Jurnal de album – fila 7

mie mi se pare ca zambesc mai des decat se intampla. asta am aflat de la prieteni care mi-au spus sa zambesc mai des ca-mi sta bine. evident, i-am lasat sa creada ce vor pentru ca, pana azi, eram convinsa ca zambesc…”normal de destul”. pe de alta parte, intrucat ma vad in special in fotografii de concert…acolo am tot soiul de expresii, care tin de text, intrucat facialul neimplicat in poveste nu exista, asa ca teoretic … 🙂

(am un deja-vu)

(pentru cine ma citeste pentru prima data, mustesc de umor pe alocuri negru, de cele mai multe ori cinic, cateodata delicat)

revenind…

(pun si o muzica de fundal…m.ward)

astazi am zambit mult pentru ca a trebuit sa zambesc.

n-am zambit de dimineata.

am zambit la ora 11 datorita Oanei. mi-a facut un cadou pe care l-am primit cu agitatia intarziatului. am zambit fastacit.

am zambit apoi cand am cunoscut-o pe Ana, make-up artist, la ora 12:00, in locul ales pentru povestea albumului nou. e tanara, frumoasa, blanda si pasionata de ceea ce face. ne auzisem doar la telefon pana azi.

apoi am zambit pentru ca asa a vrut fotograful Vlad Eftenie. pentru ca in scenariul pe care l-am schitat impreuna in februarie, intr-o intalnire de 1 ora, asa era Alina. am zambit pentru ca Vlad are o premiera in toata aventura mea cu albumul cel nou si pe alocuri m-am straduit sa zambesc cand ma facea sa rad. 🙂

apoi am zambit cand ma gadila soarele pe nas sau in ochi in timp ce Eli manevra blenda ca sa existe o “acea” lumina.

apoi am zambit pentru ca am revazut-o pe Maria, gazda frumoasa de la Caffe D’Arthe. am schimbat doua vorbe intr-o pauza de schimbat tinuta si la final am mai povestit un pic despre viata si anii care au trecut de cand nu ne-am zarit. Maria si Kolly sunt prietenii in al caror club, in urma cu 5 ani, faceam ziua repetitii pentru lansarea primului meu album. intre timp au locusorul asta frumos, o ceainarie cu parfum de alb…

si din nou zambet pentru fotografii. zambet din ce in ce mai necautat. am zambit in rochii, in pantofi sau in picioarele goale, afara in gradina sau inauntru. am zambit pana cand mi-a venit sa zambesc nu pentru ca trebuie ci pentru ca mi-era bine. si pentru ca, in timp ce dadeam perdeaua la o parte, la un moment dat, am zarit un fluture.

si atunci am stiut ca mi s-a daruit o dimi-amiaza minunata, ca nu ne-am adunat intamplator acolo cu totii, ca ne “stim” cumva si fara sa fi vorbit nopti sau decenii.

de atunci tot zambesc.

multumesc!

celelalte file de Jurnal de Album, in ordinea aparitiei: fila 1, fila 2, fila 3, fila 4, fila 5, fila 6

lansarea albumului nou va avea loc pe 2 iunie 2014.

bun baiatul, n-am ce sa zic…

…de baiatul Dragobete e vorba. bine, va fi vorba si de teddy la final de articol pentru ca ii pun surpriza de ieri cu filmarile de la drum 🙂

a fost o zi tare plina cea de vineri…mai intai clipul “astazi nu vii”, facut de teddy – tudor olaru -basistul (si doar am zis ca vorbesc de el la final! :D) pe care l-am pus la ora fixa, 15:00, pe pagina oficiala. de facebook.  bateam din pinteni si rabdare ioc pana la ora cu pricina, dar am stat cumiiiiinte si m-am conformat orei stabilite tot de mine, aleatoriu 😀

pregatirile de concert…mi-au mancat o gramada de timp pentru ca voiam sa repet piesele noi pentru aceasta seara in loc sa-mi aleg rochia. ma certam eu cu mine cum ar veni 🙂 pana la urma Femeia a invins si jumatate de ora mi-am rezervat doar pentru analizat oferta din dulap. evident, ultima jumatate de ora de dinainte de plecare…

probele au curs usor, fara probleme…unele chestiuni minore care n-au mers “unse” au existat, dar zambet garantez ca am avut toata seara si am avut in fata cui sa-l etalez corespunzator. chestiune minora, de exemplu, a fost ora de incepere a concertului….pe afisul facut de noi era trecuta ora 21:00…pe materialul care a plecat din partea clubului era 20:30. cum ar veni, noi n-am intarziat 🙂 la 9 si 2 minute am inceput…de obicei asteptam sfertul academic si apoi ne urcam pe scena 🙂

oricum, inceputul ne-a (sur)prins cu un club plin…evident iarasi nu am avut masa de artisti pentru ca a fost cedata platitorilor de bilete asa cum e frumos 😀 cu atatea evenimente in bucuresti, evenimente mari, faptul ca au existat multe suflete care au ales sa vina sa ne vada pe scena e mare lucru 🙂 le multumesc cu zambetul meu cel mai frumos 🙂 in plus, le multumesc si pentru ca au cumparat cd-uri, caci pirateria e in detrimentul oricarui artist 🙂

de cantat am cantat doua piese ne-cantate demult (amantele si niciodata inger), doua piese noi (“cine pleaca primul” si “cantec de impacare“) si de jucat ne-am jucat…si am avut si cu cine pentru ca doar am mai spus, publicul meu e unul destept!

fotografii s-au facut, s-a si filmat, vedem cum gestionam bazele de date vizuale si anunt, distribui, etc.

am primit multa energie in seara aceasta. am dat destula insa pentru ca ma vad acum, la 02:35, ca-mi scad resursele de la minut la minut. da’ a fost atat de frumoooos…..ioi…am senzatia ca a fost unul dintre cele mai “pline” concerte din ultima vreme. “plin” in sensul acela de consistenta pe care o simt cand vine vorba de a papa o amandina in plin regim 😀 vorba unei prietene: “faci tu ce faci si tot la amandina ajungi“… 😀 serios acum…a fost Altfel! asta spun din postura de a fi pe scena…sper sa fi fost la fel si pentru spectatori

am revazut si cativa prieteni pe care de anul trecut nu i-am mai strans in brate…si am primit si primul martisor si flori de primavara….zambile si frezii…cumva a venit primavara pentru mine azi…

am glumit mult in aceasta seara…dovada ca am avut si emotii enooorme si bucurie muuulta ca am cu cine sa comunic, ca cei din fata mea sunt oameni deschisi la minte, femei si barbati deopotriva.

cineva mi-a spus in aceasta seara ca peste granita, acolo unde locuieste, degeaba ar incerca sa traduca versurile pe care le scriu, caci s-ar pierde din semnificatie. ii dau dreptate si spun cu sinceritate ca nu stiu cand voi renunta la limba romana…nu vreau inca sa intru intr-o linie pe are o tot vad, in care orice roman e mai valoros daca se exprima muzical in limba engleza, in care like-urile si vizionarile curg pe youtube (si) pentru acest motiv.

divaghez cu gratie…e tarziu 😀 trebuie sa imi pun ceasul sa sune caci maine voi fi prezenta la preselectia de voci pentru scoala danei dorian. in juriu. va fi o atmosfera minunata, cu ras mult si prietenie destula, cat sa topeasca emotiile oricarui candidat. credeti-ma pe cuvant!

apoi, luni, plec. 4 zile dispar din romania, ma duc intr-un loc frumos, in care nu am mai fost niciodata. am insa de acolo o amintire veche, adusa special pentru mine, sub forma de fluture. de acum…12 ani oare?! 🙂

si ca veni vorba de fluturi….miercuri, pe 29, va trimit in locul meu la concertul Butterflies in My Stomach de la Club A. va fi frumos tare!

gata, inchid ca ma prinde ora 3 pe blog 🙂

acum 12 ore puneam pe net o secventa de viata si de muzica. vizionare placuta 🙂

sezonul mulsului de soare

in zorii calmi ai inceputului de soare

cu fluture pe coapsă
preling pe lângă tine un parfum de aşternut copt
îmbrăţişările nu mai erup doar se răsfaţă
aş culege din pom amintirea noastră
înainte ca frunzele să se usuce în devălmăşia nopţilor

n-am amintiri cu tine de-nghiţit cu lacrimi ca pe cortizoane
n-am nici curaj să-nnot printre caracatiţe oarbe trimise ca soli
de trecutele ispite neresemnate
te caut calm prin paturi de provincie să te întreb unde sunt atmosferele dragostei
cine le-a corupt şi le-a pus pe şina de tren înainte ca ultima lumânare să se stingă

răspund la chemarea ta din pat
eu încă la fereastră
ne mai luăm o dată în braţe
aşteptând să înceapă sezonul mulsului de soare