În martie 2009 incepea călătoria Lunii Pătrate. Un spectacol de lansare cum nu prea se mai văzuse, într-un spațiu de teatru, cu proiecții video și momente de pantomimã. Nu știu cum de nu mi-a plecat inima din piept la câte emoții am avut atunci. 🙂 În 2024 Luna Pătrată înseamnă șapte albume (și cel de-al 8-lea în pregătire), un vinil, două cărți de poeme iubirevirgulã și două cărți de povești în serial – Aventurile Rățoiului Adalbert, plus o serie de albume de prieteni găzduite sub umbrela Lunii Pătrate, mii de spectatori plătitori de bilet și o mână de oameni (la propriu) care au sprijinit ceva mai consistent proiectele mele.
15 ani. Am la fel de multe emoții.
Concertul aniversar al Lunii Pătrate va avea loc pe 29 martie 2024, la ora 19:30, în București, la Sala Gloria. Voi avea alături de mine niște muzicieni minunați: Alexandru Cismaru (chitare), Adi Tetrade (tobe), Alin Neagoe (chitară bas), Alexandru Matei (clape) și, invitat special, pianistul Raul Kusak.
Bilete sunt în vânzare prin iabilet.ro și până pe 8 martie au preț special.
Așa se așază lucrurile uneori…! Mai întâi a fost o vacanță neașteptată, pentru mine cea fără vacanțe/concedii (nici planificate, nici spontane, pur și simplu nu le am în program). Dar cum 2020 are surprize plăcute, contrabalansând lucrurile urâte din jur, pot trece în amintire 8 zile de răsfăț la malul mării și în miezul unei livezi. La mare, ce-i drept, am avut concert, dar cu excepția celor 2 seri, una cu dedicație și una tihnită, am stat, am citit, am băut pahare mari cu lapte și am adunat bagaj frumos pentru scrieri ulterioare. În livadă a fost ca de obicei, cu cald de prieteni și cu multe pisici mici-mici, numai bune de pupat și de ținut în brațe. Măsura frumoasă a lucrurilor am simtit-o acasă: cât am fost plecată nu m-a durut nimic, mi-am luat tratamentul constiincioasă (efecte de pandemie) dar nu, nicio durere nu m-a scos din ritm. Bucureștiul însă…
Dincolo de faptul că îmi place să locuiesc în Capitală, că cei 26 de ani de când sunt aici m-au făcut un om al metropolei la care visam de copil, viteza și presiunea orașului își spune cuvântul. Am spus de multe ori în ultima vreme că peste 2 decenii voi sta undeva la curte, într-o zonă liniștită a unui oraș mai mic și mai curat. La cum merg lucrurile, parcă îmi vine să pun planul în aplicare mai repede căci la doar câteva zile de la întoarcerea acasă somaticul s-a răzvrătit și mi-a adus 48 de ore oribile. Azi stau cât de cât pe picioare, dar perspectiva nu e încântătoare. Norocul este că am la ce să mă gândesc, ceva frumos. E joi azi, nu? 🙂
Peste fix o săptămână, joia viitoare, pe 17 septembrie, am primul spectacol Joia Păcătoșilor din anul 2020. Mai era un pic și se făcea 1 an de când nu mai urcasem pe scenă cu JP. Am anunțat pe facebook ce și cum, probabil cam mult față de cum anunț de obicei dar sunt tare încântată de ce se arată. Pentru cine nu are facebook și mă citește aici, linkul spre bilete e aiciși mai sunt câteva disponibile pentru evenimentul ce va avea loc în Grădina Urbană (lângă Intercontinental, aproape lipit). Mulțumesc celor care cumpără bilete! 🙂
Revenind, nu știu dacă Bucureștiul îmi face rău sau îmi fac singură rău pentru cum sunt când îl locuiesc. Poate e graba cu care aștept răspunsuri și cu care se așteaptă răspunsuri de la mine. Poate e presiunea constantă a muncii care trebuie să producă bani pentru a susține visele mele nebune. Poate e aerul pe care îl respir și care nu este atât de curat precum zonele din care am venit. Poate e toamna care m-ar ajunge oriunde aș fi. Nu știu. Ce știu cert este că azi mi-e mai bine și e joi, iar joia viitoare vorbesc și cânt despre păcatele de izolare. (hihi! inițial mă gândisem să pun un subtitlu la spectacol – ”Amanți în izolare,” dar am zis să nu fiu atât de păcătoasă din prima…)
Să ne vedem/citim/cunoaștem cu bucurie și sănătate! 🙂
Din 2009 incoace am lansat 4 albume proprii si m-am ocupat de lansarea a inca vreo cateva care nu mi-au apartinut. Inveti din greseli, cauti solutii, faci conexiuni, stii care sunt pasii. Pentru lansarea cartii nu aveam decat un background de evenimente muzicale. Conferintele nu se pun. Teoretic mergi pe aceeasi linie, dar apare “problema”. Aia mare, care te panicheaza un pic (mai mult): publicul caruia i te adresezi nu e format doar din adulti. Oamenii-mici-pitici au reactii oneste, spontane, imediate. Ce sa le spui? Cum sa le prezinti ratoiul? Nu sunt parinte de copil ca sa inteleg ce gandesc si ce simt. Acestea sunt intrebari si dileme care m-au chinuit in toata perioada de pregatiri de lansare. Acum, tarziu in noapte, cu durerea de cap fireasca si cu macar inca vreo 2 ore de muncit inainte, trag aer in piept si spun ca …nu trebuie sa le spui nimic oamenilor-mici-pitici din ce nu iti spui tie, om-mare-si-pitic, de cand ai scris cartea. Si anume ca ratoiul e ca orice copil care viseaza. Si ca si adultii viseaza, chiar daca altfel sau…la fel dar nu vor sa recunoasca.
Pe scurt, lansarea a avut un loc frumos, Gradina cu Filme. A avut muzica si pentru oameni mari cu copii, si pentru oameni mari fara copii si pentru oameni mici-pitici (de la Andries la Gasca Zurli). 🙂 A avut sampanie fara alcool ca parintii trebuie sa ramane in stare de trezie. Nu a avut dulciuri si fursecuri pentru ca sa nu se strice obiceiul mesei de pranz si pentru unii si pentru altii. A avut desene pe maini si pe chipuri si era valabila invitatia pentru toata lumea (Multumesc Mirela si Andreei tale!). A avut vorbe putine spuse de mine cu emotii cat China, si la figurat si la propriu daca ma gandesc la Cristian China Birta, care a spus si el cateva cuvinte. A avut cantecelul “Adalbert” pe care l-am compus luni noapte pentru marti dimineata la Neatza cu Razvan si Dani si pe care l-am mai repetat vineri noaptea la Andrei Partos in emisiune. A avut refren cantat de toata lumea mare si mica. Si apoi a avut intalnirea 1 la 1 cu fiecare om-mic-pitic sau om-mare care a vrut sa vorbeasca cu mine. Am avut prieteni care au umflat baloane, au pregatit cartile sau m-au fotografiat cu fiecare posesor de autograf in parte. Am avut prieteni care au vorbit despre eveniment inainte, in emisiuni TV, la radio, pe facebook sau pe blog, si daca au reusit sa ajunga si daca nu. Acum am sute si sute de poze la care ma uit pe facebook. Am avut prieteni care au venit acolo de pe drumuri lungi sau au rasucit programul pana cand au ajuns. Am avut prieteni vechi si prieteni noi de o ora si cu totii am zambit pana la urechi. As vrea sa va enumar pe toti, dar temandu-ma sa nu scap pe cineva, prefer sa va spun cu numele vostru din inima mea. Am fost zapacita si pe Nori tot timpul.
Adalbert a fost al meu pana duminica la ora 12:00. De acum va puteti indragosti de el in buna pace! 🙂 E timid si retinut in medii noi, asa cum sunt eu. Pentru cei dragi insa, lupta cu toate puterile. Tot ca mine. Asta sa stiti in caz ca va bate gandul sa ne imprietenim 🙂
Cartea “Aventurile ratoiului Adalbert” se poate gasi in reteaua librariilor Carturesti si in EmaG 🙂
Pentru carti cu autograf, puteti sa scrieti mesaje private pe FB sau e-mail la carte@alinamanole.ro
Urmeaza concerte la care il voi lua cu mine 🙂 O vreme doar 🙂
S-a intamplat asa: acum cateva saptamani am primit un telefon care ma informa despre o manifestare dedicata femeii si sustinuta de Centrul Cultural Casa Artelor. Eram intrebata daca doresc sa particip in calitate de om-care-canta. Lucrurile au curs apoi dupa tipic. Intre timp aflu ca initiatorul evenimentului este Marius Matache, care vrea sa serbeze femeile minunate din lumea jurnalismului online. Acces exclusivist, pe baza de invitatie, femei una si una. Planetele s-au aliniat perfect.
Si vine ziua evenimentului. Probe. Sala. Sunet perfect. Intimitate. O sala mica si rosie, cu scena cat trebuie. Eu pe ganduri. Imi amintesc de casa aceasta din vremea Casei Eliad. Si ma apuca usor nostalgia. Ca sa imi treaca febra urc si asist la vernisajul expozitiei pictoritei Medi Dinu, aflata la varsta venerabila de 107 ani. Nu e bine. Ma emotionez si mai tare. Beau o cafea. O manifestare se incheie, este urmata de cea in discutie. Incep sa vina invitatele (au fost si domni, cativa, piper peste sarea din bucatele serii). Are loc prezentarea pentru bloggeri si jurnalisti a locului. Ok. Se aduna fluturii in stomac. Un pic rau. Pap ceva din cele interzise, doua guri cat sa ridic glicemia. Apoi cobor la cabina.
Casa Eliad cea veche 🙂
Acum, intr-un film, scena ar arata cam asa: ceata si atmosfera eterica prin care merg eu spre mine, cea de acum 20 de ani. Castigam un premiu si eram invitata pentru prima data la Casa Eliad, o carciumioara pentru artisti, cu scena si toate cele pentru concerte live. “Pe vremea aceea” nu existau cluburi in care sa se cante cu atata usurinta. Imi amintesc si de prima mea emisiune filmata acolo. Mi-l amintesc pe Valeriu Sterian si pe multi dintre artistii cu care acum am bucuria sa impart muzica. Eu cu ochii mari. Sociolog in devenire. Care cateva luni mai tarziu se lasa de cantat. :)))
Se schimba cadrul, gata cu filmul, sunt la cabina, cred ca Make imi face semn ca in 2 minute incepem, aud discursul dnei Alice Barb si merg catre scena.
Timpul se comprima si am avut curaj sa spun asta public. 20 de ani s-au comprimat intr-un spatiu care a inceput sa nu mai aiba timp. Cantam in Casa Eliad, culmea, in aceeasi postura de om cu chitara ca si atunci. Primele 3 piese tremur, dar vine “Cutia pandorei” si incep sa se auda voci minunate.
Primul lucru pe care il tin minte ca fiind cu adevarat real sunt lacrimile de la Luna Patrata. Ale mele, stiti ca nu pot abtine, asta e emotia celor care va asculta pe voi, cei care cantati cu voce tare 🙂
Am cunoscut aseara oameni luminati la minte (asta e expresia mamei si-mi place), am revazut chipuri pe care le am in inima, am inteles ca nimic nu e intamplator in cele care s-au desfasurat, pe scena si in sufletul meu.
Multumesc, Marius Matache, de doua ori: o data pentru jucaria ta aniversara si o data pentru cat te-ai agitat pentru ca toata lumea sa fie bine. Multumesc celor care reprezinta Casa Eliad – Centul Cultural Casa Artelor si care au fost prezenti aseara in mod activ la desfasurarea evenimentului (echipa tare faina!). Multumesc tuturor celor care mi-ati spus “Nu am auzit de tine” sau “Nu stiam de tine pana acum”, urmate de faptul ca va place cate ceva din ce fac (versuri de piese, voce etc) 🙂 Uimirea voastra imi face bine pentru ca nicio intalnire nu e intamplatoare. Nici a mea cu voi, nici a fiecaruia dintre voi cu cantecele mele. Exista un moment pentru fiecare cuvant impartit cu ceilalti. Multumesc prietenelor pentru invitatiile la ceai, pentru flori si pentru imbratisari. Anca, Oana, Raluca, Ileana, Loreta, Amalia – ma bucur de revedere! Daca as bea alcool in perioada asta, as fi pus un pahar cu vin de Samburesti (dietele-s grele, da) 🙂 Na, ca fac si reclama acuma, nu e platita, relax, doar e unul dintre vinurile bune pe care le cumpar de regula. :)))
Pentru cine vrea sa citeasca gandurile celor care au fost prezenti, iata mai jos cateva articole aparute deja astazi 🙂 Facebook-ul e mai generos momentan cu ganduri si fotografii 🙂
Nici n-am ajuns bine, nici nu m-am reimpacat cu Dodo si…plec. Concertele din urmatoarea perioada sunt, dupa cum urmeaza:
– 16 august, ora 19:30, Targu Mures, J’ai Bistrot – revin cu bucurie intr-un loc care ne-a gazduit de fiecare data frumos. pagina evenimentului pe facebook este AICI. cu multumiri daca dati de stire 🙂
– 17 august, Sighetu Marmatiei, Gala Floare de Colt – recital – este pentru prima data cand suntem invitati la acest festival si tare ma bucur. anul trecut am auzit numai lucruri frumoase despre desfasurarea evenimentului! in plus, dincolo de bucuria de a revedea – ca spectator – artisti care-mi plac, vom merge intr-un Nord in care ajung rar si ca turist, daramite cu muzica…asa ca e dubla bucuria 🙂
formula de concert pentru aceste doua calatorii aduce o surpriza. tac pana miercuri, de miercuri incolo pot sa vorbesc :)) in fiecare dintre locurile de concert va fi discul cel nou, “Fericirea de Luni”. cine nu a apucat inca sa-l cumpere sau nu este prin orasele in care avem concert are la dispozitie mai multe variante: on-line in format mp3 prin Bestmusic, format fizic prin Niche Records si Emag
– 29 august, Vama Veche, Papa la Soni – da, stiu, “tocmai” am concertat acolo dar era dimineata, era spectacolul “Joia Pacatosilor” si s-a intamplat totul la cafea cu urme de somn 🙂 ne reintoarcem in Vama pentru un concert “standard”, de noapte, asa cum le sta bine fericitilor, pacatosilor… 🙂
nu stiu ce se va mai intampla intre 17 si 29 august in materie de concerte pentru ca apar multe pe parcurs. stiu insa ca septembrie inseamna alte festivaluri, evenimente si calatorii. plus Bucuresti, acasa 🙂
Sambata, 17 mai, daca vreti sa mergeti sa beti un ceai si sa papati niste bunatati, puteti sa o faceti mergand la AristoCats Bistro. De la ora 11:00. Puteti sa mergeti si de la 3 dupa-amiaza ca sa participati la campionatul de whist. Sau dupa 7 ca sa ascultati si muzica live. Iesiti din casa, da?! 🙂
Veti fi serviti de membrii Leo Bucharest Sunshine. Nu veti fi serviti de oricine, va garantez! 🙂 Ce conteaza este ca voi sa va rasfatati si apoi, cand veti achita nota, sa lasati un tips cat puteti voi de mare pentru ca Asociatia Romana de Hemofilie sa stranga cat mai multi bani.
Este un eveniment caritabil, ajuns la a 3-a editie. Puteti sa faceti si rezervare la 0758900582 ca sa fiti siguri ca aveti loc, dar puteti merge pur si simplu pentru ca sigur exista loc pentru oamenii buni.
dupa zile ca cele care au trecut imi vine sa ma culcusesc in mine si sa stau acolo pana ma odihnesc bine-bine de tot. abia apoi sa scot nasu’ si sa zambesc “ratusteste”…
a inceput saptamana cu migrene. din alea rele, la fiecare pas aveam senzatia ca imi calc pe creieri. munca suficient de multa incat sa fiu pe drumuri intre un loc si altul si altul…
“si cu toate astea”…
luni seara a fost concert de jazz, asa de … mmm…ca un pansament. nu stiam proiectul prea bine, Estate pe numele lui, cu Robert Patai vocal, insotit de Dan Nicolau (al meu 😉 ), Alex Borsan si Ciprian Pop. Ioi…pentru cine nu a fost…mi-a parut rau. cu sinceritate. atmosfera a fost minunata, am uitat si de migrena si de munca (aveam si laptoapa deschisa pe masa…), am luat un pahar de vin rosu, am inchis ochii si…am plutit. frumoasa atmosfera, frumoasa tare!
marti…marti a fost marti, dureri dar calm
miercuri dupa munci am reusit sa trec pe la lansarea lui Adi Sarmasan de la Clubul Taranului. nu am reusit si sa stau pentru ca migrena ma gonea acasa asa ca doar am pupat obraji de dragi si am luat portie mica de piese de inceput; locul plin si atmosfera degajata
joi am vazut (ca nu pot spune primit) vestea proasta. o anumita tinuta de seara pe care o “moseam” de niste saptamani a suferit un accident la locul ei de nastere, adica in atelierul de creatie al unui designer roman. mi s-a spus ca e vag reparabil totul si ca “asta e, nu esti obligata sa o mai iei”. well…eu aveam o alta problema: de 6 saptamani, de cand alesesem respectiva tinuta, visam la ea, incepusem sa tin la imaginea aceea, era cumva “a mea”. era parte dintr-un scenariu. si iata-ma cu 2 zile inainte de un eveniment special fara ceea ce imi doream. ba mai mult, pentru ca m-a crescut mama cu bun simt, simtindu-ma prost ca nu mai pot da muuulte milioane pe ce-mi doream spre supararea creatoarei care incerca sa-mi explice ca atunci cand se strica voalul se strica si gata si ca “nu se vede” stricaciunea. ca eventual putem acoperi cumva dar se strica acel concept de baza (corect!)
am plecat de acolo plangand de ciuda, si ca un copil si ca un adult. pentru ca, repet, ma simteam prost ca uite, atatea saptamani am batut drumurile si macar 30 de minute la fiecare sedinta i-am rapit creatoarei. pe de alta parte, ratiunea urla in mine asa ca am vorbit cu 3 prietene in a caror rationament am incredere si fiecare mi-au spus acelasi lucru: cata vreme nu m-as mai putea simti bine purtand o rochie, chiar daca e acea Rochie, hai sa spunem “reparata”…mai bine…altceva.
m-au salvat de ganduri doua evenimente: lansarea cartii cu album – Ovidiu Mihailescu si concertul lui Gyuri Pascu.
in Spice, la Ovidiu, mi-am amintit multe din perioada 2006-2007. de primele concerte pe scena, ale mele, dupa revenirea in muzica. am vazut oameni dragi, am stat spectator (si e atat de bine), am zambit, am fredonat. mi-am cumparat cartea si am fugit catre Puzzle. acolo concert, de trecut prin toate starile si de zambit mult.
migrena ma calca in tocuri, in oase…
vineri – serii de nurofene si no-spa. un moment frumos si emotionant din viata unei prietene ma face sa ma inseninez ca vremea de afara. special mi-am luat rochia porto-rosie. cum cununiile civile nu dureaza mult, fug prin magazine pentru a gasi o alta rochie, un alt scenariu vestimentar pentru ziua de sambata. adica pentru ziua de azi. am mers 6 ore pe tocuri. 1 ora pauza de cafea. am rochie si manusi din dantela. am accesorii. nu voi arata ca imaginea din mintea mea de pana joi, dar…nimic nu e intamplator in definitiv.
am mancat o cana cu lapte si am crantanit un colt de paine proaspata cand am ajuns acasa. migrena cred ca a obosit si a ramas pe undeva prin pietrele de pe lipscani.aflu ca se amana concertul nightlosers de luni din puzzle. aflu insa ca pe 28 octombrie si pe 4 noiembrie o sa fie doua concerte cu una dintre vocile noi din jazzul lumii: Salem Kalfa, castigatoare a festivalului de la Montreux! fiinta asta vine in turneu in romania si nu vine singura, vine cu un roman cu care canta de 7 ani de zile si suna intr-un fel…iar eu voi avea ocazia sa o vad de aproape si asta ma bucura nespus!
e sambata, mi-am dat seama si mai sus cand ma plangeam de una sau alta. peste 12 ore trebuie sa fiu in priza.
e clar, ieri am crezut ca e sambata, dupa ce sambata am avut senzatia ca traiesc doar o zi din saptamana in care ma rasfat cu o sedinta foto si un interviu…
e clar, azi era luni, fara ceas pus sa sune, cu o gramada de chestii mici si mari de facut si toate cu dead-line. la 11 inca nu-mi bausem cafeaua, grav asadar!
am recuperat insa din indatoriri, noroc cu biroul mobil, cu “laptoapa” adica. e marti deja, stau cu picioarele pe scaunul de langa mine, in jur e haos pentru ca am mancat in graba, mi-e somn…
astept acum sa apara evenimentul pe facebook legat de concertul de joia viitoare, de pe 27 iunie…intre timp pot sa povestesc faptul ca am asistat aseara la un show Norzeatic tare bun…intr-o alaturare cu Avant’n’Gard. despre acestia din urma…felicitari lui Tavi Scurtu si basistului al carui nume tot incerc sa-l aflu, combinatia lor mi-a placut mult de tot, au fost cateva momente absolut geniale. despre restul trupei imi apartine dreptul de a aprecia proiectul si de a crede ca executia, fie si a unei influturari de spirit, tine mult de exercitiul de dincolo de improvizatie. imi place prea mult akua naru, poate de asta.
(a, da, maine e concert akua naru la silver church…abia astept!)
in plus dj vasile in forma, cu un intro de seara care m-a topit definitiv, dincolo de momentele “tipic” de bune. 🙂
saptamana viitoare se intampla un concert al subsemnatei, joi, pe 12 aprilie. concertul se numeste “Joia Pacatosilor” si va insemna o intalnire intre muzica pe care o fac si pianistul Raul Kusak. voce si pian asadar, cu piese pe care le puteti cunoaste/auzi si altfel decat de obicei. titlul deriva evident din perioada anului in care ne aflam si din ziua concertului. daca nu veti fi in drum spre familii aflate in afara granitelor de bucuresti, daca nu veti fi coplesiti de treburile casnice asociate pastelui, daca veti dori sa marturisiti, fie si in gand, una-alta…va asteptam la clubul taranului. concertul e programat sa inceapa la ora 10. seara, evident.
Joia Pacatelor - Alina Manole & Raul Kusak
maine s-ar putea sa vad un pic de mare…(nu scrasniti din dinti)…ma duc cu treburi colaterale muzicii, nu cu vreun concert…inca 🙂 si oricum se anunta vreme mai rece decat azi…:) am 2 zile in care sa stau cu laptoapa si sa lucrez cate ceva, in timp ce se vor intampla lucruri acolo.
si pentru ca azi am fost intr-un loc frumos…trebuie sa punctez si ca, de fiecare data dupa ce ajung – datorita proiectului “folk fara varsta” – in cate un liceu/colegiu ca intalnirea cu adolescenta imi da ceasul un pic inapoi si ca ma simt ca in vremea liceului meu (ohhoooo, demult!). si daca azi am mers cu codite la jurizare si recital, data viitoare poate imi fac niste jeans-i ca pe vremuri, pictati si rupti manual…opere de arta, ce mai! 🙂
in rest…de anuntat ca s-a decalat un pic folk you v-am anuntat.alte stiri nu mai am…daca gasesc ceva (macar) simpatic va anunt!
am primit mai devreme un apel de la o domnisoara al carei nume nu am putut sa-l aud de galagia din jurul ei (ea m-a sunat, putea sa isi gaseasca un moment mai potrivit sa faca asta) si care ma anunta ca organizeaza peste 2 zile un eveniment caritabil in clubul x din bucuresti si ma intreaba “daca sunt interesata”. nu intru in detaliile apelului ca mi-e jena de modul in care domnisoara a condus discutia. cert e ca m-am enervat si am decis ca cel mai bine e sa scriu ce cred despre organizarea unor evenimente caritabile (ca nu e prima data cand sunt invitata sa particip si am contribuit in timp pe cat am putut la multe cauze, indiferent ca m-am dus cu chitara sau cu bani de-acasa)
1. normal este ca telefonul primit sa contina obligatoriu informatii despre scopul evenimentului, in sprijinul cui se desfasoara si cine este organizatorul (asociatia, fundatia etc) – e un minim de informatie care trebuie furnizata inainte de a pune orice intrebare. nu mai spun ca telefonul pe care-l dati oricui credeti ca poate sa contribuie la eveniment nu trebuie sa fie dat nici cand sunteti in metrou, nici cand sunteti in bar sau cu prietenii/colegii la o tigara pe holuri. in plus, pregatiti un e-mail cu toate informatiile si solicitati adresa unde sa-l trimiteti. in astfel de situatii, mi-ar placea sa cred ca munca mea de artist (stiu, “2-3 piese, nu mare lucru“, am auzit si asta, tot de la un “organizator” de event caritabil) va ajunge unde trebuie si cum trebuie; cazuri de strans bani si nejustificat apoi sunt multe din pacate
2. incercati sa sunati inainte sa puneti afise pe site-uri, cu line-up cu tot. nu-mi doresc sa apar pe afise, considerentul este altul: anuntand public artistii, informatia poate ajunge la cei care sunt fanii lor si acestia din urma isi vor uni fortele pentru a cumpara bilet, a dona bani, a aduce jucarii sau orice implica proiectul de intrajutorare.
3. nu vreau sa aud la telefon niciodata faptul ca “da bine la CV sa caritezi”! este jignitor sa puneti asa problema nu doar fata de artistul pe care il sunati, ci, mai ales, fata de cauza pe care o reprezentati!
4. aveti grija sa faceti lucrurile din timp si, daca nu va pricepeti, invitati un organizator sa va ajute, tot pro-bono. daca nu il gasiti (ma indoiesc) macar invatati din experientele trecute (valabil pentru cei care se implica mai mult decat o data). nu este normal pentru cauza voastra sa sunati cu doua zile inainte si sa vreti si raspunsul pe loc. sansele ca un artist sa fie “liber” scad simtitor pentru ca artistului ii sunt programate concerte din timp.
5. un eveniment reusit inseamna si conditii tehnice. daca nu exista conditii tehnice anuntati de la inceput si adaptati totul frumos. nu exista conditii de amplificare sunet? nu-i nicio problema! puteti sa creati o atmosfera de sufragerie primitoare oriunde. este de preferat unei situatii in care sa se cante pe boxe de calculator
6. pentru numele lui Dumnezeu, nu mai organizati evenimente doar de Paste si de Craciun! da, puteti pleca de la premisa ca oamenii sunt mai darnici inainte de astea doua sarbatori religioase, dar nu va bazati pe ipoteza aceasta la nesfarsit! motivul este simplu: cu cat incarci 2 saptamani de, sa spunem, decembrie, cu evenimente caritabile, cu atat scade si interesul potentialilor donatori si se spliteaza imens publicul tinta. nu de alta, dar nu-s multi cei care chiar vin cu daruri de acasa
7. un punct al naibii de subiectiv si adresat doar celor care stiu de ce scriu asta, nu celor pe care ii admir pentru cum isi dedica viata unor cauze: va rog mult macar sa va prefaceti ca va pasa de copilul, tanarul, batranul pentru care se intentioneaza strangerea de fonduri. ca va pasa de casa de copii, de azilul de batrani, de operatia pentru care nu sunt fonduri destule. de Cauza pentru care chemati pe toata lumea.
o ultima regula, de suflet: mergi macar o data la un eveniment caritabil si contribuie.
