Turneul Umbra Inimii crește! Orașe noi în care ajung!

7 MAI, BUCUREȘTI, TRIO, Quantic – https://bilete.quantic.pub/bilete-concert-alina-manole…/

8 Mai, BRAȘOV, TRIO, Rockstadt – https://rockstadt.ro/…/concert-alina-manole-trio…/

9 Mai, CLUJ Napoca TRIO, Kârciuma – https://m.iabilet.ro/bilete-cluj-napoca-concert-alina…/

10 Mai, SIBIU, TRIO, Love Bar – https://m.iabilet.ro/bilete-sibiu-concert-alina-manole…/

22 MAI, Arad, SINGLE Story, Club Flex – https://www.iabilet.ro/bilete-arad-concert-alina-manole…/

23 Mai, TIMIȘOARA, SINGLE Story Porto Arte – https://www.iabilet.ro/bilete-timisoara-concert-alina…/

24 Mai, ORADEA, SINGLE Story, Vulturar (pasajul Vulturul Negru)- https://www.iabilet.ro/bilete-oradea-concert-alina…/

25 Mai, BAIA MARE, SINGLE Story, Shura Bistro Caffee – https://facebook.com/events/s/baia-mare-concert-alina-manole/660874266900665/

31 Mai, IAȘI, Underground, Spectacolul “Joia Păcătoșilor” – https://m.iabilet.ro/bilete-iasi-joia-pacatosilor-alina…/

1 iunie, SUCEAVA, Spectacolul “Joia Păcătoșilor”, detalii în curând

20 iunie, BRĂILA, SINGLE Story, https://facebook.com/events/s/braila-concert-alina-manole-la/1184921433043505/

19 iulie, HOMORÂCIU, Festivalul Folk Bun – https://m.iabilet.ro/bilete-folk-bun-2025-100071/

Nominalizare la Gala Premiilor Radio România Cultural

Când am primit e-mail-ul ce îmi anunța nominalizarea în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural eram în trenul care mă ducea spre mama și aveam în căști RRC. În liniștea vagonului s-a auzit un “A!” tare și scurt, ieșit fără niciun control. Mi-am pus mâna la gură, m-am făcut mică în fotoliu și în următoarele minute am fugit prin mine de emoții. Nu puteam să cobor din tren, nu puteam țopăi …ba stai! mi-am dat seama că pot să mă duc la capăt de vagon și să mă manifest un pic. Ceea ce am si făcut.

Apoi am scris pe facebook vestea în cel mai scurt mod cu putință pentru că nu mi s-au aliniat cuvintele așa cum voiam eu. Urmăresc în fiecare an Gala (de cele mai multe ori transmisiunea radio, nu cea TV) și visez la nominalizarea aceasta de ani buni pentru că a-mi vedea numele într-o asemenea companie de valoare culturală este o recunoaștere a faptului că respirația mea muzicală are sens. Este o onoare!

Câteva zile mai târziu am fost sunată pentru un interviu și așa am aflat că nominalizarea mea la Gala Premiilor Radio România Cultural nu are legătură doar cu albumul nou, Umbra Inimii, ci cu stilul muzical folk-jazz pe care l-am definit și construit în ultimii 16 ani. Această recunoaștere a muncii mele mă onorează și îmi dă putere să merg mai departe fără compromisuri pe drumul meu muzical. Mai jos un fragment dintr-un articol apărut pe site-ul Radio România Cultural, cu interviu la pachet.

Nominalizarea albumului ,,Umbra inimii” la Gala Premiilor Radio România Cultural, la categoria muzică, confirmă nu doar valoarea unei creații artistice de excepție, ci și impactul profund pe care folk-jazzul îl are asupra peisajului muzical contemporan românesc. Este un moment de recunoaștere a unei viziuni curajoase și a unui parcurs artistic definit de autenticitate și emoție pură.” Interviul tot e IN ACEST LINK

Gala se va desfășura pe 16 aprilie la Sala Radio din București.

9 concerte | 3 formule de scenă | 1 lună

Au trecut 7 ani de la ultimul turneu mai ”serios”. Bine, dacă mă luați repede au trecut doar 3, căci perioada 2020-2022 nu se pune iar intervalul 2023-2024 a fost fie în pat fie în studio cu albumul nou. Calendaristic însă și cu dovezi…7 ani. Printr-o minune planetară, 2025 a început bine, am deja 5 concerte la activ și m-a apucat așa un dor de ducă încât luna MAI e plină. Am avut și ajutor, că de asta există manageri pe lume, dar trebuia să fiu eu convinsă că pot. Și seria Târgu Mureș – Cluj Napoca – Sibiu din martie m-a convins. Iată lista de orașe unde voi ajunge în Mai și formulele de scenă:

Alina Manole Trio – 7 Mai – București, 8 Mai – Brașov, 9 Mai – Cluj Napoca, 10 Mai – Sibiu

Alina Manole – single story – 22 Mai – Arad, 23 Mai – Timișoara, 24 Mai – Oradea

Joia Păcătoșilor- Alina Manole & Raul Kusak – 31 Mai, Iași, 1 iunie, Suceava

Detalii se găsesc pe facebook, le voi scrie și aici pe măsură ce apar. Momentan sunt anunțate oficial (cu bilete cu tot adică) următoarele:

BRAȘOV, 8 mai, Rockstadthttps://rockstadt.ro/event/concert-alina-manole-trio-lansare-de-album-rockstadt-8-mai-2025/

CLUJ NAPOCA, 9 MAI, Kârciuma The Public House & Taste – https://www.iabilet.ro/bilete-cluj-napoca-concert-alina-manole-trio-109810/

SIBIU, 10 mai, ora 14:00, Love Bariabilet.ro/bilete-sibiu-concert-alina-manole-trio-109683/

ARAD, 22 MAI, Club Flexhttps://www.iabilet.ro/bilete-arad-concert-alina-manole-lansare-de-album-umbra-inimii-110022/

TIMIȘOARA, 23 MAI, Porto ArTEhttps://www.iabilet.ro/bilete-timisoara-concert-alina-manole-lansare-de-album-umbra-inimii-110020/

ORADEA, 24 MAI, Berăria Vulturarhttps://www.iabilet.ro/bilete-oradea-concert-alina-manole-lansare-de-album-umbra-inimii-110024/

IAȘI, 31 Mai, Underground – https://m.iabilet.ro/bilete-iasi-joia-pacatosilor-alina-manole-si-raul-kusak-109689/

Eu zic să faceți ce trebuie pentru inima voastră. Eu știu că asta voi face. 🙂

Trio de concerte cum n-a mai fost demult

Un concert de seară, un recital de gală, un concert de amiaz’ – mai jos despre fiecare dintre ele! 🙂

Concertul meu de seară e la Târgu Mureș, pe 6 martie, la ora 19:00, în The Office – Clubul Presei. Am emoții mari pentru că n-am mai fost demult în Orașul Îmbrățișărilor (l-am numit așa după primul meu concert acolo, în Teatru 74). Bilele sunt în vânzare deja, există o perioadă de presale până pe 3 martie . Linkul spre bilete e acesta https://m.iabilet.ro/bilete-targu-mures-alina-manole-umbra-inimii-108652/

Recitalul meu de Gală este la Cluj Napoca, pe 7 martie, la Casa de Cultură a Studenților. Evenimentul se numește Gala Poveste Folk și se află la prima ediție, se desfășoară pe durata a două zile (6 și 7.03) cu invitați unul și unul – amintesc doar de Ducu Bertzi, Fără Zahăr, Mircea Vintilă, TVA – Trupa cu Valoare Adăugată) iar programul complet îl puteți afla fie de pe facebook (căutați ”Poveste folk”) fie direct din linkul de bilete – https://m.iabilet.ro/bilete-cluj-napoca-gala-poveste-folk-cluj-napoca-editia-1-106637/

Concertul de amiaz e în Orașul meu de catifea – Sibiu, pe 8 martie, în Love Bar. Sper ca toți cei care m-au întrebat când vin în Sibiu să fie la ora 14:00 la locul întâlnirii. La ora 14:00, da. Ca să avem mai mult timp de relaxare după, doar e 8 martie! Linkul spre bilete este acesta – https://m.iabilet.ro/bilete-sibiu-alina-manole-umbra-inimii-108658/

În toate cele trei apariții de scenă voi fi în ipostaza de om cu chitară și povești. Umbra Inimii va ajunge așadar în trei orașe frumoase la începutul lunii martie. Sper că vor mai urma și alte călătorii de inimă. Doamne, scriu fraze scurte sau propoziții. E clar, am emoții deja! Ufff! 🙂

București și Constanța- 2 spectacole

14 și 15 februarie înseamnă pentru mine două spectacole Joia Păcătoșilor. În București la Clubul Țăranului- La Mama și în Constanța la Clubul Phoenix.

O sărbătoare cu inimioare poate salva o relație plină de plictis? Ce fac amanții la zile de tip Valentine’s? …și alte întrebări asemenea își vor căuta răspunsul prin muzică 🤭

Bilete sunt în vânzare prin iabilet.ro

Videoclip nou!

La fix 2 săptămâni până la lansarea albumului “Umbra Inimii” (Sala Gloria, București) lansez primul videoclip!

Cântecul ales este “Facem ce trebuie”. E un strigăt. Poate te regăsești și tu în el.

Videoclipul este lansat în același timp pe youtube si pe pagina oficială de facebook – AlinaManoleOficial – la ora 20:00. Dacă citești acest articol după ziua de duminică, 15 septembrie, să știi că îl găsești acolo. 🙂

Am emoții. Cântecul a ieșit din sufletul meu într-un moment de eliberare de balast. Cât despre videoclip, am muncit mult pentru el. Partea de înregistrare video a fost cea mai ușoară, credeți-mă! 🙂

Să facem ce trebuie pentru inima noastră. Cât de mult putem. Acesta este una dintre dedicațiile pe care le-am scris pe vinilurile și CD-urile “Umbra Inimii” care au fost în campania de precomenzi până (fix) azi. And I mean it!

Cât despre lansare, mai sunt bilete disponibile. Sper să ajungeți, să vă văd în sală. Acolo ne cunoaștem unii pe alții, împărțim aceeași Lună Pătrată!

Lansez album!

Abia așteptam să scriu asta. De 3 ani (bine că nu De 30 de anil 😃) visez la momentul anunțului oficial. Aici, pe blog, am întârziat un pic față de social media pentru că în ritmul pe care îl are o lansare e mai greu să găsesc timp cu mine. În plus, obositoare, canicula.

Lansez album nou. UMBRA INIMII.

O poveste de album…nu! O “carte” de album, cu povestiri muzicale în diferite registre. Vorba inginerului de sunet: e un album eclectic. Eu rămân la metafore simple și mă bucur de fiecare dintre cântecele noi. Fiecare altfel și parte din mine. Nici nu știam că am atatea chipuri. Nici nu știam că știu să compun în atâtea stiluri rămânând tot eu, cea pe care o știți de 15 ani, dar legat de a doua afirmație meritul este și al colegilor și partenerilor mei de studio: Adi Tetrade, Alex Cismaru, Alexandru Matei, Alin Neagoe. Plus Harvis Padron și Mihail Grigore. Butoane inteligente: Cristi Dobricã.

Ritmul de lucru a fost infernal, câte 10 ore în studio, zi de zi, până a fost gata. Apoi corpul meu a zis Stop și m-a pus la orizontală până când a crezut de cuviință că am învățat lecția. De 1 an și jumătate mă tot corectează și eu, încăpățânată….

Acum, albumul UMBRA INIMII este în fabrici de peste mări și țări. Producția necesită timp și răbdare…iar eu, cu 3 ani în spate de răbdări…😃

Lansarea va fi în București, la Sala Gloria, pe 29 septembrie. Lansare de Duminică pentru o dimineață fericită de Luni. Bilete s-au pus in vânzare pe iabilet.ro, acum este o perioadă de presale până in August.

Lansez album! Lansez album! Vă doresc măcar o picătură de bucurie care să semene cu a mea!

Luna Pătrată, Cu drag, Dragoste în 3, Fericirea de Luni, Lucruri simple, Live Session 2020 și acuși Umbra Inimii. 💛🟨 Adun bucurie, o pun pe viniluri și CD, dau din bucuria mea mai departe.

Să fiți Bine!

Lansare de album Alina Manole – Umbra Inimii

Luna Pătrată împlinește 15 ani!

În martie 2009 incepea călătoria Lunii Pătrate. Un spectacol de lansare cum nu prea se mai văzuse, într-un spațiu de teatru, cu proiecții video și momente de pantomimã. Nu știu cum de nu mi-a plecat inima din piept la câte emoții am avut atunci. 🙂 În 2024 Luna Pătrată înseamnă șapte albume (și cel de-al 8-lea în pregătire), un vinil, două cărți de poeme iubirevirgulã și două cărți de povești în serial – Aventurile Rățoiului Adalbert, plus o serie de albume de prieteni găzduite sub umbrela Lunii Pătrate, mii de spectatori plătitori de bilet și o mână de oameni (la propriu) care au sprijinit ceva mai consistent proiectele mele.

15 ani. Am la fel de multe emoții.

Concertul aniversar al Lunii Pătrate va avea loc pe 29 martie 2024, la ora 19:30, în București, la Sala Gloria. Voi avea alături de mine niște muzicieni minunați: Alexandru Cismaru (chitare), Adi Tetrade (tobe), Alin Neagoe (chitară bas), Alexandru Matei (clape) și, invitat special, pianistul Raul Kusak.

Bilete sunt în vânzare prin iabilet.ro și până pe 8 martie au preț special.

Link spre bilete https://m.iabilet.ro/bilete-concert-aniversar-luna-patrata-by-alina-manole-15-ani-95619/

Cât despre promovarea evenimentului, uitați ce a ieșit când încercam să fac o VIDEO invitație frumoasă la concert! 😃 👇

https://youtube.com/shorts/GaHlmi8djCA?feature=shared

Cât despre afiș, el e mai drăguț pentru că am avut norocul să fiu fotografiată de un profesionist.🙂

Foto afiș: Cristian Șuțu

Un salon. Câteva fotolii. Concert de final de an. 15 decembrie.

Scriu repejor până nu mă ia pe sus noaptea (că e noapte când scriu). Pe 15 decembrie vă dau întâlnire la concertul meu de final de an. Cadouri. Poveste. Preview de album nou. O surpriză. Poate două. Zâmbete. Vreau să fie lin. Să curățăm inima înainte de sărbători. Notați în agendă sau luați deja bilet. 50 de fotolii (deja 45) ce pot fi rezervate până pe 15 noiembrie cu un bilet mai mic decât biletul de pe 15 noiembrie încolo.

Link-ul spre bilete este AICI (apăsați pe cuvântul “aici”). Locul de concert e la 3 pași de Unirii, pe Splaiul Unirii. Se numește Coffee Shop Constitutiei și are o sală de concerte dedicată, pe care o vom transforma împreună în loc magic.

Mare de Ianuarie – o săptămână de solitudine

Asta scriam aseară. 🙂
Am cea frumoasă Lună care încheie prima lună din an și cea mai frumoasă primă poveste a acestui an. Am ales să răspund unei invitații primite anul trecut de a simți marea de iarnă și am spus Da. Am avut și ajutor în decizie, 2 zâne bune, căci e greu uneori să ieși din confortul orașului și să te duci în sălbăticie, de capul tău. Am ales un interval de timp, am fost adusă de prieteni (mulțumesc Laura, Marius și Cosmin) și am ales să stau singură, în pustietatea unui țărm de mare, într-o casă frumoasă căreia i-am spus “castel”, cu chitara și caietele mele. În fiecare zi am avut câte un anotimp, în fiecare zi s-a întâmplat ceva special. Am avut o singură zi ruptă de locul acesta din cauza viscolului de miercuri, când zona a rămas fără curent, nămeții au ascuns drumul iar gazda a decis să vină, să mă scoată din casă și să mă ducă la adăpost până revin lucrurile la normal.
Am avut curcubeu, am avut peisaj alb-negru întrerupt de un apus în toate culorile, am avut furtuni pe mare de diverse intensități, am avut zi cu soare de stat în pulover, am avut viscol, zăpadă și frig. Le-am simțit pe toate, le-am auzit deasupra și în jur, le-am văzut de la câțiva metri de mare, pe un țărm ceva mai înalt decât plaja. Am auzit sunete necunoscute, am avut liniștea pe care nu o mai știam posibilă. Am scris puțină poezie, dar am compus mult. Am cântat, ore în șir fără oprire. În prima zi în șoaptă (încă mai aveam vecini și betoane în minte) apoi am crescut volumul și am lucrat vocea, am acordat-o, i-am dat ce avea nevoie după 1 an de disconfort. Am muncit, zi/noapte, pentru ce veți auzi în concertele viitoare.
A fost greu să explic câtorva oameni apropiați că nu mi-a fost frică, nu m-am plictisit, nu mi-a fost dor de nimic, nu mi-a lipsit nimic din lumea mea obișnuită. Poate că rezervele de egoism, oricum puține, le-am consumat săptămâna aceasta…cine știe?! Ce știu este că am trăit o libertate rară și mi-a plăcut cu mine însămi iar ăsta e un semn de echilibru dacă mă întrebați. 🙂
V-aș da acum din energia mea și a Lunii Pline la care îmi arunc ochii din când în când. E lângă mine. Două solitudini simpatice. 🟨🌕

Am văzut doar 4 oameni în intervalul acesta și foarte puțin. Au înțeles cu toții nevoia mea de mine și le mulțumesc pentru cât de departe au stat și m-au lasat în banii mei. Nu degeaba mi-au devenit dragi și s-au lipit de sufletul meu încă de la finalul lunii august 2020: Marian Scarlat (gazdă minunată), Cornel Suciu, Cristi și Andreea Panait.
Voi spune și unde am fost, ca să știți unde puteți veni atunci când va fi sezon și cald și bine: Complexul Răsărit, Corbu. Poate nu în casa aceasta, deși este și ea disponibilă vara, poate într-una dintre camerele complexului, poate cu cortul sub pomi. Ce veți avea cu siguranță va fi o plajă sălbatică, o mare cu ape mici și curenți puțini și o atmosferă tihnită. Despre extrasezon nu știu ce să vă spun, întrebați și voi dacă vreți vreo săptămână sabatică.

Asta scriu acum, înainte să public articolul. Aseară m-a furat Luna un pic.
Am primit cadou un răsărit, privit pe îndelete, și ceață. Două tablouri pe care nu le avusesem până acum. E ultima zi. Prietenii vin să își recupereze lunatica.

Îmi va fi dor. Mă voi întoarce.
Mulțumesc! 🙂