Jurnal de album – fila 7

mie mi se pare ca zambesc mai des decat se intampla. asta am aflat de la prieteni care mi-au spus sa zambesc mai des ca-mi sta bine. evident, i-am lasat sa creada ce vor pentru ca, pana azi, eram convinsa ca zambesc…”normal de destul”. pe de alta parte, intrucat ma vad in special in fotografii de concert…acolo am tot soiul de expresii, care tin de text, intrucat facialul neimplicat in poveste nu exista, asa ca teoretic … 🙂

(am un deja-vu)

(pentru cine ma citeste pentru prima data, mustesc de umor pe alocuri negru, de cele mai multe ori cinic, cateodata delicat)

revenind…

(pun si o muzica de fundal…m.ward)

astazi am zambit mult pentru ca a trebuit sa zambesc.

n-am zambit de dimineata.

am zambit la ora 11 datorita Oanei. mi-a facut un cadou pe care l-am primit cu agitatia intarziatului. am zambit fastacit.

am zambit apoi cand am cunoscut-o pe Ana, make-up artist, la ora 12:00, in locul ales pentru povestea albumului nou. e tanara, frumoasa, blanda si pasionata de ceea ce face. ne auzisem doar la telefon pana azi.

apoi am zambit pentru ca asa a vrut fotograful Vlad Eftenie. pentru ca in scenariul pe care l-am schitat impreuna in februarie, intr-o intalnire de 1 ora, asa era Alina. am zambit pentru ca Vlad are o premiera in toata aventura mea cu albumul cel nou si pe alocuri m-am straduit sa zambesc cand ma facea sa rad. 🙂

apoi am zambit cand ma gadila soarele pe nas sau in ochi in timp ce Eli manevra blenda ca sa existe o “acea” lumina.

apoi am zambit pentru ca am revazut-o pe Maria, gazda frumoasa de la Caffe D’Arthe. am schimbat doua vorbe intr-o pauza de schimbat tinuta si la final am mai povestit un pic despre viata si anii care au trecut de cand nu ne-am zarit. Maria si Kolly sunt prietenii in al caror club, in urma cu 5 ani, faceam ziua repetitii pentru lansarea primului meu album. intre timp au locusorul asta frumos, o ceainarie cu parfum de alb…

si din nou zambet pentru fotografii. zambet din ce in ce mai necautat. am zambit in rochii, in pantofi sau in picioarele goale, afara in gradina sau inauntru. am zambit pana cand mi-a venit sa zambesc nu pentru ca trebuie ci pentru ca mi-era bine. si pentru ca, in timp ce dadeam perdeaua la o parte, la un moment dat, am zarit un fluture.

si atunci am stiut ca mi s-a daruit o dimi-amiaza minunata, ca nu ne-am adunat intamplator acolo cu totii, ca ne “stim” cumva si fara sa fi vorbit nopti sau decenii.

de atunci tot zambesc.

multumesc!

celelalte file de Jurnal de Album, in ordinea aparitiei: fila 1, fila 2, fila 3, fila 4, fila 5, fila 6

lansarea albumului nou va avea loc pe 2 iunie 2014.

Ambasadorii bunavointei

In 2010 participam la invitatia Danei Cristescu la un eveniment muzical amplu, cu scop caritabil, dedicat unor copii frumosi de la centrul Mogosoaia. Atunci am aflat pentru prima data de Hand2Hand si de Tom Andreassen, un norvegian al carui drum de viata se leaga de Romania si de initiative minunate pentru copii al caror destin incepuse tragic.

Pe scurt, dupa o experienta personala traumatizanta, Tom a decis sa isi dedice viata ajutorarii altor persoane aflate in nevoie. A devenit activist umanitar in actiuni desfasurate in Kenia, Afganistan, Albania, Kosovo, Bosnia, Ucraina. A ajuns in Romania, a descoperit situatia copiilor din canalele capitalei, unde a coborat si locuit pentru a intelege mai bine modurile in care gandesc si actioneaza acestia. Pentru ei a construit la Mogosoaia in 1999 un centru special. A dotat/utilat si angajat personal calificat pentru o scoala in Peris – destinata tot copiilor abandonati (ciclu primar si gimnazial) si in curand locuitorii orasului vor avea la dispozitie si autoutilitare (masina de pompieri, salvare, laborator criminalistic – masina de politie etc). Acorda anual 10 burse la Universitati europene unor tineri romani cu rezultate deosebite in domeniile IT, Finante, Filozofie si Literatura (pentru asta a convins sa activeze/cotizeze in Asociatia Hand 2 Hand 1935 de persoane din spatiul scandinav – intre care 42 artisti care isi doneaza parte din castigurile rezultate). Pregateste infiintarea cate unei scoli “pentru timpul liber”  in Mogosoaia , Craiova si Chisinau (prevenind astfel abandonul scolar)

Tom e fotograf. Si-a descoperit pasiunea in timpul recuperarii dupa un accident grav suferit la 20 de ani si care i-a schimbat si cursul vietii. Urmandu-si pasiunea, s-a inscris la New York Institute of Photography si a absolvit primul din mii de candidati. Ceea ce face de ani de zile in domeniul ajutorarii celorlalti este de remarcat si de apreciat deopotriva.

Pe 18 noiembrie o actiune de strangere de fonduri va avea loc la Bucuresti la Clubul Taranului. Tom va vinde fotografii ale sale (niciuna tiparita in mai mult de 5 exemplare), iar cativa artisti vor sustine mini-recitaluri (3-4 piese fiecare). Intrarea la acest eveniment este 35 de lei, bani care au ca unica destinatie copiii din centrul Mogosoaia (asa cum sunt si banii rezultati din vanzarea fotografiilor lui Tom).

Printre artistii care vor dona din timpul si arta lor se numara invitatii straini Magnus Granholt (solistul trupei Glorification) si Vivi (artista din Suedia ale carei incasari se duc exclusiv in donatii pentru copiii din Romania si India) si invitatii romani: Silvia Stefanescu, Cornelia Tihon, Cvartetul Quartus, Maria Raducanu si subsemnata.

Daca va simtiti generosi cat pentru un bilet de intrare si, eventual, o fotografie, atunci va invit cu inima deschisa la acest eveniment. 18 noiembrie, clubul taranului, ora 20:00

Daca nu aveti timp sa ajungeti, un gest de bunavointa poate fi si un share sau o veste data prietenilor despre seara de vineri.

Va multumesc 🙂

despre albumul ce vine

sper ca saptamana aceasta sa va anunt data sigura a lansarii noului album. in principiu vorbim despre finalul lunii septembrie, atunci cand rosu e mai rosu, cand aramiul incepe sa curga, cand o iau razna cu tot cu fluturi.

ieri am lucrat “cea mai necunoscuta piesa” de pe albumul ce vine. am cantat-o de 2 ori in public (cine are filmari sa NU le puna, ca-l mananc!!!): o data la Cluj, o data in Bucuresti la o interventie intamplatoare cu cantec. constructia e usor atipica in raport cu restul albumului, dar sper sa va placa noua joaca pe care o veti auzi la vremea potrivita.

(apasa read more) 🙂 Continue reading "despre albumul ce vine"