Omul cel bun…al lui Andrei Serban

Am cunoscut oameni fundamental buni. Foarte putini. Incredibil de putini. Poate e cercul meu prea restrans (imi tot spun). M-am minunat de ei si bucurat deopotriva. Doar de doi dintre ei ma mai bucur si acum, in existenta noastra pe aceeasi planeta. De fiecare dintre ei am auzit spunandu-se, romanesc?!, acelasi lucru: “prosti de buni“, cand ei, de fapt, au inima aceea. Si o intelepciune aparte, si o lumina speciala. Si incredibil de multe incercari in care s-au incapatanat sa ramana asa cum sunt. Fundamental buni.

Omul01_foto-Mihaela-Petre-940x626
foto: Mihaela Petre

Povestea Omului cel bun din Seciuan de la asta porneste. De la o exceptie. Una “pacatoasa”. Si are in ea, scriitura lui Brecht, toata schela unei constructii reale pentru destinul omului “defect” intr-o lume care nu are nimic special. Nici macar o criza economica. Are toate personajele necesare pentru ca povara bunatatii sa devina evidenta, clara, privitorului. Are toate ingredientele pentru care nu-se-poate-altfel in ecuatia de destin a exceptiei binelui. Are, si cat de frumos, un alter-ego: masca omului bun trebuie sa fie omul-cu-picioarele-in-asfalt care lupta, pentru a proteja, acelasi Bine, dar cu armele lumii, cele cunoscute, cele care nu sperie, cele care nu arata slabiciune.

Bunatatea e o slabiciune. Probabil singura slabiciune a Frumosului…

Omul cel bun din Seciuan” se afla de astazi, in mod oficial, pe scena teatrului din Romania. Bulandra. In regia lui Andrei Serban. A fost una dintre putine dati cand, felicitand si strangand mana unui creator (de spectacol de teatru de data aceasta) am experimentat o intreaga paleta de emotii. Si un pic de fericire pentru contemporaneitate.

Am ajuns la premiera datorita Andei Pittis, careia ii multumesc cu toata inima.

Plecaciune tuturor de pe scena si din afara scenei, implicati in punerea in scena si in lucrul cu emotiile. Cu emotiile celor care vor intelege cerul intors si vor auzi strigatul de final. Cu propriile lor emotii care au trecut si dincolo de poveste.

Nu, piesa nu e o lectie. Bunatatea nu se preda in mod organizat. Are un alt filon.

Mea culpa de final: sunt cea care s-a ridicat in picioare sa aplaude, in pofida recomandarii  “nu va ridicati in picioare…s-ar putea sa-l deranjati pe vecinul din spate” 🙂 Am apreciat ironia si i-am vazut efectele. Sau, ma rog, m-am manifestat nepoliticos… 🙂

(foto: Mihaela Petre)

incredibila mirare

si incredibila tristete pe care mi-o dau lucrurile alea mici pe care nu le ia nimeni in seama…alea mici de tot, precum “+”-ul intr-o ecuatie.

eu + tu

unde + inseamna asumare, decizie, spalat rufe, inghitit nervi PM, compromis, pupat, plictiseala, parinti…ale naibii de multe si mici.

ce bine ar fi ca intotdeauna ca IN PLUS-ul asta sa fie Fericire…

dar pe asta nu ti-o poate garanta NIMENI

oricat de speciala as fi, nu sunt o exceptie aici. nu, nu garantez nimic. nici bucuria, nici zambetul, nici armonia, nici batranetea, nici nepotii.

traim din incertitudini dar sssst! asta o stiu doar oamenii care mor iar eu am murit/plecat putin…de cateva ori in viata asta.

eu + tu

eu/tu

eu, tu

eu; tu

eu’ tu

eu% tu

eu$ tu

eu@ tu

eu-tu

eu…tu…

eu