Trio de concerte cum n-a mai fost demult

Un concert de seară, un recital de gală, un concert de amiaz’ – mai jos despre fiecare dintre ele! 🙂

Concertul meu de seară e la Târgu Mureș, pe 6 martie, la ora 19:00, în The Office – Clubul Presei. Am emoții mari pentru că n-am mai fost demult în Orașul Îmbrățișărilor (l-am numit așa după primul meu concert acolo, în Teatru 74). Bilele sunt în vânzare deja, există o perioadă de presale până pe 3 martie . Linkul spre bilete e acesta https://m.iabilet.ro/bilete-targu-mures-alina-manole-umbra-inimii-108652/

Recitalul meu de Gală este la Cluj Napoca, pe 7 martie, la Casa de Cultură a Studenților. Evenimentul se numește Gala Poveste Folk și se află la prima ediție, se desfășoară pe durata a două zile (6 și 7.03) cu invitați unul și unul – amintesc doar de Ducu Bertzi, Fără Zahăr, Mircea Vintilă, TVA – Trupa cu Valoare Adăugată) iar programul complet îl puteți afla fie de pe facebook (căutați ”Poveste folk”) fie direct din linkul de bilete – https://m.iabilet.ro/bilete-cluj-napoca-gala-poveste-folk-cluj-napoca-editia-1-106637/

Concertul de amiaz e în Orașul meu de catifea – Sibiu, pe 8 martie, în Love Bar. Sper ca toți cei care m-au întrebat când vin în Sibiu să fie la ora 14:00 la locul întâlnirii. La ora 14:00, da. Ca să avem mai mult timp de relaxare după, doar e 8 martie! Linkul spre bilete este acesta – https://m.iabilet.ro/bilete-sibiu-alina-manole-umbra-inimii-108658/

În toate cele trei apariții de scenă voi fi în ipostaza de om cu chitară și povești. Umbra Inimii va ajunge așadar în trei orașe frumoase la începutul lunii martie. Sper că vor mai urma și alte călătorii de inimă. Doamne, scriu fraze scurte sau propoziții. E clar, am emoții deja! Ufff! 🙂

26 septembrie, premiera videoclip la Antena 1

In avanpremiera lansarii noului album “Dragoste in 3”, una dintre piesele de referinta ale materialului discografic a devenit de povesti…nu doar de poveste!

6 povesti de viata, surprinse in imagini – asa poate fi descris videoclipul piesei “Ea nu ma stie”. Sunt povesti reale, posibile: un cuplu de amanti, un cuplu plictisit, un trio…incert, femeia care asteapta, barbatul care pleaca pentru a ajunge la timp acasa, grupul de prieteni in care se sarbatoreste o despartire…

Videoclipul a fost realizat cu multi prieteni si tehnica de ultima ora. Locul de filmare, clubul Kulturhaus, a fost (in premiera pentru un astfel de proiect muzical) un cadru perfect pentru povestile de dragoste desenate regizoral de Bobo Burlacianu.

Cei care vor viziona acest clip muzical vor observa cu siguranta suprapunerea de planuri alb-negru si color. Aceasta se intampla si pentru ca fiecare poveste, luata separat, are o semnificatie pentru cei care o traiesc…asa ca doar ei, atunci cand sunt in prim-plan, vor avea “culoare” si “viata”  .

Iata o parte dintre prietenii si profesionistii care au facut parte din echipa de filmare:

Regizor: Bobo Burlacianu, cunoscut ca Bobo Mare, membru al trupei Fara Zahar

Editor de imagine: Cristian Grosu

Director de imagine Razvan Dascalescu

Producator: Tudor Balcu

Echipamentele au fost puse la dispozitia echipei de filmare de VideoLink

Make-up artist: Ioana Cristea

Multumim celor care au ajutat la realizarea acestui videoclip: Adrian Soaita, Catalin Rudolf, Cosmin Covei, Bujor Stoicovici, Marius Tanef si prietenilor-actori care au “suportat” auditia piesei “Ea nu ma stie” pret de …14 ore: Alina, Barrie, Andreea, Cristina, Daniel, Adrian, Ruxandra, Veronica, Sabina si Ioana.

Filmarile au fost efectuate in Clubul Kulturhaus

Lansarea videoclipului va avea loc luni, 26 septembrie, in cadrul emisiunii Neatza cu Razvan si Dani, difuzata la Antena 1.

Aceasta lansare precede evenimentul de lansare a albumului “Dragoste in 3” din 30 septembrie, la Teatrul Nottara din Capitala. Biletele sunt disponibile in reteaua Eventim (Librariile Carturesti si Humanitas, magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Orange si online pe www.eventim.ro in pagina de eveniment).

Partenerii evenimentului de lansare sunt: Jurnalul National, Foreverfolk, Radio Lynx, Sapte Seri, Hotnews, Bestmusic.ro, Muzicabuna.ro, TheGig.ro, Acasa.ro, Let’s Rock, 4arte.ro, iconcert.ro si Prom Art prin Dana Cristescu.

ras serviciu serios start

in spiritul asta al sarbatorilor a aparut si o piesa cu ras implicit. semnata “fara zahar” e in linia “hrusca facts”, care nu supara si nu e “anti”, doar e de buna inspiratie si amuzament.  oamenii inteligenti vor sti ca mesajul e funny, nu in de-serviciul celui mai colindator.

serios acum, s-a dat startul manifestarilor de craciun. targuri peste targuri, oferte peste oferte. e probabil una dintre agresiunile cel mai bine tolerate de catre indivizi din partea mediului exterior. se canta pentru craciun, se cumpara pentru craciun, se vinde pentru craciun, se “tot” pentru sarbatoare.

p.s. acest post are cuvinte cheie alese la intamplare din mintea unei prietene.

sugar free

dupa cautari indelungate am schimbat template-ul de blog. mecanismul de decizie a fost, desigur, complex, dar alegerea efectiva a stat sub semnul infantilismului. cu alte cuvinte, dupa ce am testat ceva zeci de template-uri, de un anumit tip tehnic, l-am ales pe cel care nu se deosebea cu nimic de altele, dar care se numea “manolya”. daca nu ar fi fost denumirea, cu siguranta ar mai fi durat 6 luni pana as fi gasit “the one”, cel mai perfect dintre template-uri etc.
va mai dura un pic pana il pun la punct, cu tot soiul de plugin-uri si widget-uri. in plus, se regandeste partea de bannere. pe principiul unor parteneriate serioase. detalii la cine-ntreaba.
pana atunci insa, ca sa nu spuneti ca nu comunic nimic nou, iata: stiti casa al carei zid s-a prabusit? cea de pe calea mosilor? langa ea e clubul crossroads, care n-a patit nimic. mai mult, vineri organizeaza concert sugar free. cu bobi si bobo. “fara zahar” adica. un shot “cu zahar” e din partea casei. fiind vineri, asta inseamna si relaxare dupa munca de dupa paste de dupa minivacanta de dupa…toate. concertul e doar inceputul unei seri de vineri cu aer conditionat, din alea de scot fum, plus muzica live si apoi dans. la 9 seara incepe distractia. ma vedeti pe acolo printre altele si pentru ca nu prea-s concerte in alte parti.