nu a fost o zi a mea, ci din viata mea.

Multumesc Diana, Marius, Teddy! 🙂

Acum sunt acasa, mai e 1 minut din 22 august si pe masura ce-am scris m-am mai incarcat un pic. Cat sa spun Somn usor…!

Alina Manole

 

Posted on

pe tine ce te fericeste?

Alina Manole

in cartierul meu n-a plouat destul azi, noroc ca intalnirea de seara a fost cu preluare de la domiciliu si uite asa am scapat de aburul care se ridica din asfalt. casa mea e din nou cuib. am scapat de var, praf, aglomeratii. energiile circula bine cred pentru ca mi-e drag din nou de…”imprejur” 🙂 cartile sunt si ele fericite, nu mai sunt acoperite de plastice, respira. dodo, lenes ca de obicei, vine din cand in cand sa verifice daca sunt prin preajma, apoi se duce in lumea lui.

iata lucrurile astea mici in care imi sta fericirea de … marti, 23.07 :  o tigara in bucatarie, o pagina de blog, apoi pat, carte, aer conditionat (ciudata interventie tehnica in ecuatie … sau? 🙂 ) . un prieten mi-a spus ca asta suna a singuratate si l-am intrebat “pe tine ce te fericeste?“. a inceput sa-mi vorbeasca despre lucrurile mari care-i stau nu in ecuatia de fericire ci in obisnuitul zilelor. ancora lui in realitate s-a cimentat pe undeva, intre familie, bani si vise…si a ramas acolo, imobila.

nu sunt omul care sa se bucure imberb de fiecare clipa a vietii si sa multumeasca universului pentru fiecare lucru care i se intampla. uneori ma enervez cumplit pe contexte, oameni, ore (pe cele proaste), ramificatii. ceea ce nu-mi refuz sunt momente ca acestea. in general la ore mici. cand ziua de asfalt incepe sa taca (sa taca naibii odata! – asta e adaugirea din momente proaste) si imi rezerv bucuria de a face ceva, oricat de mic, care sa compenseze un “urat” sau sa prelungeasca o stare de bine. imi rezerv dreptul de a sterge pentru 1 ora ce nu-mi face bine si sa spun “la asta ma gandesc maine“. nu e superficialitate, e nevoia, uneori organica, de a simplifica un timp personal. cat se poate. am invatat ca (si) asta se numeste fericire. si am invatat tare greu! 🙂

ma asteptam ca prietenul (de mai sus), in linia lucrurilor mari care il fac fericit, sa vorbeasca despre dragoste. n-a facut-o. i-as fi spus sa caute fericirea in cele mai mici dintre lucrurile pe care le traieste in iubirea lui. i-as fi spus ca uneori, fericirea se poate rezuma cam asa: “bine-ai venit acasa. te iubesc“. spus cu toata inima. apoi sa inceapa ziua, seara, noaptea, viata. am tacut insa si am vorbit despre vacante in insule…

departe sunt de a fi inteleapta…doar ca in ecuatia prezentului meu vad ca foarte frumoase cele mai simple dintre lucruri. uite, de exemplu, cel mai frumos lucru de pe planeta mi s-a parut ca s-a intrupat intr-o ceapa. o sa povestesc despre asta altadata. ma asteapta o carte si un zambet 🙂

 (foto: Vlad Eftenie)

 

Posted on

Noapte cu ie

Tare frumoasa seara de Sanziene s-a intamplat sa am. Poate pentru ca era Luni. De fapt…nu….sigur pentru ca era Luni si preambul de sarbatoare.

Am vrut sa fiu spectator. Tot imi doresc asta de cand a trecut lansarea albumului cel nou. Si iata-ma pe seara indreptandu-ma catre galeria de arta Galateca, unde avea loc sarbatoare frumoasa, de ie romaneasca. Am regretat din nou ca am ratacit, in multele mele mutari, ia mea cusuta cu rosu, batrana cat satul din care venea. Mi-am promis (si promit rar) sa sun din nou pe unul dintre culegatorii de folclor din zona Moldovei mele, sa-i reamintesc ca vreau ie ca la mine acasa.

Am vazut aseara cele mai frumoase femei. Frumoase pentru ca purtau ii cu bucurie, ca pe daruri pretioase. O parte dintre ele purtau pe cap coronite de flori…cel mai frumos accesoriu cu putinta pentru femei, din toate timpurile…

In spatiul luminos al galeriei s-a adunat energie din frumusete, istorie si muzica. Am cunoscut-o pe Iulia Gorneanu, directoarea galeriei, o femeie speciala, calda si inspirata, am ascultat un discurs mic si delicat al ambasadoarei Finlandei, absolut minunat, am ascultat si discursul Printesei Lia, i-am vazut pe o parte dintre cei care reprezinta proiectul “La Blouse Roumaine”, am avut bucuria sa-l revad, desi cumva si de data aceasta de la distanta, pe invitatul emisiunii Garantat 100% in cadrul careia am cantat…de ziua mea 🙂 , Catalin Nastasoiu, am ascultat muzica serii din care am ramas fara doar si poate, cu amintirea unei doine superbe cantate de Lorena Oltean, am reintalnit oameni dragi si oameni foarte dragi, inclusiv un spiridus de fata – stie ea cine e – am povestit, am adunat putere si bucurie.

Cu baterii incarcate de frumos am pornit apoi intr-o plimbare prin Bucurestiul racorit de noapte. Mi-era dor de Bucuresti pur si simplu, fara drumuri obligatorii, fara destinatii.

Poemul meu de Sanziene il puteti citi AICI 🙂

Restul e poveste, dintre cele de iunie 🙂

Azi m-as purta pe strazi in rochia mea cu maci rosii ca iubirile…

alina manole

Posted on

un nor care-si facea treaba

3:37

37 e numar prim. numerele prime sunt una dintre putinele mele fixatii (oare?!) 🙂 care au rezistat de-a lungul timpului.

am terminat de lucru cateva materiale care trebuie sa plece maine. teoretic “la prima ora”. practic imi voi pune ceasul sa sune ca sa si reusesc. am un program incarcat si azi: dincolo de ce e ziua in mod obisnuit, pe seara un cocktail aniversar cu ocazia implinirii a 60 de ani de cand una dintre companiile romanesti rezista pe piata, apoi concert Tapinarii&Fara Zahar in Puzzle. voi dormi in “uichend”, incerc sa-mi promit asta, dar nu prea vreau sa ma fac de rusine eu in fata mea…

a trecut prima ninsoare. nu apucasera sa cada primii fulgi si a inceput “plansul” pe FB: mama ce trafic, ce frig, zapada de pe masini-ce facem cu ea?, de ce unii sunt fericiti cand ninge, ce e romantismul asta? etc.

dragilor, mai odihniti-va un pic din griji. macar 5 minute. macar cand se declanseaza ceva frumos. aveti tot timpul sa va plangeti in urmatoarele 3 luni de vremea de afara. daca ajungi sa nu te bucuri simplu, iesind pe balcon, in strada, din casa, din masina la prima ninsoare, atunci ai ingropat in glod copilul din tine. tare pacat…

recunosc, m-am bucurat mai mult de 5 minute. nu pentru ca-s mai copil (…zic si eu…) ci pentru ca am nevoie de bucurie si cerul e o sursa care nu pretinde nimic in schimb. norul ala de sus se daruie, in virtutea anotimpului, fara sa-i pese de mine. isi face treaba. pentru mine “treaba” asta a insemnat bucurie. si ras. si chiot. si manusi colorate si geaca trasa pana peste urechi. si un gand de bun si bland care mi-a umplut sufletul. si m-am simtit frumoasa, cea mai frumoasa femeie din lume. si iubeam un nor care-si facea treaba. mi-a fost frig, am inghetat ieri strand intr-o intersectie si privind in sus…dar era frig de alb, primul din iarna de final de 2013. necomplicat, simplu.

nu-mi refuz bucuriile. sunt putine locurile de unde vine starea de bine fara sa ai pret de platit, fara sa trebuiasca sa dai ceva la schimb, fara sa fii in garda.

Posted on

vreau o zi

o zi sa fie liniste, bunatatea sa nu coste, sa primesc lucruri minunate si sa nu fie un schimb, sa pot sa tac, sa pot sa pun cele mai stupide intrebari, sa ma pot adanci in temeri

o zi sa fie calm si sa curga totul usor si frumos, sa nu-mi pese, sa pot sa privesc in gol, 5 minute, sa nu aud intrebari, sa nu ma judece nici ingerii si legat de ei… o zi in care sa-i vad

o zi, una singura, in care sa dorm si somnul sa-mi fie pazit, sa fiu iubita fara niciun motiv, repet, fara niciunul, oricat de mic

o zi sa pot spune orice despre mine, tot intunericul, toata lumina si apoi sa fie totul uitat, de tot si definitiv

o zi ca un suvoi de apa croit dupa trupul meu, in care sa ma imbrac, nu sa ma spal

o zi in care sa pot uri cu toata fibra, in care sa uit ca-s om bun…ba nu…asta n-o sa se poata niciodata…

apoi sa incep sa traiesc

o sa vina repede ziua asta.

Posted on

vacante inca imposibile

cica incep ploile. mi-e dor de o vacanta de cateva zile undeva departe de asfalt. sa stau, sa dorm, sa iubesc, sa pap ceva bun, sa ma rasfat fara program, sa ma plimb cu moderatie (fara eforturi fizice teribile, uneori organismul vrea sa fie lasat in pace si atat), sa ma adun cat sa scriu, sa ma adun cat sa linistesc celulele, una cate una (sau hai, in grupuri, ca vorbim doar de cateva zile). ritmul ultimelor saptamani ma impiedica sa fug spre liniste si cam asa se vor desfasura lucrurile inca o perioada asa ca deocamdata, inainte sa adorm, visez la toate cele pe care mi le doresc. pana si gandul linisteste.

ca si in primavara, organismul imi da semne ca nu ma port cum trebuie cu mine insami. saptamana viitoare insa iau drumuri de medici la picior si pentru mine, ca tot am invatat drumurile pentru cei din jur.

cica incep ploile. n-as fi eu daca nu m-as bucura un pic. un pulover mai gros, o esarfa la gat (obligatoriu), o umbrela din cele mici care incap in geanta si un ceai bun intr-un loc cu arome placute (eventual o masa la geam).

o muzica frumoasa care sa insoteasca periplul (victor bailey, poogie bell…)

Posted on

macar 1 ora

nevoia de liniste depinde atat de mult de ceilalti incat ma sperie. sau sa ma sperie faptul ca imi doresc liniste…? “in-defini-m-as” ca fiinta sociala, ca doar de asta mi-a placut facultatea!

o singura zi fara explicatii

o singura zi frumos curgatoare, “ozana” de armonie

o singura zi in care sa taca tot, ca sa ma pot auzi si eu, clar

deocamdata ma multumesc cu cateva ore in care nu a contat nimeni, nimic…si asta e meritul muzicii Sting.

Muzica!

imi doresc enorm ca atunci cand voi deschide ochii dupa somn sa fie macar 1 ora liniste

apoi sa curga viata (era sa scriu “sa curga viata pe langa mine” si m-a apucat rasul…imposibil, nene, de ce sa fie usor?!!)

Posted on

cand tace Inauntrul

scriu acum, cat e cald pe dinauntru si incep sa apara zorii. de aici, de sus, rasaritul e intotdeauna special. de sus de la etajul asta adica.

in ultima vreme se succed tot felul de intamplari. cele mai multe au incarcat poveri de care nu stiu sa ma eliberez. altele, cateva, mici de tot, au compensat prin firesc (nu neaparat prin frumos) o stare de izolare in care innot confortabil de o vreme incoace.

una din intamplarile astea faine a fost acum cateva zile. aniversarea de 5 ani ai radioului unde am emisiunea de duminica (radio lynx) a fost printre altele ocazia de a vedea colegi de radio despre care stiam doar din playerul video.  pe unii dintre ei i-am auzit cantand si, daca pun cap la cap toata oferta muzicala a serii, cred ca este unul dintre evenimentele elitiste la care am participat in ultima perioada.

o alta intamplare care m-a scos din casa a fost aniversarea zilei de nastere a profesorului Vintila Mihailescu, aniversare clasica si perfecta, cu filme de familie, dans, muzica asa cum trebuie. dupa aaaani de zile am dansat, ceea ce e mare lucru caci desi imi place miscarea ritmica, trebuie sa ma simt chiar in largul meu pentru a ma manifesta public. cu asta am definit oarecum si atmosfera sarbatoririi…

in plus, am prins un aparat cu care am facut poze gashtii minunate, in multe ipostaze din care sper ca cel putin cateva au iesit asa cum trebuie 🙂 da’ nu-mi cumpar eu camera foto cum trebuie?! bineeeeeee!!!

s-a facut 5 dimineata. mintea mea tace si asta iarasi e mare lucru. mi-as pune uneori toate gandurile undeva, in cutia despre care cant, sa nu mai stiu, sa nu mai aud, sa nu mai…nimic. dar poate asta e avatarul trist al celui care scrie (indiferent daca adauga cuvintelor muzica): sa nu-i taca niciodata Inauntrul.

s-a mai luminat putin de cand scriu. a aparut o dunga portocalie pe langa cele doua de mai devreme.  in momentul asta, fix in momentul asta, nu vreau sa fiu la mare. mi-e bine la masa din bucatarie, cu o tigara aprinsa sprijinita de scrumiera, cu motanul meu alb dormind pe scaunul de langa mine.

buna dimineata!

Posted on

una alta

in “uichend” am fost in priza. 380 la doamna. dar bine a fost. epuizarea o resimt astazi, poate si din cauza bormasinilor care-mi sfredelesc blocul cu indarjire si care nu m-au lasat sa mai dorm putin dimineata.

emisiunea de ieri mi-a placut mult mult pentru ce toti cei care au intrat pe chat au avut muuulte de povestit legat de cravatele de pionieri, traficul cu inele de cravata, maculatura obligatorie si frunzele de dud pentru viermii de matase…ehee..ce vremuri! ma bucur ca am trecut prin ele, dar nu vreau sa se intoarca. nostalgia nu e in raport cu sistemul sinistru ci cu reperele subiective ale copilariei.

oricum, pe masura ce ma cuprinde “adultzia” in brate imi devine evident ca multe din reactiile mele de acum nu s-au modificat fatza de atunci. nici frenezia in momentul de ploaie, nici placerea aproape carnala a furtunilor, nici ingaduinta fatza de cutremure, nici incapacitatea mea de a exterioriza bucuriile mari, nici tristetea intalnirilor cu oameni mai putin frumosi, nici lipsa de rabdare…

cel mai mult ma bucur ca tot in copilarie am invatat decenta. cum nu s-a ajuns cu mine la crizele de nervi de plozi in supermarket, nici adult fiind nu prabusesc de isterii publice de “vreau”…uitand ca s-ar putea ca nici macar sa nu-mi trebuiasca  “obiectul” atentiei…

legat de prabusiri, oricum cred ca nimeni nu poate sa avanseze fara socuri. cursul liniar al unei vieti semnifica de cele mai multe ori, in mod trist, o lipsa totala de constiinta de sine. cum sa ai aceleasi repere si la 20 de ani si la 30 si la 40? valori? da! repere insa…e absurd! evident ca cele mai multe erori apar in relatiile in doi…cand crezi ca emotiile se pot conserva independent de actiuni vreme de ani de zile…si uite cum intre dependenta si dragoste nu mai exista nicio granita…

iar am plecat pe campii. am avut un uichend pe care l-am asteptat multa vreme…eu, cea lipsita de rabdare.

legat de ploaie…la mine-n cartier de ce nu ploua?! e cel mai bun Verde pentru ploaie!

Posted on

Turneu zilele 7 si 8 – Iasi

Nu am scris nimic ieri pentru ca a fost o zi (aproape) imposibila. Drumul Zalau-Iasi a durat mai bine de 10 ore. Peisaj superb, drumuri impecabile pe alocuri, dar ce sa te faci cu mine luand nurofene, cu tudor cu migrene luand tot nurofene si cu adi cu criza de ficat?! pai…cum teddy nu are (inca) permis de conducere…s-a mers incet.

foarte incet. numai serpentine. trecut pas de munte. cand am ajuns la radio iasi eram epuizati. norocul nostru insa ca am ajuns “la mine acasa” si zau ca toate lucrurile au curs impecabil. am fost primiti frumos si cu grija de noi (George, multumim de intampinare), cazati superb, hraniti si trimisi la somn.

noaptea a trecut cu greu, cu rau, cu toate adunate. noroc ca dimineata de miercuri a fost cu soare cat de cat si cu dorinta de aer mult si curat.

nu stiu cand a trecut timpul, intre intalniri si probe si o plimbare mica si concert si after-party.

concertul a avut loc in foaierul blocului de productie radio iasi. am vazut oameni frumosi. am revazut o bucatica de roman si o bucatica de cluj.  am fost “emisi” in AM, FM si online. unii dintre voi poate ne-ati vazut in direct. oricum sa stiti ca cea mai intensa parte si un pic cu stress a fost cea in care stiam ca ne auzim si pe unde. dupa ce s-a incheiat emisia ne-am jucat mai mult si am rasuflat un pic de usurare. experienta insa este Extraordinara!! Concert radiofonic cu public…ioi…!! nu pot sa descriu senzatia pe care am avut-o in legatura cu punerea in  scena…amfitrionul este unul dintre putinii oameni care ma stie de cand eram copil…si-mi stie cele mai timide inceputuri cu chitara. sa-l aud vorbind frumos despre mine m-a cam coplesit asa…multumesc, Vali!

o surpriza minunata am avut-o la finalul serii cand cocotati undeva suuus de tooot am putut admira Iasi-ul cu toate luminitele. si deasupra lor, o multime de stele.
in plus, o luna uriasa. URIASA! o sa ma joc un pic si poate o sa ma mandresc prosteste, dar zau ca parea asa… ca zambeste un pic stramb si simpatic

a fost o incheiere minunata de turneu, asa cum trebuia poate…

maine revenim la bucuresti. vin sarbatorile de Paste, ma adun si eu cu ale mele toate. ne citim maine!